Cabinet Individual de Psihologie Gockesch Lidia

Cabinet Individual de Psihologie Gockesch Lidia 🌱 Psiholog & Psihoterapeut pozitiv
🧩 Terapeut ABA | 💚 Psiho-oncolog
„Fiecare pas spre echilibru contează.”

📌 4 februarie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva CanceruluiAceastă zi ne reamintește importanța prevenirii, depistării p...
04/02/2026

📌 4 februarie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului

Această zi ne reamintește importanța prevenirii, depistării precoce și accesului echitabil la tratament. În România, cancerul continuă să aibă un impact major asupra sănătății populației, cu mii de vieți pierdute anual.

Tema campaniei internaționale „United by Unique” (2025–2027) pune oamenii în centrul îngrijirii, recunoscând că fiecare experiență cu boala este unică și necesită sprijin personalizat.

Împreună – profesioniști, familii și comunitate – putem contribui la reducerea impactului cancerului prin informare, prevenție și solidaritate. 💙

https://www.facebook.com/share/p/1RNMwNQcVJ/
20/01/2026

https://www.facebook.com/share/p/1RNMwNQcVJ/

„Merge la psiholog, dar nu se văd schimbări” – de ce procesul terapeutic al copiilor are nevoie de timp

Aud des această frază de la părinți: „Merge la psiholog, dar nu văd mari schimbări.” Și e firesc să apară o astfel de întrebare — pentru că atunci când copilul suferă, părintele își dorește soluții rapide, clare, vizibile. Totuși, în psihoterapia copiilor, schimbarea este un proces, nu un eveniment.

(Și, da, oricine poate spune ca e normal ca eu să scriu un articol în favoarea terapiei pentru că asta e munca mea, dar eu știu din experiența mea personală din cabinet că nu contează ce spun eu, pentru că dacă o familie vrea să continue terapia, o va continua și invers).

Există studii clare pe eficiența terapiei la copii, astfel o analiză amplă a peste 400 de studii (Weisz et al., 2017, "Journal of the American Academy of Child and Adolescent Psychiatry") arată că aproximativ 75% dintre copiii care participă la terapie prezintă îmbunătățiri semnificative comparativ cu cei care nu primesc intervenție.

Rezultatele sunt consistente: terapia funcționează, dar nu instantaneu.

Eficiența crește semnificativ atunci când și familia este implicată activ în proces (Weisz & Kazdin, 2010, "Evidence-Based Psychotherapies for Children and Adolescents").

O altă meta-analiză pe intervenții de tip play therapy (Bratton et al., 2005, "International Journal of Play Therapy") arată că efectele maxime se observă după aproximativ 30 de ședințe, adică după o perioadă de câteva luni de lucru constant.

La copii, simptomele vizibile (comportamentele) sunt doar vârful aisbergului. Sub ele se află emoții, modele de relaționare, mecanisme de reglare — toate aflate încă în dezvoltare.

❤️Psihoterapia nu „șterge” un comportament, ci ajută copilul să-și construiască treptat resursele interne care vor permite acea schimbare. Și asta ia timp. Mult.

Cercetările calitative (Smith et al., 2022, Frontiers in Psychology) arată că părinții observă adesea mai întâi schimbări subtile: copilul comunică mai bine ce simte, se calmează mai ușor, își exprimă mai clar nevoile — iar abia ulterior dispar comportamentele problematice.

❤️La copii, „pe termen lung” nu înseamnă neapărat ani, ci o construcție pas cu pas.

Primele ședințe sunt dedicate relației terapeutice: copilul trebuie să simtă că spațiul este sigur, previzibil și că adultul din fața lui nu îl „judecă”. Apoi urmează explorarea emoțiilor, a poveștilor din spatele comportamentelor, dezvoltarea limbajului emoțional și a autoreglării. Abia după această etapă apar transformările vizibile pentru părinți.

Un predictor important al succesului terapiei este implicarea familiei. Când părinții colaborează cu psihologul, aplică acasă principiile discutate, își ajustează și ei răspunsurile emoționale, copilul se simte sprijinit și întărit.
În schimb, dacă mediul din jurul copilului rămâne neschimbat, e dificil ca el singur să mențină transformările. Și nu, terapeutul nu prea are ce să facă, decât să fie o ancoră stabilă pentru copil. Dacă mediul rămâne neschimbat, e nedrept să cerem unui copil să aducă schimbări! Si orice așteptări am avea ăn acest sens de la un copil, nu au cm sa fie îndeplinite.

Schimbarea nu este mereu spectaculoasă, dar este reală.

Uneori e vorba despre o nouă propoziție spusă cu curaj: „Mi-a fost frică.” Despre o amânare a unei crize de furie, despre o privire mai liniștită. Despre capacitatea de a recunoaște o emoție sau de a cere ajutor. Toate acestea sunt semne ale progresului – chiar dacă nu arată ca o „schimbare radicală”.

❤️Terapia copilului este o călătorie de dezvoltare, nu un tratament rapid.

În spatele fiecărei ședințe se construiește o bază invizibilă: siguranță, încredere, autoreglare, capacitatea de a fi cu sine și cu ceilalți.

Așadar, data viitoare când apare gândul „Nu s-a schimbat nimic”, poate merită să ne uităm mai atent: schimbarea, uneori, se întâmplă în profunzime înainte de a se vedea la suprafață.

🧭Referințe bibliografice:
Weisz, J. R., et al. (2017). Psychotherapy for children and adolescents is efficacious: A meta-analysis of 50 years of research. J. Am. Acad. Child Adolesc. Psychiatry.

Weisz, J. R., & Kazdin, A. E. (2010). Evidence-Based Psychotherapies for Children and Adolescents. Guilford Press.

Bratton, S. C., et al. (2005). A meta-analysis of play therapy outcomes. International Journal of Play Therapy.

Smith, L., et al. (2022). Parents’ perceptions of child psychotherapy: Change, collaboration, and hope. Frontiers in Psychology.

photo: pinterest

https://www.facebook.com/share/1C2LCMFbhR/
15/01/2026

https://www.facebook.com/share/1C2LCMFbhR/

🟦 Fii atent. Vorbește. Acționează.

Suicidul în rândul copiilor și adolescenților este o realitate dureroasă, dar prevenibilă.
De cele mai multe ori, cei aflați în suferință transmit semnale de alarmă prin ceea ce spun, simt sau fac.

📌 Părinții, profesorii și adulții din jur pot face diferența.
A vorbi despre suicid nu crește riscul – dimpotrivă, poate salva o viață.

👉 Posterul de mai jos prezintă:
✔️ semnele de avertizare
✔️ ce poți face în situații de risc
✔️ factori de protecție
✔️ cm să începi o conversație cu un copil sau adolescent aflat în dificultate
✔️ linii de ajutor disponibile în România

🤝 Dacă observi semne de alarmă, nu ignora.
Caută sprijin specializat și nu lăsa copilul singur.

📞 Numere de ajutor:
• 116 111 – Linia copiilor (gratuit, confidențial)
• 0800 801 200 – Alianța Română de Prevenție a Suicidului
• 0800 080 200 – Linia antidepresie

💙 Împreună putem preveni. Împreună putem salva vieți.

În balanța dintre 2025 și 2026 – un mesaj de reflecție și speranță                                                      ...
31/12/2025

În balanța dintre 2025 și 2026 – un mesaj de reflecție și speranță La finalul lui 2025 și la început de 2026, vă invit să ne oprim pentru un moment și să privim împreună balanța vieții noastre – așa cm ne învață psihoterapia pozitivă: cu respect pentru ceea ce a fost și cu deschidere către ceea ce urmează.

2025 a fost, pentru mulți dintre noi, un an al conștientizării.
Am câștigat mai multă claritate despre noi înșine, despre limitele și resursele noastre. Am învățat că relațiile nu sunt doar despre apropiere, ci și despre granițe sănătoase. Am recunoscut vise poate amânate, dorințe neexprimate și obiective care aveau nevoie de redefinire, nu de abandon. Am înțeles mai profund legătura dintre corp și emoții și cât de important este să ne ascultăm semnalele legate de sănătate.

În balanța vieții, unele domenii au fost poate mai încărcate, altele mai neglijate. Iar această observație nu este un reproș, ci un punct de plecare.

2026 vine cu o invitație blândă la echilibru.
Ne dorim relații mai autentice și mai hrănitoare. Ne dorim să dăm spațiu viselor, chiar și celor mici, dar pline de sens. Ne dorim să ne onorăm dorințele fără vinovăție și să stabilim obiective care să ne reprezinte cu adevărat. Ne dorim mai multă grijă față de sănătatea noastră – fizică, emoțională și mentală.

Psihoterapia pozitivă ne amintește că schimbarea nu se face prin forță, ci prin conștientizare, sens și echilibru. Fiecare pas, oricât de mic, contează atunci când este făcut în acord cu valorile noastre.

Vă mulțumesc pentru încrederea, curajul și deschiderea cu care ați fost parte din acest proces în 2025. Vă doresc ca 2026 să fie un an în care balanța vieții voastre să se apropie tot mai mult de echilibrul care vă aduce liniște, sens și vitalitate.

Cu recunoștință și gânduri bune, Lidia .🙏🏻🤗

Address

4 Life, Strada Jepilor, Nr. 2, Bloc. 8A, Mezanin
Brasov
500440

Telephone

+40721321332

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Cabinet Individual de Psihologie Gockesch Lidia posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Cabinet Individual de Psihologie Gockesch Lidia:

Shortcuts

Share