09/07/2020
Cand mergi cu copilul la psiholog ?
A merge cu copilul la psiholog nu ar trebui sa reprezinte o rusine, o bariera sau o decizie greu de luat. In conditiile in care suntem din ce in ce mai ocupati si mai putin dispusi de a ne insusi cunostinte aprofundate cu privire la toate provocarile vietii , ar trebui ca acest gest sa nu reprezinte altceva decat o maniera de a apela la un specialist pentru a raspunde intrebarilor sau temerilor tale.Asa cm stomatologul “vede” mai bine decat tine cariile copilului tau, asa cm croitorul poate sa faca mai bine costumul pentru serbare, asa si psihologul isi poate folosi cunostintele dobandite in ani de studiu si experienta anterioara, pentru a te sprijini ,pe tine si pe copilul tau, in demersul de a intelege si struni emotiile disfunctionale intalnite
De ce vin copiii in terapie ?
Depinde de mai multi factori : varsta, educatie, sprijin si indrumare in mediul social/familial,etc. Multi sunt indrumati/ adusi de catre parinti, fie pentru ca sunt prea mici pentru a lua o astfel de decizie, fie pentru ca se considera si acest gest a fi o forma de sprijin. Altii (adolescenti majoritatea), vin ,poate din curiozitate sau pentru ca ei considera ca le este mai usor sa discute cu un necunoscut pana ieri,care priveste situatia in care se afla in mod obiectiv, iar solutiile gasite impreuna sunt, mai degraba, de ordin “tehnic” .
Copilul ar trebui sa vina la psiholog in diverse situatii, de preferat nu ca o ultima solutie d**a ce o eventuala situatie s-a acutizat ci atunci cand :
- are intrebari cu privire la unele lucruri despre care familia nu vrea sau nu poate sa vorbeasca ( de exemplu: ce se va intampla d**a divortul parintilor, ce inseamna ca bunicul a murit , cine este bebelusul acesta de care toata lumea are grija , de ce ii spun copiii ca este gras/slab/urat, de ce mama sta in spital de multa vreme etc)
- se observa o retractie a copilului din lumea inconjuratoare (nu mai vrea sa isi vada prietenii, nu mai participa la intalniri , nu mai are acelasi apetit, adoarme greu,etc)
- ii este teama de ceva anume (ex: de caini, de vecinul de la etajul 5, de serpi- cu care nu a avut vreo interactiune, etc)
- are, dintr-o data, preocupari “extreme”: mananca prea putin/prea mult, face sport pana la epuizare/a devenit ultra sedentar, plange/rade necontrolat,etc
- pare ca dezvolta o dependenta (de tehnologie, de o anumita persoana/lucru/situatie, este misterios si inchis in el,etc)
- pare ca nu se poate adapta la o situatie noua (casa/scoala/localitate noua, aparitia unui frate, despartirea parintilor, disparitia unei persoane din anturaj/familie,etc)
- nu are incredere in fortele lui si /sau nu stie sa isi aleaga drumul, necunoscandu-si /neacceptandu-si plusurile si minusurile
- nu stie sa isi explice si sa isi gestioneze emotiile
Toate acestea si , cu siguranta, multe altele , pot fi semnale de alarma pentru parinti nu pentru ca fiul sau fiica lor ar avea nevoie de sprijin, ci macar pentru a lua decizia unei evaluari din partea unui specialist.
Copilaria si adolescenta sunt perioade care pot avea si “turbulente” , majoritatea firesti si surmontabile , dar , preferabil ar fi ca noi, parintii/educatorii copiilor sa ne asiguram ca ei au parte de tot sprijinul de care ar avea nevoie pentru a intelege si a gestiona cat mai bine dezvoltarea viitoare a adultilor fericiti.
