06/08/2026
𝐙𝐨𝐧𝐚 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐟𝐨𝐫𝐭 𝐧𝐮 𝐧𝐞 𝐜𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐞. 𝐃𝐨𝐚𝐫 𝐧𝐞 𝐩𝐚̆𝐬𝐭𝐫𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐜𝐞𝐞𝐚 𝐜𝐞 𝐜𝐮𝐧𝐨𝐚𝐬̦𝐭𝐞𝐦 𝐝𝐞𝐣𝐚.
Înainte de a începe să lucrez cu un copil sau cu un adult, spun mereu același lucru: 𝒖𝒓𝒎𝒆𝒂𝒛𝒂̆ 𝒖𝒏 𝒑𝒓𝒐𝒄𝒆𝒔. 𝑰𝒂𝒓 𝒖𝒏 𝒑𝒓𝒐𝒄𝒆𝒔 𝒅𝒆 𝒔𝒄𝒉𝒊𝒎𝒃𝒂𝒓𝒆 𝒏𝒖 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒊̂𝒏𝒕𝒐𝒕𝒅𝒆𝒂𝒖𝒏𝒂 𝒄𝒐𝒏𝒇𝒐𝒓𝒕𝒂𝒃𝒊𝒍.
Vor exista momente în care va părea greu. Momente în care vei avea impulsul să renunți.
Este firesc. Orice pas în afara zonei de confort vine la pachet cu nesiguranță.
𝐃𝐚𝐫 𝐭𝐨𝐜𝐦𝐚𝐢 𝐚𝐜𝐨𝐥𝐨 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐞 𝐜𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐞𝐫𝐞𝐚.
Potențialul pe care nu îl antrenăm rămâne doar potențial.
Încrederea în sine nu apare pentru că totul este ușor, ci pentru că rămânem în joc chiar și atunci când este greu.
În ultimul timp am observat ceva interesant.
Am întâlnit puțini copii sau adolescenți care renunță la primul hop.
În schimb, am întâlnit mai mulți adulți care o fac.
Și atunci mă întreb:
Oare acesta este exemplul pe care îl oferim copiilor noștri?
Dacă noi evităm dificilul, dacă renunțăm imediat ce apare disconfortul, ce învață copilul?
Că provocările trebuie evitate?
Că „e prea greu” înseamnă „nu este pentru mine”?
Sau că este normal să simți teamă și, chiar și așa, să faci încă un pas?
Copiii învață mai puțin din ceea ce le spunem și mult mai mult din ceea ce ne văd făcând.
𝐏𝐫𝐨𝐯𝐨𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐚̆𝐩𝐭𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐢
Până joia viitoare, fă în fiecare zi un lucru mic care te scoate din rutină.
Spune o idee, dacă de obicei taci.
Poartă o culoare pe care nu o alegi niciodată.
Încearcă un drum diferit.
Sau pune-ți o întrebare care, în NLP, valorează enorm:
„𝑬𝒔𝒕𝒆 𝒑𝒐𝒔𝒊𝒃𝒊𝒍 𝒔𝒂̆ 𝒎𝒂̆ 𝒊̂𝒏𝒔̦𝒆𝒍?”
„𝑨𝒄𝒆𝒔𝒕𝒂 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒔𝒊𝒏𝒈𝒖𝒓𝒖𝒍 𝒂𝒅𝒆𝒗𝒂̆𝒓 𝒔𝒂𝒖 𝒅𝒐𝒂𝒓 𝒑𝒆𝒓𝒔𝒑𝒆𝒄𝒕𝒊𝒗𝒂 𝒎𝒆𝒂 𝒅𝒆 𝒂𝒄𝒖𝒎?”
Nu este nevoie de pași uriași.
𝐂𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐞 𝐜𝐮 𝐩𝐚𝐬̦𝐢 𝐦𝐢𝐜𝐢, 𝐟𝐚̆𝐜𝐮𝐭̦𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐞𝐜𝐯𝐞𝐧𝐭.
Te las cu aceste gânduri și cu provocarea de a observa, până joia viitoare, de câte ori ai ales curajul în locul confortului.🤗
P.S. Fotografia de mai jos este de la unul dintre atelierele mele. După șase săptămâni de lucru, i-am provocat pe copii să răspundă prin desen la o întrebare simplă:
„𝑪𝒖𝒎 𝒂𝒓𝒂𝒕𝒂̆ 𝒊̂𝒏𝒄𝒓𝒆𝒅𝒆𝒓𝒆𝒂 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒕𝒊𝒏𝒆?”
Răspunsurile lor m-au emoționat. Un copil a desenat un munte. Altul un curcubeu. Altul un drum.
Niciunul nu a desenat o medalie, un premiu sau un podium. Au desenat un parcurs.
Și atunci mi-am dat seama că, fără să le spună nimeni, au înțeles esențialul:
𝐈̂𝐧𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐢̂𝐧 𝐬𝐢𝐧𝐞 𝐧𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐜𝐞𝐯𝐚 𝐜𝐮 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐭𝐞 𝐧𝐚𝐬̦𝐭𝐢. 𝐍𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐨 𝐝𝐞𝐬𝐭𝐢𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐞. 𝐒𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐢𝐞𝐬̦𝐭𝐞, 𝐩𝐚𝐬 𝐜𝐮 𝐩𝐚𝐬, 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐞𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐚𝐭𝐚̆ 𝐜𝐚̂𝐧𝐝 𝐚𝐢 𝐜𝐮𝐫𝐚𝐣𝐮𝐥 𝐬𝐚̆ 𝐢𝐞𝐬̦𝐢 𝐩𝐮𝐭̦𝐢𝐧 𝐝𝐢𝐧 𝐳𝐨𝐧𝐚 𝐭𝐚 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐟𝐨𝐫𝐭.
