03/09/2026
”„Nu ascultă”, „nu înțelege ce i se spune”, „e rămas în urmă cu vorbitul”, ”nu se joacă cu ceilalți copii, preferă să stea singur”, „doamna educatoare zice că nu e atentă”, „doamna profesoară ne-a zis că a rămas în urmă cu învățatul”, ”e neîndemânatic și împiedicat”, ”se tot ține de urechi” – lista ar putea continua. Numitorul comun: copilul care nu aude – are hipoacuzie.
Văd astfel de copii zilnic. De cele mai multe ori, părinții bănuiesc care e problema, dar mai sunt și surprize. Am văzut copii ai căror părinții credeau că aceștia sunt autiști, sau au ADHD (Tulburarea cu Deficit de Atenție și Hiperactivitate). Când colo ce să vezi, nu aveau nici una, nici alta, însă aveau hipoacuzie.
Cea mai frecventă cauză de hipoacuzie la copiii sub 12 ani este acumularea unui lichid neinfecțios (nu e puroi) în spatele timpanului. Cauza este vârsta în sine, prin imaturitatea de structură și funcție a trompei lui Eustachio, conductul care leagă urechea medie (spațiul de după timpan) cu rinofaringele (spațiul din spatele foselor nazale, deasupra vălului palatin). Factori precipitanți includ infecțiile respiratorii mai frecvente la această vârstă, rinita alergică, sau chiar și refluxul gastroesofagian, dar mai sunt și altele.
Afecțiunea se numește otită medie seroasă. Deobicei nu doare, nu dă febră, copilul nu se plânge. Tocmai de aceea trece, luni de zile, drept altceva.
🟧 De ce contează atât de mult la copil
Lichidul reduce mobilitatea timpanului și „înfundă" auzul — o hipoacuzie de transmisie (numită și de conducere). La un adult ar fi un disconfort trecător. La un copil de 2–5 ani, care abia învață să vorbească, un auz înfundat luni de zile poate întârzia vorbirea, poate afecta atenția, comportamentul și primii ani de școală. Fereastra în care creierul învață limbajul nu se redeschide mai târziu.
🟩 De ce nu intrăm direct în panică
Otita seroasă este extrem de frecventă — majoritatea copiilor o fac la un moment dat — și, în cele mai multe cazuri, se rezolvă de la sine în aproximativ 3 luni sau mai puțin. De aceea, la un copil fără factori de risc, primul pas corect este supravegherea atentă timp de ~3 luni, de către medicul ORL, nu intervenția imediată.
🔎 Pasul care decide: testarea auzului
Dacă lichidul persistă peste 3 luni — sau dacă există îngrijorare legată de auz ori de vorbire — urmează evaluarea auzului: audiogramă + timpanogramă. Acest test arată dacă mai putem aștepta sau dacă auzul este afectat suficient cât să justifice un tratament. Nu cantitatea de lichid, ci impactul asupra auzului ghidează decizia.
🟥 Ce arată dovezile că NU rezolvă lichidul
Antibioticele, corticosteroizii, antihistaminicele, decongestionantele și mucoliticele. Sunt des încercate, dar ghidurile internaționale (AAO-HNS, NICE) arată că aceste tratamente fie nu grăbesc dispariția lichidului, fie pot prezenta riscuri. Pot fi necesare pentru alte probleme — o infecție acută, o alergie reală — dar nu „usucă" lichidul din ureche.
🟦 Ce se poate încerca în perioada de așteptare
Autoinsuflația — copilul umflă, pe rând, prin fiecare nară, un balonaș special (Otovent). Este echivalentul gestului unui adult de a-și desfunda urechile ținându-se de nas și, cu gura închisă, făcând un efort de a da afară aerul, unflându-și obrajii (ca atunci când și se înfundă urechile pe avion). Dovezile sunt modeste și de certitudine scăzută, dar metoda e ieftină și practic fără riscuri și poate ajuta la deschiderea trompei lui Eustachio. Funcționează doar la copilul suficient de mare cât să o facă corect (de regulă peste 3–4 ani).
🟩 Când auzul chiar este afectat — ce funcționează
Dacă lichidul persistă și auzul este afectat, opțiunile bazate pe dovezi sunt:
▪️ tratamentul chirurgical — inserția de aeratoare transtimpanice, cu sau fără adenoidectomie; sau
▪️ protezarea auditivă — un aparat de auz cu conducere osoasă, util mai ales când intervenția chirurgicală nu este potrivită ori dorită.
Aeratoarele ventilează urechea medie, lasă lichidul să se scurgă și redau auzul; este una dintre cele mai frecvente și mai sigure intervenții la copil.
La copiii cu risc crescut — sindrom Down, despicătură palatină, întârziere de limbaj, tulburări de dezvoltare — pragul de a interveni este mai jos, pentru că tolerează mai greu chiar și o hipoacuzie ușoară.
Diagnosticul corect și la timp, precum și un tratament eficient, adaptat particularităților pacientului, sunt esențiale pentru a evita posibilele consecințe pe termen mediu și lung ale otitei medii seroase netratate, sau incorect tratate:
Consecințe structurale și patologice
• Atelectazia membranei timpanice
• Eroziunea lanțului osicular
• Colesteatom secundar
• Otită medie adezivă
• Timpanoscleroză și miringoscleroză
• Atrofia membranei timpanice
• Perforația persistentă a membranei timpanice
Consecințe asupra dezvoltării și auditive
• Deprivare auditivă centrală
• Întârzieri în dezvoltarea vorbirii și a limbajului
• Tulburări de procesare auditivă (APD)
• Scăderea performanței academice / dificultăți de învățare
• Oboseală cognitivă și auditivă
Consecințe psihosociale și comportamentale
• Izolare socială și retragere comportamentală
• Manifestări comportamentale secundare (mimetism ADHD / deficit de atenție)
• Tulburări de integrare în grup
Acest text este informativ, nu un diagnostic. Dacă ai impresia, fie și vagă, că un copil nu aude bine — sau dacă vorbirea întârzie — merită o evaluare a auzului. La copil, un auz testat la timp face diferența.
Cunoști un copil despre care se spune că „nu ascultă"? Poate că, de fapt, nu aude.
Surse: AAO-HNS Clinical Practice Guideline: Otitis Media with Effusion (Rosenfeld et al., 2016); Tympanostomy Tubes in Children (Rosenfeld et al., 2022); NICE NG233 — Otitis media with effusion in under 12s (2023).”
Sursa: Petru Dániel Vaida
