Femeia colibri

Femeia colibri Dacă îți e dor de tine sau nu mai poți continua așa, dacă nu te mai regăsești și simți că trebuie să schimbi ceva, scrie-mi. Cum am ajuns să fac asta? O clipă.
(2)

Lucrez la nivel de suflet, operez în câmp energetic și mă aștept să văd rezultatele în realitatea de zi cu zi. Ce fac, mai precis?

- tai legăturile nocive cu trecutul (persoane, condiții, sau tipare care nu-ți mai servesc);

- elimin blocaje, credințe limitative, frici, anxietăți sau emoții care te pot împiedica să trăiești pe deplin;

- te îndrum pe calea bucuriei, bunăstării și prosperității

; o țin deschisă, pentru tine;

- schimb perspectivele ca tu să vezi singur/ă soluțiile problemelor și calea cea mai ușoară spre atingerea obiectivelor tale;

- te ghidez să procesezi pierderi sau să închizi contracte cu persoane care nu mai fac parte din viața ta;

- conduc pe cealaltă lume suflete sau invers, curăț câmpul înaintea celor care se vor naște;

- vindec rănile pântecului pentru a primi o nouă viață sau a găsi alinare după trecerea uneia în alte tărâmuri sau după o separare, un divorț, o despărțire;

- curăț cauzele spirituale și energetice ale bolilor și șterg din câmpul energetic urmele oricărui abuz;

- curăț memoria celulară de amintirea evenimentelor care ți-au alterat puterea, afectat liberul arbitru sau îngreunat calea de împlinire;

- te susțin pe drumul tău din loc în loc, te sfătuiesc și călăuzesc în propriile tale incursiuni, introspecții sau procese de autocunoaștere;

- restabilesc uniunea trup-minte-suflet-spirit și armonia ta cu tine și tot ce te înconjoară;

- binecuvântez. Călătoria mea spirituală a început pe 8 Noiembrie 2009, când am trecut prin așa-zisa ‘moarte clinică’, în urma unor peripeții chirurgicale. La Roma m-au salvat, în spitalul (și salonul) unde fusese internat, operat și vindecat ...Papa :) Doar asta dacă ar fi singura mea poveste din viață și tot s-a meritat ! Am cheltuit un an - să îmi reneg experiența, și încă doi - să reiau firul întâmplărilor și să le trec prin prisma cunoștințelor mele, încercând să îmi explic lucrurile pe care le vedeam, făceam sau știam, firesc. După trei ani am obligat mintea să mă urmeze și m-am înscris la cele mai provocatoare și inspiraționale (pentru mine) cursuri. Voiam să fac ceva. Fără gram de experiență, am început în 2012 cu o tabără Vipassana de 10 zile, în Bali. Cei care ați trecut prin asta, știu că acum zâmbiți. Am continuat cu (sute, la propriu) cărți și (zeci de) cursuri fizice și online: Tony Robbins a fost pentru vreo trei ani preferatul meu (am participat la toate cursurile pe care le oferă, mergând prin State, UK, Olanda, după el); am devenit Master NLP învățând de la marele (și disputatul) Richard Bandler și m-am disciplinat cu Clubul de la ora 5 al lui Robin Sharma. Eram în tumultul căutărilor.

În 2019 am ajuns în Peru, să experimentez ceea ce povestirile amicilor mei îmi anticipaseră: un teritoriu cu energii viguroase, plante medicinale penetrante și cunoașteri de sine profunde. Expansiuni și evoluții, dincolo de verosimil. Șamani, tradiții, vindecări. Ei bine, experiența a fost diferită de ce auzisem, dar unică e puțin spus.
‘Dieta’ - tabăra de lucru care integrează regimul alimentar cu izolarea și meditația tipic Vipassanică și cu ceremoniile cu plantele medicinale, conduse de șamanii Shipibo într-o pădure de pe lângă Iquitos - a fost a treia provocare la limita capacității mele existențiale. Cursul intensiv ritualuri și ceremonii de vindecare (Shamanic BodyWorks) care a urmat a curățat surplusul de energii acumulate și mi-a acordat simțurile la cele mai fine expresii energetice. Asta se întâmpla în Valea Sacră, mai precis în Ollantaytambo, Peru.

În același an am întâlnit șamanii Q'ero, în Germania, care m-au inițiat. 'You are a healer' mi-au zis. 'Am I ?' deși speram să aud asta, ca dovadă a neînchipuirii mele. M-au curățat, m-au spălat, stropit și întors pe toate părțile și mi-au dat două pene. Am zburat, ce-i drept, imediat, dar nu pe geam cm crezusem ci în SUA, la școala de Medicină Energetică a lui Alberto Villoldo, Four Winds. De-a lungul anilor, am cumpărat tot ce a avut de vânzare - cursuri pentru începători, avansate, gratuite, expediții. Am trecut prin Roata de Vindecare de trei ori - de două ori fizic, în America de Nord respectiv Cile, o dată online. Găsind ce căutasem în toți cei 12 ani descriși aici, 'm-am potolit'. Am continuat să îmi desăvârșesc inițierea: am făcut cursurile cu Sandra Ingerman și Munay Ki cu Marcela Lobos (inclusiv 'teachers' training', ca să dau inițierile mai departe); am devenit Grand Master Reiki (cu Punnu Wasu, la Viena); am fost în India să învăț și de la Sadhguru (the Grace of Yoga), apoi în Cancun, la Week Long Advanced Retreats cu Joe Dispenza. Pentru a mă armoniza mai bine cu mine și Universul în care mă scald am fost în Grecia, în tabăra Vocal Odyssey condusă de fantastica Nessi Gomez, în Spania la cursurile Healing Voice și Sound Healers' training, apoi în Guatemala pentru a a conduce Ceremoniile cu Cacao Sacră, după principiile și uzanțele maiașilor. Mai am pe listă cursuri - primul, al lui Abbagnano, "alchimia respirației". În Italia am să-l fac, să închid cercul cel mare. De ce 'tot învăț?"

Pe asta o zice Maya Angelou cel mai bine: tot ce putem face e să facem cât putem de bine lucrurile pe care le știm. Și când vom ști mai bine, așa să facem!

În Valea Verde timpul încetinește. Veți vedea caii păscând peste drum și oile coborând vesele pe seară și, din când în c...
21/07/2026

În Valea Verde timpul încetinește.

Veți vedea caii păscând peste drum și oile coborând vesele pe seară și, din când în când, veți auzi un câine lătrând în vecini sau cocoșii cântând, dimineața.

Și veți simți că e suficient - chiar 'perfect pentru ce aveți de făcut'.

(desigur, nu cred că doar locația schimbă un om, dar cunosc locuri care ... ajută)

Uneori mă gândesc că tabăra mea ar trebui să poarte alt nume.Sau poate niciunul...Poate ar fi suficient ca, atunci când ...
17/07/2026

Uneori mă gândesc că tabăra mea ar trebui să poarte alt nume.

Sau poate niciunul...

Poate ar fi suficient ca, atunci când ne întâlnim, să vă spun doar:

'Hai să vă arăt cât de mult vă iubiți.'

Poate nu cât ați dori sau ați crede despre voi, dar cât de mult o faceți deja, fără să vă dați seama.

Pentru că, după sute de femei întâlnite, nu cred că problema este lipsa iubirii de sine, cât faptul că - îndreptând-o atât de mult către ceilalți - pe voi ați încetat să vă mai vedeți.

Voi veniți cu încredere ! Dar luați aminte, nu vă învăț să vă iubiți. Vă dovedesc doar că nu ați încetat niciodată s-o faceți.

photos by Giulia Botan

Pe unii îi schimbă viața.Pierderea unui loc de muncă îi schimbă, a unei persoane dragi, falimentul, boala. Respingerile ...
14/07/2026

Pe unii îi schimbă viața.

Pierderea unui loc de muncă îi schimbă, a unei persoane dragi, falimentul, boala. Respingerile repetate, momentele în care le fuge preșul de sub picioare și nu mai au încotro decât înainte. Îi obligă să se schimbe.

Când îi doare suficient de tare, când spațiul în care trăiesc devine prea mic și simt că nu le mai ajunge aerul să respire.

Sau când visează atât de des la o altă realitate, încât cea pe care o trăiesc începe să le pară de nesuportat, îi schimbă.

Îi schimbă și iubirea. Uneori chiar mai tare decât durerea.

(Viața are nenumărate feluri în care reușește să ne schimbe. Acum... în bine sau în rău, depinde de fiecare)

Și apoi există ceilalți, care nu se lasă împinși de la spate.

Cei care nu așteaptă să se îmbolnăvească pentru a avea grijă de corpul lor, care nu riscă să își piardă familia ca să învețe să iubească. Nici să rămână singuri ca să se descopere, nici să dea faliment ca să își pună întrebări despre sens.

Există pe lume oameni care aleg să se schimbe înainte ca evenimentele să îi forțeze să o facă.

Puțin câte puțin, zi după zi, ca și când ar merge la sală ;)

Și nu pentru că ar fi mai curajoși decât ceilalți, ci pentru că au înțeles că (daaaa, evoluția costă și e grea, dar…) criza costă mai mult și e mai grea.

În majoritatea cazurilor, femeile care ajung în tabăra mea fac parte din această a doua categorie: sunt femei care aleg momentul schimbării, în loc să-l lase în grija vieții.

Iar acesta este unul din cele mai importante lucruri pe care le-am observat în ultimii ani. De fapt, e cea mai puternică dovadă a libertății de care poate dispune cineva.

Nu credeți?

photo by Giulia Botan

... risipa experienței omenești! Fiecare generație are  bătrâni care au străbătut vicisitudinile vieții și au învățat că...
11/07/2026

... risipa experienței omenești!

Fiecare generație are bătrâni care au străbătut vicisitudinile vieții și au învățat că adevărul nu se lasă cucerit cu una, cu două. Are adulți care au cunoscut entuziasmul începuturilor și liniștea înfrângerii, au schimbat convingeri, au renunțat la certitudini și au văzut nenumărate vise ridicându-se și năruindu-se până când obișnuința a devenit perspicacitate.

Și totuși, în pofida evidenței, vocile lor riscă să se piardă în zgomotul celor care vorbesc mai repede decât au apucat să trăiască.

Al tinerilor înflăcărați care confundă limpezimea propriilor idei cu experiența și convingerea cu adevărul. Convinși de dreptatea, cunoașterea și maturitatea lor precoce, își formează iluzia că vechimea reduce valoarea unui concept și strâmbă din nas doar când aud cuvântul 'experiență'.

În realitate, timpul nu modifică adevărul. Dimpotrivă, înlătură ceea ce era conjunctural, ceea ce ținea de orgoliu sau de întâmplare și păstrează esența, cea care trece proba timpului.

Eu una, privesc cu respect oamenii care și-au petrecut zeci de ani încercând să fie de folos altora prin meșteșugurile lor și care și-au șlefuit cuvintele până le-au redus la minimul indispensabil, sau chiar la tăcere. Îi văd goliți de vanitate, cu o greutate pe care doar consecvența o poate da.

Și apreciez oamenii care au rămas credincioși drumului pe care l-au ales, vreme de decenii. (Eu, una, nu am constanța de a-mi pune întreaga existență în slujba unei singure intenții :)). O asemenea perseverență spune ceva despre om, înainte de a spune ceva despre ideile lui.

Dar nu, să nu credeți că văd toți bătrânii la fel: nu cred că înțelepciunea este proporțională cu acumularea anilor, așa cm nu cred că tinerețea ar fi dovada unei carențe. Există bătrâneți sterile și tinereți uimitor de edificatoare.

Dar există și o cunoaștere pe care numai timpul o poate consolida în ființa unui om.

Se naște din răbdarea de a greși, puterea de a pierde, modestia de a reveni asupra propriilor concluzii și curajul de a rămâne deschis/ă după ce viața a demonstrat ... cât de ușor se (te?) poate înșela mintea.

Civilizațiile câștigătoare sunt cele care păstrează legătura între generații, cele care au înțeles că fiecare (generație) primește ceva din înțelegerea precedentei și adaugă ceva pentru următoarea.

Toate marile tradiții ale omenirii, indiferent de cultura din care provin, s-au sprijinit pe această continuitate.

Un 'maestru' nu a fost niciodată venerat fiindcă era infailibil (deși era de cele mai multe ori), ci fiindcă că avea o privirea (a se citi conduită) limpezită de vreme. La rândul lui, 'discipolul' nu era apreciat pentru entuziasm, ci pentru răbdarea (a se citi capacitatea) de a asculta înainte de a contrazice.

O lume care încetează să-și asculte oamenii maturi începe să repete la nesfârșit aceeași greșeală. Generațiile sunt obligate să reia de la capăt ceea ce a fost deja înțeles, iar memoria colectivă se subțiază.

Prezentul rămâne singur, convins că este suficient.

photo by Prashant Purbey

Mi-ar plăcea să pot face tabăra an de an cu 50 (de ce nu 100 ?) de femei deodată.Am avut ani în care am reușit, dar nu ‘...
09/07/2026

Mi-ar plăcea să pot face tabăra an de an cu 50 (de ce nu 100 ?) de femei deodată.

Am avut ani în care am reușit, dar nu ‘deodată ‘; în fapt, m-am încăpățânat atât de mult să fie procesele cât mai apropiate de 1:1 - să pot vedea bine prin ce trece fiecare, să îmi dozez cuvintele, să direcționez mesajele, să organizez activitățile - încât a trebuit să fac patru ediții în loc de una. Să obosesc de patru ori, zdravăn de tot.

Doar cine a trecut prin tabără știe cât de adevărat este ce spun.

La fel de adevărat este și că eu am ales. În definitiv, nu m-a obligat nimeni. În afara mea.

Am vrut un anumit rezultat, deci a fost necesar să îmi asum procesul. Sincer, am desconsiderat efortul, nervii și oboseala și m-am uitat în viitor, după bucurie. Am ales să cred în potențial.

Ca la naștere.

Dacă și-ar aminti femeile durerea, probabil că multe nu ar mai face al doilea copil. Dar ea trece și rămân amintirile, plus dovada vie că ‘s-a meritat’.

Rezultatul este infinit mai prețios decât durata, intensitatea, provocările și surmenajul prin care se trece.

Eu una, mă emoționez când rămân femeile fără cuvinte, dar cu privirea fixă. Când le sclipesc ochii, semn că au înțeles ceva în adâncul lor. Sau când râd uimite de propria îndrăzneală, când își dau seama cm se simte în corp adevărul și, mai ales, libertatea de a-l exprima.

Când, fără să se teamă de judecată, furie sau pedeapsă… întreabă, comentează, răspund. Când se observă și se văd așa cm știau despre ele, dar uitaseră.

Le urmăresc cm se întristează. Iar imediat după, cm se înfurie.

„Cum de-am permis? Cum de m-am lăsat mințită? Cum de am renunțat la mine?”

Și atunci eu știu că este momentul în care pot trece dincolo de prag, în loc să cadă pradă disperării.

De aceea am ales să lucrez doar cu 14 persoane în fiecare ediție a taberei. Să observ, sau creez, culeg sau provoc (!) multiple ocazii de transformare.

Mă folosesc de tot ce am învățat și știu și pot, pentru ca voi să ajungeți acolo.

Exact cm și voi vă folosiți de orice ocazie care apare atunci când vă hotărâți că vreți să vă schimbați viața.

Nu ne deosebește aproape nimic.

Doar rolul pe care convenim să îl jucăm, printr-un pact care spune că sunt pentru voi atât cât sunteți pentru mine.

Cel mai des sunt întrebată ce se întâmplă, de fapt, în tabăra mea. Trag aer în piept, din mai multe motive; aș vrea să n...
07/07/2026

Cel mai des sunt întrebată ce se întâmplă, de fapt, în tabăra mea. Trag aer în piept, din mai multe motive; aș vrea să nu răspund.

Adevărul este că cele mai importante lucruri nu se întâmplă în timpul ei. Ca într-un roller coaster, nu prea ai timp să gândești - ești super prezentă, vezi și auzi tot, înțelegi cu tot corpul, treci prin multiple experiențe, intense, fără răgaz. La final te simți vie - nu înțelegi cum, dar îți place.

‘Te placi așa’.

Apoi te liniștești dar starea de bine persistă: atunci știi că experiența te-a schimbat.

Cele mai importante lucruri care se fac în tabără se văd după.

Am mesajele femeilor care spun că, pentru prima dată, au învățat să stea cu emoțiile fără să fugă de ele, să le reprime, fără să se lase copleșite, fără să se teamă sau rușineze sau învinovățească.

Sunt femei care și-au schimbat relația cu părinții după ani de conflicte și neînțelegeri, femei care au găsit curajul să înceapă un proiect pe care îl amânau de ani, care au descoperit că mentorul, validarea și iubirea pe care le căutau în exterior existau deja în interiorul lor.

Îmi spun că nu mai simt nevoia să salveze pe toată lumea, că și-au pus limite fără vinovăție, că au mai multă energie, se simt mai liniștite și se aleg.

Îmi scrie X că își amintește și acum (la un an distanță) ce a înțeles în tabără și trăiește diferit datorită acelui moment. Y și-a cumpărat casa mult visată; Z și-a dat demisia și a demarat propria afacere și e extaziată; W și-a încheiat prima ei tabără, în timp ce A și-o planifică. B s-a retras cu familia și copiii la țară și fac acum ce le plăcea mai mult. C și-a luat toate examenele, D se uită în oglindă și se vede din nou, frumoasă.

Niciuna dintre ele nu a plecat perfectă din tabără, dar multe și-au dat seama că nici nu aveau nevoie de perfecțiune ca să fie fericite. Toate au plecat mai aproape de ele însele decât fuseseră de foarte mult timp. Întregi. Știind încotro vor să meargă.

Când femeile își schimbă felul în care se percep și locul pe care îl ocupă în lume, schimbarea nu se oprește la ele, ci se răsfrânge firesc asupra copiilor, partenerilor, familiilor, muncii și comunităților din care fac parte.

De aceea nu cred că cea mai valoroasă transformare este ceea ce descoperi în tabără, ci ceea ce construiești după ce s-a terminat. Dar, exact ca în roller coaster, nu știi înainte
și îți trebuie curaj, să îți cumperi bilet.

photo by Giulia Botan

Dacă începi cu mine, eu una te consider eroină :)Pentru că majoritatea femeilor care ajung în tabăra mea nu sunt la înce...
02/07/2026

Dacă începi cu mine, eu una te consider eroină :)

Pentru că majoritatea femeilor care ajung în tabăra mea nu sunt la începutul drumului, ci dimpotrivă, au citit și făcut multe, au participat la diferite cursuri, s-au adâncit în dezvoltarea personală. Multe sunt terapeute, multe vin după ani de terapie... multe după ani de reușite.

Și totuși, într-un fel greu de explicat, acum simt că s-au pierdut. Ele, care deschid drumuri sau conduc zeci de persoane spre succes, au un moment de derivă - unele apatie, altele neclaritate.

Poate doar o oboseală care nu trece cu odihna sau alimentația sau sportul. O senzație că aleargă mult și ajung în același loc, la aceelași concluzii (care nu le mai mulțumesc). Sau o nevoie acută ca măcar o dată, altcineva - cineva priceput - să aibă grijă de ele.

Ajung în tabăra mea femei care nu mai vor să fie doar puternice, să reziste, să găsească soluții, să facă față. Să inventeze motive, sau scuze, sau obiective.

Aparent - doar aparent - nu au multe în comun, unele cu altele. Fiecare are 'altă situație' și caută 'alte răspunsuri' - dar toate descoperă la final că nu de răspunsuri aveau nevoie ci de un spațiu suficient de sigur și un proces suficient de logic, bine structurat, încât să se poată auzi, vedea... simți în întregime.

Intra din nou în contact cu 'maestrul interior', adevărul, esența lor vie.

Și de acolo, schimbarea. De acolo, lucrurile surprinzătoare care se nasc: unele femei își schimbă relația cu părinții, altele cu partenerul. Unele, cu propriul corp, altele cu munca.

Deciziile amânate ani de zile devin evidente. Limitele apar pentru prima oară, firești.

Tu? Poate vei căpăta curajul de a te alege fără să simți că îi abandonezi pe ceilalți, când faci asta.

Dar despre 'tine' și alte rezultate posibile, despre 'consecințele' taberei... voi scrie separat. Săptămâna care vine.

photo by Jennifer Ben-ali

Te aud: să conduci 8 ore pe drumurile din România ca să vii în tabăra mea este obositor. Fără îndoială că e !Însă la fel...
30/06/2026

Te aud: să conduci 8 ore pe drumurile din România ca să vii în tabăra mea este obositor. Fără îndoială că e !

Însă la fel de obositor - zic eu - este să trăiești aceeași zi de o sută de mii de ori, fără să te schimbi, fără să schimbi nimic în jurul tău. Să te uiți sincer la tine, să renunți la tipare vechi, să ieși din rolul de victimă, să îți asumi responsabilitatea pentru propria viață, pentru succes, bucurie… la fel de ‘obositor’.

Ca să nu mai spun că, dacă ajungi în tabără și descoperi că în loc de socializare, pauze de cafea, mese și câteva exerciții ici-colo ’trebuie’ să lucrezi 10 ore intens, foarte probabil că vei obosi și mai mult.

Așa că, desigur, dacă principalul criteriu este comoditatea, acest retreat nu este pentru tine. Iar dacă e adevărat ce ai spus (că doar distanța te împiedică să ajungi), tind să cred că nu va face diferența nici cel de pe strada ta.

Pentru că evoluția nu a fost niciodată despre confort.

Ba mai mult, am observat de-a lungul anilor o ‘coincidență’: că oamenii care aleg să facă un efort suplimentar sunt și cei care își transformă cel mai profund viața. Și de acolo, modelează realitatea propriilor familii, comunităților și lumii întregi.

Fiecare om - nu doar tu - are ’n’ motive să nu vină: familie, serviciu, responsabilități, costuri, distanță, lipsă de timp. Întotdeauna există un argument rezonabil pentru a rămâne unde ești.

Dar dacă muți focusul pe rezultat, atunci distanța devine doar un detaliu logistic.
Cum probabil a fost pentru femeile care au venit în tabără din UK, Italia, Belgia, Germania, Franța… Norvegia !

Sau pentru mine, care am traversat continente și am petrecut nenumărate ‘8 ore’ (10, 14, 20…) în avioane, autobuze, în săli de așteptare unde se vorbeau limbi de neînțeles, în camere de hotel în care nu îmi intra valiza și nici toate mesele în buget, doar pentru a putea participa la programe, formări și experiențe în care ‘am crescut’.

Scuzele nu m-au ajutat să fac asta niciodată.

Și crede-mă, ca și tine, urăsc disconfortul. Dar urăsc și mai tare perspectiva de a părăsi această lume cu visele neîmplinite, cu regretul lui ‘ce-ar fi fost dacă’, cu realizarea că nu am făcut tot ce a ținut de mine să mă fericesc.

Iar astea sunt, pentru mine, motive suficient de puternice ca eu să decid și să particip la orice activitate care consider că îmi va servi.

Pentru tine, alegi tu.

Nu știu dacă tabăra aceasta este pentru toată lumea.Nu știu 'câte vieți va schimba' și în ce procent; nu știu dacă va mi...
25/06/2026

Nu știu dacă tabăra aceasta este pentru toată lumea.

Nu știu 'câte vieți va schimba' și în ce procent; nu știu dacă va mijloci 'vindecări spectaculoase' și nici 'răspunsuri la toate întrebările' voastre nu știu dacă veți primi.

Știu doar ce am văzut pe parcursul celor 11 ediții precedente:

am văzut oameni care au venit obosiți și au plecat încrezători, călcând ca și când ar fi avut 'aripi la picioare'; oameni care au îmbrățișat părți din ei a căror existență nici nu o bănuiseră; oameni care trăiseră în frică dar au făcut următorul pas chiar înainte de a ne lua rămas bun; oameni dependenți de aprobarea celorlalți ridicând semeți bărbia spre soare.

Am văzut anxietatea înlocuită de armonie; neputința transformându-se în acțiuni concrete, neștiința în claritate și rătăcirea în plan. Am văzut lacrimi, am auzit râsete și am ascultat conversații care au continuat mult după ce tabăra s-a încheiat.

Am văzut și oameni care nu erau în starea potrivită sau nu au ales momentul potrivit. Și a fost ok și pentru ei și pentru mine.

Căci eu mă prezint așa cm se arată țăranul român la târg, când merge să-și vândă merele roșii: cu ceea ce am învățat în anii mei de căutare, de studiu și de lucru, cu experiența mea de-o viață și disponibilitatea de a merge alături de voi o bucată de drum. Cu determinare, îngăduință și liniște, cu deschidere și onestitate.

Și vă las pe voi să aduceți restul: dilemele ca să le rezolvați, curajul ca să vă priviți, sinceritatea să vă primiți, disciplina să lucrați și elanul să vă avântați în aparentul necunoscut.

Așa stau lucrurile.

Dacă simțiți că tabăra vă este de trebuință, vă aștept. Dacă așteptați merele fermecate... atunci de trebuință sigur nu vă e.

Și probabil, nici nu ne vom cunoaște vreodată.

photo by Hatice Noğman

Viața are un mod anume de a ne antrena. Rareori o face prin lecții teoretice (câți dintre noi învață din cărți?), rareor...
23/06/2026

Viața are un mod anume de a ne antrena.

Rareori o face prin lecții teoretice (câți dintre noi învață din cărți?), rareori prin stări de calm meditativ.

(E vivace, alertă, de ce ar face altfel decât e?)

Preferă oamenii care ne scot din ritm (fiecare campion are nevoie de un oponent pe măsură), întâmplările care ne solicită să ne repoziționăm (până devine bornă kilometrică, fiecare obstacol este un baraj) și situațiile care ne obligă să vedem … cât/cine/cum suntem.

Privite de aproape, provocările par greutăți de îndurat, pedepse ale sorții. De la distanță însă, le vedem adevărata înfățișare. În esență, sunt antrenori. Ne-ntreabă ‘te știi, te cunoști? arată-mi!’ și mai ales, ‘cât din potențialul tău ești dispus să folosești acum’? sau ‘tu - de fapt - ce vrei??’

Nu cred că avem încercări ‘la întâmplare’, ci mai degrabă pietre de hotar, care delimitează ceea ce suntem de ceea ce putem deveni. Deseori, ne îndoim de capacitatea noastră și atunci, doar depășirea limitelor constituie dovada că avem resursele necesare, că ‘putem’. Curajul, disciplina, îndrăzneala, stăpânirea, încrederea (etc…) nu apar înainte de experiență. Dar există în noi ca ‘semințe’ și, precum semințelor, cresc în timpul unui proces.

Acceptarea unei provocări deschide un drum. Refuzul ei deschide altul. Niciun traseu nu este lipsit de consecințe.

(Costă la fel de mult, să facem sau să nu facem ceva.)

Când alegem să pășim înainte, chiar și cu teamă, descoperim teritorii noi din noi înșine. abilități nefolosite, perspective neobservate… Viața se extinde odată cu noi.
Când ne retragem în confort, siguranță și protecție, câștigăm liniște. Iar lumea noastră rămâne la dimensiunile pe care le cunoaștem deja. Nimic nou sub soare.

Cred eu că, la un anumit nivel, miza unei provocări nu este victoria sau eșecul ci decizia noastră de a concura sau nu. Tocmai pentru că drumul nu este desenat dinainte, ci se conturează prin alegerile pe care le facem când întâlnim, pe cale, un bolovan.

:) Fie el eveniment sau persoană care ne îndeamnă să ‘alergăm’ mai mult decât ne propusesem în ziua sau anul respectiv.

Acum…tot la un fel de maraton te invit și eu, al vieții, al iubirii de sine, al succesului personal. La un antrenament de cinci zile în care vei alerga 40 de ore (și eu pe lângă tine). Ca, la final, să-ți fi depășit limitările autoimpuse, să-ți fi deschis alt drum, pe care să-l fi marcat din alegerea, puterea și voința ta, cu alte pietre de hotar.

Ce zici, vii?

Address

Slatina
Olt

Opening Hours

Monday 10:00 - 18:00
Tuesday 10:00 - 18:00
Wednesday 10:00 - 18:00
Thursday 10:00 - 18:00
Friday 10:00 - 18:00

Telephone

+40759109633

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Femeia colibri posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share