21/08/2026
SĂ-I DĂM CEZARULUI CE-I AL CEZARULUI.
Scriu astăzi despre incapacitatea părintelui de a îngădui un spațiu în care fiul sau fiica să primească permisiunea de a deveni EL ÎNSUȘI, de a se diferenția de dorința părintelui și de a primi acordul de a merge pe propria cale.
Din păcate, am trăit-o și eu.
Cu titlu de exemplu, în scop didactic. Poate vă regăsiți:
Sanda, o fetiță drăgălașă, a avut un tată intransigent, care a vrut să se realizeze prin ea și care i-a impus ritmul achizițiilor academice: ce să studieze și cum.
Aici este DARUL.
Inevitabil, darul vine la pachet și cu UMBRA lui: nimic nu era destul, nimic nu era suficient de bine.
Orice alegere sau direcție personală era dezaprobată:
„O să mori de foame cu meseria asta, la mâna vreunui bărbat dornic sau nu să te întrețină.”
Sau:
„TU poți mai mult de-atât. Toți superficialii aleg această cale. Dacă poți să faci ceva glorios, fă-o!”
Da, cu toată iubirea pe care i-a purtat-o, a trasat aproape pentru totdeauna o linie de cod adânc tipărită în ea: EU TREBUIE SĂ FAC MAI MULT.
„Doar atât poți?” „POȚI MAI MULT!" (zicea vocea interna)
Sanda a păstrat în acțiunile ei, mai târziu, ca adult, vocea aceasta internalizată a tatălui ei. Când corpul a început să somatizeze din cauza unui PREA MULT, Sanda a început, din fericire, să se uite și la aspectele emoționale, pe lângă cele medicale.
Și-a dat seama că ORICE EXAGERARE ASCUNDE ȘI ÎNCEARCĂ SĂ COMPENSEZE UN GOL, O LACUNĂ.
A îndrăznit, sprijinită și de un terapeut blând, într-un proces de consiliere și suport, să DESCALȚE PAPUCII EI PREA MICI și să înregistreze intern o altă voce, care să o ghideze în drumul ei de ADULT.
O voce care să-i spună:
„ESTE SUFICIENT.”
„NU TREBUIE SĂ DEMONSTREZI NIMIC.”
„AI VOIE SĂ ALEGI CEEA CE ȚI SE POTRIVEȘTE.”
„POȚI SĂ SPUI NU.”
„POȚI SĂ TE RĂZGÂNDEȘTI.”
„NU TREBUIE SĂ FII CEA MAI BUNĂ CA SĂ FII VALOROASĂ.”
„POȚI SĂ-ȚI TRĂIEȘTI VIAȚA ÎN RITMUL TĂU.”
# #
