15/10/2026
Modul în care învățăm să ne privim…
Mă întreb uneori cât din ceea ce sunt astăzi îmi aparține cu adevărat și cât reprezintă imaginea pe care am construit-o despre mine de-a lungul timpului. Câte dintre alegerile mele au venit din ceea ce îmi doream și câte din ceea ce credeam că pot, că merit sau că îmi este permis să fiu?
Imaginea de sine se formează treptat, din experiențe, relații, reușite, greșeli și, poate mai ales, din felul în care am fost priviți și ne-am simțit în prezența celorlalți. Unele experiențe ne-au dat curaj, altele ne-au făcut să ne îndoim de noi. Și, fără să ne dăm seama, am început să ne raportăm la propria persoană prin aceste convingeri.
Dacă am învățat că nu sunt suficient de bun(ă), s-ar putea să caut permanent dovezi că merit apreciere.
Dacă am învățat că trebuie să fiu puternic(ă), poate îmi va fi greu să recunosc că am nevoie de ajutor.
Dacă am asociat greșeala cu pierderea valorii personale, voi încerca să controlez, să anticipez și să evit situațiile în care aș putea eșua.
Și astfel, uneori, limitele în care trăim nu sunt neapărat limitele capacităților noastre, ci ale felului în care am ajuns să ne percepem.
Putem confunda încrederea în sine cu performanța, cu reușita sau cu aprecierea celorlalți.
Schimbarea imaginii de sine nu se produce doar repetându-ne afirmații pozitive în fața oglinzii. Se construiește în experiențele mici, de zi cu zi. Când îndrăznesc să fac ceva ce înainte evitam. Când îmi exprim o nevoie, când spun nu, când îmi respect o limită sau când aleg să nu mă mai pedepsesc pentru o greșeală.
Fiecare astfel de experiență poate aduce o informație nouă despre mine. Iar atunci când îmi dau voie să o observ, imaginea pe care o am despre propria persoană începe să devină mai flexibilă, autenticǎ(ă) și connectat(ă), prezent(ă)!Pentru mine , încrederea în sine nu înseamnă să ajung să mă văd extraordinară, ci să mă pot vedea pur si simplu ! Cu resurse, cu vulnerabilități, cu lucruri pe care le cunosc și cu altele pe care încă le învăț.