31/07/2026
Ce ar fi să ne amintim?
Recent am fost într-o călătorie în Praga și am conștientizat câteva lucruri foarte importante despre felul în care percepem viața.
1. Mai avem mult timp?
Fiind acolo doar 3 dimineți, am folosit 2 dintre ele ca să văd răsăritul dintr-un loc despre care am aflat că este foarte special și frumos. Nu m-a oprit faptul că urma să mă trezesc la 4.50 și merg pe jos aproape 30 de minute până la destinație.
Faptul că știam că am timp limitat în acest oraș și că sunt zile în care am această unică șansă, am găsit energie și am fost foarte motivată.
De ce nu facem la fel în celelalte zile? De ce nu vedem ca fiind importante acțiunile din oricare altă zi?
Călătoria pe pământ durează mai mult de 3 zile și avem impresia că oricând vor fi șanse. De fapt, nici nu prea ne gândim la șansele pe care le avem, nici nu prea le vedem.
Ne întrebăm de ce ni se întâmplă atât de multe nenorociri la orice pas, dar oare ne-am mai opri uneori dacă ar fi doar lucruri bune?
2. „Pentru ce?”
Fiind acolo și având motive foarte bune pentru a merge pe jos, am făcut un efort fizic mult mai mare decât fac în mod obișnuit. Am reușit pentru că aveam un „pentru ce?” important. De cele mai multe ori simplul fapt că vom fi mai sănătoși nu ne oferă atât de multă dopamină și deci nu reușim să ne ridicăm de pe canapea cu atât de mult entuziasm ca și atunci când mergem într-un loc nou.
De multe ori am observat că deși sunt obosită, dacă vine în orașul meu cineva pe care nu am văzut de mult timp și mă cheamă să ne vedem, îmi trece toată oboseala.
Ce-ar fi ca atunci când avem ceva de făcut, de exemplu să mergem la sport, să încheiem un proiect, sau chiar să facem voluntariat, să ne găsim pentru noi un „pentru ce?” care să ne dea energie din plin?
Recunosc că nu toate activitățile mele au deja un motiv care îmi dă tone de energie, îmi doresc să schimb asta.
3. În călătorii descoperim nu doar locuri noi, oameni, tradiții, culturi diferite, ne descoperim și pe noi înșine din diferite perspective, unele ne plac, altele mai puțin.
De exemplu am redescoperit că mi-e foarte frică de înălțime și că această frică nu seamănă cu o emoție obișnuită.
Poate e ciudat că scriu asta aici, public dar sper să fie de folos celor care vor citi până la final.
Este o frică despre care nici măcar nu-mi amintesc conștient dar care se simte imediat și foarte puternic direct în corp, în picioarele de vată, în amețeală și chiar uneori greață. Dacă mă apropii prea mult de o margine (corpul meu percepe ca fiind prea mult ceva care chiar nu este periculos, am martori) sau dacă văd pe cineva că se apropie mult prea mult, gata, simt cu toată ființa că imediat îmi pierd cunoștința dacă nu mă îndepărtez sau nu întorc capul în altă direcție.
Pe de altă parte am descoperit despre mine că după un pic de explorare mă descurc foarte bine și mă orientez foarte bine în spațiu. Recunosc, este un lucru învățat și antrenat, nu este ceva care a fost întotdeauna acolo. Chiar și acum, în această călătorie, mă opream uneori ca să completez harta din cap, unde suntem, unde mergem, de unde venim. Era ca și cm aș fi privit de sus la mine și locul pe hartă unde mă aflam.
Am mai descoperit despre mine că totuși sunt un explorator și, deși obosesc, îmi place mai mult să călătoresc activ decât să merg într-o vacanță în care să mă coc pe plajă.
Ai și tu observații și descoperiri din călătorii recente?
