Oltean Iulia - Cabinet Individual de Psihologie/Pszichológiai Rendelő

  • Home
  • Oltean Iulia - Cabinet Individual de Psihologie/Pszichológiai Rendelő

Oltean Iulia - Cabinet Individual de Psihologie/Pszichológiai Rendelő Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Oltean Iulia - Cabinet Individual de Psihologie/Pszichológiai Rendelő, Psychologist, Strada Bobalna 49, .

Există experiențe care se termină odată cu vacanța. Și există experiențe care lasă urme frumoase în sufletul unui copil....
12/07/2026

Există experiențe care se termină odată cu vacanța. Și există experiențe care lasă urme frumoase în sufletul unui copil.

Săptămâna aceasta, Andrei, băiețelul nostru de 7 ani, a fost unul dintre „Detectivii de bine”. La final am realizat că nu s-a întors acasă doar cu amintiri frumoase, ci cu lecții de viață pe care le va purta mult timp cu el.

În fiecare zi a descoperit ceva valoros: propriile calități, emoțiile și rolul lor în viața noastră, puterea gândurilor, recunoștința și ingredientele unei prietenii adevărate. Dar dincolo de toate activitățile, cred că cel mai mult a contat atmosfera creată acolo: un loc în care copiii au fost văzuți, ascultați, încurajați și apreciați exact așa cm sunt.

L-am văzut pe Andrei întorcându-se acasă mai liniștit, mai încrezător și cu bucuria de a merge din nou a doua zi în tabără. Nu ne-a povestit foarte multe despre ceea ce făcea acolo, dar nici nu era nevoie. Se vedea în zâmbetul lui, în entuziasmul cu care se pregătea în fiecare dimineață și în felul în care vorbea despre oamenii pe care i-a întâlnit. Uneori, cele mai valoroase experiențe ale copiilor nu sunt cele pe care le povestesc, ci cele care îi schimbă, puțin câte puțin, din interior.

La finalul taberei am trăit unul dintre cele mai emoționante momente. Într-o activitate de conectare părinte–copil, Andrei și tatăl lui și-au spus unul altuia ce apreciază. Andrei și-a descris tatăl ca fiind bun, empatic, curajos, grijuliu și generos, iar tatăl lui l-a văzut pe Andrei descurcăreț, sârguincios și grijuliu. Au fost câteva minute care au valorat enorm și care ne-au amintit cât de important este să rostim cu voce tare lucrurile frumoase pe care le vedem unii în ceilalți.

Un gând de apreciere merge și către cei trei voluntari adolescenți, care au fost un sprijin minunat pentru copii și pentru organizatoare. Au oferit timp, energie, răbdare și au demonstrat că binele se învață și prin exemplu.

Iar la final, Andrei a primit o diplomă pe care o vom păstra cu drag: „Mesagerul bunătății.” Nu cred că putea exista o denumire mai potrivită. Pentru că, dincolo de diplomă, acesta este mesajul cu care a plecat acasă: că bunătatea, empatia, recunoștința și prietenia sunt daruri pe care le putem dărui în fiecare zi.

Mulțumim din inimă, Roxana Santa și Ioana Bunea, pentru că ați creat mai mult decât o tabără. Ați creat un loc în care copiii au crescut frumos, au învățat despre ei înșiși, despre relații și despre puterea binelui. Astfel de experiențe nu se măsoară în zile, ci în amintiri și în oamenii care pleacă acasă puțin mai buni.

Plecăm cu inimile pline de recunoștință. Iar Andrei... cu o diplomă de „Mesager al bunătății” și cu mult mai mult decât atât: cu o bucățică de bine pe care sunt convinsă că o va duce mai departe. 💛

27/06/2026

Ce se ascunde în spatele măștii?

Vii spre mine cu un aer rece.
Privirea îți alunecă pe lângă a mea, ca și cm ai avea grijă să nu ne întâlnim ochii.
Îmi spui un „Salut”, scurt, aproape mecanic.
Nu din răutate.
Ci parcă pentru că așa am învățat să ne întâlnim.
Trec minute bune până când cade masca.
Până când se lasă jos armura.
Până când dispar zidurile.

Și, abia atunci, apare omul.
Omul care râde.
Omul care se teme.
Omul care a obosit să fie puternic.
Și atunci mă întreb...

Ce s-a întâmplat cu noi?
Când am învățat că vulnerabilitatea este un pericol?
Când am început să credem că e mai sigur să părem puternici decât să fim sinceri?
Când a devenit bunătatea un risc, iar apropierea o slăbiciune?

Mă gândesc des la asta.
Poate și pentru că îmi dau seama că, în adâncul sufletului, îmi doresc același lucru pe care ni-l dorim cu toții.
Să existe cineva care să nu mă privească în grabă.
Ci să mă vadă cu adevărat.
Să mă asculte fără să se gândească deja la răspuns.
Să rămână lângă mine, măcar pentru câteva clipe.

Și eu mă grăbesc.
Și eu mă surprind uneori ascultând doar pe jumătate.
Și eu mă trezesc cu gândul în altă parte, în timp ce cineva încearcă să-mi vorbească despre ceea ce simte.
Iar apoi mă întreb dacă omul din fața mea s-a simțit cu adevărat ascultat.

Întâlnesc, zi de zi, părinți.
Vin obosiți.
Îngrijorați.
Uneori cu lacrimi în ochi.
Îmi spun:
„Nu-mi mai înțeleg copilul.”
„Nu-mi mai povestește nimic.”
„Parcă nu mai ajung la el.”
Și aproape niciodată nu este vorba despre lipsa iubirii.
Iubirea este acolo.
Doar că, undeva, pe drum, ne-am îndepărtat unii de alții.
Ne-am lăsat furați de griji, de telefoane, de termene-limită, de oboseală, de ideea că vom recupera timpul... mai târziu.
Doar că acel „mai târziu” vine, de multe ori, prea târziu.
Poate că primul pas nu este să găsim soluții perfecte.
Poate că primul pas este să avem curajul să recunoaștem că avem de învățat.
Să învățăm din nou să fim prezenți.
Să privim.
Să ascultăm.
Să fim.

Lasă-mă să te întreb ceva.
Ce culoare au ochii copilului tău?
Ești sigur?
Care este culoarea lui preferată acum?
Nu acum doi ani.
Acum.
Despre ce vorbește cu cel mai mare entuziasm?
Ce a visat azi-noapte?
Ce îl sperie în perioada aceasta?
Ce îl face să râdă din toată inima?

Și, mai ales...
Când se uită la tine, ce vede?
Un om care îl ascultă?
Sau un om care este mereu pe fugă?
Nu pun aceste întrebări ca să judec pe cineva.
Mi le pun și mie.
Pentru că mi-e teamă.

Mi-e teamă că, într-o zi, voi crede că îi cunosc pe oamenii pe care îi iubesc cel mai mult, deși va fi trecut prea mult timp de când i-am întrebat cu adevărat:

„Cum ești... cu adevărat?”

Cu mulți ani în urmă, un om înțelept mi-a spus:
— Iulia, ia creionul din mâna mea.
M-am uitat și i-am răspuns:
— Dar nu ai nimic în mână.
A zâmbit și mi-a spus:
— Vezi? Nu poți cere de la un om ceea ce nu are.

M-am întors de multe ori la cuvintele acestea.
Poate că unii nu știu să ofere atenție, pentru că nimeni nu i-a învățat cm arată ea.
Poate că unii nu știu să îmbrățișeze, pentru că nu au fost îmbrățișați atunci când aveau cea mai mare nevoie.
Poate că unii nu întreabă, pentru că nimeni nu i-a întrebat vreodată, cu adevărat:
„Ce mai faci?”

Și totuși...
Cineva trebuie să rupă cercul.
Cineva trebuie să fie primul care lasă telefonul din mână.
Primul care își ridică privirea.
Primul care spune:
„Povestește-mi. Sunt aici. Te ascult.”

Pentru că, peste ani, copiii noștri nu își vor aminti câte ore am muncit.
Nu vor ține minte câți bani am câștigat.
Dar își vor aminti dacă, atunci când au avut nevoie de noi...
am fost acolo.
Cu adevărat.

Cred că sufletul omenesc are nevoie să întâlnească, măcar din când în când, un om care să îl privească și să îi spună, fără grabă:

„Te văd. Te aud. Contezi.”

Astăzi, de Ziua Psihologului, am primit unul dintre acele mesaje care îți ating sufletul și îți amintesc de ce ai ales a...
27/05/2026

Astăzi, de Ziua Psihologului, am primit unul dintre acele mesaje care îți ating sufletul și îți amintesc de ce ai ales această profesie.

Sunt profund recunoscătoare pentru cuvintele frumoase, pentru încrederea pe care o primesc zi de zi și pentru fiecare copil care îmi trece pragul cabinetului.

Fiecare dintre ei este unic, sensibil, autentic și poartă în felul său o lume întreagă care merită ascultată, înțeleasă și iubită. 🌿

Îmi iubesc profesia pentru că îmi oferă șansa de a fi aproape de oameni în momente importante, de a vedea curaj, progres, emoții sincere și mici victorii care uneori schimbă totul. Iar copiii… copiii au un mod aparte de a aduce lumină, sinceritate și lecții prețioase în fiecare zi. ✨

Mulțumesc tuturor celor care aleg să își deschidă sufletul în fața mea și mulțumesc pentru acest mesaj atât de emoționant. Înseamnă enorm. 🤍

La mulți ani tuturor colegilor psihologi! 🌸

04/01/2026

🌱 Un loc sigur începe cu un pas mic

La Cabinet Individual de Psihologie Oltean Iulia, susținerea profesionistă, oferită cu căldură și bunătate, ajută mai mult decât ne dăm seama.

De aceea, continui și în 2026 să ofer un spațiu sigur, construit cu grijă, în care copiii sunt întâmpinați cu blândețe, răbdare și respect pentru ritmul lor.

Aștept copiii pentru:
🧩 evaluare psihologică
🧩 consiliere psihologică
🧩 ședințe Sandtray (o metodă terapeutică prin joc cu nisip, prin care copilul își exprimă emoțiile și trăirile într-un mod natural și sigur)

Fiecare copil este întâmpinat cu răbdare, respect și grijă.

📞 Programări: 0736 131 331

Aici, emoțiile sunt ascultate, procesate și copiii sunt susținuți. 🌿

Cu drag,
Oltean Iulia

23/12/2025

Sfârșit de an.
Nu un rezumat. Nu o concluzie.
Doar câteva gânduri. Unele nu au legătură între ele. Și e în regulă.

Anul acesta mi-a reamintit că viața nu este alb sau negru.
Că oamenii pot fi și buni, și obosiți.
Că adevărul stă adesea între nuanțe.
Este important să trăim dragul și iubirea.
La fel de important este să nu mai rămânem acolo unde nu suntem iubiți, văzuți, prețuiți.
Asta nu înseamnă fugă. Înseamnă respect de sine.

Instinctul contează.
De multe ori știe înaintea noastră.
Chiar și atunci când încercăm să îl contrazicem.
Este important să ne cunoaștem puterea.
Dar la fel de important este să ne recunoaștem limitele.
Să știm când să luptăm și când să ne oprim.

Familia rămâne locul unde luptele sunt mai ușor de dus.
Unde nu trebuie să demonstrăm nimic.
Unde putem fi exact așa cm suntem.

Nu trebuie să urmăm trenduri.
Nu trebuie să ne potrivim în perspective care nu ne aparțin.
Contează ce ne face inima să bată mai tare.
Contează lucrurile care adună amintiri.

Crăciunul nu este despre perfecțiune.
Este despre prezență.
Despre adevăr.
Despre a fi acolo.

Final de an.
Nu cu răspunsuri.
Ci cu mai multă claritate.

La final de an, peste toate gândurile, vine o recunoștință care nu mai are nevoie de explicații.
Faptul că suntem sănătoși.
Că părinții mei trăiesc.
Că bunicii mei trăiesc.
Că frații mei sunt aici.
În fiecare dimineață mă trezesc cu același gând simplu și frumos: îi mulțumesc lui Dumnezeu că am pentru cine să pregătesc micul dejun.
Că există pași în casă, voci, respirații.
Că masa nu este goală.
Că iubirea are chip, nume și prezență.
Acesta este adevăratul dar.
Nu ce strălucește, ci cine este lângă noi.
Și cât timp mai putem spune „mulțumesc”.

🤍 Vă doresc sărbători cu sănătate, liniște și oameni dragi aproape.
Cu mese pline, cu inimi calde și cu recunoștință pentru ceea ce contează cu adevărat. 🤍

19/11/2025

O mărgea roșie și o lume întreagă, rădăcini care încă țin strâns.

Legătura cu bunicii are o altă intensitate, o altă adâncime… ceva ce nu poți compara cu nimic din ceea ce trăim alături de părinții noștri. Cu ei, timpul curgea altfel. Mai blând. Mai plin. Mai adevărat.

Zilele trecute am găsit o mărgea mică, roșie. Am ținut-o în palmă minute bune, de parcă încercam să prind în ea o lume întreagă. Culoarea ei vie m-a dus direct la inelele pe care mi le cumpăra bunicul. Doar el. Ritualul nostru. Un gest mic, dar încărcat de o afecțiune pe care nu aveam cm să o înțeleg atunci… dar pe care o simt atât de profund acum.

Cu bunicii am construit corturi cu verișoarele, am avut sute de ajunsuri și sute de plecări, privind de fiecare dată fețele lor — fericite când soseam, puțin triste când plecam… dar cu un element mereu sigur: știam că suntem iubiți și bine văzuți, oricum, oricând, oricât.

Au trecut prin tot ce se poate trece într-o viață: dependențe în familie, boli grele, chiar cancer… și totuși nu și-au pierdut demnitatea. Au rămas în picioare. Au rămas buni.

Sute de felii de pâine cu dulceață făcută de ei, dulceață în care se simțea munca, răbdarea și dragostea lor.
Certuri gestionate între copii, frați, veri, parteneri. Împăcări trăite cu lacrimi în ochi. Bucuria apariției unui nou strănepot, ca o lumină nouă peste toate greutățile.

Au fost și telenovele urmărite împreună, și „concerte” improvizate cu verișoarele, în care aplaudau ca și cm ar fi văzut cel mai mare spectacol al vieții lor.

Și acum… sentimentul dulce-amar. Amintiri care se adună ca frunzele toamnei și mă înțeapă ușor în inimă. Mișcările lor încetinesc, vocile devin mai blânde, privirile mai adânci.

Dar ceea ce au construit rămâne:
o flacără care nu se stinge,
o lume întreagă într-o mărgea roșie,
rădăcini care încă țin strâns,
și locul acela care nu ne va alunga niciodată — acasă.

14/08/2025

Recunoștința începe cu noi

De multe ori, băiatul meu îmi pune întrebări care mă ating direct în inimă:
„Mama, noi de ce nu avem casă? De ce nu suntem bogați? De ce, de ce, de ce…?”
Îi răspund mereu cu căldură și blândețe, chiar dacă uneori în suflet doare să aud aceste cuvinte.

Zilele trecute, în cabinet, a intrat un copil care a rămas absolut uimit când a văzut câteva jucării simple. Era atât de minunat și fericit încât mi s-au umplut ochii de lacrimi. Avea vârsta băiatului meu, iar reacția lui m-a făcut să mă opresc și să reflectez.

Seara, i-am povestit băiatului meu despre acea întâmplare și i-am explicat ce înseamnă recunoștința:
– să te bucuri de mâncarea caldă pe care o ai, chiar dacă nu e întotdeauna ceea ce îți dorești;
– să prețuiești faptul că părinții îți sunt alături;
– să te simți binecuvântat că ai un pat cald, haine curate, prieteni și joacă;
– să te bucuri că există cineva care te ascultă atunci când ai nevoie.

Am observat că mesajul a ajuns la el, pentru că, după ce m-a ascultat, m-a întrebat cu seriozitate:
„Mama, îi ducem niște jucării la copilul acesta?”

Și atunci mi-am dat seama… dacă noi, adulții, trăim adesea fără recunoștință, cm să ne așteptăm ca cei mici să fie diferiți? Ei învață din ceea ce văd la noi.
Recunoștința nu se predă prin cuvinte, ci se transmite prin felul în care trăim.
Iar în acea seară, băiatul meu m-a învățat că atunci când recunoștința ajunge în inimă, ea nu rămâne acolo… se transformă de exemplu în dorința de a dărui.
Și asta este, cred eu, una dintre cele mai frumoase forme a ei. ❤️

28/07/2025

Vacanța de vară – între râsete de copii și părinți care visează 10 minute de liniște

Dragi părinți, știm cu toții că vacanța nu e chiar… vacanță pentru voi.
Copiii sunt acasă, energia e la cote maxime, iar voi jonglați între „hai să ne jucăm” și „pot să merg singur la baie, te rog?” 😅

Așa că… iată un adevăr important:
💡 Un copil fericit are nevoie de părinți odihniți și conectați între ei.

Ce-ar fi să încercați un program de vară în familie care include:

👧 Timp împreună cu copilul (calitate, nu cantitate!):
– Picnicuri simple în parc
– Serile de film sau jocuri în pijamale
– Împreună la gătit o rețetă haioasă (chiar dacă iese dezastru)
– Plimbări lente, fără grabă

💑 Timp pentru voi doi, ca și cuplu (fără vină!):
– O cafea băută în liniște, pe balcon, în timp ce copilul colorează
– O oră de „întâlnire acasă” seara, după ce adoarme copilul (vin, râs, povestit)
– Schimb de „libere”: azi tu cu copilul, mâine eu – pentru puțin timp de respiro fiecare
– Invitați bunicii într-o misiune specială: „Mini-vacanță la ei” 😉

Vacanța nu trebuie să fie perfectă. Trebuie doar să conțină:
❤️ Prezență reală
🎈 Un strop de joacă
🫶 Și timp pentru voi, nu doar ca părinți, ci ca parteneri

Pentru că părinții fericiți cresc copii care învață ce înseamnă iubirea și echilibrul. 🌸

27/06/2025

🌞 Vacanța de vară nu e doar o pauză. E un dar.
Un timp în care copiii au nevoie să se joace, să descopere, să simtă libertatea de a fi… ei înșiși.

👣 Să alerge.
🌿 Să inventeze povești.
💧 Să greșească și să încerce din nou.

Joaca nu e o distracție lipsită de sens –
este modul natural prin care un copil crește emoțional, social, cognitiv.

🤍 Ce au nevoie copiii?
Un adult prezent. Calm. Care spune:
„Sunt aici. Ai voie să fii tu.”

✨ Vara e momentul în care, lăsându-i să exploreze, le oferim încredere, autonomie și rădăcini sănătoase.

📌 Dacă ai întrebări legate de comportamentul copilului, de emoțiile lui sau de cm să fii un sprijin real –
ca psiholog, sunt aici să te susțin.
Uneori, un pas mic în relație face cea mai mare diferență.

📩 Scrie-mi în privat dacă simți că ai nevoie.

29/05/2025

„Copilul meu nu mănâncă...” – un gând care apasă greu

Ca părinte, știu cât de tulburător poate fi să vezi că propriul copil refuză mâncarea sau, dimpotrivă, pare că ar mânca întruna. Ca psiholog, știu că în spatele acestor comportamente pot fi multe nuanțe – emoții, nevoi nespuse, perioade firești de dezvoltare sau dificultăți care cer sprijin.

Când un copil refuză mâncarea, nu e întotdeauna despre mofturi. Poate fi despre:
– nevoia de control („măcar aici decid eu”)
– disconfort senzorial (texturi, mirosuri)
– o perioadă solicitantă emoțional (grădiniță nouă, conflicte în familie)
– sau, uneori, o dificultate mai profundă care trebuie înțeleasă cu răbdare

Ce ajută?
– O rutină clară: mese la ore fixe, fără gustări „din mers”
– Fără presiuni sau recompense pentru fiecare înghițitură
– Implicarea copilului în proces:
• Alegeți împreună ce puneți în farfurie
• Gătiți împreună (chiar și simplu: amestecă, decorează, gustă)
• Explorați alimentele ca joc: „Ce gust are dacă închizi ochii?”, „Poți face un curcubeu pe farfurie?”

Cealaltă extremă – copilul care mănâncă tot timpul – poate semnala că mâncarea a devenit un mod de a gestiona emoții: plictiseală, anxietate, lipsa rutinei sau chiar o formă timpurie de auto-liniștire.

Când e momentul să cerem ajutor?
– Când mesele provoacă tensiuni zilnice sau crize de furie
– Când copilul pierde în greutate sau, din contră, ia brusc în greutate
– Când evită categorii întregi de alimente
– Sau când simți, pur și simplu, că e prea mult pentru voi acasă

E firesc să te frămânți când vine vorba de copilul tău. Nu trebuie să duci asta singur – sunt aici, cu ochi de specialist și inimă de părinte.

Address

Strada Bobalna 49

405300

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Oltean Iulia - Cabinet Individual de Psihologie/Pszichológiai Rendelő posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Oltean Iulia - Cabinet Individual de Psihologie/Pszichológiai Rendelő:

Shortcuts

  • Want your practice to be the top-listed Clinic?

Share