08/08/2026
Comunitatea din Stroiești susține cu mândrie tânăra generație și valorile autohtone, un exemplu elocvent în acest sens fiind sprijinul acordat de autoritățile locale pentru evenimentul de lansare a volumului autobiografic "Am renăscut prin flăcări", aparținând Ioanei Nicoleta Cocari (Repede).
Primăria Comunei Stroiești și Consiliul Local Stroiești s-au implicat activ în acest parteneriat facilitând o revenire emoționantă acasă a tinerei psiholog, în cadrul evenimentului desfășurat în 06 august 2026, la Căminul Cultural Stroiești.
Prin susținerea constantă a tinerilor care duc numele comunității mai departe prin educație, cultură și profesionalism, administrația locală demonstrează că viitorul se construiește pe rădăcini puternice.
Evenimentul, desfășurat nu întâmplător după 13 ani de la tragedia-substrat a întregii autobiografii, a constituit nu doar o prezentare de carte, ci o recunoaștere a parcursului excepțional al Ioanei Nicoleta Cocari, o fiică a satului transformată din supraviețuitoare a unui dezastru emoțional în pilon de sprijin și resurse pentru ceilalți.
Alături de domnul primar Mihai Senic și de membrii consiliului local, comunitatea stroieșteană a primit la Căminul Cultural Stroiești invitați de seamă precum pr. prof. Toader Rusu, director prof. Maria Ciuc, prof. Lilioara-Mariana Rusu, psiholog Mihaela Homeucă și consilier școlar Loredana Lazăr, precum și lucrători din cadrul Primăriei Comunei Stroiești sau cadre didactice de la Școala Gimnazială Stroiești.
Un moment de o deosebită încărcătură emoțională l-a constituit recunoașterea meritelor tinerei scriitoare, prin oferirea unei "Scrisori de Mulțumire" din partea autorităților locale și a unei "Diplome de Excelență" din partea Școlii Gimnaziale Stroiești, locul unde Ioana a fost elevă.
Sprijinul oferit de autoritățile locale și școală subliniază misiunea comunității din Stroiești de a fi alături de cetățeni în toate momentele importante, oferind un spațiu viu de dialog, empatie și recunoaștere a valorilor autentice care cresc în armonie cu tradițiile locului.