Psihologul femeilor care iubesc prea mult

Call Website Contact the practice

Psihologul femeilor care iubesc prea mult Poate că și pentru tine a sosit timpul schimbării! Trăiește liber!

✨ ÎNVAȚĂ SĂ TRĂIEȘTI PENTRU TINE ✨  Cât timp vei considera că fericirea ta depinde de cineva din exterior, vei oscila me...
04/10/2026

✨ ÎNVAȚĂ SĂ TRĂIEȘTI PENTRU TINE ✨

Cât timp vei considera că fericirea ta depinde de cineva din exterior, vei oscila mereu între speranță și dezamăgire. Un bărbat nu este nici problema ta, nici soluția la problemele tale. Tu ești sursa propriei tale împliniri. 🌿

Învață să te construiești pe tine, să-ți asumi viața cu bucurie și să-ți oferi ceea ce ai nevoie. Încrederea, liniștea și iubirea vin din interior, nu din așteptările puse pe altcineva.

💡 Fă din tine propria prioritate.
💛 Învață să fii completă singură, pentru ca orice relație să fie un bonus, nu o necesitate.
🌸 Nu te pierde încercând să salvezi pe altcineva—salvează-te pe tine și vei atrage oamenii potriviți.

Tu ești propriul tău răspuns. Ai încredere! 💫




In dorinta noastra de a face fata vietii si de a ne descurca, de a fi plini de succes, de “ a fi buni”, chiar “cei mai b...
30/09/2026

In dorinta noastra de a face fata vietii si de a ne descurca, de a fi plini de succes, de “ a fi buni”, chiar “cei mai buni”, ne gasim diverse metode pentru a ne lupta cu stresul zilnic.
Ne creem metode cat mai creative pentru a ne lupta cu lucrurile mai putin placute din viata noastra. Folosim des dependenta pentru a face fata fricii noastre interioare de singuratate, de inutilitate, fricii ca nu suntem suficient de “buni” ca oameni sau in ceea ce facem. Caci, uneori, oricat de plini de succes si glorie am fi, simtim in sufletul nostru aceste lucruri. Orice lucru, chiar si bun, daca este folosit in exces determina depedenta.
Incercam sa ajungem la fericire luand-o pe scurtaturi si carari necunoscute, fara sa ne gandim ca asa este posibil sa ajungem intr-o fundatura mai repede! Cu cat o persoana este mai creativa, dar nu stie sa-si foloseasca aceasta creativitate intr-un mod productiv, cu atat este mai predispus sa dezvolte adictii. Cu totii avem acest potential de a dezvolta adictii, caci cu totii suntem fiinte creative si incercam sa facem fata micilor si marilor incercari ale vietii. Uitati-va mai bine in viata d-voastra si veti observa ca ati dezvoltat “mici depedente”, care uneori pot fi foarte usor punctul de plecare al unor “mai mari depedente”.

Nu trebuie sa ne pierdem curajul si sa ne resemnam in fata acestor “depedente”, caci asa cm creativitatea poate duce la dezvoltarea lor, tot ea ne ofera si solutii pentru indepartarea pericolului. si cu cat se actioneaza mai devreme, cu atat sansele sunt mai mari, iar aceasta creativitate poate fi folosita in folosul nostru propriu. Intotdeauna preventia a avut rezultate mai bune decat vindecarea in sine.
Ce se poate face deci in acest sens?
In primul rand trebuie sa aflam posibilele “depedente” prezente in viata noatra, si acest lucru nu se poate face decat…admitand, mai intai de toate, ca avem acest potential, ca nimeni nu este scutit de acest pericol; si apoi, avand curajul de a ne uita in interiorul nostru ca sa descoperim lucruri de care nicicand n-am fost constienti, lucruri bune si utile, pe care uneori le folosim, desi habar nu avem ca le detinem; lucruri bune care insa uneori pot genera aceste “depedente”, daca sunt folosite in exces.

Dar…ne putem dezvolta modalitati prin care sa luptam impotriva acestor “depedente”, putem invata, de fapt, cm sa ne folosim creativitatea intr-un mod productiv, care sa fie in folosul nostru.
Cum in spatele fiecarei adictii se ascunde lupta cu un lucru neplacut al vietii, renuntarea brusca la acea adictie duce la confruntarea cu tot ceea ce a fost ignoratsi ascuns in spatele adictiei, determinand anxietate si intrebarea “Cum vom face fata acum stresului?”
Pentru astfel de situatii (si nu numai) exista psihoterapia, caci ea ne poate ajuta sa ne dezvoltam abilitati de a folosi aceasta creativitate in folosul nostru si al celorlalti, caci sa nu uitam ca “depedentele” noastre ii afecteaza si pe cei de langa noi deopotriva. Ei sunt primii care ne atrag atentia asupra faptului ca am luat-o pe un drum gresit.
Daca ai nevoie de mai multe informatii sau de un ajutor de specialitate imi poti trimite un mesaj.
Psihoterapeut Nicoleta Ionica
0724 273 990

29/09/2026

Uneori, cea mai grea despărțire nu este de o persoană, ci de speranța că, într-o zi, celălalt se va schimba.

Dependența emoțională nu înseamnă iubire prea multă. Înseamnă să simți că fără celălalt nu mai știi cine ești, să îți fie teamă de singurătate, să ierți la nesfârșit, să accepți lipsa de respect, respingerea sau promisiunile neîmplinite, doar pentru a nu pierde relația.

De ce rămânem în relații care ne rănesc?

✨ Pentru că frica de abandon este mai puternică decât durerea prezentului.
✨ Pentru că am învățat, încă din copilărie, că iubirea trebuie câștigată.
✨ Pentru că sperăm că, dacă vom iubi suficient, celălalt se va schimba.
✨ Pentru că stima noastră de sine a ajuns să depindă de validarea partenerului.

Dar iubirea autentică nu cere să renunți la tine.

În psihoterapie nu căutăm vinovați. Încercăm să înțelegem povestea din spatele alegerilor noastre, rănile nevindecate și tiparele care se repetă. Pas cu pas, înveți să îți asculți nevoile, să stabilești limite sănătoase, să îți reconstruiești încrederea în tine și să descoperi că poți fi în siguranță și fără a te agăța de o relație care îți face rău.

Vindecarea nu începe atunci când găsești persoana potrivită. Vindecarea începe atunci când începi să te alegi și pe tine.

Dacă te regăsești în aceste rânduri, să știi că nu ești singur(ă). Schimbarea este posibilă, iar psihoterapia poate deveni spațiul în care îți redescoperi valoarea, libertatea și capacitatea de a construi relații bazate pe respect, siguranță și iubire autentică.

🤍 Meriți o relație în care să nu fie nevoie să te pierzi pentru a fi iubit(ă).

Cu blândețe,
Psiholog Nicoleta Ionica
0724 273 990

Credem că ceea ce ni s-a întâmplat cândva „a trecut”. Dar corpul și mintea noastră nu funcționează după aceeași logică l...
28/09/2026

Credem că ceea ce ni s-a întâmplat cândva „a trecut”. Dar corpul și mintea noastră nu funcționează după aceeași logică liniară.

Din perspectivă psihoterapeutică, trecutul nu dispare — el se organizează în tipare. În reacții rapide, în emoții care par disproporționate, în alegeri pe care nu ni le explicăm pe deplin. Nu pentru că „e ceva în neregulă cu noi”, ci pentru că sistemul nostru psihic a învățat, la un moment dat, cm să se adapteze.

Mecanismele de adaptare din copilărie sunt, adesea, inteligente și necesare. Un copil care nu se simte în siguranță poate deveni hipervigilent. Unul care nu este auzit poate învăța să tacă sau, dimpotrivă, să caute validare constantă. Aceste strategii nu sunt defecte — sunt forme de supraviețuire emoțională.

Problema apare atunci când ceea ce ne-a protejat cândva începe să ne limiteze în prezent. Când evitarea devine izolare. Când nevoia de control ascunde anxietate. Când apropierea activează teamă, nu siguranță.

Din punct de vedere științific, aceste tipare sunt susținute de circuite neuronale consolidate în timp și de amintiri emoționale stocate implicit, nu neapărat accesibile conștient. De aceea, uneori „știm” rațional că suntem în siguranță, dar nu „simțim” asta.

Psihoterapia oferă un spațiu în care aceste reacții pot fi înțelese, nu judecate. În care putem face diferența între trecut și prezent. În care învățăm, treptat, să răspundem diferit — nu din reflex, ci din alegere.

Vindecarea nu înseamnă să devenim altcineva.
Înseamnă să nu mai fim conduși, în mod inconștient, de ceea ce a fost cândva necesar pentru a supraviețui.

Și poate, pentru prima dată, să ne oferim nouă înșine ceea ce am avut nevoie atunci.

Cu sustinere,

Psihoterapeut Nicoleta Ionica
0724 273 990


13/06/2026

A fost odată o femeie care trăia la marginea unei păduri vechi. Din afară, viața ei părea întreagă: avea drumuri pe care mergea zilnic, oameni pe care îi saluta, responsabilități pe care le purta cu grijă. Dar în adâncul inimii sale exista un loc tăcut, ascuns, unde ceva fusese pierdut de mult.

Nu știa exact ce.

Uneori simțea lipsa ca pe o durere surdă. Alteori ca pe o neliniște fără nume. În nopțile liniștite visa că aleargă după ceva care îi aparține, dar care îi scapă mereu printre degete.

Într-o seară de toamnă, când vântul mișca frunzele asemenea unor șoapte, femeia a auzit un cântec venind din pădure. Nu era un cântec obișnuit. Nu avea cuvinte. Era alcătuit din suspine, din râsete uitate, din doruri vechi și din promisiuni pe care și le făcuse cândva sieși.

A urmat sunetul.

Cu fiecare pas, pădurea devenea mai adâncă. Crengile îi zgâriau brațele, iar pământul era neregulat. De multe ori a vrut să se întoarcă. Dar cântecul continua să o cheme.

În cele din urmă a ajuns într-o poiană. Acolo, pe pământ, erau împrăștiate oase.

Oase vechi.

Oase fragile.

Oase ale unei creaturi care cândva fusese vie, puternică și liberă.

Femeia s-a așezat lângă ele și a început să plângă. Nu pentru că îi era teamă, ci pentru că a recunoscut ceva. Nu creatura. Ci pierderea.

A înțeles că fiecare os era o parte din ea însăși pe care o abandonase de-a lungul anilor.

Acolo era osul curajului pe care îl lăsase în urmă când cineva îi spusese că este prea mult.

Acolo era osul bucuriei pe care îl ascunsese ca să nu îi incomodeze pe ceilalți.

Acolo era osul furiei sănătoase, pe care îl confundase cu răutatea.

Acolo era osul dorinței, al viselor, al glasului ei adevărat.

Cu o tandrețe infinită, femeia a început să adune oasele. Unul câte unul.

Nu s-a grăbit.

A ținut fiecare os în mâini, l-a privit și i-a spus: „Te-am uitat, dar nu te-am pierdut.”

Și pe măsură ce făcea asta, ceva se schimba în ea.

Pentru că vindecarea nu începe întotdeauna atunci când găsim ceva nou. Uneori începe atunci când ne întoarcem după părțile noastre rătăcite.

Când toate oasele au fost adunate, femeia a rămas lângă ele în tăcere.

Apoi a început să cânte.

Nu un cântec perfect. Nu unul frumos după măsurile lumii.

Era cântecul adevărului ei.

Cântecul durerilor pe care le supraviețuise.

Cântecul iubirilor care o transformaseră.

Cântecul rănilor care nu o distruseseră.

Cântecul femeii care, în ciuda tuturor pierderilor, era încă aici.

Iar pe măsură ce vocea îi creștea, oasele au început să vibreze.

Nu pentru că magia ar fi venit din afară.

Ci pentru că viața fusese mereu ascunsă înăuntrul lor.

Și atunci femeia a înțeles un lucru esențial:

Nu era chemată să devină altcineva.

Nu era chemată să fie mai bună, mai perfectă sau mai acceptată.

Era chemată să își amintească.

Să își amintească cine a fost înainte ca frica să îi spună cine trebuie să fie.

Să își amintească instinctul.

Să își amintească focul.

Să își amintească inima.

Iar când zorii au început să lumineze poiana, creatura s-a ridicat dintre oase și a pornit spre pădure.

Femeia a privit-o plecând și a zâmbit.

Pentru că știa acum că acea ființă nu o părăsea.

Trăia în ea.

Și ori de câte ori se va simți pierdută, obosită sau îndepărtată de sine, va putea închide ochii și va auzi din nou cântecul.

Cântecul care adună.

Cântecul care reînvie.

Cântecul care spune, cu o blândețe neclintită:

„Nimic din ceea ce este esențial în tine nu a dispărut. Așteaptă doar să fie chemat înapoi acasă.”

„Pe tărâmul fantomelor înfometate” de Gabor Maté nu este doar o carte despre dependență. Este o radiografie a durerii em...
16/05/2026

„Pe tărâmul fantomelor înfometate” de Gabor Maté nu este doar o carte despre dependență. Este o radiografie a durerii emoționale care nu a fost văzută, ascultată sau vindecată la timp.

Cartea vorbește despre oameni care încearcă să umple un gol interior — prin substanțe, relații, muncă, control sau orice alt mecanism care oferă, măcar pentru câteva clipe, iluzia alinării. Iar mesajul profund al lui Maté este unul incomod, dar esențial: în spatele multor comportamente autodistructive nu stă lipsa de voință, ci trauma.

Uneori, ceea ce numim „dependență” este doar o formă disperată de supraviețuire emoțională.

Este o lectură care schimbă perspectiva asupra sănătății mintale, asupra compasiunii și asupra modului în care privim suferința umană. Nu judecă. Nu moralizează. Ci invită la înțelegere.

O recomand celor care vor să înțeleagă mai profund legătura dintre traumă, atașament și comportamentele care ne consumă din interior.

Unele răni nu strigă. Se repetă.

Credem adesea că trecutul rămâne în urmă. Dar, în realitate, el continuă să trăiască în felul în care gândim, iubim, ale...
19/03/2026

Credem adesea că trecutul rămâne în urmă. Dar, în realitate, el continuă să trăiască în felul în care gândim, iubim, alegem sau reacționăm.

Din perspectivă psihoterapeutică, această idee nu este doar metaforică, ci susținută de cercetări solide din domenii precum neuroștiința, teoria atașamentului și psihologia dezvoltării. Experiențele timpurii — în special cele din copilărie — contribuie la formarea unor „hărți interne” despre noi înșine, despre ceilalți și despre lume. Acestea sunt cunoscute în literatura de specialitate ca *modele interne de lucru* și influențează modul în care interpretăm realitatea și relațiile.

Creierul nostru este modelat de experiență. Studiile din neuroplasticitate arată că repetarea unor stări emoționale sau relaționale creează circuite neuronale stabile. De exemplu, un mediu imprevizibil sau lipsit de siguranță emoțională poate duce la o sensibilitate crescută la respingere sau la dificultăți în reglarea emoțiilor. În schimb, relațiile sigure și consistente susțin dezvoltarea unui sentiment de încredere și stabilitate interioară.

Tiparele emoționale nu sunt alegeri conștiente, ci răspunsuri învățate. Ele apar adesea automat — în felul în care evităm apropierea, în tendința de a ne supra-adapta sau în dificultatea de a pune limite. De multe ori, reacțiile noastre actuale nu reflectă doar prezentul, ci și ecouri ale unor experiențe trecute care nu au fost pe deplin integrate.

Vestea importantă este că aceste tipare nu sunt fixe. Cercetările arată că relațiile corective — inclusiv relația terapeutică — pot remodela aceste structuri interne. Prin conștientizare, reflecție și experiențe emoționale sigure, creierul rămâne capabil de schimbare pe tot parcursul vieții.

Psihoterapia nu schimbă trecutul, dar schimbă relația noastră cu el. Iar în acest spațiu nou, mai conștient și mai blând, apare posibilitatea unor alegeri diferite.

Pentru că, uneori, vindecarea începe nu atunci când uităm trecutul, ci când învățăm să-l înțelegem.




🌪️ ADHD la adulți nu înseamnă doar „neatenție”. Înseamnă și furtuni emoționale.Dacă ai ADHD, probabil ai fost catalogat(...
18/02/2026

🌪️ ADHD la adulți nu înseamnă doar „neatenție”. Înseamnă și furtuni emoționale.
Dacă ai ADHD, probabil ai fost catalogat(ă) ca „prea sensibil(ă)”, „exploziv(ă)”, „nerezonabil(ă)” sau „imatur(ă) emoțional”.
Dar adevărul e altul: sistemul tău nervos reacționează altfel. Și asta nu înseamnă că ești „defect(ă)”. Înseamnă că ai nevoie de înțelegere, nu de vină.
💥 Reglarea emoțională este una dintre cele mai subtile și dureroase dificultăți în ADHD:
Emoțiile vin rapid și intens.
Trecerea de la calm la furie sau tristețe e bruscă.
Îți pare rău „după ce trece”, dar în momentul acela pare imposibil de controlat.
Uneori simți rușine pentru reacțiile tale, chiar dacă știi că n-au fost „intenționate”.
🧠 Nu ești slab(ă). Ai un creier care funcționează diferit – impulsivitatea, lipsa de filtru emoțional, și dificultatea de a face pauze între stimul și reacție sunt reale și documentate științific.
💡 Ce poți face?
Observă-ți trăirile fără vină. Începe cu: „Acum simt... și e ok să simt.”
Amintește-ți că emoția nu e pericol. Poți să o lași să treacă fără să acționezi imediat.
Folosește ancore senzoriale. Un obiect texturat, apă rece pe mâini, o respirație profundă – lucruri simple care te pot aduce înapoi în prezent.
Nu încerca să te „controlezi” – învață să te însoțești.
✨ ADHD nu e o rușine. Nu e un eșec personal.
Este o parte din tine care are nevoie de structură, sprijin și blândețe – nu de autocritică.

📌 Dacă ai ADHD și te lupți cu reglarea emoțională, nu ești singur(ă).

Psiholog Nicoleta Ionica
0724 273 990



Address

Belsugului/online
Bucharest
062392

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Psihologul femeilor care iubesc prea mult posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Psihologul femeilor care iubesc prea mult:

Shortcuts

Share