24/07/2026
Ieri am discutat despre acele momente în care copiii nu ne ascultă - ce stări ne provoacă, în ce mod răspundem, de ce, când și cm trasăm limite etc.
Două ore au fost prea puține. Ne-ar mai trebui tot atâtea minim să reușim să analizăm exemple, să răspundem la întrebări… Mi-aș fi dorit să mai organizăm o întâlnire - să ducem discuția până la un capăt mai conturat -, dar e mai dificil acum pe vremea vacanțelor. Dar vedem, spuneți și voi…
Am zis să scriu mai jos câteva idei principale ale discuției, poate vă ajută să vă împrospătați cunoștințele, sau găsiți vreo idee utilă pentru vreo situație actuală.
Până atunci, vreau mai întâi să mulțumesc Glia Impact Hub pentru găzduire și căldură 🩷🩷🩷
Mulțumesc și a Mom/Ask a Woman pentru suportul în promovarea evenimentului 🌷🌷🌷
🙏
—————
• 𝗖𝗼𝗽𝗶𝗹𝘂𝗹 𝗻𝘂 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗮 𝗱𝗼𝘂𝗮 𝘀̦𝗮𝗻𝘀𝗮̆ 𝗮 𝗻𝗼𝗮𝘀𝘁𝗿𝗮̆
1822 – apare una dintre primele legi moderne împotriva cruzimii față de animale.
În 1924 (peste 100 de ani (!!!)) apare primul document internațional dedicat copiilor – Declarația de la Geneva privind Drepturile Copilului, adoptată de Liga Națiunilor.
Cât de greu a ajuns omenirea la acest pas…
La nivel legal.
În multe case însă această schimbare de perspectivă încă întârzie.
Ne raportăm la copii ca și cm ar fi o prelungire a propriei noastre persoane. Ca și cm ar fi încă o mână a noastră, care ar trebui să facă exact ce îi spunem, iar atunci când nu ne ascultă, ne enervăm.
Dar copilul e o persoană distinctă.
Nu este a doua noastră șansă de a ne împlini visele, de a repara deciziile trecutului nostru sau de a trăi viața pe care noi n-am avut-o.
Fiecare copil este o persoană separată, cu propria personalitate, propriul ritm, propriile nevoi și propriul drum.
Rolul nostru nu este să-i scriem destinul. Rolul nostru e să-i oferim ceea ce are nevoie pentru ca, într-o zi, să poată merge singur prin viață.
• 𝗔𝘁𝘂𝗻𝗰𝗶 𝗰𝗮̂𝗻𝗱 𝗻𝘂 𝗻𝗲 𝗮𝘀𝗰𝘂𝗹𝘁𝗮̆, 𝗶𝗮𝗿 𝗻𝗼𝗶 𝗿𝗲𝗮𝗰𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮̆𝗺 𝗺𝘂𝗹𝘁 𝗺𝗮𝗶 𝗽𝘂𝘁𝗲𝗿𝗻𝗶𝗰 𝗱𝗲𝗰𝗮̂𝘁 𝗼 𝗰𝗲𝗿𝗲 𝘀𝗶𝘁𝘂𝗮𝘁̦𝗶𝗮
Deseori, reacția noastră la copilul care nu ne ascultă sau ne sfidează este mai mare decât „vina” lui.
De ce?
În astfel de clipe, nu răspunde doar adultul din noi. Răspunde și copilul care am fost cândva- copilul asupra căruia s-a strigat, a fost umilit, speriat, pedepsit, făcut să se simtă neputincios, lipsit de valoare sau neînsemnat.
Când “depășim măsura”, nu e vorba doar de furia față de copilul din fața noastră în acest moment- aici intră în scenă și furia, neputința, frustrarea “de atunci”, pe care n-am putut să le exprimăm.
Ne răzbunăm inconștient pe propriul copil pentru suferințele pe care le-am trăit noi în copilărie.
Pentru că ceea ce nu a fost înțeles și vindecat are tendința să se repete.
• 𝗣𝗮̆𝗿𝗶𝗻𝘁𝗲𝗹𝗲 𝗼𝗰𝘂𝗽𝗮̆ 𝗳𝘂𝗻𝗰𝘁̦𝗶𝗮 𝗱𝗲 𝗮𝘂𝘁𝗼𝗿𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲
Da, părintele nu este frate, soră sau prieten. El ocupă funcția de autoritate și are responsabilitatea de a-l proteja și ghida pe copil.
Autoritate însă nu înseamnă și autoritarism. Copilul nu trebuie să simtă frică față de părinți - trebuie să se simtă lângă ei în siguranță, respectați și iubiți.
• 𝗗𝗲 𝗰𝗲 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗮𝘁𝗮̂𝘁 𝗱𝗲 𝗶𝗺𝗽𝗼𝗿𝘁𝗮𝗻𝘁 𝘀𝗮̆ 𝗶 𝘀𝗲 𝗼𝗳𝗲𝗿𝗲 𝘀𝘁𝗿𝘂𝗰𝘁𝘂𝗿𝗮̆ 𝘀̦𝗶 𝗽𝗿𝗲𝗱𝗶𝗰𝘁𝗶𝗯𝗶𝗹𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲
Copiii au nevoie să simtă că lumea din jurul lor este suficient de stabilă și previzibilă. Au nevoie de un adult care organizează, conține și oferă repere. Rutina, programul și regulile sunt modalitățile prin care copilul capătă siguranța și poate explora lumea fără să fie copleșit de anxietate.
Cu adolescenții este puțin diferit, dar și ei au nevoie de un cadru clar. Regulile pot fi mai flexibile și negociate în funcție de vârstă, însă există lucruri care țin de responsabilitatea față de familie și față de propria dezvoltare - de ex. la ce oră vin acasă, la ce oră se culcă, la ce sărbători de familie e obligat să participe etc.
• 𝗟𝗶𝗺𝗶𝘁𝗲𝗹𝗲
Un subiect care a stârnit multe întrebări.
Am discutat despre diferența dintre nevoi și dorințe. Am convenit că nevoile fundamentale nu se negociază.
Am vorbit despre funcția limitelor:
- ele îi ajută pe copii să învețe să pună limite și în relațiile cu ceilalți,
- să învețe că drepturile și libertățile lor coexistă cu drepturile și libertățile celorlalți
- și le oferă repere care îi ajută să se simtă în siguranță.
Limitele se trasează ferm, dar cu respect.
(!!!) Și am discutat despre un paradox - deși pare că libertatea fără limite îl ajută pe copil să-și dezvolte personalitatea, în realitate lipsa limitelor îl poate face să se simtă nesigur.
Copilul are nevoie să simtă că există un adult care știe ce face, care poate spune „nu” atunci când este nevoie și care îl protejează chiar și atunci când copilul se supără.
Pentru un copil este mult mai înfricoșător să simtă că el decide tot decât să știe că există un părinte care ține ferm cârma.
Posibile urmări? Da.
- pot avea dificultăți în a tolera frustrarea și refuzul.
- Le poate fi mai greu să-și controleze impulsurile și emoțiile.
- Pot întâmpina dificultăți în respectarea regulilor și a limitelor celorlalți.
- Pot avea probleme de adaptare la grădiniță, școală și mai târziu la locul de muncă, unde lumea nu funcționează după dorințele lor.
- Relațiile lor pot avea de suferit, pentru că le este greu să accepte că și ceilalți au nevoi și limite.
- Pot fi și altele, mai grave, dar mă opresc aici.
• 𝗖𝗲 𝗶̂𝗻𝘀𝗲𝗮𝗺𝗻𝗮̆ „𝘀𝗮̆ 𝘁𝗮𝗶 𝗯𝘂𝗿𝗶𝗰𝘂𝗹”
Am vorbit despre încrederea în copil că se va descurca.
Dar și despre faptul că, din dorința de a-l proteja de orice suferință, îl putem ține dependent de noi și îi putem limita posibilitatea de a-și construi propriile experiențe de viață.
Viața va aduce inevitabil frustrări, respingeri, conflicte, nedreptăți și dezamăgiri. Rolul nostru nu este să-l ferim de toate aceste experiențe, ci să fim alături de copil, să-l ghidăm etc.
Da, este dureros să-ți vezi copilul suferind. Dar cm va vace față singur, dacă nu va învăța?
Desigur, atunci când copilul este în pericol sau riscă să fie traumatizat, funcția noastră este și aceea de a-l proteja.
Iar la final, o temă pentru acasă. Gândiți-vă bine dacă aveți cu adevărat încredere că se va descurca 🩷
—-
Acestea fiind povestite, sper că v-au fost utile. Și vă așteptăm la următoarele întâlniri Parents’ Bar ale EpiCentru.
