Iliotropion

25/09/2026

„Neîndeplinirea dorințelor ne ține în mișcare și ne împiedică să ne idolatrizăm propriile conforturi.”

Ce se întâmplă cu credința noastră atunci când ceea ce cerem nu se întâmplă? Când ne rugăm și ne îndoim în același timp?

Vă invit să citiți cel mai nou articol de pe blog, despre credința care poate face loc și îndoielii.

11/09/2026

Mi-am dorit să ajung în satul natal al lui Aristotel pentru că, în adolescență, m-a atras viziunea lui asupra scopului vieții: eudaimonia — nu fericirea trecătoare, ci împlinirea care se naște din cultivarea virtuților și din sentimentul că ne-am trăit viața bine, cu sens, devenind ceea ce puteam fi.

M-a atras mai ales ideea că virtutea nu se măsoară prin cât de bine cunoaștem sau cât de frumos vorbim despre bine, ci prin felul în care îl trăim.

Aici, pentru mine, Aristotel se întâlnește, peste secole, cu Kierkegaard și cu importanța pe care acesta o acordă alegerii: devenim ceea ce suntem prin alegerile pe care le facem. Nu doar prin ceea ce gândim, credem sau admirăm, ci prin ceea ce alegem, în mod concret, să trăim. Sau, cm spune și mai simplu și mai frumos Părintele Sorin Mihalache: „Suntem ceea ce trăim.”

Mai târziu, când pașii m-au ghidat către studiul teologiei, am descoperit în perspectiva creștin-ortodoxă încă o dimensiune a devenirii noastre: nevoința. Am regăsit aici ceva apropiat de intuiția aristotelică a virtuții formate prin exercițiu, dar așezat într-o altă perspectivă asupra omului.

Nevoința presupune o lucrare asumată asupra propriei persoane: învățăm să ne stăpânim patimile, să ne educăm voința și să alegem binele chiar și atunci când ne este greu. Dacă la Aristotel putem vorbi despre ordonarea dorințelor prin rațiune, ascetica ortodoxă urmărește vindecarea și transfigurarea dorinței. Idealul nu este să nu mai dorim, ci ca dorințele noastre să nu mai fie dezordonate de patimi, ci orientate spre bine și, în ultimă instanță, spre Dumnezeu.

La Aristotel, împlinirea omului se realizează prin cultivarea virtuții și printr-o viață călăuzită de rațiune. În creștinismul ortodox, înțeleg că ținta merge dincolo de desăvârșirea morală: este îndumnezeirea (theosis), adică participarea omului, prin har, la viața lui Dumnezeu.

De aceea, nevoința creștină nu este un simplu program de self-improvement, prin care încercăm să devenim, prin propriile puteri, versiuni mai bune ale noastre. Ea presupune cooperarea libertății noastre cu harul lui Dumnezeu — ceea ce teologia răsăriteană numește synergia, adică împreună-lucrare. Ne rugăm, postim, ne împotrivim patimilor și ne exersăm în virtute, dar transformarea noastră nu este doar rezultatul propriei voințe. Nevoința este partea noastră de lucrare, iar harul este cel care o poate transfigura.

Cred că acum înțeleg mai bine de ce mi-am dorit să ajung pe meleagurile natale ale lui Aristotel. Întrebarea care m-a atras cândva către gândirea lui — cm putem trăi o viață bună, fără să o irosim în căutarea bucuriilor efemere? — a căpătat, în timp, pentru mine, un sens și mai profund: cm devenim ceea ce suntem chemați să fim?
Și cred că răspunsul se scrie, zi după zi, prin alegerile pe care le facem și prin ceea ce alegem conștient să devenim.

07/09/2026

Cu inima plină de bucurie că am ajuns la capela dedicată Sfântului Antonie cel Mare, împǎrtǎșesc cu voi acest loc plin de binecuvântare și atât de aproape de măreția Muntelui Athos.

06/09/2026

02/09/2026

Bucuriile tale îți păstrează sufletul liber?

În călătoria noastră am trecut pe lângă un câmp care nu mai avea aproape nimic verde în el și, de departe, am zărit această floare-soarelui. L-am rugat imediat pe Teodor să oprească, ca să mă pot duce puțin la ea, să stăm câteva clipe împreună și să povestim. 🙂

Era singură printre firele uscate ale câmpului, care nu au împiedicat-o să răsară în spațiul lor, deși era atât de diferită.

Am trăit întâlnirea aceasta ca pe o minune și, întâi, m-am gândit la noi.

Cât spațiu îi oferim celuilalt atunci când este diferit de noi? Cât timp reușim să-l privim cu blândețe, fără să-l judecăm, fără să-l etichetăm, fără să încercăm să-l facem să semene cu noi?
Și cât spațiu ne oferim nouă înșine pentru a fi diferiți, fără să ne grăbim să ne schimbăm doar pentru a aparține?

Apoi m-am gândit la frumusețe și la libertate. La cât de mult le căutăm și la cât de ușor trecem, de fapt, pe lângă ele. Mi-am dat seama că ni se întâmplă mult prea des să fim martorii unor minuni fără să le vedem, fără măcar să le recunoaștem.

Suntem avizi de frumusețe și tânjim după sentimentul de libertate. Le căutăm în locuri noi, în oameni, în experiențe. Alergăm după ele, așa cm alergăm și după fericire, cu senzația că nu ne ajung niciodată și întâmplarea de astăzi mi-a reamintit că nu avem nevoie de mai multă frumusețe și nici de mai mult din ceva anume, ci de o privire care să vadă cu adevărat ceea ce este deja aici, unde suntem.

Cred că și libertatea sufletului se hrănește din curajul de a răsări acolo unde suntem, chiar dacă suntem diferiți, fără să așteptăm ca lumea din jur să semene cu noi sau să ne accepte ca să ne dăm voie să fim cine suntem.

Atunci când nu mai suntem atât de ocupați să căutăm în altă parte și nici să devenim altcineva, rămâne bucuria simplă de a fi aici și atunci devenim suficient de prezenți încât să recunoaștem o minune atunci când o întâlnim. Iar pentru mine, aceasta este una dintre cele mai profunde forme de fericire.

30/08/2026

Mâine, cea de-a doua Scrisoare Iliotropion va porni spre inboxurile voastre. 🌻

Dacă nu te-ai înscris încă, mai ai timp să intri în comunitate și să o primești și tu.

19/08/2026

E firesc să avem nevoie de sprijin și să împărtășim ceea ce simțim atunci când avem încredere în celălalt. Dar există o diferență importantă între a fi în relație și a-l împovăra pe celălalt cu lumea noastră emoțională.

Iar dacă tu ești cel care se simte constant împovărat în relație, te invit să te întrebi ce te face să rămâi în această dinamică și ce rol ajungi să ocupi în ea.

14/08/2026

Alegerile pe care le facem nu sunt simple reacții la mediul înconjurător, ci adevărate acte de auto-definire — mai ales în acele momente în care cenzura interioară scade și începem să vorbim din prisosul inimii. Până la urmă, nu putem exprima ceea ce nu există deja în noi, fie și în cea mai mică măsură.

Te invit să te bucuri de întregul articol pe blog. 👇

09/08/2026

În opoziție cu FOMO, a apărut în ultimii ani un termen care îmi place pentru că oferă o importantă schimbare de perspectivă: JOMO — Joy of Missing Out, bucuria de a rata.

Poate că a învăța să pierdem are ca efect curajul de a alege. Să acceptăm că unele drumuri vor rămâne neumblate și unele experiențe netrăite, dar și să ne dăm voie să locuim cu adevărat viața pe care am ales-o sau pur și simplu pe care o trăim, în loc să rămânem cu privirea întoarsă permanent spre toate viețile pe care le-am fi putut avea.

🌻 Vă invit să citiți tot articolul pe site. 👇

02/08/2026

🌻Dragilor,

Știm cu toții că urmează o perioadă cu temperaturi foarte ridicate, iar căldura nu ne solicită doar organismul, ci și sistemul nervos. De aceea, este posibil ca în aceste zile să observați mai multă oboseală, iritabilitate, neliniște, dificultăți de concentrare sau chiar anxietate.

Vă invit să folosiți tehnicile psihosomatice pe care le-am exersat împreună în ședințele de psihoterapie, pentru că pot face o diferență reală în această perioadă solicitantă.

De asemenea, vreau să vă reamintesc o tehnică inspirată din metoda IFS (Internal Family Systems), cu care mulți dintre voi sunteți deja familiarizați.

Atunci când sistemul nostru nervos percepe o amenințare sau este suprasolicitat, este posibil ca o parte din noi să intre în alertă și să încerce să ne protejeze. Uneori această parte se manifestă prin anxietate, alteori prin nevoia de a controla totul, de a anticipa orice sau de a rămâne permanent vigilentă.
Chiar dacă modul în care se exprimă este obositor, intenția ei este, de cele mai multe ori, una protectoare.

În loc să te lupți cu ea, să o respingi sau să o ignori, oprește-te pentru câteva clipe și întreabă-te cu blândețe:

🌻 „Ce încearcă această parte din mine să protejeze chiar acum?”

Apoi observă ce se întâmplă în corp și spune-ți:

„O parte din mine se simte anxioasă acum.”

Această formulare creează un mic spațiu între tine și emoția pe care o trăiești și îți permite să o privești cu mai multă claritate, fără să te identifici cu ea.
Respiră încet. Privește experiența cu curiozitate, nu cu judecată.

Poți spune în gând:

🌻 „Te văd. Înțeleg că încerci să mă protejezi. Îți mulțumesc că ai grijă de mine.”

Iar apoi amintește-ți:

🌻 „Acum sunt aici, în siguranță. Pot avea grijă de mine, pas cu pas, pentru că sunt adult și am resurse interioare și exterioare.”

În zilele foarte călduroase, nu uita că și sistemul tău nervos are nevoie de sprijin și nu este indicat să te lupți cu emoțiile tale pentru a fi bine.

Uneori, cea mai bună modalitate de a-ți regla sistemul nervos este să îți dai voie să încetinești, făcând mai puțin. Să bei mai multă apă și să alegi o hrană mai ușor de digerat. Să respiri conștient și să cauți răcoarea. Să îți asculți corpul și să îți amintești că atunci când ai grijă de corpul tău, ai grijă și de sistemul tău nervos, iar acesta îți poate răspunde cu mai mult calm și echilibru.