24/09/2026
📚 ❤️CUM CREȘTI UN COPIL CARE IUBEȘTE CĂRȚILE?
📖 Citește-i încă din primele luni de viață.
[Noi am început de la 10 luni iar primele cărți au fost "Pisoiașul PISU" și " Cățelușul LĂBUȘ"]
❗️La început, copilașii descoperă cărțile în special prin atins, explorat și... cu gurița. Este în regulă. Nu ne supărăm, bine?😅
❤️ Lasă-l să te vadă citind. Atât copiii cât și adulții ar trebui să aibă cărți la îndemână, prin casă.
🎭 Citește cu intonație și interes.
📘 Alege cărți potrivite vârstei și intereselor lui.
🤗 Nu transforma lectura într-o pedeapsă/obligație.
["Nu ai închis televizorul când te-am rugat, să vezi tu mâine câte pagini o să îți dau de citit!"]
⏳ Creează un ritual de 10–15 minute de citit înainte de culcare. Chiar și 2-5 minute pentru cei mici.
💬 Poți pune întrebări despre poveste dar ca și cm ți s-ar părea fascinantă, nu ca și cm l-ai testa.
🏛️ Mergeți împreună în librării/biblioteci. Lasă-l și pe el să aleagă. Alegeți împreună cărți amuzante, haioase.
❗️Să nu uităm: Numărul de pagini citite, este doar un număr!
🔄 Acceptă recitirea aceleiași povesti. Dar ai grijă să nu devină totuși o stereotipie, pe lângă altele, bineînțeles.
🛋️ Creează un colț al lecturii (poate fi o măsuță, un mic fotoliu, un raft fixat pe perete etc) în care să aibă acces usor la carti.
🎧 Ascultați împreună povești audio, mai ales la drum lung, în mașină, evitând astfel expunerea prelungită la ecrane
⛔️ Nu îl forța să termine o carte care nu îi place. Și nouă adulților ni se întâmplă să mai abandonăm cărți începute dacă nu ni se par suficient de captivante la momentul respectiv
🎁 Oferă-i cărți și fară o ocazie specială
🗣️ Vorbește cu el despre personaje: „Tu ce ai fi făcut în locul lui?”
[Doar ca un exercițiu de imaginație]
💭 Povestiți din ce a citit. Nu îi cere mereu să demonstreze ce a înțeles. Puteți chiar să inventați împreună un alt final.
❗️❤️ 😊 Înainte să învețe să citească, un copil învață să iubească poveștile!
(📸 În poză: băiețelul meu, la 1 an si 10 luni. După aproape 6 ani de la această poză, încă este foarte pasionat de lectură😍)