28/05/2026
Viața interioară a unui copil HSP ( highly sensitive person) și/sau neurodivergent este adesea mult mai intensă, complexă și solicitantă decât reușesc adulții să observe la suprafață.
Mulți dintre acești copii par „prea sensibili”, „prea emoționali”, „prea reactivi”, „prea visători” sau, dimpotrivă, retrași și greu de citit.
Ce se întâmpla in interiorul lor este deseori tradus ca fiind exagerare, de către multi adulti.
E important să știm insă ca este vorba de un sistem nervos care procesează lumea cu o profunzime și o permeabilitate diferită.
Un copil HSP/neurodivergent nu percepe doar informația cognitiv. O percepe corporal, emoțional, senzorial și simultan.
Un ton schimbat. O privire. O tensiune între adulți. O lumină prea puternică. Un zgomot repetitiv. O excludere subtilă. O schimbare de rutină.O nedreptate observată la alt copil.
Toate acestea pot produce în interior reacții foarte ample, chiar dacă din exterior „nu pare mare lucru”.
De multe ori, acești copii trăiesc într-o stare continuă de hiperprocesare: analizează, simt,
anticipează, observă microdetalii, citesc atmosfera emoțională, încearcă să înțeleagă ce se întâmplă în jurul lor și în ceilalți.
Iar când sistemul lor devine suprasolicitat, apar reacții pe care adulții le interpretează greșit, din păcate:
– iritabilitate,
– retragere,
– opoziție,
– rigiditate,
– crize emoționale,
– „lene”,
– dificultăți de concentrare,
– evitare,
– blocaj.
Ceea ce adultul interpretează ca lipsă de voință este: suprastimulare, supraincărcare nervoasă & dificultatea de a regla simultan prea multe influxuri interne și externe.
În interiorul multor copii HSP/neurodivergenți există și o tensiune profundă legată de identitate.
Mulți cresc cu senzația că: “ceva la mine e prea mult” sau “ceva la mine e greșit”.
Observă rapid că reacționează diferit, că simt diferit, că relaționează diferit. Iar dacă mediul răspunde constant prin critică, minimizare sau presiune de conformare, copilul începe treptat să își fragmenteze autenticitatea pentru a putea aparține.
De aici apare adesea:
– masking-ul,
– hiperadaptarea,
– people pleasing-ul,
– perfecționismul,
– anxietatea relațională,
– rușinea,
– epuizarea timpurie.
Mulți copii HSP/neurodivergenți au și o viață imaginară foarte bogată.
Simbolurile, poveștile, animalele, muzica, desenul, natura sau obiectele aparent banale pot deveni spații de reglare și sens. În jocurile lor există frecvent lumi interioare complexe, scenarii simbolice, arhetipale, mecanisme subtile de organizare emoțională.
Din exterior vedem „fantezie”, in realitate, pentru mulți copii, imaginația este și un mecanism de autoreglare nervoasă și integrare emoțională.
Mulți adulți aplică in relație cu acești copii corectarea comportamentală.
Dar au nevoie de adulți care:
– înțeleg diferența dintre „comportament dificil” și suprasolicitare nervoasă,
– pot co-regla fără rușinare,
– tolerează intensitatea emoțională fără să o invalideze,
– oferă structură fără rigiditate,
– susțin autonomia fără abandon emoțional,
– creează spații sigure pentru exprimare autentică.
Și poate cel mai important: au nevoie ca adultul să-i împuternicească incât că simtă + să știe că profunzimea lor este valoroasă, și NU o problemă.
Pentru că foarte mulți dintre acești copii devin ulterior acei adulți extrem de creativi, intuitivi, empatici și capabili de gândire laterală, profundă, dacă nu își pierd conexiunea cu sine încercând toată copilăria să devină „mai puțin”.
📷lucrare realizată de I.🤍, in cadrul atelierului de art terapie desfășurat in colaborare cu Asociația De Poveste💜
