https://www.verificapsiholog.ro/36020-cosmin-ioan-stanescu

Psiholog Cosmin Stănescu, Bucharest, Bucharest (2026)

13/10/2026

Anxietatea nu se simte mereu ca o emoție. Se simte de cele mai multe ori ca o ruptură de tine.

Poate ai intrat într-o încăpere și, dintr-odată, nu mai știi unde să îți ții mâinile. Nu mai găsești cuvintele potrivite. O conversație obișnuită pare periculoasă, iar cel mai urgent lucru devine să pleci.

Kurt Goldstein, psihiatru umanist, descria anxietatea ca pe o pierdere temporară a "atitudinii abstracte" - capacitatea de a păstra o oarecare distanță între tine și ce se întâmplă. Ea te ajută să spui: "Sunt emoționat, dar pot rămâne aici", sau "Mi-e teamă că voi greși, însă pot suporta acest moment."

Când anxietatea crește, această capacitate se poate diminua. Orizontul se îngustează. Atenția se orientează exclusiv către pericol, către propria voce, către chipurile celorlalți, către orice posibil semn că ai făcut ceva nepotrivit.

De aceea, o persoană anxioasă poate părea retrasă, indecisă sau preocupată de lucruri mărunte. În multe situații, mintea caută repede o activitate care oferă cât de puțin control: aranjatul casei, verificatul mesajelor, munca dusă până târziu în noapte, încă o corectură la un document.

Aceste gesturi pot introduce o pauză benefică. Problema apare atunci când aceste gesturi devin singura modalitate de a evita contactul cu incertitudinea, atunci când viața ajunge să se micșoreze în jurul a ceea ce pare sigur.

Studiul lui Whitehead, publicat în 2026, propune o idee valoroasă: ieșirea din anxietate cere uneori curajul de a rămâne puțin în zona de disconfort, fără însă a încerca să îl rezolvăm imediat. Asta nu înseamnă să forțezi o persoană să suporte singură ceva copleșitor, ci să înțelegi cât de mult îi afectează anxietatea alegerile, relațiile și felul în care se vede pe sine.

În practica mea, evaluarea psihologică clinică poate clarifica această imagine. Vedem împreună ce anume declanșează anxietatea, ce comportamente o mențin și unde există deja resurse personale care pot fi folosite.
Dacă anxietatea are un punct clar de intervenție, atunci intervenția psihologică primară poate fi un pas util. Este un proces scurt, focalizat pe o dificultate concretă, în care putem lucra cu reglarea stresului, relaxarea, atenția și pașii practici care redau senzația de control. Când situația este mai complexă, construim o direcție potrivită către psihoterapie sau psihiatrie.

Dacă te recunoști în această grabă de a scăpa din orice situație care te face vulnerabil, îmi poți scrie pentru o programare la o evaluare psihologică clinică sau o sesiune de intervenție psihologică primară. Dacă simți că ai nevoie de mai multă claritate, sprijin sau pur și simplu de o discuție așezată despre ce se întâmplă cu tine, programează aici o primă întâlnire.

Alege te rog o zi și o oră la care ești disponibil(ă), lasă-mi numele, o adresă de email și un număr de telefon sau alte detalii de contact în pagina de programare și revin eu la tine pentru confirmare și detalii.

Începem cu o conversație, în ritmul tău.

Putem lucra online sau dacă dorești să ne vedem fizic, cabinetul meu este în București, zona Pasajului Lujerului.

https://calendly.com/psihologcosminstanescu

===
Cosmin-Ioan Stănescu

Psiholog clinician în supervizare
Specializare în gerontopsihologie
Psihoterapeut în formare în psihoterapie integrativă

ref. Whitehead, P. M. (2026). Kurt Goldstein's theory of anxiety: The abstract attitude, expansion of milieu, courage, and creativity. The Humanistic Psychologist. Advance online publication. https://doi.org/10.1037/hum0000436

01/10/2026

Când un adolescent pare mai trist, mai neliniștit sau se retrage din ce în ce mai mult, somnul e una dintre componentele principale care merită atenție înainte de a trage orice concluzii.

Un studiu publicat anul acesta în npj Mental Health Research a urmărit 1.371 de adolescenți cu vârsta medie în jur de 14 ani, din amplul studiu ABCD. Timp de până la trei săptămâni, aceștia au purtat brățări inteligente care au estimat durata somnului, ora de adormire și, mai ales, cât de mult varia durata de la o noapte la alta. Somnul a fost măsurat obiectiv, nu doar raportat de adolescenți.

Cercetătorii au observat că tinerii care dormeau în medie cel mult 7,05 ore pe noapte și cei care adormeau mai târziu raportau mai multe simptome de internalizare a emoțiilor, adică suferința era îndreptată spre interior (anxietate, tristețe, îngrijorare, retragere). Variațiile mari ale duratei somnului de la o noapte la alta mergeau în aceeași direcție, iar legătura a fost mai puternică la fete decât la băieți.

Partea care mi se pare cea mai utilă clinic ține de felul în care acești tineri își gestionau emoțiile. Cei cu somn foarte neregulat tindeau să-și ascundă mai mult ce simt, în loc să se exprime. Pe termen lung, acest obicei obosește și îndepărtează adolescentul de cei din jur. În schimb, capacitatea de a privi o situație dintr-un alt unghi, ca să doară mai puțin, nu părea afectată de somn, probabil fiindcă e o abilitate care se construiește lent, în ani.

Studiul arată asocieri, corelații, nu dovedește că somnul neregulat provoacă suferința. A surprins adolescenții la un singur moment, iar brățările inteligente doar estimează somnul pe baza mișcării, nu direct. Poate somnul să influențeze starea emoțională? Pot dificultățile emoționale să strice somnul? Sau se alimentează reciproc?

Pentru un părinte, acesta este un motiv bun de a observa cu atenție schimbările din rutina de somn și din starea adolescentului, fără să tragă singur concluzii și fără să transforme un ceas inteligent într-un instrument de diagnostic. Un tipar care se repetă poate fi discutat cu un specialist potrivit pentru adolescent.

Evaluarea psihologică clinică vă ajută să înțelegeți ce vi se întâmplă și ce pas ar avea sens. Este o conversație structurată care deosebește o perioadă obositoare, trecătoare, de ceva ce merită atenție. Dacă iese la iveală un factor concret, cm ar fi anxietatea, epuizarea, depresia, atunci intervenția psihologică primară oferă pași scurți și clari: igiena somnului, tehnici de reglare emoțională, management al stresului. Este un sprijin de scurtă durată, diferit de psihoterapie, iar pentru situațiile mai complexe construim împreună un plan inițial de intervenție.

Dacă simți că ai nevoie de mai multă claritate, sprijin sau pur și simplu de o discuție așezată despre ce se întâmplă cu tine, programează aici o primă întâlnire.
Alege te rog o zi și o oră la care ești disponibil(ă), lasă-mi numele, o adresă de email și un număr de telefon sau alte detalii de contact în pagina de programare și revin eu la tine pentru confirmare și detalii.
Începem cu o conversație, în ritmul tău.
Putem lucra online sau dacă dorești să ne vedem fizic, cabinetul meu este în București, zona Pasajului Lujerului.
https://calendly.com/psihologcosminstanescu

===

Cosmin-Ioan Stănescu

Psiholog clinician în supervizare
Specializare în gerontopsihologie
Psihoterapeut în formare în psihoterapie integrativă

ref. Izabel, S. S., Kiss, O., Krause, A. J., Hunt, E. T., Dube, S. L., Allgaier, N., Potter, A. S., Johnson, M. E., Garavan, H., Baker, F. C., & Goldstein-Piekarski, A. N. (2026). Associations between objective sleep duration, sleep duration variability, and sleep onset with emotion regulation and internalizing symptoms in adolescents: Findings from the ABCD® study. npj Mental Health Research. https://doi.org/10.1038/s44184-026-00230-5

24/09/2026

Nevoia de a ști sigur cm se va termina ceva... chiar înainte de a face primul pas, o senzație pe care mulți o cunoaștem, chiar dacă rareori o numim.
Cât va dura o situație negativă, o boală, o afecțiune, etc.
Dacă slujba rămâne stabilă măcar un an.
Dacă relația merge într-o direcție bună.

Când nu tolerăm bine incertitudinea, adică disconfortul de a nu ști ce urmează, mintea încearcă să umple golul cu scenarii, verificări, amânări.

Un studiu recent publicat în Psychological Reports a urmărit exact acest fir la 485 de adulți cu vârste între 18 și 63 de ani. Cercetătorii au vrut să înțeleagă de ce oamenii cu o toleranță scăzută la incertitudine par, în medie, mai puțin mulțumiți de viața lor. Răspunsul nu s-a oprit la anxietate, unde se opresc de obicei cercetările.
Intoleranța la incertitudine era legată de o satisfacție de viață mai scăzută prin două procese care se înlănțuie.
Primul: sensul vieții (senzația că ce faci contează și are o direcție) tinde să scadă atunci când trăiești permanent în alertă față de ce ar putea merge prost.
Al doilea: pe măsură ce sensul vieții slăbește, anxietatea legată de moarte crește. Iar acea neliniște existențială trage în jos, la rândul ei, satisfacția de zi cu zi.

Cu alte cuvinte, teama de necunoscut nu doar ne obosește psihic. Uneori atinge întrebări mai adânci, despre ce rost are ce trăim și cm ne raportăm la faptul că timpul e limitat. Sunt lucruri despre care puțini oameni vorbesc cu voce tare, deși le poartă zilnic.

Aici vreau să fac o precizare care contează. Când cineva vine cu o neliniște difuză, greu de pus în cuvinte, primul lucru util e o evaluare psihologică clinică. E o discuție, nu un test și nu o etichetă, prin care înțelegem împreună ce se întâmplă de fapt și de unde vine. Din acel punct se poate contura o intervenție psihologică primară: un sprijin scurt și concret, centrat pe o problemă anume, cu tehnici de gestionare a stresului, relaxare și consiliere orientată pe soluții. Când situația cere o muncă mai profundă, urmează o trimitere clară către psihoterapie sau psihiatrie.

Ca psiholog clinician, văd des cât de mult se liniștește cineva doar când reușește să numească ce simte. Nu dispare incertitudinea din viață, pentru că nu are cum. Se schimbă relația cu ea.

Dacă simți că ai nevoie de mai multă claritate, sprijin sau pur și simplu de o discuție așezată despre ce se întâmplă cu tine, programează aici o primă întâlnire.
Alege te rog o zi și o oră la care ești disponibil(ă), lasă-mi numele, o adresă de email și un număr de telefon sau alte detalii de contact în pagina de programare și revin eu la tine pentru confirmare și detalii.
Începem cu o conversație, în ritmul tău.
Putem lucra online sau dacă dorești să ne vedem fizic, cabinetul meu este în București, zona Pasajului Lujerului.
https://calendly.com/psihologcosminstanescu

===
Cosmin-Ioan Stănescu

Psiholog clinician în supervizare
Specializare în gerontopsihologie
Psihoterapeut în formare în psihoterapie integrativă

Ref. https://doi.org/10.1177/00332941261473842

07/08/2026

Burnout-ul poate începe să se manifeste ca o oboseală care nu mai trece.

Pare că te odihnești, dar revii la muncă tot încărcat. Îți faci treaba, dar te întrebi tot mai des: „Mai are vreun rost?". Iar când cineva îți spune să iei o pauză, simți că sfatul e nesemnificativ pentru ceea ce simți că se întâmplă în tine.

Un studiu publicat în Journal of Health Psychology de Rachel C. Sumner, Elaine L. Kinsella și Wijnand A. P. van Tilburg a urmărit, pe parcursul mai multor ani, lucrători din prima linie din Marea Britanie și Irlanda. Cercetătorii au analizat legătura dintre sensul în viață și burnout, folosind date colectate între 2020 și 2023.

Ce apreciez la acest studiu este că aduce în discuție o parte mai fină a burnout-ului. Nu vorbește doar despre volum de muncă. Vorbește despre sens, despre pierderea lui și despre cât de greu devine totul când un adult continuă să funcționeze în exterior, dar în interior nu mai găsește legătura cu ceea ce face.

Studiul face o distincție foarte utilă între două lucruri care, în viața de zi cu zi, se amestecă ușor.

Prima dimensiune este prezența sensului: sentimentul că viața ta are o direcție, că ceea ce faci contează, că există o coerență între efortul tău și valorile tale.

A doua este căutarea sensului: efortul de a găsi acel sens atunci când el pare neclar, pierdut sau insuficient.

Cei care simțeau mai mult sens în viață aveau niveluri mai mici de burnout. În schimb, căutarea intensă a sensului era asociată cu niveluri mai mari de burnout, mai ales atunci când persoana simțea că sensul lipsea deja.

Cu alte cuvinte, atunci când căutăm disperat rostul muncii, al efortului sau al propriei vieți, acea căutare poate veni dintr-o zonă de oboseală emoțională, cinism și sentiment de inadecvare, de nepotrivire.

Asta nu înseamnă că a căuta sensul în viață este ceva greșit. În multe momente ale vieții, căutarea sensului este firească. Problema apare când această căutare se întâmplă pe fond de epuizare, lipsă de recunoaștere, presiune constantă și sentimentul că oricât ai face, tot nu este suficient.

În practica mea de cabinet, aud tot mai des cuvinte simple, dar cu o greutate mare:
„Nu mai știu de ce fac asta."
„Nu mă mai regăsesc în munca mea."
„Mă simt vinovat că sunt epuizat, deși am ales meseria asta."
„Nu mai am răbdare cu oamenii, și asta mă sperie."

Aceste afirmații nu trebuie tratate ca simple "mofturi" sau lipsă de voință. Ele pot fi semnale că persoana care le rostește nu se confruntă doar cu o perioadă aglomerată, ci cu o modificare reală în felul în care își trăiește munca, identitatea și propriile limite.

Aici evaluarea psihologică clinică poate fi un prim pas practic. O evaluare psihologică nu înseamnă că persoana din cabinet primește automat o etichetă. Înseamnă că ne uităm cu atenție împreună la ce se întâmplă: la nivelul de stres, la simptomele de burnout, la anxietate, la dispoziția afectivă, la somn, la resursele personale, dar mai ales la contextul de viață și felul în care persoana își explică propriile dificultăți.

Când înțelegi mai clar ce se întâmplă, nu mai rămâi doar cu o senzație generală de „nu mai pot", ci începi să înțelegi și de unde vine și începi să intuiești ce poți face pentru tine.

Dacă evaluarea arată că dificultatea este specifică și poate fi abordată pe termen scurt, intervenția psihologică primară poate fi potrivită. Este o formă de sprijin scurtă, focalizată și concretă, diferită de psihoterapia de lungă durată. Poate include managementul stresului, tehnici de relaxare, mindfulness, intervenție orientată pe soluții și clarificarea unor pași ancorați în realitate.

Pentru situațiile mai complexe, rolul psihologului clinician este și acela de a face o recomandare potrivită către psihoterapie sau către psihiatrie, atunci când este cazul.

Scrie-mi sau folosește linkul din bio pentru o programare. Începem cu o conversație clară, așezată, fără grabă și fără judecată despre ce trăiești acum și ce direcție are sens pentru tine.

Pentru programare la o ședință de evaluare psihologică clinică sau intervenție psihologică primară, îmi poți scrie în privat sau mă poți contacta direct pentru o programare la https://calendly.com/psihologcosminstanescu.
Putem lucra online sau dacă dorești să ne vedem fizic, cabinetul meu este în București, zona Pasajului Lujerului.

===

Cosmin-Ioan Stănescu

Psiholog clinician în supervizare
Specializare în gerontopsihologie
Psihoterapeut în formare în psihoterapie integrativă

ref. Sumner, R. C., Kinsella, E. L., & van Tilburg, W. A. P. (2026). The dynamics of meaning in life and their associations with burnout within- and between persons. Journal of Health Psychology, 1–19. https://doi.org/10.1177/13591053261460983

28/07/2026

Există un moment pe care îl cunoști bine. Hotărârea luată seara se dizolvă la primul sunet al alarmei de dimineață.

Cercetătorii în neuroștiințe cognitive numesc aceasta „decalajul dintre intenție și acțiune." Un studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS)din 2023 explică de ce apare acest decalaj și, mai important, cm poate fi închis.

Creierul funcționează prin două sisteme. Unul e deliberat, conștient, lent, mare consumator de energie. El construiește planurile, evaluează opțiunile, ia decizii. Celălalt e automat, vechi, eficient, complet ignorant față de obiectivele tale pe termen lung. El rulează obișnuințele deja formate fără să ceară permisiune.

Problema apare când încercăm să pornim o schimbare cu energie mare și ne bazăm pe acel sistem deliberat să o susțină la nesfârșit. Motivația poate fi reală, hotărârea sinceră, dar sistemul conștient obosește. Stresul, lipsa somnului, supraîncărcarea cognitivă din zi îi reduc treptat capacitatea. Când cedează, vechea obișnuință preia controlul rapid și fără negociere.

Aceasta explică de ce atât de multe rezoluții sincere se dezintegrează în câteva săptămâni. Nu este lipsă de caracter sau voință, ci o strategie greșită: se cerea unui sistem destinat parcă să obosească primul să facă singur toată munca.

Alternativa pe care o propune cercetarea menționată e diferită. Comportamentele durabile nu se sprijină pe motivație continuă. Ele sunt construite prin transferarea treptată a controlului spre sistemul automat, prin ancorarea comportamentului dorit la un indiciu concret și prin stabilizarea contextului în care apare.

Cercetătorii au formulat o tehnică simplă: scrie o singură propoziție.
„Când [situație specifică], fac imediat [primul gest concret]."
Studiul PNAS din 2023 care a analizat zeci de milioane de acte de igienă și vizite la sală a arătat că exact această ancorare la un indiciu stabil, repetat în același context, e ceea ce separă comportamentul automatizat de cel haotic. Trei repetări consistente construiesc o legătură neurologică mai solidă decât cinci repetări haotice.

Mitul celor 21 de zile se dovedește din nou doar un mit. Nu există un număr magic. Viteza cu care creierul automatizează un comportament depinde de complexitatea lui. Spălatul pe mâini se automatizează la copii în câteva săptămâni. O rutină la sală la adulți poate dura luni.

Iar când vine vorba de obișnuințe pe care vrei să le oprești, evitarea și forța voinței funcționează pe termen scurt. Dar nu poți controla mediul la infinit. Singura strategie cu efect durabil e să identifici nevoia pe care o servește obișnuința veche și să construiești o alternativă care satisface aceeași funcție.

Adulții care vin la cabinetul meu cu anxietate, epuizare sau dificultăți de adaptare descriu adesea un sentiment de blocaj: știu ce ar trebui să facă, au încercat de mai multe ori, și tot nu reușesc să susțină schimbarea. Acel tipar arată de obicei că mecanismul pe care se bazează - voința, motivația, hotărârea - nu e proiectat să funcționeze singur la nesfârșit.

O discuție deschisă, sinceră, autentică, poate clarifica ce anume întrerupe schimbarea pentru tine, specific. Ce gând, ce emoție, ce mecanism concret intervine înainte ca intenția să devină acțiune. O intervenție psihologică primară scurtă, focusată pe o problemă definită poate lucra direct pe acel mecanism, prin tehnici de gestionare a stresului, restructurare cognitivă sau construire de rutine sustenabile.

Pentru programare la o ședință de evaluare psihologică clinică sau intervenție psihologică primară, îmi poți scrie în privat sau mă poți contacta direct pentru o programare la https://calendly.com/psihologcosminstanescu.
Putem lucra online sau dacă dorești să ne vedem fizic, cabinetul meueste în București, zona Pasajului Lujerului.

Începem cu o conversație așezată, fără grabă și fără judecată.

===

Cosmin-Ioan Stănescu

Psiholog clinician în supervizare
Specializare în gerontopsihologie
Psihoterapeut în formare în psihoterapie integrativă

ref. Buyalskaya, A., Ho, H. S., Milkman, K. L., Li, X., Duckworth, A. L., & Camerer, C. F. (2023). What can machine learning teach us about habit formation? Evidence from exercise and hygiene. Proceedings of the National Academy of Sciences, 120(17), Article e2216115120. https://doi.org/10.1073/pnas.2216115120

23/07/2026

Există oameni care încearcă să se apuce de o activitate nouă sau de un proiect de ani de zile și tot nu reușesc să integreze noua activitate în viața lor. Dacă îi întrebi ce se întâmplă, răspunsul este aproape mereu: "Dacă nu pot face perfect sau așa cm vreau eu, nici nu mai are rost să mă apuc."

Un studiu publicat în 2026 în BMC Public Health (Segar et al.) a explorat exact această dinamică, prin focus grupuri cu adulți care avuseseră intenția de a face sport, dar nu reușiseră să o mențină. Problema centrală nu a fost lipsa motivației sau a timpului. A fost un tipar de gândire rigidă ”totul sau nimic” care funcționa ca un filtru invizibil exact în momentele de decizie. Dacă exercițiul nu putea fi făcut exact cm fusese planificat sau imaginat, mai bine deloc.

Participanții aveau criterii fixe despre ce "conta" : durată minimă, ritm cardiac la un anumit nivel, prezență la sală mereu în aceleași zile ale săptămânii, etc. Când ceva perturba planul (un mesaj neașteptat, oboseala, o altă prioritate, etc. ) alegeau să nu mai facă nimic. Tiparul se repeta chiar și atunci când puteau face aceleași exerciții sau antrenamente acasă.

Cercetătorii au identificat mai multe mecanisme care se susțineau reciproc: criteriile rigide creau standardul imposibil, negativitatea asociată efortului alimenta dorința activă de a găsi un pretext, exercițiul devenea ușor de sacrificat în fața altor priorități, iar în final oamenii rămâneau blocați in vechile tipare și obiceiuri. Sau știau că le plăcuse mișcarea cândva în trecut, dar nu înțelegeau de ce acum nu mai reușesc să se apuce din nou.

Din perspectiva terapiei cognitiv-comportamentale (TCC), ceea ce studiul descrie este gândirea dihotomică, adică gândirea în termeni de alb și negru, fără spațiu pentru nuanțe intermediare. Aceasta este una dintre cele mai documentate distorsiuni cognitive: mintea simplifică o realitate complexă la două variante extreme: succes complet sau eșec total și elimină oricare a treia opțiune, cale sau rezultat. Consecința directă este că orice deviere de la planul inițial devine automat un eșec, iar răspunsul comportamental este retragerea completă, nu adaptarea.

Această formă de gândire devine problematică nu pentru că exigența în sine ar fi greșită, ci pentru că rigiditatea ei lasă omul fără resurse atunci când viața, inevitabil, nu merge conform planului. TCC lucrează direct cu aceste tipare, prin restructurare cognitivă (identificarea și testarea gândurilor automate rigide), prin experimentare comportamentală (testarea în practică a unor standarde mai flexibile) și prin exersarea deliberată a gândirii nuanțate, adică a capacității de a recunoaște că, de exemplu, 20 de minute de mers pe jos au valoare reală, chiar dacă nu sunt ora de sală planificată sau cei 5 km de alergare.

Un aspect pe care TCC îl adresează în mod specific este funcția de protecție a acestor standarde rigide. Adesea, criteriile "totul sau nimic" ascund o teamă mai adâncă: aceea de a face lucrurile pe jumătate, teama de a părea neserios față de propria persoană, sau convingerea că ceva imperfect nici măcar nu merită încercat. Când aceste temeri rămân neexplorate, standardul rigid devine singura strategie disponibilă. Ciclul se repetă, iterație după iterație, tentativă după tentativă, cu aceeași confuzie la final: "Nu înțeleg de ce tot nu reușesc."

O intervenție psihologică primară poate fi un prim pas concret. Scurtă, focalizată, fără angajament pe termen lung, potrivită pentru a examina ce tipar funcționează în spatele acestor decizii repetate și pentru a construi strategii mai flexibile de autoreglare.

Dacă te regăsești în acest ciclu fie cu mișcarea, cu alimentația, cu somnul sau cu orice alt obicei pe care nu reușești să îl menții, merită să te întrebi ce standard invizibil funcționează în spatele acelei decizii. Uneori, un singur moment de claritate poate face diferența dintre a continua să te blochezi și a găsi o variantă care chiar funcționează pentru viața ta de azi.

Pentru programare la o ședință de evaluare psihologică clinică sau intervenție psihologică primară, îmi poți scrie în privat sau mă poți contacta direct pentru o programare la https://calendly.com/psihologcosminstanescu.
Sau dacă dorești să ne vedem fizic, cabinetul este în București, zona Pasajului Lujerului.

Începem cu o conversație așezată, fără grabă și fără judecată.

===
Cosmin-Ioan Stănescu

Psiholog clinician în supervizare
Specializare în gerontopsihologie
Psihoterapeut în formare în psihoterapie integrativă

ref. Segar, M. L., Updegraff, J. A., McGhee-Dinvaut, A., & Taber, J. M. (2026). The secret life of all-or-nothing thinking with exercise: new insights into an overlooked barrier. BMC Public Health, 26, 298. https://doi.org/10.1186/s12889-025-25780-9

16/07/2026

Depresia se poate vedea uneori în gesturi mici și aparent lipsite de semnificație: evitarea unui mesaj, amânarea unei întâlniri, refuzul unei invitații care altădată ar fi fost bine primită.

Un studiu recent despre depresie, anhedonie și decizii sociale a observat ceva foarte relevant clinic: persoanele cu depresie au ales mai rar să se apropie de chipuri sau situații fericite. În plus, atunci când prima alegere ducea spre un rezultat neplăcut, de exemplu apropierea de o persoană furioasă sau evitarea unei persoane zâmbitoare, persoanele depresive au fost mai puțin dispuse să depună un efort suplimentar pentru a schimba direcția.

Cu alte cuvinte, problema nu pare să fie doar starea de tristețe. Studiul sugerează că depresia poate modifica felul în care creierul evaluează două lucruri concrete: valoarea unei interacțiuni sociale și efortul necesar pentru a ajunge la ea.

Aici intră în discuție anhedonia, adică scăderea interesului sau a plăcerii pentru lucruri care înainte puteau aduce satisfacție. În viața de zi cu zi, ea poate suna cam așa:
"Știu că mi-ar face bine să ies, dar nu simt nimic când mă gândesc la asta."
"Nu am nimic cu oamenii, doar că nu mai am energie să răspund."
"Parcă tot ce implică apropiere cere prea mult."

Pentru cine privește din exterior, acest comportament poate părea distanțare, lipsă de voință sau dezinteres. Din interior, de multe ori se simte ca un obstacol greu de trecut și de explicat. Persoana poate ști rațional că o conversație, o ieșire sau o apropiere ar putea ajuta. Totuși, sistemul motivațional nu mai oferă același impuls.

Dacă tratăm retragerea socială doar ca pe o "alegere", riscăm să punem presiune exact acolo unde persoana deja se simte blocată. Dacă o înțelegem ca pe un semn că motivația, anticiparea plăcerii și costul efortului sunt modificate, putem lucra mult mai precis.

O evaluare psihologică clinică poate clarifica ce se întâmplă de fapt: este vorba despre episod depresiv, anxietate socială, epuizare, doliu, stres prelungit, probleme de adaptare sau o combinație între ele? Uneori, retragerea socială arată la fel la suprafață, dar are cauze foarte diferite.

Iar după evaluare, o intervenție psihologică primară poate fi un prim pas potrivit atunci când dificultatea este delimitată și poate fi abordată pe termen scurt. Vorbim despre sprijin focalizat, cu obiective concrete: managementul stresului, reglare emoțională, tehnici de relaxare, clarificarea pașilor mici prin care persoana poate reintra treptat în contact cu viața ei socială.

Când situația este mai complexă, rolul psihologului clinician este și să orienteze corect persoana către psihoterapie sau psihiatrie. Asta nu înseamnă eșec. Înseamnă direcție bună.

Când un adult se retrage, nu merită grăbit, judecat sau convins cu sfaturi de tipul "ieși și tu mai mult", ci merită înțeles mai bine.

Dacă te recunoști în această dificultate, sau dacă vezi asta la cineva apropiat, poți începe cu o evaluare psihologică clinică. Ne uităm împreună la ce se întâmplă, ce anume întreține blocajul și ce formă de sprijin are sens mai departe.

Pentru programare la o ședință de evaluare psihologică clinică sau intervenție psihologică primară, îmi poți scrie în privat sau mă poți contacta direct pentru o programare la https://calendly.com/psihologcosminstanescu.

Începem cu o conversație așezată, fără grabă și fără judecată.

===
Cosmin-Ioan Stănescu

Psiholog clinician în supervizare
Specializare în gerontopsihologie
Psihoterapeut în formare în psihoterapie integrativă

Ref. Grèzes, J., Risch, N., Courtet, P., Olié, E., & Mennella, R. (2023). Depression and approach-avoidance decisions to emotional displays: The role of anhedonia. Behaviour Research and Therapy, 164, Article 104306. https://doi.org/10.1016/j.brat.2023.104306

13/07/2026

Uneori, când ajungem să vorbim despre demență, conversația începe prea târziu, când cineva uită nume, când o persoană apropiată repetă aceeași întrebare, când familia simte că "ceva s-a schimbat", dar nu știe exact ce.

Raportul Lancet Commission din 2024 aduce o perspectivă mai utilă: sănătatea creierului se construiește mult mai devreme în viață. Publicat în The Lancet, una dintre cele mai respectate reviste medicale din lume, cunoscută pentru standardele sale riguroase de evaluare și pentru influența reală asupra politicilor de sănătate publică, raportul este realizat de Comisia Lancet pentru prevenția, intervenția și îngrijirea în demență, un grup internațional de cercetători și clinicieni cu expertiză în psihiatrie, neurologie, sănătate publică, epidemiologie, psihologie, geriatrie și îngrijire comunitară. Concluziile sale nu sunt simple recomandări izolate, ci o sinteză amplă a celor mai bune dovezi disponibile, cu relevanță directă pentru prevenție, evaluare clinică și decizii de sănătate pe tot parcursul vieții.

Autorii arată că există cel puțin 14 factori de risc modificabili care ar putea preveni sau întârzia aproape jumătate dintre cazurile de demență. Dincolo de a fi o promisiune simplistă, este o direcție reală de sănătate publică și personală.
• educație de calitate pentru toți și activități care stimulează mintea în viața adultă;
• acces la aparate auditive și reducerea expunerii la zgomot dăunător;
• tratarea eficientă a depresiei;
• folosirea căștilor de protecție în sporturi de contact și pe bicicletă;
• mișcare regulată;
• reducerea fumatului și acces la sprijin pentru renunțare;
• prevenirea sau tratarea hipertensiunii, cu tensiune sistolică de 130 mm Hg sau mai puțin după 40 de ani;
• depistarea și tratarea colesterolului LDL crescut din mijlocul vieții;
• menținerea unei greutăți sănătoase și tratarea obezității cât mai devreme;
• reducerea consumului mare de alcool;
• comunități și locuințe care susțin contactul social și reduc izolarea;
• screening și tratament pentru pierderea vederii;
• reducerea expunerii la poluarea aerului;
• intervenții combinate, pentru că riscurile apar adesea împreună.

Depresia nu este doar o stare proastă care "trece dacă te aduni". În raport, depresia apare ca factor de risc pentru demență, iar tratarea ei poate avea sens nu doar pentru starea de azi, ci și pentru sănătatea de mai târziu.

Izolarea socială are și ea o mare relevanță. Când un adult începe să iasă mai rar, să vorbească mai puțin, să refuze activități care înainte îi făceau bine, nu vedem doar o schimbare de program. Uneori vedem rușine, oboseală, anxietate, tristețe sau sentimentul că "nu mai are rost".

Aici psihologia clinică are un rol foarte concret. O evaluare psihologică clinică poate ajuta la clarificarea întrebărilor pe care multe familii le poartă în tăcere:
"Este depresie?"
"Este anxietate?"
"Este epuizare?"
"Este o problemă de adaptare?"
"Este nevoie de o evaluare medicală mai amplă?"

Iar când dificultatea este legată de stres, retragere, dispoziție scăzută, lipsă de încredere sau adaptarea la schimbări de viață, intervenția psihologică primară poate fi un prim pas potrivit: scurt, focalizat, orientat spre problemă. Lucrăm cu tehnici precum managementul stresului, relaxare, mindfulness, consiliere focalizată pe soluții și clarificarea pașilor următori.

Pentru mine, partea cea mai importantă a raportului este aceea că prevenția începe cu o întrebare mult mai apropiată de viața de zi cu zi - "Ce se întâmplă cu mine acum și ce pot face concret?"

Dacă te recunoști într-o perioadă cu retragere, tristețe, stres prelungit, somn fragil sau dificultăți de adaptare, o evaluare psihologică clinică poate aduce claritate.
Dacă ești fiu, fiică sau partener și observi schimbări la cineva drag, poți cere sprijin înainte ca situația să devină copleșitoare.

Pentru programare la o ședință de evaluare psihologică clinică sau intervenție psihologică primară, îmi poți scrie în privat sau mă poți contacta direct pentru o programare la https://calendly.com/psihologcosminstanescu.

Începem cu o conversație așezată, fără grabă și fără judecată.

===
Cosmin-Ioan Stănescu

Psiholog clinician în supervizare
Specializare în gerontopsihologie
Psihoterapeut în formare în psihoterapie integrativă

ref. Livingston, G., Huntley, J., Liu, K. Y., Costafreda, S. G., Selbaek, G., Alladi, S., Ames, D., Banerjee, S., Burns, A., Brayne, C., Fox, N. C., Ferri, C. P., Gitlin, L. N., Howard, R., Kales, H. C., Kivimaki, M., Larson, E. B., Nakasujja, N., Rockwood, K., ... Mukadam, N. (2024). Dementia prevention, intervention, and care: 2024 report of the Lancet standing Commission. The Lancet. Advance online publication. https://doi.org/10.1016/S0140-6736(24)01296-0

Psiholog Cosmin Stănescu

13/10/2026

01/10/2026

24/09/2026

07/08/2026

28/07/2026

23/07/2026

16/07/2026

13/07/2026

Address

Telephone

Website

Alerts

Contact The Practice

Shortcuts

Share

Category

Listing takedown request