Arta de a crea povesti

29/03/2026

Zilele în care nu am chef de nimic spun mai multe despre mine decât cele în care sunt bine.

Nu știu exact cm să încep, asa că o să dau curs liber imaginației.

Cam așa arată zilele în care nu am chef de nimic.

- apar la suprafață oboseala, frustrarea și critica.
Da, critica… acea voce mai sensibilă care vine și îmi șoptește:
„Tu nici azi nu faci nimic?”
„Chiar nici două rânduri nu scrii?”

Și răspund mereu pe un ton dur, ca și cm aș vrea să mă conving singură că nu e adevărat.
Dar undeva, în interior, știu că vocea asta nu apare din senin.
Apare din experiențele trecute, din comparații, din așteptări.

- in astfel de zile , evadez.
Intr-o visare usoara.
Cu ochii deschiși.

Uneori mă gândesc că evadarea asta e singurul lucru care mă mai ține pe linia de plutire.
Că mă ajută să nu cad.
Sau poate doar să amân căderea.

Dar poate că nu e chiar așa.

Poate că zilele astea nu sunt pierdute.
Poate că sunt singurele în care mă aud cu adevărat.

27/03/2026

26/03/2026

Sunt undeva între două lumi.
Între cine sunt și cine aș putea fi.

Sunt un întreg, plin de emoții și dorințe,
și totuși, în același timp, mă simt un gol
fără direcție clară, fără un loc în care să aparțin cu adevărat.

Sunt bine și nu prea.
Sunt aici și nicăieri.

Tot ce cred că aș putea fi pare departe,
ca un loc cald, undeva lângă ocean,
unde timpul curge altfel și lucrurile au sens.

Dar aici…
aici e zgomot.
aici e grabă.
aici e mult haos și prea puțin din mine.

Și mă întreb:

Cât de departe este, de fapt, locul acela?
Și cât de departe sunt eu de mine?

⸻

Uneori nu e vorba că nu știm ce vrem.
Ci că încă nu am ajuns acolo unde suntem noi, cu adevărat.

07/02/2026

Are we all orphans in this world?

I sometimes think we are all orphans in this world, because there are parts of me that grew up alone and at a very young age.
Yes we come into this world through others but we grow by separating from them. At some point we realize nobody can live our life for us and this can feel like abandonment.
We can feel orphans in many ways even if we have families, homes, histories, when we face moments that no one can fully understand and carry , moments of pain that cant be delegated , choices that are only in our hands , this are literally solitary terrains.
We are existentially alone but interconnected, we create stories, relationships, when our biological family fails us we create new families with friends, mentors, lovers.

We walk our inner path alone but we don’t walk through life alone!

02/01/2026

Gandurile si fericirea

Gândurile vin fără să le chemăm.
Se leagă unele de altele, ca un lanț – uneori din aur, alteori din fier.
Dar indiferent din ce sunt făcute, tot lanț rămân.
Trăim în ele fără să ne dăm seama. Le urmăm, le credem, le devenim.
Și, fără să vrem, ne pierdem liniștea în zgomotul lor continuu.
Poate că nu gândurile sunt problema, ci felul în care ne lipim de ele.
Felul în care spunem: „asta sunt eu”.
Dar dacă nu suntem nici corpul, nici mintea?
Dacă suntem doar acel „Eu” simplu, din spatele tuturor lucrurilor?
Un „Eu” care nu are nevoie de definiții.
Care nu suferă și nu se agită.
Care doar este.
Când gândurile se liniștesc, nu rămâne un gol.
Rămâne ceva mai profund decât orice explicație: o stare de libertate.
Fericirea nu apare atunci când obținem ceva.
Apare atunci când, pentru o clipă, nu mai căutăm nimic.
O regăsim în gesturi mici – un zâmbet, o îmbrățișare, o prezență sinceră.
În momentele în care ieșim din noi și ne întoarcem, paradoxal, mai aproape de cine
suntem.
Fericirea nu este ceva ce construim.
Este ceva ce descoperim, atunci când nu mai suntem prizonierii propriilor gânduri.

15/11/2025

De ce evitam schimbarea?

Aman de cateva luni sa ies, sa ma desprind dintr-un ,, grup” unde nu ma mai regasesc, unde motivatia si valorile mele lipsesc ;de ce aman ? doar pentru ca apare , frica de instabilitate.
In momentele astea , imi tot derulează in minte un citat din Biblie, care suna cam asa:
,, De ce va este frica, putin credinciosilor?”
Oare atat de mica sa imi fie credinta? Sau la nivel de creier furtuna sa fie atat de puternica si pesistenta , incat sa nu vad dincolo de acest vartej ?

Imi este atat de cunoscut acum sentimentul de a face ceva cu aceste fulgere din spatele norilor incat acel 1% curaj l- am atins cand am realizat scanteia de pe cerul meu si am conceput un plan de tranzitie.
Emotional si valoric e momentul sa ma desprind fara teama si vinovatie si sa ma indrept spre acel loc , printr-un proces de tranzitie gradual si in ritmul meu.
Am luat cateva lucruri in vedere, am stabilit niste priorități in functie de valorile mele si am ales sa caut acel spatiu unde sa ma simt libera, creativa si autonoma .
La interviurile de angajare din trecut nu am stiut niciodata sa raspund la intrebarea : ,, unde te vezi peste 5 ani?”
Dar acum stiu !
De ce?
Pentru ca am aflat directia / calea potrivita pentru mine si ma vad facand exact ceea ce ma satisface emotional si psihic .
Am o viziune mult mai clara asupra viitorului meu .
Asadar nu forta schimbarea , incepe cu acel 1% curaj!

14/08/2025

La apusul soarelui

Orizontul își pierde culorile încet, ca și cm ar renunța la ele fără regret.
În lumina care rămâne, ei se apropie. Nu spun nimic. Nu e nevoie.
Se rotesc unul în jurul celuilalt, într-un spațiu care pare doar al lor.
Gardul din jur începe să se topească, ca și cm n-ar fi fost niciodată acolo.
Dincolo de aparența lor de adulți grăbiți, trăiesc copiii pe care i-au ascuns.
Se simt în liniște. În felul în care privesc. În felul în care rămân.
Cu cât căldura apusului e mai intensă, cu atât distanțele dispar.
Rămâne doar o liniște blândă și o apropiere care nu cere nimic.
Când soarele dispare, lumea tace pentru o clipă.
Și în tăcerea aceea, iubirea nu mai trebuie spusă. Se simte.

Poate că în fiecare dintre noi există un copil care așteaptă să fie regăsit.

Nu prin grabă, nu prin explicații, ci prin momentele în care, pentru o clipă, ne intoarcem acasă.

30/07/2025

GPS-ul meu!

Frustrata si neputincioasa eram dimineata scriind aceste randuri.
Mergi pe drumul tau, aud o voce din interior. Care este drumul meu? Poti tu sa-mi raspunzi?
Aud cuvinte marete , indemnuri si afirmatii dintre cele mai potrivite, oare chiar sunt ale mele ?
Eu nu- mi stiu drumul , cm as putea sa calc pe el fara sa - l simt?
Un buton apasat a fost de ajuns ca sa pornesc GPS-ul , traseul lui ma va duce pe drumul meu .
Are multe de oferit daca il asculti : o voce calda si prietenoasa , un camp semanat cu flori , o aventura in mijlocul furtunii si o imagine clara spre inainte . El nu greseste, nu se incurca si nu creeaza daune, este precis , clar si drept.
Odata pornit , il urmezi cu incredere in ce va urma, fie un avertisment ⚠️, fie o curba la dreapta sau la stanga, sau un indicator de trecere, indiferent de obstacol, culoare sau aspect.

GPS-ul tau, sufletul tau asteapta sa-i dai buton !
🙏

12/07/2025

Povestea ta, puterea ta!

,, Imaginea din casa era obscurata de draperii inchise la culoare unde abia patrundea lumina. Parca eram intr-un buncar pe un covor visiniu , greu de inteles,uitandu ma la usa de la intrare.
Asteptam sa se intample ceva, pregatindu ma cumva , ca sa simt mai putin. Era ea, o auzeam coborand scarile intr-un ritm alert, cu pasul greoi , intra pe usa , iar cand ma vede expresia fetei este deja in schimbare, ajunge o privire si intimidarea incepe lent si cu impact. Eu parca inghetata ma aud vorbind pe un ton foarte jos ca nu cumva sa deranjez , cerandu i scuze ( nu stiu pentru ce anume) si cu promisiunile unui copil de 11 ani , ,,ca nu mai fac” ,, ca voi fi cuminte “ .
Cu cat eram mai cuminte , cu atat era mai mare frustrarea si nemulțumirea in ochii ei.
Vizita din acea zi , a unei prietene de-ale ei, a facut ca atentia sa se mute in alta parte , lasandu-ma singura dar linistita. Au intrat in bucatarie , iar eu am mers in sufragerie sa ma joc cu bibelourile care de altfel erau cei mai iscusiti elevi ai mei . Au invatat citate din biblie, au citit lecturi, au ascultat lectiile mele de gramatica si literatura. Mai aveam cate un ,, elev” mai nazdravan care mai cadea de pe dulap , iar la prabusirea lui , eram părtașa, batuta si pedepsita.
De acum ma jucam fara voce, fara ,,elevi”, doar cu o papusa cu care vorbeam in mintea si imaginatia mea. Era cel mai apreciat joc din casa , iar ea era fericită. Daca ea era fericită, eram si eu!

Iubirea inocenta a unui copil ramane d**a cearta, trece peste niste ani si ajunge in prezent unde cauta libertate.
Libertatea de a fi, de a exista in forma naturala .

O poveste , este o parte din noi care vrea sa fie auzita.

🙏

12/07/2025

Titlu: O situatie confuza

Cati dintre noi nu am trait situatii in care nu am inteles ce ni se cere, ce vrea sa imi spuna sau cu ce am gresit sau n am gresit? Si n am clarificat cerând detalii.

Acum , citeste textul intr-un ritm lent si din interiorul tau .

,, Fericit Omedeu se intoarse spre ea . De pe malul unde se gasea , femeia ii spune:
- Te bucuri degeaba . Mie imi datorezi toate acestea.
- De atatea ori am sperat sa gasesc femeia vrednica pentru a ma insoti in imparatia tatalui meu, incat pentru o vreme , am crezut ca tu esti aceea. Dar m am inselat.
- Ba cred ca m ai inselat. Eu nu ti-am cerut aurul imparatiei. Eu vreau doar un barbat care sa ma faca sa nu uit ca sunt femeie. La ce mi folosesc mie toate bogatiile tale , daca voi trai mereu singura. Tronul te va rapi oricarei femei , iar in lipsa ta de intelegere , vei acuza mereu femeia, ii spuse ea cu vocea taioasa.
Printul, o privi cu uimire. Vorbele ei, il dureau . Era adevar sau minciuna? “

,, Templul Iubirii”, Gheorghe Neagu -1990

Ce ai simțit? Ce mesaj crezi ca iti transmite?
🙏