Vindecare

27/06/2026

Despre dependențe, iarăși

Până când nu vom înțelege că o dependență nu are o cauză la nivelul corpului fizic, ci la nivelul sufletului, nu o vom putea ”învinge” niciodată. Este total greșit și o mare iluzie când ni se spune că ”organismul” cere dependența. Nu ! Sufletul cere dependența ! Sufletul este cel care comandă direct și complet corpul fizic. Și apar astfel cel puțin 3 situații extrem de clare:

▪ Dacă te identifici strict cu corpul fizic, negând complet existența sufletului, o dependență nu poate fi ”vindecată” niciodată. Nici măcar refulată în altceva. Pur și simplu nu ai nici un control asupra ei, pentru că corpul fizic nu poate ”comanda” sufletului ce să facă. Oricât de multe mustrări de conștiiță ai avea, oricât de conștient ai fi de răul pe care ți-l faci ție și celor dragi din jur, pur și simplu nu poți controla ceea ce ți se întâmplă. Nu pentru că nu ai vrea, ci pentru că nu știi cum, și nici cel mai renumit psiholog din lume nu te poate ajuta. Pentru că nu înțelegi și nu accepți că ești suflet, nu corp fizic.

▪ Dacă știi că ești suflet în corp fizic, dar lucrurile nu merg deloc așa cm vrea sufletul tău, atunci acesta se află în mare suferință. Poate nu înțelegi și nu accepți aceasta, pentru că ”trebuie” să aparții totuși acestei lumi, și în fond, ”toți ceilalți” fac același lucru, de ce ai fi tu altfel ? Tocmai pentru a face față acestei situații, în care sufletul suferă, va apare o dependență. Ești complet conștient de răul pe care ți-l faci ție și celor dragi, și când ai suficientă energie interioară, poți ”renunța” la o dependență care clar îți distruge corpul fizic, și refula într-o alta, mai puțin evidentă și ”rea”. Aeasta nu înseamnă deloc că ai ”rezolvat” problema. La orice șoc pe care va fi nevoit sufletul tău să îl trăiască, vechea dependență va reveni, mult mai puternică și incontrolabilă.

▪ Când ești perfect conștient de faptul că ești suflet în corpul fizic, atunci apare o situație aparte, în care devii propriul tău ”observator”. Știi și înțelegi foarte bine că sufletul tău suferă, și are nevoie de o dependență pentru a face față situației prin care ești nevoit să treci (divorț, pierderea locului de muncă sau a unor bunuri materiale, certuri, neînțelegeri, eșecuri). Dar în același timp, poți înțelege și accepta că aceste situații extreme sunt doar experiențe/lecții pe care ai fost nevoit să le trăiești. Că au legătură cu karma ta, sau ce este înscris în codul genetic, nu mai contează. Pur și simplu, accepți și mergi mai departe. Nu rămâi blocat în ceva ce nu poți înțelege, accepta și mai ales, controla. MERGI MAI DEPARTE ! Acesta este ”secretul”. Accepți și mergi mai departe. Iei lucrurile exact așa cm vin, fără să cauți explicații și vinovați. Când sufletul tău acceptă experiența și merge mai departe, dependența a dispărut. Se dizolvă în neant, dispare fără nici o urmă, fără nici un efort. Pentru că adevărata ei cauză nu mai există. Cauză care se află DOAR la nivel de suflet, nicidecum la corpul fizic.

▪ Aceasta nu înțeleg oamenii, și nici cei care vor să ajute pe cei aflați în dependențe, chiar dacă au cele mai curate și bune intenții. Dependența se afla la nivel de suflet, nu la corpul fizic. Dar cine este dispus și știe cm să-și vindece sufletul ?

21/06/2026

Despre viață, cu dragoste

A mai observat cineva că în această viață trebuie să ”dăm” tot timpul, primind foarte puțin sau deloc înapoi ?

▪ Cine este prins complet în material, nici măcar nu este conștient că își dedică întreaga sa viață măriei sale Banul. Nu există viață personală, nu există timp de răgaz, majoritatea sentimentelor sunt influențate tot de bani sau posesiuni, totul este o luptă continuă, contra cronometru. ”Time is money”, nu ? Și ce să vezi, te trezești dintr-o dată bătrân, fără să înțelegi când naiba a trecut timpul, că mai aveai atâtea de făcut. Chiar dacă ai bani, ai și o mulțime de boli, și vei înțelege într-un final că toată bogăția ta nu-ți servește la nimic, și nu iei cu tine nimic ”dincolo”.

▪ De cealaltă parte, sunt cei care merg pe calea spirituală. După toată euforia și împlinirea pe care o simți la început, ți se spune că nu-i chiar pe roze, că trebuie să ”lucrezi” cu tine tot timpul, că trebuie să ”vindeci” n'șpe generații, karme, programe, traume, etc, etc. Și ce să vezi, paradoxul paradoxurilor, ca să faci toate acestea, ai nevoie de BANI, pentru a cumpăra cărți, a merge la cursuri, terapii, sesiuni, sau ce-or mai fi ele. Adică, ne întoarcem exact de une am plecat. Și oricâte eforturi ai face, de fiecare dată când crezi că în sfârșit ai obținut ceea ce căutai, doreai, Universul ți-o trage scurt, și trebuie să o iei de la capăt.

▪ În tot acest timp, pe oricare din aceste două căi ai merge, mereu investești timpul și energia ta. Care sunt finite.
- A, nu că eu folosesc energia Divină, mă ghidează tot timpul, totul este perfect ! Asta până te trezești din senin cu o boală sau suferi un accident. Pentru că atunci când ești pe calea spirituală, ”karma” se manifestă aproape instant, Ai greșit ceva, chiar dacă nu știi, chiar dacă terapeutul sau ”maestrul” tău te-a indus în eroare, ”plata” vine aproape imediat. Și nu este deloc ușoară.

▪ Cu cât te străduiești mai mult să-ți menții echilibrul interior, cu atât Universul va face tot posibilul să te scoată de acolo. Pare una din legile lui Murphy, nu ? Nu, ne amăgim și trăim prea mult în iluzii. Credem că dacă depunem eforturi constante în a face ”ceea ce trebuie”, Universul ne va răsplăti. Că pentru tot ceea ce ”dăruim”, vom primi ceva la schimb.

▪ Nu primim la schimb decât alte provocări. Este ca un joc video, în care oricâte abilități ai dobândi, oricâte niveluri ai trece, niciodată jocul nu va fi încheiat cu victoria ta. În loc să-ți fie recunoscute eforturile și meritele, vei fi pus la o nouă încercare. ”Ultima”, care nu va fi niciodată ultima. Dar, pentru că ”speranța nu moare niciodată”, cădemn atât de ușor și naiv în acest joc numit ”viață”.

24/05/2026

Despre accidente

Când experimentezi un accident sau ești martor la un accident, trebuie să înțelegi că Universul îți trimite un mesaj foarte dur și foarte clar. Ar fi indicat (a se citi TREBUIE) să te oprești complet din tot ceea ce faci, gândești și simți, și să ”descifrezi” mesajul. Ce anume din viața mea este greșit ? Față de sufletul meu, nu față de ceea ce îmi spune mintea !

▪ Accidentul este semnul foarte clar că sufletul meu nu mai acceptă sub nici o formă să fie ignorat, amânat, păcălit, mințit. Este semnalul că viața mea are nevoie de schimbări majore, altfel consecințele pot fi mult mai grave. Evident, mintea va căuta tot felul de justificări ”logice”: nu am fost atent, nu am văzut, celălalt este de vină, autoritățile sunt de vină că nu fac nimic pentru noi, era gheață și am alunecat, scara era șubredă, cineva a pus din rea voință pietroiul acolo, s-a rupt parapetul, etc, etc. Putem găsi mii de motive și vinovați pentru situația prin care am fost nevoiți să trecem, dar sub nici o formă nu privim spre noi, ca și singura și unica cauză a ei.

▪ Ar fi indicat (iarăși se citește trebuie) să înțelegem și să acceptăm că absolut nimic din viața noastră nu este întâmplător. Totul are un scop și un rost. Exact ca la jocurile video, unde totul este preprogramat, și viața noastră este preprogramată, în cel mai mic și aparent neînsemnat detaliu. Dacă mental nu suntem de acord și nu putem accepta aceasta, nu înseamnă că chipurile nu ne afectează această realitate, și putem face ce vrem. Acest mod de a gândi este iluzie, la fel cm este aproape întreaga noastră viață, atunci când nu suntem conștienți cine suntem.

▪ În funcție de modul în care se produce accidentul, ce urmări are, ce parte a corpului este afectată, ce gândeam și simțeam foarte intens înainte sau chiar în momentul accidentului, putem ”traduce” mai ușor și mai precis cauza, adevărata cauză, aflată la nivelul sufletului. Pentru că denumirea este de ”accident vascular cerebral” (AVC), încadrez și această situație aparte tot la categoria accindente, întrucât este vorba despre o ”ruptură” la modul figurat între cele 2 părți dominante ale noastre, mintea și sufletul.

▪ Ce este de făcut ? Un accident nu apare niciodată din senin. Sunt sute de moduri prin care este prevestit, cu mult timp înainte de a se produce. Nu ar fi vorba de un ”înger protector”, ci chiar de sufletul nostru, care încearcă din răsputeri să ne avertizeze că se află în suferință. Sunt boli, întâmplări neobișnuite, sincronicități, vise, mesaje subtile care ne atrag atenția, stări emoționale contradictorii sau pe care nu le putem înțelege și gestiona. Evident, în majoritatea cazurilor, vom da fuga la medic să luăm pilulele magice, vom ignora complet sau vom uita rapid ce ni s-a întâmplat, vom fi copleșiți de grijile materiale, eșecuri și suferință interioară. Iar salvarea ”miraculoasă” poate consta de multe ori în ”refularea” într-o dependență.

▪ Accidentul nu este o ”pedeapsă” pentru un ”păcat” sau că ai făcut ceva greșit. Este un MESAJ. Dacă reușim să-l descifrăm și să facem schimbările necesare în viață, recuperarea va fi extrem de rapidă, fără urmări permanente și mai ales, este un salt uriaș în înțelegera și evoluția sufletului nostru.

21/05/2026

Corpul nu se vindecă prin cuvinte, rugăciuni, energii ”divine”. Se vindecă prin ACȚIUNE. Adică elimini cauza pentru care a apărut boala. Cauza pentru care sufletul tău suferă. Suferință care nu trece prin afirmații false și iluzii, ci acționând. Schimbarea lasă boala în urmă, pentru că devii alt om. Acesta este însăși scopul bolii.

11/05/2026

Experiența sufletului în corpul fizic

Ar fi bine să înțelegem că atunci când experimentăm o boală gravă, Dumnezeu nu ne ”vindecă” pur și simplu dacă ne rugăm cât mai aprig și mai intens la El. O face doar atunci când suntem dispuși sau pregătiți să integrăm experiența bolii într-o transformare profundă la nivel de suflet. Dumnezeu nu este în corpul fizic, este în sufletul nostru. Nu corpul fizic a devenit dintr-o dată ”defect”, ci sufletul este cel care suferă de o „boală”. Și atunci, care este rezolvarea, ”reparăm” corpul cu medicamente, intervenții chirurgicale, proceduri, regimuri alimentare, sau mergem direct la cauză, descoperind și vindecând rana din suflet ?

▪ Este foarte simplu de înțeles. Să spunem că avem un parc auto de 8 miliarde de mașini noi, pe care nu am plătit nimic. Pur și simplu sunt acolo. Și ne propunem să învățăm să mergem pe două roți pe o bârnă de 10 m lungime și 10 cm lățime. Evident, vom face mii de încercări nereușite, și multe mașini vor suferi tot felul de daune, mai mari sau mai mici. Unele vor fi distruse complet. Avem 2 variante: reparăm fiecare mașină stricată, ceea ce necesită timp și resurse materiale, sau pur și simplu luăm altă mașină. Am stricat 3000, mai avem la dispoziție 7.999.997.000. Ce variantă alegem atunci ?

▪ Pentru Dumnezeu, corpul fizic are o însemnătate minoră. El poate crea fără nici un efort oricând altul. Dar sufletul este unic și de neînlocuit. De aceea, toate experiențele se adresează sufletului, și nu corpului fizic. Dacă ai luat un medicament și ai blocat ca impulsurile nervoase ale durerii să ajungă de la mâna lovită la creier, nu ai înțeles nimic din faptul că Dumnezeu tocmai ți-a trimis un mesaj că ceea ce faci nu este bine pentru sufletul tău. Practic, chiar l-ai anulat pe Dumnezeu. Apoi, după un timp, te împiedici de singura piatră care era pe drum, și-ți rupi mâna. Și ce să vezi, te rogi la Dumnezeu să te vindeci mai repede, că ai atâtea de făcut, și nu mai poți acum. Sesizați cât de ironică este situația ?

▪ Cineva îmi spunea că ar înebuni dacă ar sta să analizeze tot ce i se întâmplă. Păi, ce altceva ai de făcut ? Să muncești pe rupte să plătești facturi, tratamente, analize, medicamente, intervenții chirurgicale ? Să experimentezi la nesfârșit eșecuri materiale și emoționale ? Sau să accepți în sfârșit că totul are un rost, un scop, că nimic nu este întâmplător. Să pui frână puțin din alergătura asta haotică, inutilă și fără sens, care îți consumă întreaga atenție și energie, și să te întrebi DE CE ? Care este sensul ? Cine sunt eu și ce caut pe aici ?

▪ Când am luat medicamentele pentru calmarea durerii, pentru compensarea lipsei de insulină din organism, a disfuncției tiroidei, pentru dilatarea vaselor de sânge, pentru modificarea metabolismului, pentru omorârea unor bacterii, când am extras porțiuni sau un organ intern întreg, considerat bolnav și irecuperabil, când am pus proteze, stenturi, electrostimulatoare sau alte invenții ale științei medicale, fără de care am fi chiar în pericol de moarte, practic nu am făcut altceva decât să ”reparăm” mașina avariată. Șoferul, sufletul, nu a conștientizat și învățat nimic din experiența ”condusului” mașinii. Totul a fost resetat și anulat. A, că ai să ai grijă mare ce mănânci, nu mai faci excese de alcool, fumat, grătare sau ce îți mai spune medicul, nu înseamnă că nu te vei mai îmbolnăvi din nou mult mai grav, nu vei suferi un accident sau chiar vei muri. Pentru că nu ai învățat NIMIC din experiența bolii. Iar pe Dumnezeu îl interesează NUMAI experiența acesteia, nu că ți-ai reparat tu ”mașina”, adică corpul tău fizic.

▪ Pentru cine nu a experimentat niciodată ”minunea” ca o durere să dispară instant atunci când ai conștientizat cauza la nivel de suflet și scopul apariției ei, ceea ce am scris mai sus poate părea ”anormal”, ilogic, fals, fără sens, intangibil, iluzie sau fantezie pură.
- Nu se poate, eu m-am vindecat doar cu medicamente !
- Dacă nu iau insulină, mor !
- Dacă nu aveam proteza de șold, nu mai puteam merge !
- Dacă nu-mi puneau electrostimulator, inima mea se oprea !
- Dacă nu iau vasodilatatoare să scadă tensiunea arterială, îmi explodează vasele de sânge din creier !
Aceste lucruri sunt complet adevărate, dar, nici o persoană care a trecut prin aceste experiențe, care beneficiază de aceste substanțe sau implanturi, nu a conștientizat cauza la nivel de suflet care a provocat cu adevărat situația prin care au fost și sunt ”nevoite” să treacă. Există acele explicații concrete și logice ale medicilor, cm că din cauza mâncării, efortului, stresului, poluarii, fumatului, alcoolului, etc., etc. Dar dacă eliminăm acele cauze, respectăm tratamentele prescrise, boala nu dispare, organismul nu se reface. Deși, tot știința medicală, afirmă că toate celulele corpului se reînnoiesc complet într-un ciclu de maxim 7 ani. Adică, la fiecare 7 ani avem o ”mașină” nou nouță. Atunci, cm de are aceleași ”defecte” și ”daune” ?

▪ Ei bine, nu corpul are aceleași ”probleme”, ci sufletul, energia care ”conduce” efectiv fiecare celulă a corpului nostru fizic. De aceea, majoritatea bolilor evoluează negativ în timp, apar mereu și altele, ca efecte secundare ale tratamentelor medicale, sau pur și simplu pentru că refuzăm cu înverșunare să privim acolo unde Dumnezeu ne arată mereu prin mesajele sale: în suflet. Poate nu este ofensă mai mare pentru El să ne rugăm să ne vindece de o boală, când ne-a trimis anume boala, pentru a deveni conștienți că doar trecând prin ea, misiunea pe care ne-a încredințat-o s-a împlinit. Abia atunci vindecarea se produce instantaneu, ca și cm nici nu am fi fost bolnavi vreodată.

25/02/2026

Dacă vă întrebați de ce tot mai multe boli, de ce oameni tot mai tineri ?

Cum apar bolile ?

Numeroase studii ştiinţifice au demonstrat că oamenii ar putea trăi teoretic pâna la vârsta de 150 de ani. Tot ştiinţa a descoperit că la fiecare 7 ani toate celulele corpului sunt înlocuite complet, deci practic corpul nostru are uimitoarea capacitate de a se reînnoi continuu. Totuşi, cu cât înaintăm în vârstă, un „inamic” necruţător dă toate calculele oamenilor de ştiinţă peste cap: bolile. De ce apar acestea, cm putem preîntâmpina apariţia lor, iar dacă au apărut, cm le putem vindeca ?

▪ Ceea ce spun medicii, oamenii de ştiinţă, cercetătorii, în legătură cu mecanismele şi cauzele apariţiei bolilor, probabil ştiţi deja, sau puteţi afla oricând din cărți și chiar de pe internet. Ceea ce nu vă pot explica ei însă, este cm reuşesc tot mai mulţi oameni să se vindece singuri, fără medicamente, fără intervenţii chirurgicale şi fără să rămână nici o urmă că au fost vreodată bolnavi. „Secretul” acestor oameni este că au înţeles adevăratele cauze pentru care apar bolile.

▪ Să luăm de exemplu cancerul la sân. Dincolo de toate rolurile pe care le atribuie oamenii sânilor, singurul lor scop este acela de a hrăni. Şi total greşit, nu este vorba doar despre laptele matern. O mamă va continua să-şi ”hrănească” copilul toată viaţa, la nivel energetic. Sânii sunt ”emițătorul” prin care orice mamă va transmite către copilul ei protecţie, grijă, afecţiune, iubire. Mai mult, „copil” poate fi orice persoană faţă de care femeia simte şi transmite aceste sentimente. Pot fi proprii părinţi, o rudă, un prieten, care trec printr-o perioadă grea şi femeia simte dorinţa de a ”ocroti”, de a prelua rolul de mamă. Poate fi propriul soţ, care se comportă ca un copil. Dacă femeia este medic sau asistentă medicală, pot fi pacienţii bolnavi, pe care îi asociază cu proprii copii. Poate fi chiar un proiect pe care l-a „născut” în mintea ei, apoi l-a pus în aplicare.

▪ Totul se schimbă radical însă atunci când mama pierde „copilul”. Din cauza unui accident sau după o boală necruțătoare, care provoacă decesul acestuia. Tot pierdere este când au loc neînțelegeri și certuri foarte puternice sau fuge de acasă. Când famila, soțul, un bun prieten, pe care îi ”hrănea”, trădează. Când moare un pacient de care s-a atașat la spital. Când proiectul în care a investit enorm dă faliment. Șocul emoțional al pierderii va provoca sentimente puternice de vinovăție. Va asocia pierderea cu incapacitatea sa de a fi o mamă bună, se va acuza şi va suferi foarte mult. Fluxul energetic s-a rupt şi s-a blocat la nivelul sânului. Este acelaşi lucru ca atunci când bebeluşul nu mai suge, laptele se produce în continuare şi dacă nu este muls manual, apare inflamaţia ţesutului mamar. Doar că nivelul energetic nu este vizibil, nu este simţit, nu poate fi controlat fără conştientizare. În câteva luni, dacă ”mama” nu reuşeşte să rezolve conflictul emoţional al pierderii şi nu poate debloca fluxul energetic de la nivelul sânilor, celulele fizice sunt afectate, suferă mutaţii şi apare cancerul. Intervenţiile chirurgicale fără să fie urmate şi de rezolvarea conflictului interior, vor duce la apariţia cancerului şi la celălalt sân sau în altă zonă a corpului.

▪ Acesta este eşecul medicinei moderne, intervenţia asupra efectului şi nu rezolvarea cauzei. Imediat după punerea unui asemenea diagnostic teribil, o şedinţă de terapie poate descoperi cauza emoţională care a provocat apariţia cancerului. Prin conştientizarea, acceptarea şi rezolvarea conflictului emoţional, în câteva zile va începe procesul invers, respectiv izolarea, distrugerea şi eliminarea celulelor așa zis ”canceroase”. Acesta este un mecanism natural, decoperit, studiat şi pus în practică de către medicul german Ryke Hamer. Din păcate, medicina descoperită de dânsul nu a fost recunoscută niciodată oficial, fiind o lovitură prea puternică asupra medicinei clasice şi a industriei farmaceutice.

▪ Să luăm un alt exemplu, diabetul zaharat. Pancreasul, glanda care secretă insulina, este situată foarte aproape de chakra plexului solar, sau centrul ego-ului. Zahărul din sânge reprezintă la nivel energetic iubirea, tandreţea, afecţiunea. Când aceste sentimente lipsesc sau noi considerăm că nu le primim în măsura în care dorim, organismul va compensa aceasta prin creşterea concentraţiei de zahăr din sânge. Inclusiv noi simţim doriţa continuă de a mânca cât mai multe dulciuri, de a ne oferi mereu mici „răsfăţuri”, atât timp cât nu primim suficient din exterior. De cele mai multe ori dependenţa de dulciuri este una artificială, creată de propriul nostru ego. Aceasta pentru că doar noi considerăm că nu primim suficientă atenţie şi iubire, că mereu primim mai puţin decât dăruim sau chiar că cineva este „obligat” să ne dăruiască, cm este cazul părinţilor în vârstă părăsiţi sau neglijaţi de copii. Soluţia aplicată de medicină, administrarea permanentă de insulină pentru ţinerea sub control a glicemiei, nu face decât să perpetueze şi să amplifice în timp dezechilibrul energetic. În plus, apar o mulţime de efecte şi afecţiuni secundare, obligativitatea de a ţine regim alimentar trebuie respectată cu stricteţe pentru tot restul vieţii. Rezolvarea conflictului emoţional care a dus la declanşarea diabetului zaharat va restabili echilibrul energetic, pancreasul va începe să producă din nou insulina necesară, boala va dispare treptat în câteva luni.

▪ Aceste autovindecări, pe care le experimentez persoanal de peste 10 ani, nu sunt „minuni”, pe care medicina clasică nu le poate explica şi nici accepta. Sunt capacităţi naturale pe care fiecare om le are. Pentru a le ”activa” însă, este nevoie să conștientizăm că nici o boală nu are cauze în afara noastră, ci doar în interior. Mai exact, în suferința sufletului nostru. Dar, cine mai este atent la interior, când e atâta gălăgie în afară ?

09/02/2026

Depre viață

Viața este ca mersul pe sârmă. Perfect echilibrat, oricâte ”greutăți” ai fi nevoit să porți cu tine, nu trebuie să privești în jos, în sus sau în spate. Doar înainte. Dar nu vezi niciodată unde trebuie să ajungi, unde se termină ”sârma”, să știi că mai ai câțiva pași de efort și ai ajuns la destinație, unde esti în siguranță.

Evident, toți si toate din jurul tău fac parcă tot posibilul să te dezechilibreze, să te țină pe loc, să te facă să privești unde nu trebuie. Așa că ai să cazi de nenumărate ori. Uneori mai ușor, alteori brutal. Uneori ramâi intreg, alteori îți ”rupi” câte ceva, la propriu sau la figurat, alteori nu te mai ridici deloc. Se termină totul.

Nimeni nu ne învață arta ”echilibrului”. Ar fi și imposibil, pentru că, al naibii, fiecare merge pe sârma lui, fiecare are greutățile și obstacolele lui. Poate cei mai în vârstă, trecuți prin multe, ne vor spune poveștile și sfaturile lor. Dar cine să-i mai bage în seamă, cine să-i mai asculte, în tot vacarmul vieții de astăzi, cânt totul se schimbă cu viteza luminii.

Rămâi doar tu cu tine, cu provocările pe care nu înțelegi de ce tot vin una după alta. Poate vezi că alții sunt mai ”rău” ca tine, dar ai de ales între a rămâne pe ”sârma” ta, sau a cădea împreună cu celălalt pe care vrei să-l ajuți. Poate vezi că alții nu au nici o treabă, merg pe sârma lor ca pe bulevard, nu au obstacole sau greutăți ca tine, dar au tot ce își doresc, și tu știi că nu vei avea niciodată. Unde ar fi justețea aici, cu ce ai greșit sau ce îți lipsește ca să nu fii la fel de avantajat ?

Dacă rămâi prea mult la aceste întrebări, te vei dezechilibra și mai tare. Așa că oprește-te din a te compara cu ceilalți, respiră adânc, și mergi mai departe pe drumul tău. Caută-ți echilibrul, nu privi în jos, în sus sau în spate. Doar înainte.

23/10/2025

Despre relațiile de cuplu, iarăși...

Citesc tot felul de explicații, care de care mai elaborate, sofisticate și ”aprofundate”, despre care ar fi cauzele pentru care majoritatea cuplurilor ajung în impas mai devreme sau mai târziu. De ce laptele și mierea de la început se termină, de ce apar tăcerile, indiferența, neînțelegerile, certurile, violența, relațiile extraconjugale. Și în final, ruptura, cu traumele și suferința de rigoare. De ce oamenii aleg resemnarea și singurătatea.

Ca de obicei însă, toate aceste explicații țin de exterior, și de faptul că totul se petrece în acest plan material, concret, unde totul are ”logică”. Tocmai pentru că mergem pe logică și rațiune, facem lucrurile și mai complicate decât ar trebui să fie, transformăm viața într-un adevărat calvar (și ”cineva” profită din plin de asta !). Sunt de conștientizat doar 2 lucruri:

- suntem într-o închisoare, unde trebuie să respectăm reguli și legi (chiar dacă nu știm de ele sau nu credem că ar exista, nu înseamnă că nu au efect asupra noastră)

- noi suntem suflet într-un corp fizic, chiar dacă nu credem asta (nu-l ”vedem” !) sau nu șim exact ce înseamnă aceasta

În consecință, tot ce se întâmmplă într-o relație de cuplu, depinde doar de aceste 2 lucruri.

- ca și suflet, alegi sau ți se impun anumite experiențe și ai anumite ”datorii” de plătit

- fiind într-o închisoare, nu ai niciodată libertatea de a face ceea ce vrei (nici măcar nu știi că ești în închisoare !)

Așadar, fiecare partener/ă pe care îi întâlnești și simți o atracție ”irezistibilă” față de el/ea, e cel/cea pe îi aștepți ”de o viață întreagă”, sunt cu adevărat cei pe care îi aștepți, pentru că îi ”știi” dinainte de a veni pe pământ.

- Parcă te cunosc dintotdeauna, sunt primele declarații, nu ?

- Ești cel/cea la care am visat mereu !

Apoi, după eșecul primei relații:

- Am așteptat să vii să mă salvezi, îmi era așa de greu !

Doar fiți atenți la ceea ce spuneți, la ceea ce simțiți, și o să înțelegeți că totul este deja scris, programat. Acestea sunt relațiile de cuplu.

Resemnarea vine pentru că nu înțelegem de ce nu avem control. De ce nu putem „atrage” pe cineva care să fie partea noastră complementară (de ”jumătăți” nu mai avem nevoie !).

”Vindecarea” noastră apare atunci când reușim să conștientizăm și să acceptăm că suntem suflet, energie, nu corp material, că tot ce am experimentat până acum a fost deja scris/ne-a fost impus. Dar, avem puterea de a ”rupe” aceste contracte deja scrise. Când suficienți oameni vor conștientiza și vor rupe la rândul lor contractele, vor înțelege că până atunci au trebuit să joace niște roluri și nu au fost niciodată ei înșiși cu adevărat, abia atunci fiecare va putea atrage cu propria energie a sufletului pe cel complementar.

Dorința sufletului liber nu este de a avea o jumătate lângă el, pe care să se poată sprijini, să se simtă iubit, apreciat, validat, în siguranță, care să-i ”ofere” altceva decât are deja.

Dorința sufletului liber este doar de a împărtăși ceea ce deja are, ceea ce deja este și simte.