Asociația “Povestea Curajului”

Asociația “Povestea Curajului” Povestea Curajului – sprijinim copiii cu nevoi speciale prin terapie.

24/07/2026

🎉Evaluarea inițială este GRATUITĂ. 🎉

🌟 Toți copiii înscriși în cadrul Asociației Povestea Curajului în luna august beneficiază de ateliere săptămânale GRATUITE până la finalul anului!

🍳 Atelier de gătit – dezvoltă autonomia, motricitatea fină, atenția, coordonarea și încurajează adoptarea unor obiceiuri alimentare sănătoase.

💃 Atelier de dans – contribuie la dezvoltarea coordonării, echilibrului, ritmului, exprimării emoționale și încrederii în sine.

🎨 Atelier de artă și creație – stimulează imaginația, creativitatea, răbdarea, concentrarea și dezvoltarea motricității fine.

🤝 Prin toate aceste activități, copiii își dezvoltă abilitățile sociale, comunicarea, cooperarea, independența și au ocazia să învețe prin joc, într-un mediu sigur, prietenos și plin de bucurie.

📍 Locurile sunt limitate!
București, Sector 2, strada Ramuri Tei nr.5
📞 0753365019

02/07/2026

În cadrul ședinței de astăzi, Damian a exersat citirea unui text adaptat nivelului său de dezvoltare. Ulterior, s-a lucrat pe înțelegerea textului prin formularea și răspunsul la întrebări referitoare la conținutul acestuia, urmărindu-se identificarea informațiilor importante, înțelegerea acțiunii și dezvoltarea capacității de comprehensiune și exprimare verbală. Damian a participat activ la activitate și a răspuns la întrebări cu sprijin atunci când a fost necesar.

02/07/2026

Activitate: Joc de potrivire a emoțiilor

Astăzi, Damian a participat la o activitate de potrivire a emoțiilor, în cadrul căreia a identificat și asociat imagini reprezentând diferite expresii faciale cu emoțiile corespunzătoare (bucurie, tristețe, furie, frică etc.). Activitatea a avut ca obiectiv dezvoltarea recunoașterii și înțelegerii emoțiilor, îmbunătățirea atenției și a discriminării vizuale, precum și stimularea comunicării despre stările emoționale. Damian s-a implicat în sarcină și a reușit să realizeze potrivirile cu sprijin minim, consolidându-și abilitatea de a recunoaște și denumi emoțiile de bază.

29/06/2026

În cadrul jocului de memorie cu animale domestice, Damian a lucrat la dezvoltarea atenției, memoriei de lucru și capacității de concentrare. Activitatea a constat în reținerea ordinii în care au fost prezentate animalele, precum și identificarea animalului care lipsea din șir. Pe parcursul exercițiului, Damian a demonstrat implicare și interes, reușind să își exerseze abilitățile de observare, memorare și discriminare vizuală, contribuind astfel la consolidarea proceselor cognitive și a atenției susținute.

Asociația Povestea Curajului
📍 București, Sector 2, Str. Ramuri Tei nr. 5
📞 0753365019

ATELIER DE GĂTIT – ÎN CADRUL ASOCIAȚIEI POVESTEA CURAJULUI👩‍🍳🍕 Pentru copii cu vârste între 6 și 12 ani – atât pentru co...
18/06/2026

ATELIER DE GĂTIT – ÎN CADRUL ASOCIAȚIEI POVESTEA CURAJULUI

👩‍🍳🍕 Pentru copii cu vârste între 6 și 12 ani – atât pentru copii tipici, cât și pentru copii cu nevoi speciale.

Vă invităm la un atelier interactiv unde cei mici vor descoperi bucuria gătitului într-un mediu prietenos, sigur și incluziv. Prin activități practice, copiii își dezvoltă autonomia, creativitatea și încrederea în sine.

🤝 Socializarea și lucrul în echipă sunt elemente esențiale ale atelierului, oferindu-le copiilor oportunitatea de a învăța să colaboreze, să comunice și să lege noi prietenii.

📅 Program:
• Marți: 16:00 – 18:00 | Tarif: 100 lei/ședință
• Sâmbătă: 12:00 – 14:00 | Tarif: 120 lei/ședință

📍 Adresă: București, Sector 2, Strada Ramuri Tei nr. 5

📞 Telefon: 0753 365 019

✨ Gătim, învățăm și ne distrăm împreună într-un mediu în care fiecare copil este valorizat și încurajat să își descopere potențialul! ✨

12/06/2026

Vă așteptăm să îi oferim copilului dumneavoastră viitorul pe care îl merită! 🙏🏽💙

Address

București
Bucharest

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Asociația “Povestea Curajului” posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share