09/09/2026
Nu-mi cad gradele dacă merg cu autobuzul.
Acum vreo doi ani pe vremea aceasta făceam parte dintr-o comunitate de antreprenori locali, comunitate căreia m-am alăturat în primul rând din nevoia de... socializare.
Deși mă mutasem în oraș de ceva vreme, nu apucasem încă să cunosc prea mulți oameni.
În plus, practica de cabinet a psihoterapiei este o formă în sine de antreprenoriat, așa că îmi doream să găsesc oameni care, la rândul lor, știau din interior ce înseamnă să fii liber profesionist.
Ca să scurtez, am aflat despre această comunitate printr-o persoană de încredere, așa că am decis să-i acord o șansă: și mi-a plăcut ce am găsit acolo...
..cel puțin la început (dar asta este o poveste pentru altă dată.)
Într-adevăr, oamenii erau și ei antreprenori: din diferite domenii și cu diferite tipuri de experiențe, dar și cu multe lucruri în comun așa încât să avem ce conversa: provocările de care ne-am lovit și reușitele și succesele avute de-a lungul timpului de fiecare dintre noi erau similare, așa că și relațiile se legau, cât de cât.
Dar eu am observat ceva la un moment dat - și ca să aibă sens, fac o paranteză: eu sunt o fire mai... reflexivă.
Poate că este și defect profesional, cert este că nu doar că îmi place să observ ceea ce se întâmplă în jurul meu, dar și că îmi este destul de ușor să citesc majoritatea persoanelor cu care interacționez.
Așa că nu am putut să nu remarc faptul că eram întâmpinată cu priviri stranii atunci când menționam că vin la întâlnirile comunității cu... autobuzul.
Am ridicat multe sprâncene cu acest obicei al meu, la care recurg din diferite motive, principalul fiind că nu-mi place să-mi bat capul cu parcarea și cu traficul în oraș.
De asemenea, pentru că lucrez ceea ce lucrez, stau destul de mult jos, pe scaun și la birou, așa că profit de orice oportunitate pe care o am să fac pași.
Să iau autobuzul și să las mașina acasă mă ajută să le bifez pe amândouă, numai că impresia colegilor mei de comunitate părea să fie cu totul alta...
..specifică unui anumit tip de mentalitate, anume una care asociază succesul cu opulența, cu extravaganța - cu un stil de viață, în orice caz, care epatează și care trebuie să iasă în evidență.
Or, eu nu sunt așa.
Succesul, pentru mine, a ajuns să se măsoare după cu totul alte criterii, decât după mașina pe care o conduc ori alte aspecte materiale a căror valoare este dată de a fi monden.
Și fix asta am realizat: că nu-mi cad gradele dacă merg cu autobuzul.
Nu sunt nici săracă și nici mai puțin profesionistă, pentru că această alegere nu are nici o legătură cu bogăția mea financiară, spirituală sau de orice alt fel.
Există țări pe continentul acesta, dragă femeie, ai căror conducători - prim-miniștri, directori de instituții etc. - aleg să circule cu bicicleta sau cu metroul, pentru că nu este nici o rușine în asta.
Așa că ce vreau eu să reții este în felul următor: valoarea ta nu este dictată de bunurile pe care le ai și nici de facilitățile sau de lucrurile pe care le poți accesa.
Valoarea ta ca om este dată de cm îi tratezi pe ceilalți, iar ca profesionist este dată de cât de bine îți faci treaba.
Atât.
Gânduri bune! 💜
