Alexandru Nitulescu Chirurg Spinal

Alexandru Nitulescu Chirurg Spinal Aceasta pagina este creata pentru informarea pacientilor cu patologia coloanei vertebrale

10/08/2026

Un pacient de 79 de ani a ajuns la mine cu dureri de spate atât de puternice, încât nu mai putea sta în picioare.

Investigațiile RMN și CT au arătat o infecție severă a coloanei care punea deja presiune pe măduva spinării.

Doar că, în timpul evaluărilor preoperatorii, am descoperit o complicație care a transformat totul într-un maraton cu 8 medici și mai multe intervenții chirurgicale.

În medicină, unele cazuri pot lua pe parcurs o direcție complet neașteptată. Dar atunci când mai multe specialități lucrează împreună și au la dispoziție tehnologia potrivită, chiar și cele mai complexe situații pot avea o soluție.

04/08/2026

Într-o operație pe coloană prin abord anterior, unul dintre cele mai importante instrumente nu taie și nu repară nimic. Rolul lui este să țină la distanță structurile care nu trebuie atinse.

Pare simplu. În realitate, folosirea lui este unul dintre cele mai delicate momente ale intervenției. O poziționare greșită sau o presiune prea mare poate pune în pericol vase importante de sânge.
De aceea experiența chirurgului și prezența unui chirurg vascular sunt esențiale.

31/07/2026

Când vă gândiți la operațiile de coloană, vă imaginați, cel mai probabil, că toate se fac prin spate. Este firesc. În majoritatea cazurilor, chiar așa se întâmplă.

Există însă situații speciale în care abordul prin spate nu este posibil, iar chirurgul trebuie să ajungă la coloană prin abdomen sau prin torace. Tehnica se numește abord anterior vertebral.

Este o intervenție complexă, realizată în vecinătatea unor vase importante, precum aorta și vena cavă. E nevoie de o echipă multidisciplinară cu experiență specifică, de aceea se practică în puține centre. În video explic de ce, pentru anumiți pacienți, poate fi singura soluție de tratament.

#

27/07/2026

Teama de o recuperare lungă după operația de hernie de disc îi face pe mulți pacienți să amâne intervenția luni sau chiar ani. Uneori însă, informațiile corecte despre opțiunile de tratament pot schimba complet această decizie.

Pacienta mea, medic la rândul său, se temea că perioada postoperatorie o va ține mult timp departe de cabinet și de activitățile zilnice. Posibilitatea unei intervenții endoscopice, cu o recuperare rapidă, i-a dat însă încrederea să facă acest pas.

La doar o săptămână după intervenție, doamna doctor revenise deja la cabinet și la programul său obișnuit, fără durerea care îi afectase de luni întregi activitatea și viața de zi cu zi.

21/07/2026

Doi pacienți pot avea aceeași hernie de disc, dar recuperarea să fie complet diferită în funcție de tehica operatorie.

Un pacient se poate ridica mai repede, poate avea mai puțină durere după operație și se poate întoarce în câteva zile la activitățile obișnuite. Celălalt poate avea nevoie de luni pentru recuperare, mai ales dacă intervenția presupune o afectare mai mare a mușchilor și a țesuturilor din jur. Aceasta e diferența dintre endoscopia spinală și microchirurgia clasică.

De aceea, nu contează doar să operezi hernia, ci și prin ce metodă o faci.

17/07/2026

Endoscopia spinală este una dintre cele mai puțin invazive tehnici chirurgicale pentru hernia de disc. Presupune o traumă musculară minimă și, în multe cazuri, o recuperare mai rapidă.

Nu toți pacienții ajung totuși să beneficieze de această tehnică, chiar și atunci când ar putea fi indicată în cazul lor.
Opțiunile depind, de multe ori, de pregătirea chirurgului, de experiența lui și de tehnicile pe care le practică în mod curent.

De aceea, înainte de o intervenție la coloană, merită să întrebi dacă endoscopia spinală poate fi o variantă potrivită și pentru tine.

15/07/2026

O hernie de disc nu înseamnă doar dureri greu de suportat.
Uneori, poate da complet peste cap planurile de viitor.

Mara, studentă în București, urma să plece cu o bursă Erasmus în Italia. Însă din cazua celor două hernii de disc descoperite recent risca să piardă această oportunitate.

În cazul ei, am putut trata herniile prin endoscopie spinală. La 24 de ore după intervenție, Mara a plecat acasă, iar peste câteva săptămâni își va începe stagiul fără durerile care i-au afectat viața în ultimele luni.

03/07/2026

Același pacient. Două intervenții pe coloană. Două recuperări complet diferite.

După o intervenție anterioară, realizată prin microchirurgie clasică, durerile musculare de spate nu au dispărut niciodată complet.

Ani mai târziu, pacientul a ajuns la mine cu o altă problemă. Am ales să intervin prin chirurgia endoscopică. Recuperarea a fost rapidă, iar pe termen lung musculatura spatelui a fost menajată.

30/06/2026

În chirurgia coloanei, când vezi exact zona în care nervul este comprimat, intervenția devine mult mai precisă.

Acesta este unul dintre marile avantaje ale endoscopiei spinale- nervul nu este eliberat „din aproximare”, ci sub control vizual continuu. Camera ajunge până la locul compresiei și îmi permite să intervin țintit, cu mai puțină agresiune asupra țesuturilor sănătoase din jur.

Pentru pacient, asta înseamnă durere redusă după intervenție, recuperare mai rapidă și o întoarcere mai ușoară la viața de zi cu zi.

Address

Clinica Arcomed
Bucharest
010744

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Alexandru Nitulescu Chirurg Spinal posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Alexandru Nitulescu Chirurg Spinal:

Shortcuts

Share