13/08/2026
𝐏𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐚̆ 𝐭𝐞 𝐢𝐮𝐛𝐞𝐬̦𝐭𝐞. 𝐃𝐚𝐫 𝐭𝐮 𝐧𝐮 𝐬𝐢𝐦𝐭̦𝐢 𝐢𝐮𝐛𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐥𝐮𝐢.
Zilele trecute am avut în fața mea o familie.
Vorbeam despre relații, despre apropiere, despre lucrurile care se adună între doi oameni de-a lungul anilor și, inevitabil, 𝐚𝐦 𝐚𝐣𝐮𝐧𝐬 𝐥𝐚 𝐢𝐮𝐛𝐢𝐫𝐞.
Mai exact, la felul diferit în care fiecare dintre noi știe să iubească.
La un moment dat, doamna spune:
„𝑬𝒖 𝒗𝒂̆𝒅 𝒄𝒂̆ 𝒔𝒐𝒕̦𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒇𝒂𝒄𝒆 𝒇𝒐𝒂𝒓𝒕𝒆 𝒎𝒖𝒍𝒕𝒆 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒏𝒐𝒊. 𝑬𝒍 𝒊̂𝒔̦𝒊 𝒂𝒓𝒂𝒕𝒂̆ 𝒊𝒖𝒃𝒊𝒓𝒆𝒂 𝒑𝒓𝒊𝒏 𝒄𝒆𝒆𝒂 𝒄𝒆 𝒇𝒂𝒄𝒆. 𝑫𝒂𝒓 𝒎𝒊𝒆 𝒎𝒊-𝒂𝒓 𝒑𝒍𝒂̆𝒄𝒆𝒂 𝒔𝒂̆ 𝒂𝒖𝒅, 𝒅𝒊𝒏 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒊̂𝒏 𝒄𝒂̂𝒏𝒅, 𝒐 𝒗𝒐𝒓𝒃𝒂̆ 𝒃𝒖𝒏𝒂̆. 𝑺̦𝒊 𝒎𝒊-𝒂𝒓 𝒑𝒍𝒂̆𝒄𝒆𝒂 𝒔𝒂̆ 𝒎𝒂̆ 𝒊̂𝒎𝒃𝒓𝒂̆𝒕̦𝒊𝒔̦𝒆𝒛𝒆.”
M-am uitat către soț și l-am întrebat:
„𝑨𝒊 𝒑𝒖𝒕𝒆𝒂 𝒔𝒂̆-𝒊 𝒔𝒑𝒖𝒊 𝒔𝒐𝒕̦𝒊𝒆𝒊 𝒕𝒂𝒍𝒆 𝒐 𝒗𝒐𝒓𝒃𝒂̆ 𝒇𝒓𝒖𝒎𝒐𝒂𝒔𝒂̆ 𝒑𝒆 𝒛𝒊 𝒔̦𝒊 𝒔𝒂̆ 𝒐 𝒊̂𝒎𝒃𝒓𝒂̆𝒕̦𝒊𝒔̦𝒆𝒛𝒊 𝒎𝒂̆𝒄𝒂𝒓 𝒐 𝒅𝒂𝒕𝒂̆?”
S-a uitat la mine și a răspuns simplu:
„𝑫𝒂. 𝑺𝒊𝒈𝒖𝒓 𝒄𝒂̆ 𝒑𝒐𝒕.”
Și mi-am dat seama încă o dată cât de ușor putem trăi unul lângă celălalt, iubindu-ne, dar vorbind limbi diferite.
Pentru că și eu am trăit asta.
Soțul meu are foarte mult limbajul serviciilor.
Face. Rezolvă. Muncește. Se ocupă de lucruri prin casă, prin curte. Pentru el, toate acestea înseamnă și:
„𝑰̂𝒎𝒊 𝒑𝒂𝒔𝒂̆ 𝒅𝒆 𝒗𝒐𝒊.”
Eu, în schimb, am nevoie foarte mult de 𝐭𝐢𝐦𝐩 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞.
Să fim împreună. Să plecăm undeva. Să avem timp unul pentru celălalt.
Și, ce să vezi? 😊
Să ai ca limbaj al iubirii timpul de calitate și să fii căsătorită cu un om care, prin natura muncii lui, pleacă mult de acasă... nu este întotdeauna cea mai confortabilă combinație.😅
Multă vreme am suferit din cauza asta.
Nu pentru că nu eram iubită.
Ci pentru că eu căutam iubirea într-un loc, iar el mi-o arăta în altul.
Eu așteptam timp împreună.
El făcea lucruri pentru noi.
Și mai era ceva important: 𝐞𝐮 𝐧𝐮 𝐢̂𝐢 𝐬𝐩𝐮𝐧𝐞𝐚𝐦 𝐜𝐥𝐚𝐫 𝐜𝐞 𝐚𝐦 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞.
În mintea mea, probabil, lucrurile ar fi trebuit să fie evidente.
𝐃𝐚𝐫 𝐜𝐮𝐦 𝐬𝐚̆ 𝐬̦𝐭𝐢𝐞 𝐜𝐞𝐥𝐚̆𝐥𝐚𝐥𝐭 𝐜𝐞 𝐢̂𝐭̦𝐢 𝐥𝐢𝐩𝐬𝐞𝐬̦𝐭𝐞 𝐝𝐚𝐜𝐚̆ 𝐭𝐮 𝐧𝐮 𝐢̂𝐢 𝐬𝐩𝐮𝐢?
Astăzi privesc lucrurile diferit.
Pot să văd serviciile lui și să spun:
„𝑫𝒂, 𝒗𝒂̆𝒅 𝒄𝒆 𝒇𝒂𝒄𝒊 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒏𝒐𝒊. 𝑽𝒂̆𝒅 𝒄𝒂̆ 𝒂𝒄𝒆𝒔𝒕𝒂 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒖𝒏𝒖𝒍 𝒅𝒊𝒏𝒕𝒓𝒆 𝒎𝒐𝒅𝒖𝒓𝒊𝒍𝒆 𝒕𝒂𝒍𝒆 𝒅𝒆 𝒂 𝒏𝒆 𝒂𝒓𝒂̆𝒕𝒂 𝒊𝒖𝒃𝒊𝒓𝒆𝒂. 𝑺̦𝒊 𝒂𝒑𝒓𝒆𝒄𝒊𝒆𝒛.”
Dar pot, în același timp, să spun:
„𝑬𝒖 𝒂𝒎 𝒏𝒆𝒗𝒐𝒊𝒆 𝒔𝒂̆ 𝒎𝒂𝒊 𝒑𝒆𝒕𝒓𝒆𝒄𝒆𝒎 𝒔̦𝒊 𝒕𝒊𝒎𝒑 𝒊̂𝒎𝒑𝒓𝒆𝒖𝒏𝒂̆.”
Pentru că iubirea nu înseamnă doar să-i ofer celuilalt ceea ce eu știu să ofer.
Uneori înseamnă să mă duc puțin și pe harta lui și să mă întreb:
𝐎𝐚𝐫𝐞 𝐨𝐦𝐮𝐥 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐚 𝐜𝐮𝐦 𝐬𝐞 𝐬𝐢𝐦𝐭𝐞 𝐢𝐮𝐛𝐢𝐭?
Poate eu îi cumpăr lucruri, iar el așteaptă o vorbă bună.
Poate eu îi gătesc, îi spăl, îi rezolv problemele, iar el ar vrea doar să stau o jumătate de oră lângă el și să-l ascult.
Poate eu spun 𝒅𝒂𝒓 𝒇𝒂𝒄 𝒂𝒕𝒂̂𝒕 𝒅𝒆 𝒎𝒖𝒍𝒕𝒆 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒕𝒊𝒏𝒆!”,
iar celălalt, în sinea lui, spune:
„𝑺̦𝒕𝒊𝒖. 𝑫𝒂𝒓 𝒆𝒖 𝒂𝒎 𝒏𝒆𝒗𝒐𝒊𝒆 𝒅𝒆 𝒂𝒍𝒕𝒄𝒆𝒗𝒂.”
Și aici cred că începe distanța dintre oameni.
Nu întotdeauna pentru că nu se mai iubesc.
Ci pentru că nu își mai comunică nevoile și nu mai sunt curioși să afle de ce are nevoie omul de lângă ei.
Așa că astăzi, 𝐥𝐚𝐬 𝐨 𝐩𝐫𝐨𝐯𝐨𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐢𝐦𝐩𝐥𝐚̆:
Întreabă un om pe care îl iubești:
„𝑪𝒆 𝒇𝒂𝒄 𝒆𝒖 𝒔̦𝒊 𝒕𝒆 𝒇𝒂𝒄𝒆 𝒔𝒂̆ 𝒕𝒆 𝒔𝒊𝒎𝒕̦𝒊 𝒊𝒖𝒃𝒊𝒕?”
Și apoi:
„𝑪𝒆 𝒂𝒊 𝒂𝒗𝒆𝒂 𝒏𝒆𝒗𝒐𝒊𝒆 𝒔𝒂̆ 𝒇𝒂𝒄 𝒎𝒂𝒊 𝒅𝒆𝒔?”
Fără să te aperi.
Fără să explici cât de multe faci deja.
Doar ascultă.
S-ar putea să afli ceva ce omul acela încearcă să-ți spună de multă vreme.
Și mai las o întrebare, mai ales pentru noi, părinții:
𝐃𝐚𝐜𝐚̆ 𝐧𝐨𝐮𝐚̆, 𝐚𝐝𝐮𝐥𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫, 𝐧𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐚𝐭𝐚̂𝐭 𝐝𝐞 𝐠𝐫𝐞𝐮 𝐚𝐭𝐮𝐧𝐜𝐢 𝐜𝐚̂𝐧𝐝 𝐢𝐮𝐛𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐧𝐮 𝐚𝐣𝐮𝐧𝐠𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐨𝐢 𝐢̂𝐧 𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐯𝐞𝐦 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞, 𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐮𝐦 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐮𝐧 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐥?
Poate că și el este iubit enorm.
Dar întrebarea este alta:
Știe?
Simte?
Ajunge iubirea noastră la el într-un limbaj pe care îl poate înțelege?
