Psih. Veronique

Website Contact the practice

Psih. Veronique Psihoterapie | Logopedie | Citate | Inspirație | Motivație | Consiliere | Parenting | Lifestyle*

Una dintre cele mai profunde nevoi ale omului este aceea de a fi iubit, de a ști că aparține cuiva, că este dorit, că ex...
18/10/2026

Una dintre cele mai profunde nevoi ale omului este aceea de a fi iubit, de a ști că aparține cuiva, că este dorit, că există un loc în care poate fi el însuși fără teama că va fi respins sau abandonat.

Încă de la începutul vieții, sistemul nostru nervos învață siguranța prin relație. Prin vocea care ne liniștește, prin brațele care ne țin, prin privirea care ne întâlnește și prin prezența cuiva care răspunde nevoilor noastre. Înainte să putem înțelege iubirea în cuvinte, corpul nostru începe să o cunoască prin experiență.

Dar ce se întâmplă atunci când iubirea a fost imprevizibilă? Când apropierea a venit la pachet cu respingerea, când afecțiunea a trebuit câștigată sau când oamenii de care depindeam emoțional nu au fost disponibili?

Sistemul nervos poate învăța că legătura cu celălalt este fragilă. Că liniștea nu durează şi că oricât de mult ai fi iubit astăzi, mâine ai putea fi părăsit.

Așa se face că uneori, chiar și într-o relație în care există iubire, corpul continuă să trăiască în așteptarea pierderii ei.

O întârziere a unui mesaj poate trezi neliniște, o schimbare de ton poate fi interpretată ca respingere, iar o distanță firească poate activa aceeași teamă pe care ai cunoscut-o cândva, într-o perioadă în care nu aveai resursele necesare să o înțelegi.

În psihologia atașamentului, aceste reacții pot fi înțelese ca strategii de protecție dezvoltate în relații, iar din perspectiva neurobiologiei, ele implică sisteme de detectare a amenințării, memoria emoțională și mecanismele prin care organismul încearcă să restabilească siguranța.

De aceea, uneori, nu este suficient să știi că ești iubit. Ai nevoie să înveți, treptat, să te simți în siguranță în prezența iubirii, iar vindecarea nu înseamnă să ajungi să nu mai ai nevoie de nimeni. Avem nevoie unii de ceilalți. Am fost creați pentru relație, pentru apropiere şi pentru apartenență.

Vindecarea începe atunci când poți face diferența între ceea ce se întâmplă în prezent și ceea ce trecutul te-a învățat să anticipezi. Când începi să recunoști frica fără să o mai confunzi întotdeauna cu adevărul şi când înveți să primești iubirea fără să trăiești permanent cu teama că o vei pierde.

04/07/2026

Uneori spunem:

„Așa sunt eu.”
„Eu sunt perfecționist.”
„Eu evit conflictele.”
„Eu trebuie să am totul sub control.”
„Eu îi pun mereu pe ceilalți pe primul loc.”

Dar dacă acestea nu au fost, de la început, trăsături de personalitate?

Dacă au fost soluțiile pe care sistemul tău nervos le-a găsit pentru a se adapta unui mediu în care nu se simțea în siguranță?

Multe dintre comportamentele pe care astăzi le numim „personalitate” au fost, cândva, strategii inteligente de supraviețuire.

Corpul nu a ales întâmplător să fie mereu în gardă. A învățat că asta îl ajută să treacă prin situații dificile.

Partea frumoasă este că „orice învăț are şi dezvăț.”

Prin experiențe repetate de siguranță, sistemul nervos descoperă că prezentul nu mai este trecutul.

Poate că nu este nimic „greșit” cu tine. Poate doar ai supraviețuit foarte bine.

🤍 Salvează această postare dacă ai nevoie să îți amintești că adaptarea nu este identitatea ta.

Uneori, cea mai grea despărțire nu este de un om. Este de o versiune a noastră.În cabinet am întâlnit oameni care au aju...
26/06/2026

Uneori, cea mai grea despărțire nu este de un om. Este de o versiune a noastră.

În cabinet am întâlnit oameni care au ajuns să creadă că sunt perfecționiști, că trebuie să îi mulțumească pe toți, că nu pot cere ajutor, că trebuie să fie mereu puternici sau mereu în control.

În timp, am înțeles că acestea sunt rareori trăsături de personalitate. De multe ori sunt răspunsuri inteligente ale unui sistem nervos care a învățat, cândva, să supraviețuiască.

Copilul care nu avea voie să greșească devine adultul care se critică permanent.

Copilul care trebuia să aibă grijă de ceilalți devine adultul care se pune întotdeauna pe ultimul loc.

Copilul care nu era ascultat învață să tacă.

Iar toate aceste strategii funcționează. O vreme.

Vindecarea începe în momentul în care le putem privi cu recunoștință, fără să le mai lăsăm să ne conducă viața.

Uneori, cea mai importantă versiune a ta este chiar cea pe care ai avut curajul să o lași în urmă.

Tu ce parte din tine ai simțit, în timp, că nu te mai reprezintă? 🤍

25/06/2026

Nu toate schimbările vin cu aplauze.

Unele nu pot fi fotografiate și nici măsurate.

Se întâmplă în felul în care răspunzi când ești rănit. În liniștea care apare acolo unde altădată era agitație. În curajul de a spune „nu”. În capacitatea de a rămâne prezent când înainte ai fi fugit, ai fi luptat sau te-ai fi închis.

Sistemul nervos nu se schimbă peste noapte.

Dar, privind în urmă, observăm că ceea ce odinioară părea imposibil a devenit firesc.

Poate că nu toate creșterile sunt vizibile și poate că cele mai importante sunt cele care se întâmplă în interior. Uneori schimbările cele mai importante sunt și cele mai greu de observat. Tu pe care ai descoperit-o privind în urmă? 🤍

În cabinet am întâlnit de multe ori oameni care au învățat să meargă mai departe indiferent de ce simt.Au avut grijă de ...
24/06/2026

În cabinet am întâlnit de multe ori oameni care au învățat să meargă mai departe indiferent de ce simt.

Au avut grijă de alții, au muncit, au fost puternici și au funcționat, cumva s-au descurcat.

Și totuși, undeva pe drum, corpul a început să ceară atenție.

Prin oboseală, prin insomnie, anxietate, prin dureri care apar și reapar. Prin simptome care par să nu aibă nicio legătură cu povestea de viață.

Cercetările din domeniul traumei și al psihoneuroimunologiei arată că experiențele dificile, în special cele trăite în copilărie, pot influența profund modul în care funcționează sistemul nervos, sistemul hormonal și sistemul imunitar de-a lungul vieții.

Gabor Maté vorbește despre felul în care emoțiile reprimate și adaptările de supraviețuire pot ajunge să modeleze corpul. Peter Levine descrie trauma ca fiind mai puțin despre ceea ce ni s-a întâmplat și mai mult despre ceea ce a rămas blocat în sistemul nostru nervos.

Asta nu înseamnă că orice boală are o cauză emoțională și nici că simptomele există doar „în mintea noastră”.

Înseamnă că omul este un întreg.

Biologie - Experiențe - Relații - Credințe - Pierdere - Iubire - Stres - Speranța.

Toate lasă urme.

Poate că uneori cel mai valoros lucru pe care îl putem face legat de simptom, este să devenim curioși față de povestea lui.

Pentru că un simptom poate fi și o formă de limbaj. 🌿

De-a lungul anilor am observat ceva interesant în cabinet. Mulți oameni vin convinși că problema lor este simptomul.Ecze...
07/06/2026

De-a lungul anilor am observat ceva interesant în cabinet. Mulți oameni vin convinși că problema lor este simptomul.

Eczema, migrena, acneea, durerea de stomac, bruxismul, insomnia, tensiunea din umeri, căderea părului… Dar atunci când începem să explorăm mai profund, descoperim adesea un dialog interior care rulează de ani sau chiar decenii.

Din perspectiva neurobiologiei, creierul nu este interesat în primul rând de fericire. Este interesat de supraviețuire.

Atunci când o experiență dureroasă este repetată suficient de des, sistemul nervos începe să construiască concluzii despre lume, oameni și despre noi înșine. Aceste concluzii devin filtre prin care interpretăm realitatea. În psihologia cognitivă sunt numite credințe nucleare sau scheme cognitive.

În psihotraumatologie observăm frecvent credințe precum: „Nu sunt suficient.” „Nu sunt în siguranță.” „Sunt singur.” „Trebuie să mă descurc singur.” „Nu merit să primesc ajutor.”

Problema este că sistemul nervos nu reacționează doar la ceea ce se întâmplă. Reacționează la ceea ce crede că se întâmplă.

Dacă organismul percepe permanent pericol, respingere, critică sau lipsă de siguranță, corpul începe să funcționeze diferit.

Respirația se modifică, somnul se modifică, digestia se modifică, Imunitatea se modifică și apare inflamația.

În timp, stresul cronic și activarea repetată a axei HPA (hipotalamus–hipofiză–suprarenale) pot influența funcționarea sistemului nervos autonom, a sistemului digestiv, endocrin și imunitar.

Asta nu înseamnă că eczema este produsă de un gând, de asemenea nu înseamnă că migrena este „în cap” și mai ales, nu înseamnă că bolile autoimune sunt imaginare.

Înseamnă că organismul funcționează ca un întreg. Mintea, corpul, emoțiile și sistemul nervos comunică permanent între ele.

De aceea, uneori, vindecarea înseamnă mai mult decât tratarea simptomului. Înseamnă să observi și povestea care rulează în fundal.

Credința care te ține în alertă, mesajul pe care îl repeți de ani de zile și locul în care corpul încă încearcă să te protejeze.

Poate că întrebarea nu este doar: „Ce simptom am?” Poate întrebarea este și: „Ce încearcă sistemul meu nervos să rezolve de atât de mult timp?”

PARTEA 3: SACRU (S1–S5) & COCCISSacru (S1–S5)S1 – Senzația că nu ești susținut, duci prea multS2 – Tensiune în relații s...
04/05/2026

PARTEA 3: SACRU (S1–S5) & COCCIS

Sacru (S1–S5)
S1 – Senzația că nu ești susținut, duci prea mult
S2 – Tensiune în relații sau în jurul limitelor
S3 – Stres crescut, senzația că ești mereu în alertă
S4 – Dificultatea de a lăsa trecutul în urmă
S5 – Instabilitate sau lipsa sentimentului de siguranță

Coccis
– Siguranță și supraviețuire
– Senzația că nu ești susținut sau protejat
– Frică profundă sau nesiguranță
– Tensiune în zona de bază
– Dificultate de relaxare

Durerea lombară nu e doar despre coloană. De multe ori e despre siguranță. Despre „am pe cine să mă bazez?” Despre cât ai dus singură. Despre cât ai rămas în tensiune, fără să te oprești.

Zona lombară și sacrumul sunt legate de stabilitate, susținere și relații. De locul în care corpul întreabă, în tăcere: „Sunt în siguranță aici?”

Când sistemul nervos rămâne prea mult în alertă, corpul începe să țină acolo unde ar avea nevoie să se lase. Ține în mușchi, în respirație, în postură.

Nu există o hartă exactă în care fiecare vertebră „ține” o emoție. Dar există un lucru cert: corpul înregistrează.

Psihoneuroimunologia arată că stresul cronic și lipsa siguranței percepute mențin tensiunea musculară, cresc inflamația și modifică felul în care simțim durerea.

De aceea, uneori, durerea nu e doar structurală. E și despre cm trăiești, cm duci, cm rămâi. Asta nu înseamnă că „e doar în mintea ta”. Înseamnă că mintea și corpul nu sunt separate.

Uneori nu ai nevoie doar să tratezi durerea. Ci și să nu mai duci singură și poate că întrebarea nu e doar „unde te doare?” Ci și „unde nu te-ai mai simțit în siguranță de mult timp?”

PARTEA 3: SACRU (S1–S5) & COCCISSacru (S1–S5)S1 – Senzația că nu ești susținut, duci prea multS2 – Tensiune în relații s...
04/05/2026

PARTEA 3: SACRU (S1–S5) & COCCIS

Sacru (S1–S5)
S1 – Senzația că nu ești susținut, duci prea mult
S2 – Tensiune în relații sau în jurul limitelor
S3 – Stres crescut, senzația că ești mereu în alertă
S4 – Dificultatea de a lăsa trecutul în urmă
S5 – Instabilitate sau lipsa sentimentului de siguranță

Coccis
– Siguranță și supraviețuire
– Senzația că nu ești susținut sau protejat
– Frică profundă sau nesiguranță
– Tensiune în zona de bază
– Dificultate de relaxare

Durerea lombară nu e doar despre coloană. De multe ori e despre siguranță. Despre „am pe cine să mă bazez?” Despre cât ai dus singură. Despre cât ai rămas în tensiune, fără să te oprești.

Zona lombară și sacrumul sunt legate de stabilitate, susținere și relații. De locul în care corpul întreabă, în tăcere: „Sunt în siguranță aici?”

Când sistemul nervos rămâne prea mult în alertă, corpul începe să țină acolo unde ar avea nevoie să se lase. Ține în mușchi, în respirație, în postură.

Nu există o hartă exactă în care fiecare vertebră „ține” o emoție. Dar există un lucru cert: corpul înregistrează.

Psihoneuroimunologia arată că stresul cronic și lipsa siguranței percepute mențin tensiunea musculară, cresc inflamația și modifică felul în care simțim durerea.

De aceea, uneori, durerea nu e doar structurală. E și despre cm trăiești, cm duci, cm rămâi. Asta nu înseamnă că „e doar în mintea ta”. Înseamnă că mintea și corpul nu sunt separate.

Uneori nu ai nevoie doar să tratezi durerea. Ci și să nu mai duci singură și poate că întrebarea nu e doar „unde te doare? „Ci și „unde nu te-ai mai simțit în siguranță de mult timp?”

Giveaway de primăvară 🌸Sistemul nervos nu răspunde doar la gânduri sau emoții. Răspunde la tot: la mediul în care trăim,...
21/04/2026

Giveaway de primăvară 🌸

Sistemul nervos nu răspunde doar la gânduri sau emoții. Răspunde la tot: la mediul în care trăim, la ce folosim zilnic, la cât de mult ne ascultăm sau ne ignorăm.

Gabor Maté vorbește despre cm corpul ajunge să spună „nu” atunci când noi nu o facem. Iar în direcția detoxifierii, lucrările lui Robert Morse merg spre ideea simplificării: mai puțin înseamnă, uneori, mai mult pentru corp.

De aici alegerea acestui pachet. Mai puțină încărcare chimică în casă, mai multă susținere pentru sistemul nervos.

Împreună cu prietenii de la și am pregătit pentru voi:

– 2 detergenți de haine fără miros Natulim
– 1 detergent pentru pardoseală Natulim
– 2 cutii Rescue Pastilles
– 1 Rescue Remedy Kids - picături
– 1 remediu personalizat, făcut de mine după nevoile tale

📚
– „Să trăim sănătos fără toxine” - Robert Morse
– „Când corpul spune NU” - Gabor Maté

Îmi doresc ca prin acest giveaway să aducem mai multă conștientizare. Nu doar despre ce simțim, ci și despre ce ne influențează sistemul nervos în fiecare zi, uneori fără să ne dăm seama, prin felul în care ne raportăm la stres, dar și mediul în care trăim, produsele pe care le folosim, ritmul în care funcționăm dar mai ales modul în care alegem să ne reglăm sistemul nervos.

Pentru participare:

1. Urmărește , şi .veronique
2. Like la postare
3. Etichetează cât mai mulți prieteni (fiecare comentariu = o șansă în plus)
4. Repostează pentru a primi o surpriză ✨

Extragerea va avea loc pe 15 mai 🤍

Auzim des expresia „copilul interior”. Dar uneori ajută să privim lucrurile diferit: nu ca pe un copil imaginar din inte...
02/04/2026

Auzim des expresia „copilul interior”. Dar uneori ajută să privim lucrurile diferit: nu ca pe un copil imaginar din interiorul nostru dar mai degrabă ca pe un model pe care sistemul nervos l-a învățat foarte devreme.

Când un copil nu este văzut emoțional, când emoțiile lui nu sunt liniștite sau înțelese, sistemul nervos începe să construiască strategii de protecție, pentru că încearcă să mențină siguranța interioară.

Psihiatrul și cercetătorul Bessel van der Kolk scrie în The Body Keeps the Score că experiențele timpurii modelează modul în care sistemul nervos reacționează la stres și relații. Corpul învață să se protejeze înainte ca mintea să poată explica ce se întâmplă.

De aceea, mai târziu în viață, unele persoane simt că:
• își „închid” emoțiile automat
• le este greu să simtă bucurie sau apropiere
• par prezente fizic, dar emoțional sunt departe
• memoria și atenția devin confuze în situații emoționale intense

În terapie se spune uneori că „ajungi inevitabil la părinți”. Dar sensul nu ar trebui să fie vinovăția. Majoritatea părinților au făcut ce au putut cu resursele, nivelul de conștientizare și presiunile pe care le aveau.

Scopul nu este să găsim pe cineva de blamat.
Scopul este să înțelegem ce tipare au fost imprimate în sistemul nervos, pentru că acele tipare pot continua să ne conducă din umbră.

Când le aducem în conștiență, apare spațiul pentru schimbare. ✨

Sursa ilustrații: Pinterest

Address

Șos. Mihai Bravu, Nr. 193, Sector 2
București

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Psih. Veronique posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Psih. Veronique:

Shortcuts

Share