Psiholog Carla Carmen Diaconu

04/08/2026

Sunt oameni care trec prin viața noastră și ne lasă daruri. Uneori, darurile lor nu sunt îmbrățișări, sunt lecții.

Eu am avut două astfel de întâlniri...

Prima a fost cu o femeie trecută de șaptezeci de ani. Avea bani, avea statut și avea tot ceea ce, când eram tânără, credeam că înseamnă reușita...dar, era singură. Atât de singură, încât își cumpăra prezența oamenilor: cineva trebuia să fie acolo zi și noapte, să-i aducă o cană cu apă, să-i cumpere pâine, să-i țină de urât.

Am plecat de lângă ea cu o promisiune: mi-am promis că nu voi construi niciodată o viață în care succesul să fie mai mare decât iubirea.

Până aproape de 27 de ani am alergat să devin „mare”, să fiu văzută, validată, admirată și am muncit până la epuizare. M-am abandonat pe mine de nenumărate ori pentru încă o realizare, încă o confirmare mereu și mereu aveam ceva de bifat.

Însă întâlnirea cu acea femeie mi-a schimbat direcția și am început să investesc în mine, în relații, în conectare. Mi-am permis să iubesc, chiar dacă iubirea doare uneori. Mi-am permis să fiu vulnerabilă, chiar dacă vulnerabilitatea nu garantează că nu vei fi rănit. Pentru că am înțeles că o inimă care iubește poate suferi, dar o inimă închisă încetează să mai trăiască.

Ani mai târziu, viața mi-a mai adus o lecție.

Am întâlnit o femeie care își construise succesul cu orice preț. Un om care urca tot mai sus, dar pentru asta călca peste oameni, manipula, umilea și transforma fiecare relație într-o competiție. Și cu cât urca mai mult, cu atât părea mai departe de ea însăși.

Privind-o, am înțeles că nu mai vreau să particip la astfel de lupte. Am ales să nu mă măsor cu nimeni și să nu-mi consum liniștea încercând să demonstrez că sunt mai bună decât altcineva. Unele victorii nu merită câștigate dacă prețul este să te pierzi pe tine.

Și atunci am înțeles ceva:

Uneori, cei care încearcă cel mai disperat să pară mari sunt, de fapt, oamenii care încă poartă în ei cea mai speriată și nevăzută versiune a copilului de odinioară.

Succesul nu vindecă rănile copilăriei.
Puterea nu vindecă rușinea.
Funcțiile nu vindecă sentimentul că nu ești suficient.

Doar întâlnirea sinceră cu tine poate face asta.

Astăzi nu-mi mai doresc să fiu cea mai mare, eu astăzi îmi doresc să fiu întreagă!

Să nu-mi pierd omenia pentru nicio funcție.
Să nu-mi sacrific liniștea pentru nicio validare.
Să nu uit niciodată că adevărata măreție nu se măsoară prin câți oameni te admiră, ci prin câți oameni pleacă de lângă tine simțindu-se mai văzuți, mai respectați și mai valoroși decât atunci când au venit.

Cred că fiecare om are o alegere: să- și trăiască toată viața încercând să demonstreze lumii cât este de mare sau să aibă curajul să se întoarcă spre sine și să descopere că nu a fost niciodată prea mic!

03/08/2026

Acum aproape 3 ani am întâlnit-o pe Iulia Margasoiu și datorită ei viața mea s-a schimbat radical: am învățat să mă alimentez cu blândețe și să nu mă mai judec când "calc strâmb". Întâlnirea cu Iulia s-a transformat într-o frumoasă relație și împreună facem treabă bună!
O recomand pentru toți cei care își doresc să ajungă cea mai bună variantă a lor!

PS: Zâmbetul și entuziasmul Iuliei dau dependență!

🎙️ Obezitatea și insulinorezistența sunt teme tot mai prezente în practica medicală, dar și subiecte în jurul cărora există încă multe informații contradictorii.

Am avut plăcerea de a discuta la Radio România Iași despre miturile legate de obezitate, evoluția acestei afecțiuni și rolul medicației antiobezogene în managementul modern al obezității. O conversație despre importanța informării corecte, a abordării bazate pe dovezi științifice și a privirii obezității ca o boală cronică, ce necesită o abordare complexă și personalizată.

Mulțumesc pentru invitație și pentru oportunitatea de a aduce aceste subiecte în atenția publicului. 💚

01/08/2026

01/08/2026

Am început această vacanță cu o promisiune făcută mie: să fie prima vacanță, după mai bine de 20 de ani, în care nu fug spre următorul obiectiv, nu bifez lucruri de făcut și nu mă pun pe ultimul loc.

Am început-o cu o călătorie spre mine.

Am ajuns la o întâlnire numită Oază, alături de o prietenă dragă, care a avut curajul să pășească și ea în acest spațiu.

Credeam că merg să găsesc liniște.

În schimb, am descoperit ceva mult mai profund, am descoperit că adevărata mea oază nu este un loc, nu este o vacanță, nu este o destinație...adevărata mea oază sunt eu!

Prin exerciții psihosomatice și vizualizare am lăsat jos ceea ce devenise prea greu de dus. Am privit cu blândețe ceea ce îmi lipsise atât de mult. Și, pentru câteva clipe, m-am văzut exact așa cm sunt: perfectă, dar, perfectă în imperfecțiunea mea!

Poate că asta înseamnă, de fapt, vindecarea.

Să nu mai alergi toată viața după o versiune ideală a ta, ci să ai curajul să o îmbrățișezi pe femeia care ești astăzi, cu lumină și umbre, cu răni și putere și cu tot ceea ce ai devenit.

Iar dacă m-ar întreba cineva care este cea mai importantă călătorie dintr-o vacanță, aș răspunde fără să stau pe gânduri:
Nu cea către mare,
Nu cea către munte,
Nu cea către o destinație de pe hartă,
Cea mai importantă călătorie este întotdeauna cea înapoi către tine.

Pentru că atunci când te regăsești pe tine, orice loc din lume poate deveni o oază.

29/07/2026

Ultima zi înainte de vacanță...
Astăzi închid ușa cabinetului pentru câteva săptămâni...
Nu pentru că oamenii nu ar mai avea nevoie să fie ascultați, ci pentru că și omul care ascultă are nevoie, din când în când, să se oprească...
Să respire,
Să tacă,
Să se întoarcă la el!

În ultimele luni am avut privilegiul de a fi martoră la povești despre durere și vindecare, despre frică și curaj, despre pierdere, speranță și iubire. Am văzut oameni care au avut curajul să se privească cu adevărat și să facă primul pas către schimbare și lor le sunt profund recunoscătoare pentru încrederea cu care mi-au permis să le fiu alături.
Iar acum este rândul meu să-mi încarc sufletul.
Și poate că asta înseamnă, de fapt, vacanța: nu doar drumuri, bagaje sau destinații, ci, permisiunea de a-ți lua timp pentru tine.
Fără vinovăție...
Fără sentimentul că îi neglijezi pe cei dragi...
Poate că, uneori, cea mai frumoasă zi de vacanță este aceea în care rămâi acasă singură, stai pe canapea, citești, te uiți la un film sau la mai multe filme, dormi până târziu și comanzi mâncare pentru că nu ai chef să gătești deloc.
Și, pentru o zi, alegi să nu ai grijă de toată lumea, ci să ai grijă de tine!
Pentru că atunci când ne permitem să ne odihnim, nu luăm nimic de la cei pe care îi iubim, ci, dimpotrivă, ne întoarcem la ei mai prezenți, mai blânzi și cu sufletul mai plin.

Ne revedem peste câteva săptămâni, cu aceeași inimă deschisă, poate puțin mai odihnită și cu și mai multă energie pentru fiecare om care va trece pragul cabinetului.
Până atunci, vă doresc să aveți curajul să vă oferiți cel mai prețios dar: timpul vostru.
Pentru că uneori cea mai importantă întâlnire din viață este întâlnirea cu noi înșine!

22/07/2026

Nu timpul trece, ci noi trecem prin timp...

Uneori, ne agățăm de ieri cu regrete iar alteori, purtăm vinovății care ne îngreunează pașii. Când viața ne dăruiește clipe de fericire, am vrea să o rugăm să se oprească, măcar pentru puțin.

Dar, timpul nu se oprește pentru nimeni. Timpul nu grăbește și nu încetinește, nu pedepsește și nu răsplătește ci, pur și simplu există în noi și odată cu noi.

Noi suntem cei care traversăm timpul iar la capătul fiecărei zile rămân alegerile noastre: oamenii pe care i-am îmbrățișat, cuvintele pe care le-am rostit, iertările pe care le-am oferit, râsetele pe care le-am împărtășit și iubirea pe care am avut curajul să o arătăm.

Nu putem adăuga mai multe ore unei zile, dar, putem adăuga mai multă viață fiecărei ore.

Poate că adevărata întrebare nu este cât timp mai avem, ci cm alegem să trecem prin el?!

Să lăsăm mai puține regrete și mai multe îmbrățișări...

Mai puțină grabă și mai multă prezență...

Mai puțină teamă și mai mult curaj de a iubi...

Pentru că, într-o zi, nu ne vom aminti câte zile am trăit, ci câte dintre ele au avut viață înăuntrul lor.

Timpul nu trece, ci, noi trecem prin el.

Iar cea mai frumoasă moștenire pe care o putem lăsa în urma noastră nu sunt anii, ci amintirile pe care le-am creat și iubirea pe care am așezat-o în inimile celor care au mers o vreme alături de noi.
Să fim timp prețios!

11/07/2026

Nimic nu este vreodată complet scris...

Nu există un singur drum și nu există un singur destin. Există întotdeauna o alegere, iar în fiecare alegere se ascunde posibilitatea unui nou început.

Crede că poți!
Alege să mergi mai departe, chiar și atunci când drumul pare închis!
Destinul nu este ceva ce primești, ci ceva ce construiești, zi de zi, prin deciziile, curajul și pașii tăi!

Învață să privești destinul ca pe un drum deschis, nu ca pe o sentință. Pentru că, atât timp cât există suflare de viață, există și speranța schimbării.

Iar cât timp există speranță, există întotdeauna puterea de a alege. Și, uneori, o singură alegere făcută cu curaj este suficientă pentru a schimba întreaga poveste.

08/07/2026

Există o frumusețe despre care nu vorbește nimeni

Nu este frumusețea tinereții și nu este frumusețea perfecțiunii și nici măcar cealaltă frumusețe care caută admirație...
Eu acum vorbesc despre frumusețea omului care a ajuns acasă în el însuși...
Există un moment în viață, în care, efectiv încetezi să mai alergi după validare și începi să alegi prezența... și prima prezență pe care o alegi este prezența ta în viața ta.

Înveți să te bucuri de o floare fără să aștepți un motiv, de o cafea fără să te grăbești și de oamenii care rămân fără să-i convingi să rămână.
Înțelegi, astfel, că cele mai valoroase lucruri nu fac zgomot și apreciezi o privire sinceră, o îmbrățișare, liniștea unei case și un om care îți aduce flori fără să fie o ocazie... Începi încet încet să integrezi starea de pace cu tine și în rutina ta zilnică...
Și, abia atunci descoperi că adevărata bogăție nu înseamnă să ai mai mult... abia atunci realizezi ce mult înseamnă să ai suficient cât să simți recunoștință pentru ceea ce trăiești.
Poate că maturitatea nu înseamnă să devii altcineva, ci ,poate că, maturitatea, înseamnă să devii, în sfârșit, omul care ai fost dintotdeauna, înainte ca lumea să-ți spună cine ar trebui să fii.
Iar de acolo înainte... viața nu mai este despre a demonstra, viața este despre a trăi.

29/06/2026

La mulți ani tuturor angajaților din sistemul penitenciar!
La mulți ani celor în activitate și celor trecuți în rezervă!
Recunoscătoare pentru anii în care am crescut alături de oameni excepționali și povești extraordinare!