28/07/2026
FAȚA URÂTĂ A CANCERULUI 😔
❗❗❗ Nerecomandat celor sensibili, speriați, depresivi❗❗❗
De multă vreme mă gândesc să fac această postare, deloc ușoară...dar mi-o datorez mie și celor care își rup din timpul lor atât de prețios să îmi citească rândurile...
Cum am mai spus, eu am înființat aceasta pagină, jurnalul meu, din câteva motive :
*pentru că a fost groaznic când am fost diagnosticată, nu știam ce să fac, de unde să încep, ce presupune cancerul, la ce medic să mă duc mai întâi,cum să îmi salvez viața;
*pentru că nu am vrut să trec singură prin asta, mi-am găsit multi prieteni de suferință și nu numai;
*pentru că ador să scriu și aveam nevoie să exteriorizez totul;
*pentru că am vrut ca pagina asta, indiferent de ce se va întâmpla cu mine, să rămână dovadă, poveste pentru cei dragi mie, pentru fetele mele mai ales ( am vrut să rămân vie , actuală, reală și ele să știe cât mi-am dorit să trăiesc și cât am luptat să le fiu alături).
Din aceste motive, am ales să îmi spun povestea și nu oricum ci în toate momentele mele (de bucurie,agonie, tristețe,durere), să mă "dezbrac" emoțional și oamenii care vor citi rândurile înșirate de mine să știe nu doar momentele bune ci și cele pline de slăbiciune care vin la pachet cu boala asta numită CANCER. Da, cu toții ne dorim să fie numai flori și muzică și râsete, să fim puternici mereu, să gândim pozitiv, dar nu e posibil oricât de tare ai fi!
👇Voi scrie punctual, în rândurile care urmează cele mai urâte/grele/dureroase/penibile/provocatoare momente prin care am trecut eu în această perioadă, de la diagnosticare și până în prezent , măcar o parte din ele,care îmi vin în minte acum pe moment :
🔻Chimioterapia cred că ocupă locul fruntaș , grea, dureroasă, simți că poți muri, corpul clachează, nu dormi,nu mănânci, stai mai mult lat în pat, efecte adverse de nedescris, chinuitor statul câte 4 ore pe scaun cu ochii la perfuziile care abia-abia picurau ( cu toate astea, SALVATOARE ).
🔻Căderea părului, la început dificil dar nu m-a afectat pe mine personal cât pe cei din jur, am plâns atunci când a mea cea mică, după ce m-a atins din greșeală pe chelie a mers pe furiș la baie să își spele mâinile, când trebuia să stau mereu cu peruca la îndemână atunci când venea cineva la mine, când în loc să mă bucur de parcul de distracții eu trebuia să îmi țin peruca să nu mi-o ia vântul, când în loc să mă pot bucura de o îmbrățișare , stăteam stresată să nu îmi tragă cineva peruca și alte N exemple.
🔻Menopauza indusă, alt chin când apar bufeuri, osteoporoză, îți cade din nou părul cu greu crescut după chimio, ești înțepenit dimineața,toate dor, uiți totul chiar și cele mai uzuale cuvinte , nu te poți concentra, NU MAI POȚI FACE COPII .
🔻Tratamentul hormonal, o pastilă mică dar cu putere mare, draga dar și blestemata de injecție Zoladex cu acul gros și efectele de a doua zi la pachet, 7 ani de tratament și efecte adverse pe viață , dar nu avem ce face noi cei care avem cancer hormono-dependent.
🔻Drumurile constante și dese la medici, căci de la oncolog pleci la cardiolog,pneumolog,radiolog, endocrinolog, și toate cele cu OLOG la sfârșit, ceea ce și ajungi deseori.
🔻 Rușinea de a te dezgoli peste tot , de a nu putea merge singur la toaletă după operație și faptul că depinzi de infirmieră să te pună pe bazinet, de a cere ajutorul tuturor în momentele în care nu ești bun de nimic.
🔻Teama constantă de recidivă și de alt cancer, mai ales că eu am și mutația genetică ce mă predispune și la alte tipuri de cancer, panica ce zace în tine când deschizi un rezultat , frica și întrebările ce îți întunecă rațiunea la orice mică durere din corp.
🔻 Provocările financiare, un lucru foarte important și neașteptat. Cu toate că ești asigurat,unele investigații necesită urgentare sau vrei să ajungi la cei mai buni și astfel mergi de multe ori la privat, drumurile până la Iași pe mine m-au costat enorm. Un alt lucru DUREROS pentru mine a fost că aproape nicio bancă nu îți oferă împrumuturi pentru că ...ai CANCER și nu au garanția că vei mai fi viu suficient timp cât să inapoiezi banii. Da, știu... șocant! De asemenea nu am putut să fac refinanțare la un credit făcut înainte de boală, pentru că...pierd asigurarea de viață și ar fi o prostie din partea mea să îmi las copiii descoperiți în caz de ..😞
🔻Sindromul membrului fantomă, știți de el? Păi cam așa e și cu părul și sânul tăiat. Mi-a luat o lună să mă dezvăț de a-mi flutura capul în apă ,atunci când mă băgam în cadă , nu mai aveam păr de fluturat , iar cu sânul tăiat și implant,nu simți nimic,NIMIC! Poți să îl ciupești, înțepi, tai,frigi că nimic nu simți, ceea ce nu e tocmai plăcut...
Și or mai fi...dar altădată poate...Trebuie să mă eliberez de toate și vă datorez adevărul 🙏
Știu că nu e plăcut ce am scris, știu că toți am vrea să stea altfel lucrurile și poate părea totul deprimant și debusolant, dar asta e realitatea!!! Și cu toate cele de mai sus, eu tot am motive de recunoștință,multeeee !🙏
Deși e o boală dură, vă îndemn totuși să găsiți și părțile pozitive și să LUPTAȚI!
Vă cuprind dragii mei de peste tot, vă cuprind cu sufletul, îmi cer iertare dacă v-am tulburat sau descurajat și vă transmit numai lucruri pozitive iar în ciuda greutăților, să fiți bine!🩷