What are the opening hours?

Monday 09:00 - 20:00 Tuesday 09:00 - 20:00 Wednesday 09:00 - 20:00 Thursday 09:00 - 20:00 Friday 09:00 - 20:00

https://www.facebook.com/470617956145862/

Cabinet de psihologie Alina Gabriela Elennis, Bucharest (2026)

18/06/2026

DINAMICI DE CUPLU

2. Bărbatul "tată" în relație cu femeia "copil"

Când protecția se transformă în control, iar iubirea în dependență.

O alta dinamică importantă în relația de cuplu pe care vreau să o abordez este aceasta. La început poate părea relația ideală. El este puternic, sigur pe sine, știe ce vrea și pare să aibă soluții pentru orice problemă. Ea se simte în siguranță, protejată și susținută.
Însă, în timp, relația poate aluneca într-un dezechilibru subtil. El începe să ocupe rolul de tată, iar ea pe cel de copil...
Nu mai sunt doi adulți care construiesc împreună, ci unul care conduce și unul care urmează.

❓️Cum arată această dinamică?

El - Tatăl

- decide ce este mai bine pentru amândoi;
- oferă soluții înainte să asculte;
- controlează uneori sub masca grijii;
- simte că trebuie să o protejeze permanent;
- are dificultăți în a o vedea ca pe un egal.

Ea - Copilul

- caută aprobarea lui;
- îi cere părerea înainte de orice decizie;
- evită conflictele de teamă să nu îl dezamăgească;
- se îndoiește de propriile alegeri;
- delegă responsabilitatea propriei vieți.

❓️Cum apare?

Uneori, femeia a crescut într-un mediu în care a fost criticată, controlată sau nu a fost încurajată să aibă încredere în propriile capacități.
Alteori, bărbatul și-a construit identitatea în jurul ideii că trebuie să fie cel care salvează, protejează și știe întotdeauna răspunsul.
Fără să își dea seama, fiecare intră într-un rol familiar.
La început pare iubire...🩷

🔸️️Ea spune: "Mă simt atât de protejată lângă el."
🔹️El spune: "Vreau doar să am grijă de ea."

❗️Dar, treptat, protecția poate deveni control, iar siguranța poate deveni dependență.

❓️Ce se pierde?

Autonomia.
Când unul decide constant, celălalt încetează să mai exerseze încrederea în sine.
Iar acolo unde nu există doi adulți, nu poate exista o relație cu adevărat egală.

🔴Semnale de alarmă

- Îți este greu să iei o decizie fără să îl întrebi.
- Simți nevoia aprobării lui înainte de a acționa.
- El vorbește frecvent în numele tău.
- Părerile tale sunt minimizate sau corectate.
- Te simți „mică” în prezența lui.

✔️Cum se schimbă?

O relație sănătoasă nu presupune să renunți la puterea ta pentru a primi protecție.
Maturitatea relațională apare atunci când protecția este înlocuită de respect, iar ghidarea este înlocuită de colaborare.
Partenerul nu este părintele tău.
Iar iubirea nu înseamnă să fii condus, ci să fii văzut, ascultat și respectat ca egal.

17/06/2026

DINAMICI DE CUPLU

1.Femeia "mamă" în relație cu bărbatul "copil"

🔱Una dintre cele mai frecvente dinamici pe care le întâlnesc în terapie este cea în care relația de cuplu alunecă, dintr-un raport de parteneriat într-unul de tip mamă - copil.
Nu se întâmplă peste noapte. De obicei începe cu gesturi mici de grijă, disponibilitate și implicare. Ea preia câte o responsabilitate „ca să fie mai simplu”, îl ajută „pentru că trece printr-o perioadă dificilă”, îl înțelege, îl protejează, îi găsește explicații.
În timp însă, fără să realizeze, ajunge să organizeze, să amintească, să gestioneze, să planifice și să poarte responsabilitatea emoțională a relației.
El, la rândul lui, începe să se bazeze din ce în ce mai mult pe această structură. Devine mai pasiv, mai puțin implicat și mai puțin responsabil.

❓️Cum arată această dinamică?

Ea:

- îi amintește constant ce are de făcut;
- rezolvă probleme pe care el le-ar putea gestiona singur;
- îi găsește scuze atunci când nu își respectă angajamentele;
- simte că trebuie să îl motiveze permanent;
- poartă întreaga încărcătură mentală a relației.

El:

- evită responsabilități;
- amână decizii importante;
- așteaptă să fie ghidat;
- caută validare și liniștire;
- se comportă uneori mai degrabă ca un fiu decât ca un partener.

❓️De ce apare?

De multe ori, femeia confundă iubirea cu grija excesivă. Poate a învățat încă din copilărie că valoarea ei vine din a avea grijă de ceilalți. Că trebuie să fie puternică, responsabilă și disponibilă pentru toată lumea.
Bărbatul, la rândul lui, poate veni cu dificultăți în asumarea responsabilității, cu nevoi de dependență emoțională sau cu obișnuința de a fi îngrijit și protejat.
Astfel, fiecare intră într-un rol care îi este familiar.
Problema nu este doar pentru el. Deși la prima vedere pare că bărbatul este cel care beneficiază de această situație, și femeia obține ceva din ea.
Rolul de „mamă” îi oferă sentimentul de control, de utilitate și de siguranță femeii.
Atâta timp cât ea este cea care gestionează totul, nu trebuie să se confrunte cu incertitudinea de a lăsa celălalt să fie responsabil pentru propria viață.

❓️Ce se pierde?

❗️Intimitatea.
Este foarte dificil să simți atracție erotică pentru cineva pe care îl percepi ca pe un copil.
Multe femei aflate în această dinamică spun la un moment dat:
„Îl iubesc, dar nu îl mai doresc.”
Iar în spatele acestei afirmații se află adesea o relație în care ea a devenit mamă, iar el a încetat să mai fie partener.

❓️Cum se poate schimba?

Primul pas nu este să îl schimbi pe celălalt, ci să observi rolul pe care l-ai preluat.
🔸️Ce responsabilități duci care nu îți aparțin?
🔸️Ce probleme rezolvi în locul lui?
🔸️Ce s-ar întâmpla dacă ai face un pas înapoi?
🔸️Poți avea încredere că celălalt se poate descurca și fără să îl salvezi?

✔️O relație sănătoasă nu se construiește între un părinte și un copil. Se construiește între doi adulți care își asumă propriile emoții, propriile alegeri și propria viață.

19/05/2026

Starea de prezență

Starea de prezență înseamnă să rămâi în contact cu tine și cu realitatea momentului, fără să fii purtat automat de valurile emoțiilor.
Nu înseamnă să nu simți. Înseamnă să nu devii captiv nici emoțiilor negative, nici celor pozitive.

De ce?

🔹️Pentru că atunci când ne identificăm complet cu frica, furia sau tristețea, pierdem claritatea.
🔹️Dar și atunci când ne agățăm excesiv de euforie, validare sau entuziasm, riscăm să ne pierdem centrul și discernământul.

Echilibrul psihologic apare când putem observa emoția fără să ne confundăm cu ea.
„Simt” nu este același lucru cu „sunt”.
Prezența este spațiul dintre stimul și reacție.
Locul din care alegem conștient, în loc să funcționăm pe pilot automat.

❗️Emoțiile sunt mesageri, nu conducători.
Ele au rolul de a transmite informații despre nevoile, limitele și experiențele noastre interioare. O emoție care durează mai mult de 90 secunde este o traumă care cere vindecare. Deciziile cele mai sănătoase apar atunci când emoția este ascultată, nu când preia controlul.

A rămâne prezent înseamnă:

🔹️să nu te lași absorbit de negativitate;
🔹️să nu depinzi de exaltarea momentului;
🔹️să îți păstrezi centrul indiferent de context;
🔹️să răspunzi conștient, nu impulsiv.

Maturitatea emoțională nu înseamnă absența emoțiilor, ci capacitatea de a rămâne ancorat în tine în timp ce le trăiești. Nu înseamnă să nu te bucuri sau să nu îți dai voie să simți tristețe. Pentru că este uman, este firesc să ne permitem să simțim. Problema apare atunci când ceea ce simțim te provoacă și îți decide starea. Pentru că de acolo începe să te controleze și începi să te pierzi.

Exemplu:

O persoană dragă îți răspunde rece sau distant la mesajul pe care tocmai l-ai trimis.

Reacția automata ar putea să fie:
"Nu sunt suficient/ă", "Sunt respins/ă","Am deranjat"..și poți reacționa impulsiv prin retragere dramatică sau cerând explicații într-un mod agresiv.

❓️Cum ar arăta abordarea din prezență?

"Observ că răceala lui/ei activează în mine teamă și nesiguranță. Emoția este reală dar nu înseamnă automat că interpretarea mea este și adevărul".

Introspecția îi dă voie celuilalt să revină, și ție să observi dacă emoția persistă, ce activează în tine și să formulezi un mesaj mai "așezat", astfel încât să obții și un răspuns care să îți confirme sau nu dacă reacția a fost una bazată pe realitate sau pe o amintire dureroasă care are nevoie de vindecare.

✨️Prezența nu elimină emoția. Îți oferă spațiu între emoție și reacție. Un spațiu în care apare libertatea ta psihologică.

13/05/2026

INFIDELITATEA
Atât de controversată în toate timpurile...

Cine ai fost condiționat să fii, fără măcar să știi că ai fost condiționat să fii? Asta e una dintre cele mai profunde și dificile întrebări pe care și-o poate pune un om. Pentru că de obicei condiționarea nu se simte ca o constrângere. Se simte ca "eu", ca normalitate, ca adevăr absolut.

Condiționarea începe foarte devreme și se instalează prin lucruri subtile:

🔹️Cum reacționau părinții la emoțiile tale
🔹️Ce însemna rușine, vinovăție, laudă...
🔹️Ce tip de iubire ai primit
🔹️Ce ai auzit în mediul tău că înseamna "o femeie bună", "un bărbat bun", "un copil bun", "o viață corectă"...

Și ușor ușor începe să se construiască "sinele" tău adaptat...și îl lași să îți acapareze esența. Sinele autentic de care nu ești conștient pentru că nu ai avut permisiunea să îl lași să se dezvolte, să vezi în ce direcție o ia, rămâne adormit. Atât de puternic se înrădăcinează în noi sistemul în care ne-am născut.

De exemplu:

🔹️dacă ai primit iubire când erai „puternic”, poate ai învățat să nu mai ai nevoie de nimeni;
🔹️dacă ai fost criticat când erai spontan, poate ai devenit controlat;
🔹️dacă ai simțit că trebuie să salvezi emoțional oamenii din jur, poate ai confundat iubirea cu sacrificiul;
🔹️dacă ai fost văzut doar când performai, poate ai ajuns să crezi că valoarea ta depinde de cât oferi
Și realitatea are mult mai multe și mai complexe exemple.

Problema este că aceste adaptări funcționează. Chiar foarte bine. Te ajută să supraviețuiești psihologic. Și tocmai de aceea sunt greu de observat. Ba chiar crezi că ăsta ești tu și ești perfect normal așa.

Până când...într-o zi, apare cineva care îți trezește ceva, care zâmbește cumva, și ajungi acasă și te gândești la el/ea...și îți stârnește curiozitatea, dorința. Dar nu e despre cealaltă persoană neapărat. E despre sinele tău adormit, care se trezește, sclipește din interiorul tau autenticitatea care vrea să se arate, pentru că acolo e fericirea, împlinirea completă. Și vrei acolo...dar vrei cu frică, cu vinovăție și câteodată cu dezgust față de tine, cel care a permis, care și-a permis.
Pentru că acolo ești față în față cu tine cel din interior. Fără mască. Cel văzut, dorit, iubit. Acolo nu e nevoie să demonstrezi, pentru că atât de bine te-ai oglindit că ai senzația că nu îți pasă, că oricum e pasager. Și de cele mai multe ori începi să simți mai mult pentru acel cineva...și te cuprinde frica și revii în familiar, cu vinovăție, cu rușine și tot ce a înrădăcinat sistemul din care ai venit în interiorul tău. Și te minți..."am evadat puțin", "aveam nevoie", dar lucrurile sunt mai complexe de atât.
Sunt oameni care trăiesc zeci de ani, poate o viață împreună crezând că s-au iubit real. Și cu toate astea s-au inșelat. Unii au știut, alții nu. Unii au ales să rămână, alții au găsit scuze... "așa mai fac bărbații", fiecare poveste, adaptată mediului din care provine.
Nimic mai adevărat, nimic mai neadevărat. Doar că, avem o viață și...până la urmă cine poate spune ce e bine și ce e rău? Ce dimensiune au binele și răul? Cine a decis când e bine și când e rău? În raport cu ce?

Cât de greșită este infidelitatea? Cine greșește cu adevărat aici? Față de cine greșește? Față de partener? Oare? Față de sine? Hmm...Față de sistem?

Adevărul este că infidelitatea este doar semnalul de alarmă al sinelui tău, al sufletului tău. Că ești în locul nepotrivit oricât de familiar și corect și normal crezi că ai ales. Adevărul este că NU ti-ai ales TU partenerul/partenera. Credințele, obișnuintele, familiarul, tot sistemul a ales pentru tine și ai crezut că e iubire, pentru că a fost corect pentru toată lumea și ai simțit confort și apartenență. Atât.
Poate că iubirea adevărată nu e acolo...poate că TU nu ești acolo, ci ești în fiecare escapadă, fie ea cu aceeași persoană sau cu persoane diferite. Și nu doar cu persoane...poate fi orice pasiune pentru care de obicei ești blamat/ă, doar că infidelitatea cântărește diferit și am ales să o abordez în această postare.

✨️Onorează-ți sinele. Descoperă adevăratul TU, CEL DIN INTERIOR, și dă-ți voie să fii. Generațiile se schimbă, copiii cresc și pleacă, și e normal...Tu rămâi cu tine. Aveți curajul să fiți fericiți. Și nu în escapade mici. Nu minute, nu ore...mereu. Oamenii langă care putem să fim autentici și complet fericiți sunt extrem de puțini. Să ne dăm voie să fim...
Și dacă nu, strângeți-vă mâna cu blândețe și eliberați-vă. Controlul este doar recunoașterea la nivel de suflet a faptului că omul acela nu este omul tău, doar că mintea umană intervine și se agață, și totul începe să se distrugă.
Ce vine din interior, se simte fără presiune.

09/05/2026

Intervențiile interdisciplinare în tulburările psihice și în psiho-oncologie sunt esențiale pentru o îngrijire eficientă și umană. Pacientul nu este tratat doar prin prisma diagnosticului, ci ca persoană cu nevoi complexe biologice, emoționale și sociale. Colaborarea dintre specialiști crește semnificativ șansele de recuperare, autonomie și integrare socială.

06/05/2026

Cât din ceea ce crezi, este cu adevărat al tău?Biasul cognitiv și influențele sociale. Cum ajungem să credem că alegem liber...

Ne place să credem despre noi că suntem raționali, obiectivi și că deciziile noastre sunt rezultatul unei analize corecte. În realitate, mintea noastră funcționează mai degrabă ca un sistem de scurtături decât ca un proces logic impecabil. Aceste scurtături se numesc biasuri cognitive și, de cele mai multe ori, ele ne ajută să economisim timp și energie. Problema apare atunci când ele ne distorsionează percepția asupra realității, fără ca noi să ne dăm seama.
Un bias cognitiv este o "eroare sistematică de gândire". Este modul în care creierul încearcă să gestioneze un volum imens de informații într-un timp foarte scurt.
De exemplu:

🔹️Căutăm informații care ne confirmă convingerile (biasul de confirmare)
🔹️ Supraevaluăm experiențele recente sau emoționale (heuristica disponibilității)
🔹️ Credem că majoritatea oamenilor gândesc ca noi (fals consens)
🔹️ Dăm mai multă importanță primei impresii (ancorarea)
Acum, peste aceste mecanisme, să adăugăm și influențele sociale.
Suntem profund modelați de mediul în care trăim, de familia din care venim, de grupurile din care facem parte și de normele pe care le internalizăm. De multe ori, nu alegem în funcție de ceea ce este autentic pentru noi, ci în funcție de ce ne este acceptat, validat, ce ne oferă apartenență.

❗️Conformismul nu este doar o alegere, este o nevoie psihologică. Avem nevoie să aparținem. Iar această nevoie poate deveni mai puternică decât nevoia de adevăr.
Aici apar fenomene precum:
🔹️ adoptarea opiniilor dominante fără analiză critică
🔹️ schimbarea comportamentului în funcție de grup
🔹️ autocenzura, pentru a evita respingerea
🔹️ validarea valorii personale prin ochii celorlalți

Biasurile cognitive și influențele sociale nu acționează separat. Ele se întăresc reciproc.
De exemplu, dacă ești într-un grup care crede un anumit lucru, vei fi mai predispus să cauți informații care confirmă acel lucru (bias de confirmare), iar orice informație contrară va fi ignorată sau minimalizată. Astfel, realitatea ta devine din ce în ce mai filtrată, mai apropiata de realitatea întregului grup și devine ulterior ceea ce trăiești pentru că, în timp, nu mai vezi lumea așa cm este, ci așa cm ai fost condiționat/ă să o vezi.

✨️Nu există o soluție simplă și nici nu putem elimina complet aceste mecanisme. Dar putem deveni conștienți de ele.
Conștientizarea nu înseamnă control total, dar înseamnă mai multă libertate decât înainte.

Înseamnă:

🔹️să îți pui întrebări incomode
🔹️ să tolerezi disconfortul unor perspective diferite
🔹️ să observi când reacționezi automat
🔹️ să îți permiți să nu fii de acord, chiar dacă asta vine cu un cost social

✨️Autenticitatea nu apare atunci când nu mai ești influențat, ci atunci când devii conștient de influențe și alegi, în ciuda lor, ceea ce este aliniat cu tine.
Iar uneori, asta înseamnă să stai singur într-o opinie. Nu pentru că ai dreptate absolută, ci pentru că ai curajul să gândești.

03/05/2026

Adevărul pe care nu vrei să îl auzi despre relația ta:

Nu suferi pentru că iubești prea mult.
Suferi pentru că ai rămas într-un loc în care iubirea nu este sau nu mai este reciprocă. Și poate e greu de acceptat, dar…
Nu confuzia este normală într-o relație.
Nu tăcerea.
Nu „vedem ce va fi”.
Nu faptul că tu încerci constant să repari ceva ce nu ai stricat.

Adevărul este că atunci când cineva te vrea cu adevărat, nu te face să te îndoiești de asta.
Dar tu ai învățat, poate de mult, că iubirea trebuie câștigată. Că trebuie să fii mai bună, mai calmă, mai înțelegătoare…ca asta va ajuta să nu fii părăsită.
Și atunci rămâi...
Explici, aștepți, speri, te adaptezi.
Și îți spui că „nu e chiar atât de rău”.

🔹️Dar corpul tău știe.
🔹️Anxietatea ta știe.
🔹️Nodul din stomac știe.
🔹️Nu e iubire dacă te simți nesigură.
🔹️Nu e iubire dacă trebuie să te micșorezi ca să rămâi.
🔹️Nu e iubire dacă ești mereu tu cea care ține relația în viață.
Adevărul, oricât de greu ți-ar părea, este acela că nu poți construi o relație sănătoasă cu cineva care nu este disponibil emoțional.
Și nu, nu e despre faptul că nu ești suficientă.
Ci despre faptul că încerci să fii suficientă pentru cineva care nu știe să ofere.

Uneori, cel mai matur act de iubire nu este să rămâi…ci să pleci.

30/04/2026

Când a mers... dar nu mai merge... Ce e de făcut?

Într-o relație de mulți ani, momentele frumoase devin parte din identitatea ta, din felul în care ai iubit, ai crescut, ai învățat. Când apare despărțirea, nu trecutul se schimbă, ci sensul pe care îl are pentru tine.
La început, de obicei, creierul încearcă să împace două realități contradictorii „a fost bine” și „s-a terminat”. Asta poate duce la:
🔹️ Idealizarea trecutului (a fost perfect, am pierdut tot)
sau, invers,
🔹️Anularea lui (n-a însemnat nimic)

Niciuna nu e complet adevărată. Sunt mecanisme de protecție.

În timp, dacă procesezi sănătos despărțirea, acele momente frumoase
- nu mai dor la fel
- nu mai creează confuzie
- rămân ca niște amintiri reale, dar integrate
Vor trece din „prezent emoțional activ” în „istorie personală”.

❗️Un lucru important

Valoarea acelor momente nu depinde de finalul relației. Faptul că relația s-a încheiat nu anulează că a existat iubire, conexiune, sens. Doar că acea formă de relație nu a putut continua. Pur si simplu oamenii pot evolua în direcții diferite (situație întâlnită adesea în cuplurile formate din tinerețea timpurie), și nu e nimic greșit în asta.

‼️Pentru mulți, cea mai grea parte nu este că renunți la partener/ă, ci și versiunea ta din acea relație, cine erai tu acolo. Sunt oameni care rămân blocați ani întregi într-o relație care nu mai există… nu pentru că nu pot merge mai departe, ci pentru că nu pot da drumul trecutului. Mai exact, nu pot da drumul momentelor frumoase.
După relații lungi de 10, 15, 20 de ani apare o confuzie profundă:
🔸️„Dacă a fost atât de frumos… cm poate să se termine?”
🔸️„Dacă am avut atâtea momente reale… înseamnă că ar trebui să mai încerc?”

La toate aceste procese interne se adaugă și intervențiile externe. Presiunea părinților, sfaturile prietenilor și cunoștințelor, existența copiilor, proiecte împreună etc.

Aici se produce blocajul.
Pentru că mintea noastră nu știe să țină simultan două adevăruri incomode:
✔ A fost iubire reală
✔ Și totuși, relația s-a încheiat

Realitatea matură este alta:
👉 A fost frumos.
👉 A fost real.
👉 Și nu mai este.

Faptul că o relație se termină NU invalidează ce a existat în ea.
Dar nici ce a existat în relație nu justifică să rămâi blocat/ă într-un prezent care nu mai funcționează.
Adevărul greu este că nu suferi după persoană. Suferi după o viață întreagă construită împreună. După cine erai tu în acea relație.
După siguranța, rutina, sensul cu care te-ai obișnuit.
Și atunci mintea face un lucru foarte uman.
Se întoarce în trecut ca în singurul loc sigur pe care îl cunoaște.
Dar trecutul nu este un loc în care poți trăi.
Este un loc din care trebuie să înveți.
Momentele frumoase nu trebuie șterse.
Dar nici folosite ca dovadă că trebuie să te întorci.
Ele au alt rol acum:
✔ să îți arate că ești capabil/ă să iubești
✔ să îți confirme că ai putut construi ceva real
✔ să îți ofere repere despre ce contează pentru tine
❗️Nu sunt o invitație înapoi.
❗️Sunt o resursă pentru înainte.

Vindecarea începe în momentul în care poți spune: „A fost valoros. Și totuși, nu mai este pentru mine.”
Fără să negi.
Fără să idealizezi.
Fără să te agăți.
Doar integrând.
Pentru că maturitatea emoțională nu înseamnă să uiți trecutul.
Înseamnă să nu mai trăiești în el.
Înseamnă să mergi mai departe cu tine cel/cea care ești acum, alături de oameni noi, de experiențe noi, care se aliniază stilului tău de viață și să trăiești sănătos emoțional, desprins/ă de un trecut în care nu mai aveai loc, oricât de obișnuit/ă erai cu el.

Înainte să revii în fosta relație , pune-ti o întrebare simplă.
"Dacă reiau relația dintr-o nostalgie a vremurilor bune, a obișnuinței...pot să o duc în forma în care a ajuns (și ne-a adus despărțirea) și poate mai rău de atât, încă 30-40 ani sau cât mi-a mai rămas din viață?"
Sau mai târziu după ce mă va consuma și mai mult, îmi va fi mai dificil să mă refac?

23/04/2026

Disocierea/depersonalizarea în situații de criză, doliu și pierdere emoțională

Uneori, în fața unei pierderi sau a unui șoc emoțional puternic, mintea noastră nu simte totul deodată. Și nu pentru că nu ne pasă, ci pentru că încearcă să ne protejeze.
Disocierea este un mecanism psihologic prin care ne deconectăm temporar de la emoții, corp sau realitate. Poate apărea ca:

🔹️ senzația că ești „pe pilot automat”
🔹️ dificultatea de a simți sau de a plânge
🔹️ senzația de ireal sau de detașare față de propriile trăiri
🔹️ confuzie, gol interior sau amorțeală emoțional

În context de doliu sau criză, disocierea poate fi o formă de protecție. Este felul în care psihicul își dozează durerea, pentru a nu deveni copleșitoare.
Integrarea pierderii este un proces lent prin care durerea nu dispare, dar își găsește un loc suportabil în viața ta, fără să o mai blocheze complet.
❗️Dacă disocierea e despre a nu simți pentru a supraviețui, integrarea e despre a putea simți fără să te pierzi.

❓️Când cerem ajutorul psihologului?

Atunci când această stare persistă sau devine modul principal de funcționare, poate îndepărta persoana de procesul natural de integrare a pierderii.

Ce poate ajuta:

🔹️ancorare senzorială
🔹️validarea experienței („are sens să mă simt așa”)
🔹️ ritm propriu în procesul de doliu (nu există „corect” sau „greșit”)
🔹️sprijin relațional în contactul cu realitatea pierderii
🔹️permisiunea de a simți și a manifesta(furie, tristețe etc)
🔹️construirea sensului (ce a insemnat, ce schimbări a adus etc)

❓️Ce înseamnă, de fapt, integrarea pierderii?

🔹️ să poți vorbi despre ce ai pierdut fără să te rupi complet
🔹️ să existe emoție, dar nu copleșire totală
🔹️ să păstrezi legătura simbolică (amintiri, sens), fără să rămâi blocat în trecut
🔹️ să începi, treptat, să reinvestești emoțional în propria viață

Nu trebuie să simți totul dintr-odată. Dar este important, în timp, să poți simți din nou.
Disocierea nu este slăbiciune. Este un răspuns al minții la prea mult, prea repede. Întrebarea nu este "de ce s-a întâmplat?" ci "Ce fac eu cu ce s-a întâmplat?"

18/04/2026

📚Despre mine:

Sunt psiholog clinician, cu experiență în lucrul cu adulți, cupluri și familii, copii, adolescenți, oferind suport psihologic într-un cadru sigur, confidențial și orientat spre înțelegere profundă și schimbare autentică.
Abordarea mea este centrată pe relația terapeutică, pe înțelegerea profundă a experienței personale și pe construirea unui spațiu în care schimbarea devine posibilă în ritmul propriu al fiecărei persoane.
Am formare în psihologie clinică și mă aflu în prezent în formare ca psihoterapeut integrativ, abordare care îmbină dimensiunile emoționale, cognitive, relaționale și existențiale ale funcționării umane, adaptând intervenția în funcție de unicitatea fiecărei persoane.

Domeniile mele de interes includ:

♦️Intervenția în dificultăți emoționale, relaționale și de adaptare
♦️Psihologia cuplului și a familiei
♦️Psiho-oncologia - sprijin psihologic pentru pacienți oncologici și aparținători
♦️Consilierea vocațională - susținerea procesului de autocunoaștere și orientare profesională

💡Locație:
Ședințele se desfășoară atât în cabinet, cât și online, în funcție de nevoile și disponibilitatea clientului.

🧠 Servicii psihologice

🔹 Evaluare psihologică clinică
Evaluare complexă a funcționării psihologice prin interviu clinic, observație și instrumente psihologice standardizate.

Include:

•psihodiagnostic clinic
•evaluare emoțională, cognitivă și comportamentală
•interpretarea rezultatelor testelor psihologice
•raport psihologic clinic scris cu recomandări

📌 Adulți / adolescenți / copii (10+)

🔹 Consiliere psihologică individuală

Proces de suport psihologic orientat spre înțelegerea și gestionarea dificultăților emoționale și relaționale.
Arie de lucru:

•anxietate, stres, atacuri de panică
•simptome depresive și tulburări afective
•dificultăți de adaptare la schimbări de viață
•blocaje emoționale și decizionale
•dezvoltare personală și autocunoaștere

🔹 Consiliere psihologică pentru cuplu și familie

Intervenție psihologică asupra dinamicilor relaționale și familiale, cu accent pe comunicare, reglare emoțională și clarificarea conflictelor.
Include:

•dificultăți de comunicare în cuplu
•conflicte relaționale și familiale
•procese de separare și divorț
•reorganizare familială
•dinamici parentale și relații intergeneraționale

🔹 Intervenție psihologică în situații de criză

Suport psihologic în contexte de dezechilibru emoțional acut sau evenimente de viață cu impact semnificativ.
Exemple:

•doliu și pierdere
•separare și divorț
•diagnostic medical sever
•episoade de anxietate intensă sau destabilizare emoțională

🔹 Suport psiho-oncologic

Intervenție psihologică specializată pentru adaptarea la diagnosticul oncologic și tratamente medicale asociate.
Include:

•suport emoțional pentru pacienți oncologici
•suport pentru aparținători
•adaptare la boală și tratament
•gestionarea anxietății, fricii și incertitudinii

🔹 Evaluare și intervenție psihologică pentru copii și adolescenți (10+)

Evaluare și suport psihologic adaptat dezvoltării emoționale și cognitive.
Arie de lucru:

•dificultăți emoționale și comportamentale
•anxietate școlară și socială
•adaptare la divorțul părinților
•dificultăți de reglare emoțională
•sprijin în dezvoltarea resurselor personale

📌 Implicarea părinților face parte integrantă din proces

🔹 Consiliere vocațională și orientare în carieră

Proces de clarificare a direcției educaționale și profesionale, bazat pe evaluarea intereselor, resurselor și potențialului individual.
Include:

•evaluarea intereselor și aptitudinilor
•orientare educațională și profesională
•reconversie profesională
•clarificarea direcției personale și profesionale

🔹 Evaluare psihologică aplicată (clinică și funcțională)

Evaluare orientată pe înțelegerea funcționării psihologice în contexte personale, medicale sau educaționale.
Poate susține:
recomandări pentru intervenție psihologică
clarificarea funcționării emoționale și cognitive
orientare pentru specialiști (medici, psihiatri, educaționali)

Cabinet de psihologie Alina Gabriela Elennis

18/06/2026

17/06/2026

19/05/2026

13/05/2026

09/05/2026

06/05/2026

03/05/2026

30/04/2026

23/04/2026

18/04/2026

Address

Opening Hours

Website

Alerts

Contact The Practice

Shortcuts

Share

Category

Listing takedown request

Monday	09:00 - 20:00
Tuesday	09:00 - 20:00
Wednesday	09:00 - 20:00
Thursday	09:00 - 20:00
Friday	09:00 - 20:00