12/08/2026
Când „îmi apăr copilul” nu mai înseamnă protecție
Un caz recent, în care o profesoară ar fi fost agresată de părinții unui elev după ce copilul le-ar fi spus că fusese certat, ridică o întrebare importantă dincolo de anchetă și de responsabilitatea juridică a celor implicați.
Ce se întâmplă atunci când părintele preia emoția copilului în loc să-l ajute să o regleze?
Un copil poate veni la părinte furios, speriat, rușinat sau convins că a fost nedreptățit. Emoția lui este reală și are nevoie să fie ascultată.
Dar emoția nu este întotdeauna și întreaga realitate.
Adultul are o funcție esențială în acel moment: să poată rămâne suficient de reglat încât să primească emoția copilului fără să fie absorbit de ea.
„Înțeleg că ești foarte furios. Spune-mi ce s-a întâmplat.”
„Te cred că te-a afectat. Hai să aflăm și contextul.”
„Sunt aici și te voi proteja. Dar mai întâi trebuie să înțelegem.”
Aceasta este coreglarea.
Nu înseamnă să minimalizăm ceea ce simte copilul și nici să nu-l apărăm. Înseamnă că adultul îi oferă ceva ce copilul încă nu poate face întotdeauna singur: spațiul dintre emoție și acțiune.
Problema apare atunci când adultul nu mai reglează, ci se activează împreună cu copilul.
Furia copilului devine furia părintelui.
Nedreptatea percepută de copil devine certitudine pentru adult.
Iar nevoia de protecție se poate transforma în nevoia de a găsi și pedepsi un vinovat.
În acel moment, copilul pierde tocmai adultul de care avea nevoie.
Și poate învăța o lecție periculoasă: dacă emoția mea este suficient de puternică, ea dovedește că am dreptate și justifică ceea ce fac mai departe.
A ne proteja copiii nu înseamnă să eliminăm din viața lor orice frustrare, limită sau conflict.
Înseamnă și să-i ajutăm să descopere că pot fi furioși fără să devină agresivi, pot fi contraziși fără să se simtă distruși și pot considera că au fost nedreptățiți fără să transforme imediat celălalt om într-un dușman.
Copilul nu are nevoie ca părintele să intre în furtună împreună cu el.
Are nevoie ca părintele să rămână suficient de stabil încât să-l ajute să iasă din ea.
Dacă observați că astfel de situații se repetă în relația cu copilul – conflictele escaladează rapid, limitele provoacă reacții foarte intense sau vă este greu să-l ajutați să se liniștească fără să vă pierdeți, la rândul vostru, calmul – acestea sunt lucruri asupra cărora putem lucra.
În cabinet, lucrul cu copilul nu se oprește la copil. Înțelegem împreună ce declanșează reacția, ce o menține și ce poate face adultul diferit pentru ca, treptat, copilul să poată face singur ceea ce astăzi reușește doar cu ajutor.
📍 Cabinet Individual de Psihologie G.M-A – Constanța
📩 Programări prin mesaj privat
