16/06/2026
Recunosc că sunt, in general, sceptic. La fel pe cât sunt de credul, uneori. Mă entuziasmez greu, am o natură mai degrabă capricioasă. Medicul din mine se lasă greu convins de fenomene pe care nu le poate explica până in cel mai mic detaliu, psihiatrul încă și mai și.
Petronela, care mi-a fost psihoterapeut timp de câțiva ani, mi-a spus de mai multe ori că locuiesc aproape exclusiv in capul meu si nu am obiceiul de a cobori in corp. Nu voi intra acum in detalii despre cm s-a ajuns la asta, care sunt rădăcinile acestei stări de fapt si ce consecințe suport prin prisma lipsei mele de atenție la mesajele corpului.
Un fost coleg de facultate, de origine tătară, a studiat medicina tradițională chineză chiar in China si s-a specializat in acupunctură. Am fost total neîncrezător in practica lui până in ziua când am văzut cu ochii mei cm durerile atroce ale unei paciente cu probleme serioase de coloană vertebrală (o pacientă cu multiple operații la activ si care nu putea sta in picioare de durere, in ciuda plăcilor de titan fixate cu șuruburi de corpii ei vertebrali…) au dispărut sub efectul acelor lui lungi, din aur, pe care din când in când le conecta la o sursă de curent electric. Pacienta răsufla ușurată, ii dispărea orice crispare, ba chiar putea sa zâmbească. Efectul dura din păcate doar o oră sau o oră si jumătate, dar era oricum mult mai mult decât orice antialgic, incluzând aici si derivații de morfină. Apoi am făcut la rândul meu o formare in acupunctură NADA (o metodă care folosește doar punctele energetice de la nivelul urechii) si, deși nu practic, cred cu tărie ca acele acelea subțiri nu sunt “o prostie”, așa cm gândeam cândva.
Anul trecut, pe vremea cireșilor in floare, intr-un sat japonez, am acceptat de voie dar mai ales de nevoie să particip la o sesiune de TRE (“Trauma Release Exercises"), sub moderarea Petronelei. Nu o să fac notă discordantă acum, îmi ziceam. Eram intr-un eveniment de grup, mă mai lăsasem eu pe mâna Petronelei la viața mea, nu aveam nimic de pierdut. Însă gradul meu de încredere in procedură, zero. Ca să spun povestea pe scurt, după o introducere ghidată teoretic si practic, mă așteptam să adorm sau să mă frustrez, ca aproape de fiecare dată când fusesem supus anumitor practici somatice (unele dintre ele obligatorii in cadrul rezidențiatului). Spre surprinderea mea totală, chiar o uluire pe care încercam sa n-o arăt, picioarele mele au început să penduleze autonom, să se miște ritmic fără ca eu sa fac vreun efort in sensul acesta – iar când încercam sa le opresc, puteam, no problem, trebuia însă sa mă opun la modul activ. Dacă nu mă mai opuneam, ele continuau sa se miște de la sine putere, iar eu eram perfect lucid, puteam vorbi cu cei din jur, nu intrasem in vreo transă si nici nu mă simțeam afectat psihic intr-un fel. M-am îngrijorat abia atunci când nu au mai vrut să se mai oprească din bâțâit, deși exercițiul se încheiase. “Lasă-le in pace, a zis Petro, se vede ca nu ai mai făcut asta niciodată si corpul tău nu cunoaște acest tremur eliberator, dar la un moment dat se vor opri ele, de la sine”. Iar asta s-a întâmplat natural cam după o oră.
Englezii au o vorbă: “practice what you preach”. M-am pornit pe drumul acesta, al acumulării de experiență pe partea psihosomatică, al muncii sistematice cu propriul corp, ca depozitar al vieții noastre mentale si sufletești. O să vă țin la curent, dacă veți avea răbdarea si curiozitatea să mă citiți, despre ce mirări voi mai avea de-a lungul acestei călătorii. Măcar am deschis niște uși, nu mai stau, contemplativ si ușor arogant, in turnul meu de fildeș. Sunt convins ca trecătorul meu trup cară cu sine atât înțelepciunea cât si greșelile multor generații, la care am fost parțial surd pana acum.
M-ar ajuta daca mi-ați împărtăși si voi prin ce situații de felul acesta ați trecut, când corpul vostru v-a surprins (neplăcut, dar, mai ales, plăcut). Sunt foarte interesat de experiențe legate de aceasta “înțelepciune” somatică, trăite pe proprie piele de alte persoane.
