30/07/2026
📢 Asociația Myosotis România are bucuria de a anunța implementarea proiectului „Centrul de Zi “CASA ESME” – Servicii integrate pentru incluziunea copiilor cu dizabilități”, cod SMIS 350116.
Centrul de zi “Casa Esme” este un serviciu social important pentru comunitatea noastră și pentru copiii cu dizabilități care au nevoie de sprijin specializat pentru a se dezvolta, a învăța și a participa activ la viața comunității.
📅 Perioada de implementare: 1 iulie 2026 – 31 decembrie 2029 (42 de luni).
💶 Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 3.612.783,00 lei, din care:
🔹3.070.865,55 lei reprezintă contribuția Uniunii Europene prin Fondul Social European Plus (FSE+);
🔹541.917,45 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă din bugetul național;
🔹0,00 lei este contribuția beneficiarului.
Proiectul este finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027, Prioritatea P7 – Sprijin pentru persoanele cu dizabilități, Apel: PIDS/666/PIDS_P7/OP4/ESO4.11/PIDS_A32 - Servicii de îngrijire de zi - terapii psihologice pentru copiii cu dizabilități - Regiuni mai putin dezvoltate.
💙 În următorii trei ani și jumătate, Centrul de Zi „Casa Esme” își va extinde capacitatea și diversifică serviciile gratuite pentru minimum 133 de copii cu dizabilități din Regiunea Nord-Est, inclusiv copii proveniți din familii vulnerabile și copii de etnie romă.
Copiii vor beneficia de:
🔅evaluări psihologice, sociale și educaționale, precum și de programe personalizate de intervenție;
🔅servicii psihologice, psihoterapeutice, psihopedagogice și logopedice;
🔅activități educaționale, recreative, de socializare și dezvoltare a autonomiei personale;
🔅sprijin social și monitorizarea periodică a progresului fiecărui copil;
🔅consiliere parentală și activități de psihoeducație pentru părinți și reprezentanții legali;
🔅activități comunitare dedicate promovării incluziunii școlare și sociale a copiilor cu dizabilități.
Acest proiect înseamnă mai multe oportunități, mai multe servicii și mai mult sprijin pentru copiii cu dizabilități și familiile lor. Înseamnă investiție în oameni, în incluziune și în șansa fiecărui copil de a se dezvolta într-un mediu care îi valorifică potențialul.
Suntem nerăbdători să începem această nouă etapă și să construim, împreună, un viitor mai bun pentru copiii și familiile pe care le sprijinim.
📢 Informațiile privind condițiile de eligibilitate, documentele necesare și calendarul înscrierilor vor fi publicate pe site-ul și canalele oficiale de comunicare ale Asociației Myosotis România.
💙 Împreună transformăm sprijinul în șanse reale pentru fiecare copil!