31/05/2026
Îmi trag sufletul și mă așez pe canapea, în sufragerie, după ce l-am adormit pe bebe pentru al doilea somn din acea zi.
Nu apuc să mă așez bine că îmi sună telefonul. Răspund și, pe nerăsuflate, o mamă se prezintă și începe să îmi spună povestea copilului ei.
Copil cu dificultăți de relaționare la școală, victimă a bullyingului școlar.
Motivul invocat de mamă era că el nu știe să se apere și să comunice suficient de bine, încât să aplaneze conflictele. Nu are calmul necesar pentru a vorbi cu profesorii și a rezolva problemele cu colegii.
Iar pentru toate acestea mama voia să îl aducă la terapie, ca să învețe să comunice mai bine.
Am început apoi o ajut sa vada detalii specifice, prin care să înțeleagă care ar putea fi, de fapt, cauza problemei și ce soluții există în spatele simptomelor.
„A mai făcut terapie?”
— Da.
„Ați observat vreo schimbare?”
— Nu.
„Tatăl unde este?”
— Lucrează în străinătate.
„Ați luat în calcul să găsiți o variantă prin care să vă reîntregiți familia în viitorul apropiat?”
— Am decis ca eu să rămân cu copiii în țară, iar el să lucreze acolo. Are o oferta bună pentru următorii ani, nu poate renunta.
„Ce ați făcut concret pentru a-i lua apărarea copilului atunci când a fost agresat sau a intrat în conflict?”
— Eu i-am spus că nu pot să îi iau apărarea. Dacă și el a greșit, nu pot să îl apăr în fața celorlalți.
„Cum se descurcă la școală?”
— Nu prea bine. Nu este atent la ore și încurcă literele între ele. Ne-am mutat o dată și el învățase deja într-o altă limbă la școala anterioară, iar acum cred că îi este greu.
„Ați încercat să îl separați de colegul cu care are probleme?”
— Nu avem altă școală aici. A fost pus să stea în aceeași bancă cu el.
„Acasă cm vă înțelegeți cu el?”
— Greu. Trage de timp când trebuie să își facă temele, vrea doar telefonul și ii bate și pe fratii lui mai mici. Nici eu nu mai știu cm să fac cu el.
Ei bine, cu siguranță mai erau aspecte de luat în calcul.
Ce nu vedem, de multe ori, în spatele unei probleme atât de comune precum dificultățile de relaționare ale unui copil? Nu este vorba doar despre faptul că el nu știe să comunice.
Cu un tată pe care îl vezi doar din când în când, stabilitatea emoțională a copilului se clatină.
Fără reguli ferme acasă și fără blândețe din partea părinților, copilul nu învață limitele față de sine și față de lume. Nu va ști până unde să meargă și ce înseamnă siguranța. Va deveni, poate, și adultul care nu reușește să se controleze sau să se gestioneze emoțional, dar aceasta este o altă discuție.
Un copil cu dificultăți de învățare, care nu primește sprijin în zona școlară, va acumula multă frustrare. Iar această frustrare se va revărsa prin comportamente nepotrivite față de ceilalți și în timpul orelor.
Dacă nu îi iei apărarea copilului tău, el nu va învăța să se apere singur, pentru că nu are de unde să învețe. Se va apăra tot prin agresivitate, pentru că aceasta este singura strategie pe care o are la îndemână.
A-i lua apărarea nu exclude corectarea comportamentelor nepotrivite.
Și nu în ultimul rând, o persoană agresată, lipsită de protecție, poate ajunge să îi agreseze la rândul ei pe cei care se potrivesc tiparului de victimă.
P.S. Terapia copiilor, fără ca părinții să fie implicați într-un proces de schimbare, are efecte limitate.
Părintele este principalul responsabil pentru echilibrul emoțional al copilului. Degeaba îl iei de mână și îl trimiți la psiholog cu speranța că „îl rezolvă”, dacă acasă continui să faci aceleași lucruri ca înainte.
Desigur, nicio situație nu poate fi înțeleasă complet dintr-o singură conversație și existau cu siguranță și alte aspecte importante de explorat.
