05/10/2026
Am citit toate mesajele voastre din ultimele zile și simt că este important să vă răspund eu, direct. Pentru că meritați să aflați de la mine ce urmează și, mai ales, să aveți cât mai multă claritate în perioada următoare.
Ce se schimbă?
Ultima mea zi de consultații la Gynera va fi 16 octombrie 2026.
Începând cu 26 octombrie 2026, toate consultațiile mele vor avea loc la MFertility.
Pentru o perioadă, voi continua însă să merg la Gynera pentru procedurile FIV și histeroscopiile pacientelor mele de acolo.
Ce înseamnă acest lucru pentru voi, cele care ați avut deja o primă consultație cu mine la Gynera?
Aveți trei variante și vreau să știți de la început că alegerea vă aparține în totalitate:
1. Puteți continua întregul parcurs la Gynera, alături de unul dintre medicii de acolo.
2. Puteți veni la mine pentru consultații și monitorizări la MFertility, iar procedurile FIV și histeroscopiile să le facem împreună, în continuare, la Gynera.
3. Sau puteți continua întregul parcurs alături de mine la MFertility, atât pentru consultații, cât și pentru proceduri.
Nu există o variantă „corectă” și una „greșită”. Există doar varianta în care voi vă simțiți cel mai în siguranță și în care aveți cea mai mare încredere.
Pacientul a fost și va rămâne în centrul a tot ceea ce fac și pacientul are dreptul să își aleagă unitatea medicală, iar în sistemul privat are și dreptul de a-și alege medicul. Indiferent ce veți decide, vă voi respecta alegerea și voi avea grijă de fiecare dintre voi în clinica pe care o alegeți (și pacientele care ma cunosc demult știu bine despre ce este vorba).
Știu că multe dintre voi v-ați întrebat de ce nu ați aflat mai devreme.
Vă înțeleg frustrarea și nu vreau să o minimalizez. Sunteți deja într-o perioadă în care aveți nevoie de liniște, predictibilitate și siguranță, iar această veste a adus, pentru unele dintre voi, exact opusul.
Drumul până la deschiderea unei clinici noi este, ca întotdeauna, presărat cu obstacole și multă incertitudine. Multă vreme nu am știut când va fi posibilă, în mod real, deschiderea MFertility așa că nu am avut o informație clară pe care să v-o pot da.
Am preferat să nu vă spun ceva pe jumătate, pentru ca apoi să fiu nevoită să schimb date, planuri sau promisiuni.
Îmi pare sincer rău că unele dintre voi ați aflat această veste altfel decât de la mine. Mi-aș fi dorit să nu fie așa.
Despre colegii mei de la Gynera vreau să vă spun un lucru foarte important:
Mă despart greu de ei.🤗
Am trăit împreună foarte multe momente frumoase, dar și multe dintre acele momente dificile pe care meseria noastră inevitabil le aduce. Îi cunosc, îi respect și îi apreciez enorm. Și când spun „colegii mei”, nu mă refer doar la clinicieni și embriologi. Mă gândesc la medicii anesteziști, la asistente, la colegii din recepție, la personalul de curățenie și la colegii din administrativ. Poate că nu îi vedeți întotdeauna pe toți, dar fiecare dintre ei are un rol în povestea unui tratament FIV. Împreună cu clinicianul și embriologul, ei sunt oamenii care fac posibile, zi după zi, adevărate minuni. Le cunosc foarte bine profesionalismul și dedicarea și pot spune cu toată încrederea că pacientele care aleg să își continue drumul la Gynera rămân pe mâini foarte bune.
Și mai am o veste despre care știu că multe dintre voi vă veți bucura. ❤️
Alături de mine vine la MFertility și doamna asistentă Mihaela Neguț.
Mihaela este omul care mi-a fost alături în cele mai dificile momente și omul alături de care atât de multe dintre voi ați plâns, ați râs, ați sperat și ați așteptat. De peste zece ani îmi este și mâna dreaptă, și mâna stângă și, de atât de multe ori, umărul pe care „doamnele noastre” și-au găsit sprijin.
Mă bucur enorm că mergem mai departe împreună!
Știu că fiecare dintre voi are o situație diferită și că, dincolo de aceste explicații generale, rămân întrebări foarte concrete: Ce fac eu? Unde continui? Ce se întâmplă cu tratamentul meu?
Pentru întrebările legate de situația fiecăreia, ne puteți scrie la [email protected]
Vă vom răspunde pe rând, fiecăreia, și vom încerca să facem această perioadă de tranziție cât mai simplă și mai liniștită pentru voi.
Vă mulțumesc pentru toate mesajele, pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o și, mai ales, pentru anii în care mi-ați permis să fac parte din unele dintre cele mai importante momente din viețile voastre.
Cu drag și recunoștință,
Dr. Dorina Codreanu