15/09/2026
Ce-și dorește cel mai mult de la celălalt o persoană cu stil de atașament anxios? O relație în care celălalt este disponibil aproape tot timpul, răspunde repede, nu se retrage, nu se supără că ai nevoie din nou de reasigurare și nu te lasă să ghicești dacă tonul lui s-a schimbat pentru că ai făcut tu ceva greșit, printre altele.
Și cine oferă astăzi exact acest tip de experiență relațională? ChatGPT, Claude, Gemini și ceilalți boți conversaționali.
Pentru cineva obișnuit să scaneze relațiile pentru semne de distanțare, respingere sau pierdere a interesului, acest tip de interacțiune poate fi profund liniștitor, pentru că dispare o parte importantă din incertitudinea care activează anxietatea relațională.
DAR un spațiu în care primim constant răspuns, validare și reasigurare devine și un spațiu în care nu mai exersăm tolerarea frustrării, a ambiguității și a așteptării, adică exact lucrurile de care avem nevoie pentru a putea rămâne într-o relație reală fără să cerem permanent confirmarea că suntem în siguranță și că nu s-a rupt nimic.
Relațiile dintre oameni presupun întreruperi, decalaje, neînțelegeri, momente în care celălalt nu poate fi disponibil, momente în care nu ne spune exact ce avem nevoie să auzim și situații în care trebuie să suportăm pentru o vreme faptul că nu știm ce gândește sau ce simte. Dacă ne obișnuim prea mult cu o relație în care toate aceste fricțiuni dispar, există riscul ca relațiile reale să înceapă să ni se pară mai greu de tolerat decât sunt deja, iar nevoia de contact constant, validare și apropiere să devină și mai intensă.
Faptul că anxietatea scade pentru că primim imediat răspuns nu înseamnă neapărat că devenim mai siguri în relație, ci doar că am găsit o modalitate foarte eficientă de a fugi de disconfort. Iar capacitatea de a te liniști singur, de a tolera o pauză, de a nu interpreta orice distanță ca respingere și de a rămâne în contact cu tine când celălalt nu este disponibil nu se dezvoltă dacă de fiecare dată când apare neliniștea o externalizăm imediat.
Nu cred că problema este folosirea boților în sine, ci felul în care îi folosim și locul pe care ajung să îl ocupe.
Dacă observi că apelezi la un bot mai ales când ai nevoie să fii reasigurat, când nu poți tolera că cineva nu îți răspunde, când simți nevoia să verifici din nou și din nou dacă reacția ta este „normală” sau dacă ai dreptate într-o situație relațională, merită să te oprești puțin și să te uiți la ce se întâmplă acolo. Ce anume cauți în acel răspuns imediat, ce devine greu de suportat în lipsa lui și ce se întâmplă cu tine în spațiul dintre nevoie și răspuns?