Psihoterapeut Mirela Zetu

07/08/2026

"Nu pot începe acest articol decît cu o mărturie: există două versuri scrise și cîntate de Tudor Chirilă care mă bulversează de fiecare dată cînd le aud: „Copilul care aleargă către mare / Măcar o dată-n viață să mai fii”. O variantă de lucru imposibilă. Dar ceea ce mai pot face acum este să mă gîndesc la marea copilăriei mele, care mă destabilizează emoțional pentru că îmi aduce aminte de ceea ce unii numesc cea mai frumoasă perioadă a vieții – copilăria. Ce ciudat, cînd ești adult, trec zeci de ani și nu mai ții minte mare lucru (decît elementele esențiale ale vieții – nașterea copilului, moartea unui părinte, vreo boală din care ai scăpat), în timp ce primii (numai) cîțiva ani de viață îți rămîn întipăriți în memorie pînă la final. Ceea ce mi se pare paradoxal este că, în ciuda tuturor greutăților anilor 1980, copiii erau cumva protejați de mizeriile cotidiene ale unui regim insensibil, scelerat, megaloman și inuman. Trăiam într-un cocon. Eram copii, greutățile zilei le suportau adulții. Nu sînt singurul care păstrează față de acea Mare Neagră din trecut o amintire complexă, mai degrabă cu aspecte pozitive decît cele negative care rămîneau acasă, în România comunistă, iar pe litoral încetau să ne mai însoțească/hărțuiască. Propaganda se estompa sau chiar dispărea. Beneficiam de o pauză. Singura prezență a realității tiranice consta în faptul că nu puteam să ne plimbăm pe trotuarul din dreptul vilei de protocol a Ceaușeștilor de la Neptun. În curte erau fazani. Nu sînt sigur dacă nu cumva adulții foloseau un limbaj dublu, pentru a-i desemna cu acest cuvînt pe securiștii pitiți în tufișuri și după copaci, pentru a proteja cuplul divin al socialismului românesc de teroriștii care aveau să răbufnească după 22 decembrie 1989." (Codrut Constantinescu)

Nu sînt singurul care păstrează față de acea Mare Neagră din trecut o amintire complexă, mai degrabă cu aspecte pozitive decît cele negative care rămîneau acasă, în România comunistă, iar pe litoral încetau să ne mai însoțească/hărțuiască.

02/08/2026

Cum știi că ești în siguranță? Cum se simte siguranța? E o experiență a corpului? A inimii? A minții ? A simțurilor ? E marea fără valuri care te învăluie lin? E nisipul cald și moale de sub cearșaf? E gustul mâncării calde, bune, savurate pe îndelete? E o băutură rece când ți-e sete? E o mână care te susține când urci pe o stâncă ? E umbra unui copac când soarele pârjoleṣte tot? Familia cu cățel blând, așezată chiar lângă tine? Telefoanele de ultimă generație lăsate nonșalant pe prosop, complet nesupravegheate? Paginile unei cărți răsfoite de vânt, așteptând întoarcerea cititorului? Să fie prezența familiară chiar a propriei tale persoane, cu care ai atâtea de povestit? O discuție între prieteni, cu o bere rece în față și muzică bună pe fundal? O biserică unde să-i mai spui de tine? Tăcerea odihnitoare.
E mama care își ține în brațe bebelușul adormit, amândoi sub o umbrelă de soare, într-o lume atât de pașnică, doar a lor? Cafeaua care te bucură atât, băută la timp? Un mijloc de transport care vine când trebuie? Un mesaj de dor de departe? Gândul că nu ești uitat? Somnul bun în care te lași purtat, la ceas de noapte sau, culmea odihnei, la amiază? E lumina caldă a apusului, pentru că pe cea a răsăritului ești mult prea somnoros ca s-o admiri? Un colac de salvare atârnat pe barcă, indiferent că e în larg sau ancorată la mal? Fundul mării sub tălpi atunci când un curent înșelător te-a îndepărtat prea tare de reperele tale? O pisică întinsă cu burta în sus? Cheia uitată și găsită în ușă?

O descoperi în nenumăratele ei forme mari și mici, atât de firești încât abia când le trăiești îți dai seama ce dor îți era de ele și cât de puțin ajungi să le conștientizezi absența, în vâltoarea zilelor. Să poți respira liniștit, viața fără ceas.

"De voi lua aripile mele de dimineață și de mă voi așeza la marginea mării..."

Cu mine ești.

28/07/2026

Am sorry for the later start ive had some ongoing IT problems but i think were on the right track. How are we all

26/07/2026

Dans la source de tes yeux
vivent les nasses des pêcheurs de la mer délirante.

Dans la source de tes yeux
la mer tient sa parole.

Paul Celan - Eloge du lointain, fragment.
« Choix de poèmes, réunis par l’auteur », Traduit de l’allemand par Jean-Pierre Lefebvre, Editions Gallimard (Poésie), 1998

23/07/2026

"Nu mă atrag la mare nemărginirea, măreţia, forţa şi toate metaforele şi simbolurile care dantelează ca o spumă faţa ei nepătrunsă, ci capacitatea ei de a mă transforma într-un corp eminamente viu, atent, străbătând prin timp, şi poate că senzaţia acută de beatitudine vine din intuirea existenţei unui sens superior, unei forţe înalte, a cărei ultimă şi neînsemnată manifestare este această magică îndemânare de a face să sune plin şi prelung vârfurile subţiri ale nervilor mei, intrate în rezonanţă; poate că existenţa ascunsă a unei raţiuni fără hotar, al cărui simbol – de ce nu? – este ea, întinderea fără hotar de ape, mă făcea să mă cufund fericită, fără pedala înjositoare a ruşinii, în lumea simţurilor mele tulburate şi mândre de existenţa lor, de evidenţa lor.

Sosisem la mare de două zile într-o stare de ciudată somnolenţă, izvorâtă poate dintr-o acută oboseală a trupului, poate dintr-o îndelungată istovire a spiritului, obligat să revină mereu la el însuşi, pornit mereu în zadarnice cruciade pentru a se întoarce mereu, pentru că prefera mereu incapacitatea, chiar mimată, de a înţelege, înţelegerii definitive şi fără speranţă.
Sosisem la mare, ştiam evident acest lucru, văzusem, de altfel, apa, nisipul, păsările, simţisem gustul vântului sărat, dar toate cu un fel de grabă absentă, cu ochii mereu pe jumătate închişi şi abia catadicsind să privească, dornici mereu să se întoarcă în somn, într-un somn mat, înnorând ore lungi de zi şi de noapte, ritmat de bătaia valurilor pe care o sesiza abia. Era vorba, desigur, de somnul propriu-zis, de acea înmormântare în pături şi perne, în bulgări de puf şi straturi de vată, de acea moarte necesară, de acea moarte provizorie, dar mai era vorba şi de somnul celălalt, de restul existenţei mele desfăşurate parcă după legi cvasicataleptice care schimbă proporţiile lumii şi fac auzul indiferent la vuietul uraganului pentru a urmări obsedat picurarea unui robinet şi fac privirea oarbă la forfota din jur pentru a se lăsa fascinată de o spărtură a jaluzelei prin care o rază de lumină descoperă fiinţele strălucitoare ale minusculelor fire de praf dansând lent în odaie. Din când în când, dezmeticită o fracţiune de secundă, îmi spuneam că sunt la mare, că trebuie să fac numai câţiva paşi pentru a pătrunde în ea, pentru a mă trezi. Dar nu mă grăbeam. Recădeam cu o voluptuoasă dezolare, cu o încântată vinovăţie, în toropeala din care aş fi putut să mă nasc."

Ana Blandiana - Cele patru anotimpuri. Vara. BPT, pag 77.

16/07/2026

"Te întorci acasã
Puțintel uzat, dar mulțumit,
Mulțumit ca un bilet de tramvai arătat la control,
Și perforat exact unde trebuie.

Te-ai deșirat cu generozitate totã ziua
Și acum te aduni cu fiecare pas
Și aștepți sã vii tot din urmã,
Și vii de pretutindeni, ca un tren de marfã gol
Vii și nu te mai termini.

A fost o zi ca toate celelalte, plinã de roade.
Nici n-ai ajuns bine la serviciu
Că ai și început să-ți depui activitatea
Pe birou, pe scaune, pe telefon și pe celelalte obiecte înconjurãtoare,
special amenajate.

Ai fãcut fațã și la alte sarcini:
Ai cerut și ai dat țigări,
Ai strîns mîna la cel puțin o sutã de conoscuți
Grăbindu-te să le-o iei înainte cu întrebarea
«Ce mai faci?» ca să n-apuce ei să te întrebe,
Punîndu-i astfel într-o poziție de inferioritate,
Si desigur ai vorbit toãtã ziua normal,
În limitele Dicționarului de Limbã Română Contemporană,
Circa cinci mii de cuvinte.

Și acum, în timp ce strîngi rugina,
De pe cheia uitată-n buzunar,
Constați cã pietricelele care ți-au intrat în pantofi,
Ți s-au furișat rînd pe rînd și-n suflet
Și sună acolo ciudat.
Asa încât copiii tăi vor mai avea încă o jucãrie
Pe care s-o zdrăngăne.

Chiar și nervii tăi care ți s-au răsucit azi foarte artistic,
Vor putea fi folosiți de ei cu succes
Drept zbîrnîietoare la noul zmeu de hîrtîe.
Peste cîteva minute zmeul se va înălța vesel
Pe deasupra casei tale semnalizînd în cosmos,
Că pe pămînt există totuși viață
Care este valorificată la maximum."

A fost o zi, Marin Sorescu.

https://fundatiamarinsorescu.eu/poezii-2/347-a-fost-o-zi.html

foto. Marin Sorescu, arhiva personală a familiei Sorescu.

13/07/2026

De azi, cu recunoștință.