14/07/2026
A apărut recurent în workshopul de joi tema perfecționismului și m-am gândit să scriu câteva rânduri despre el; poate se regăsesc și alții aici😊
Perfecționismul este un “salvator” groaznic.
Standardele lui sunt nemiloase.
Cerințele lui nu se termină niciodată.
Ștacheta este mereu sus
Și se mută de fiecare dată când crezi că ai atins-o.
Perfecționismul promite pace.
Dar oferă epuizare.
Promite siguranță.
Dar produce anxietate.
Promite acceptare.
Dar îți amintește permanent că o singură greșeală te poate costa totul.
Perfecționismul promite control.
Dar produce o formă de auto-abuz; una dintre cele mai subtile.
În fiecare dimineață te trezești cu un critic interior pe care nimeni nu-l poate egala.
De fiecare dată când ajungi la linia de sosire, te provoacă la o nouă cursă.
Ajungi să crezi că valoarea ta urcă și coboară odată cu performanța ta (sau cu reacția pe care o primești).
Ironia este că perfecționismul produce o ruptură interioară.
În adâncul sufletului știi că nu ești perfect.
Știi că imaginea pe care încerci să o menții nu spune întreaga poveste (hello, sindromul impostorului.)
Și totuși...
Nicio realizare nu oprește lupta.
Niciun succes nu reduce nevoia de a demonstra.
Nicio rundă de aplauze nu reduce teama.
Am învățat însă că există un standard sănătos.
Nu perfecționismul.
Ci excelența.
Excelența înseamnă să oferi tot ce ai mai bun, dar rezultatul să înțelegi ca nu e 100% în controlul tău.
Pentru că există treaba mea, treaba celuilalt și treaba lui Dumnezeu, iar fiecare e nevoie să își facă partea lui, fără interferențe.
Perfecționismul epuizează pentru că ne face să ne responsabilizăm și pentru alții.
Asta consumă până la uzură. Pentru ca oricât de bun, minunat, grozav sunt, nu îl voi putea convinge pe celălalt să își facă partea lui dacă nu își dorește asta.
E greu de acceptat…aproape pare ca o renunțare, iar perfecționismul spune că nu ai voie sa renunți.
Dar înțelepciunea nu înseamnă să fii mereu în luptă, ci să alegi cu grijă luptele pe care merită să le duci.
Uneori merită să pierzi o luptă ca să câștigi un război.
✨
Perfecționismul este alimentat de frică.
Excelența este alimentată de iubire.
Perfecționismul încearcă să-ți dovedească valoarea.
Excelența îți administrează darurile pentru că valoarea ta este deja stabilită; nu mai e nevoie să o demonstrezi.
Și dacă nu mai e nevoie să ne dovedim valoarea, putem fi liberi să aducem ce e mai bun din noi fără presiunea performanței.
Ce e mai bun din noi nu arată întotdeauna a performanță; uneori arată ca prezență. 💙
