Cabinet Individual de Psihologie Panțiru Andreea

Cabinet Individual de Psihologie Panțiru Andreea Psiholog clinician și psihoterapeut. Cabinet de Psihologie Panțiru Andreea
Ofer un spațiu sigur și empatic în care poți explora, înțelege și vindeca.

Bacău și online
www.cabinetpsihologicbacau.ro
Psiholog supervizor psihologia muncii și transporturi http://www.cabinetpsihologicbacau.ro/

După 15 ani de cabinet, încă mă surprind unele lucruri pe care oamenii le presupun despre psihologi.De exemplu: „Nu știu...
12/08/2026

După 15 ani de cabinet, încă mă surprind unele lucruri pe care oamenii le presupun despre psihologi.

De exemplu: „Nu știu ce părere v-ați făcut despre mine…”

În spatele acestei fraze este uneori imaginea psihologului care te observă câteva minute și, în timp ce vorbești, își construiește deja o concluzie despre tine.

Sigur că observăm, suntem atenți la ceea ce spui, la emoțiile tale, la felul în care relaționezi și la tiparele care se repetă, dar asta nu înseamnă că intrăm într-o ședință cu intenția de a „scana” omul din fața noastră și de a-i pune o etichetă.

O altă presupunere este că, la psiholog, lucrurile se întâmplă cam ca la școală: eu pun întrebările, tu răspunzi, iar eu evaluez.

Psihoterapia nu este însă un examen iar eu sunt acolo să înțeleg împreună cu tine ce se întâmplă, ce te-a adus în punctul în care ești și ce ai nevoie pentru a merge mai departe.

Și mai este o idee pe care o întâlnesc frecvent: „Da, dar dumneavoastră sunteți psiholog… la dumneavoastră e altfel.”

Nu. 🙂

Psihologii nu sunt imuni la viață.

Și noi avem zile dificile. Ne enervăm, ne îndoim, ne confruntăm cu propriile limite, trecem prin pierderi, conflicte, schimbări și perioade în care nu știm foarte clar ce avem de făcut.

Mai există și mitul: „Trebuie să am o problemă gravă ca să merg la psiholog.”

Nici asta nu este necesar.

Poți veni pentru că treci printr-o perioadă dificilă, pentru că o relație nu mai funcționează așa cm ți-ai dori, pentru că repeți anumite tipare, pentru că te confrunți cu o schimbare sau, pur și simplu, pentru că vrei să te înțelegi mai bine.

După 15 ani în cabinet, poate unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am învățat este că persoana din fața mea este întotdeauna mai mult decât o etichetă, un diagnostic sau un tipar psihologic.

Este un om cu un anumit context, cu experiențe, resurse, vulnerabilități și posibilitatea de a se schimba.

Iar rolul meu este să te ajut să te înțelegi mai bine și să construim împreună un spațiu în care să poți descoperi cine ești și ce vrei să faci mai departe.




Dacă fericirea nu depinde de ceea ce avem, ci de felul în care alegem să trăim?Recent am citit ”Despre fericire. O călăt...
07/08/2026

Dacă fericirea nu depinde de ceea ce avem, ci de felul în care alegem să trăim?

Recent am citit ”Despre fericire. O călătorie filosofică”, de Frédéric Lenoir, o carte care mi-a confirmat un lucru pe care îl întâlnesc adesea și în cabinet: oamenii nu suferă doar din cauza evenimentelor prin care trec, ci și din felul în care se raportează la ele.

Autorul explorează perspectiva marilor filosofi asupra fericirii și ajunge la concluzia că fericirea nu este o stare permanentă și nici o destinație la care ajungem după ce bifăm anumite obiective. Ea se construiește prin relația pe care o avem cu noi înșine, cu ceilalți și cu viața de zi cu zi.

Ca psihoterapeut, am regăsit în această carte multe dintre principiile pe care le întâlnim și în practica psihologică: importanța autocunoașterii, acceptarea emoțiilor și a imperfecțiunii, cultivarea relațiilor autentice, găsirea sensului și dezvoltarea unei vieți aliniate cu propriile valori. De multe ori, suferința apare atunci când alergăm după o imagine idealizată a fericirii și uităm să fim prezenți în viața pe care o trăim acum.

Cartea nu oferă rețete și nici promisiunea unei fericiri permanente. În schimb, invită fiecare cititor să-și definească propria versiune a unei vieți împlinite. Iar acesta mi se pare cel mai valoros mesaj al ei.

Există răni care nu rămân în copilărie, cresc odată cu noi.În cabinet întâlnesc adulți care au pierdut un părinte în cop...
05/08/2026

Există răni care nu rămân în copilărie, cresc odată cu noi.

În cabinet întâlnesc adulți care au pierdut un părinte în copilărie . La prima vedere, par să vorbească despre un eveniment petrecut cu mulți ani în urmă dar, de multe ori nu vorbesc doar despre moartea părintelui, ci despre felul în care acea pierdere continuă să le modeleze viața din prezent.

La 7–8 ani, copilul începe să înțeleagă că moartea este definitivă, însă dezvoltarea emoțională este încă în plină formare. Asta înseamnă că pierderea nu este procesată o singură dată, ci este reinterpretată la fiecare etapă de viață.

Ajunși adulți, unora le este greu să se atașeze de oameni, trăiesc cu teama că cei pe care îi iubesc vor pleca, simt că trebuie să se descurce singuri, indiferent cât de greu le este, au dificultăți în a solicita ajutor sau se simt responsabili pentru starea celorlalți.

Aceste dificultăți reprezintă modalități prin care psihicul a încercat, cândva, să facă față unei pierderi prea mari pentru un copil. Hipervigilența, nevoia de control, independența dusă la extrem sau teama de abandon au fost, la un moment dat, strategii de supraviețuire.

Dar ceea ce l-a ajutat pe copil să supraviețuiască poate deveni o povară pentru adult. Relațiile intime pot fi trăite cu anxietate, vulnerabilitatea poate părea periculoasă, iar durerea rămasă neplânsă își poate face loc prin perfecționism, autocritică, epuizare sau dificultatea de a avea încredere.

Din fericire avem o capacitate remarcabilă de adaptare iar psihoterapia poate deveni spațiul în care adultul nu doar își înțelege trecutul, ci își rescrie relația cu el.





Gânduri din cabinetAstăzi plec din cabinet cu gândul la doi oameni care au ales să facă ceva pentru relația lor de cuplu...
24/07/2026

Gânduri din cabinet
Astăzi plec din cabinet cu gândul la doi oameni care au ales să facă ceva pentru relația lor de cuplu.

Oameni care au ajuns în cabinet pentru că își doresc ca relația lor să funcționeze și, poate cel mai important, care au înțeles că nu este suficient doar să își dorească.

Pentru că între „vreau ca relația să funcționeze” și o relație care chiar funcționează există implicare, curaj, disponibilitatea de a te privi și pe tine, nu doar pe celălalt, și alegerea de a face pași concreți.

Mi se pare un semn de maturitate într-un cuplu să nu aștepți ca timpul să rezolve problemele sau ca partenerul să se schimbe, ci să alegi să contribui activ la relația pe care o construiești.

Cred că același lucru este valabil și în relația cu noi înșine.

Nu este suficient să știm.
Nu este suficient să ne dorim.
Schimbarea începe atunci când alegem să facem ceva diferit.

Iar uneori, acel ceva înseamnă să ceri sprijin.




Unde se termină grija față de celălalt și unde începe nevoia de a-l salva?Lucrez zilnic în cabinet cu oameni care poartă...
22/07/2026

Unde se termină grija față de celălalt și unde începe nevoia de a-l salva?

Lucrez zilnic în cabinet cu oameni care poartă, uneori fără să-și dea seama, responsabilitatea pentru binele celor din jur: copii care simt că trebuie să își protejeze părinții, părinți care fac, din iubire, aproape totul în locul copiilor lor, parteneri care trăiesc cu convingerea că este responsabilitatea lor ca celuilalt să îi fie bine.

În spatele acestor situații nu găsesc același tipar, dar găsesc, aproape întotdeauna, aceiași convingere: dacă eu nu fac ceva, celălalt va suferi.

În multe cazuri, nu este doar o dorință ocazională, ci o nevoie internă: persoana simte că trebuie să rezolve, să repare, să liniștească, să prevină suferința celuilalt. Dacă nu o face, apare vinovăția, anxietatea sau neputința.

Uneori, încercând să îl salvăm pe celălalt, evităm, fără să ne dăm seama, întâlnirea cu propria noastră neputință. Iar „a face ceva” ne oferă iluzia că avem control.

Poți iubi profund un om fără să fii responsabil pentru alegerile lui, poți să îi fii aproape fără să îi trăiești viața, poți să îl sprijini fără să îi porți povara.



Uneori, ceea ce numim siguranță este, de fapt, nevoia de a controla totul.Din perspectivă psihologică, cele două noțiuni...
20/07/2026

Uneori, ceea ce numim siguranță este, de fapt, nevoia de a controla totul.
Din perspectivă psihologică, cele două noțiuni sunt diferite: siguranța înseamnă să poți tolera faptul că nu controlezi totul, iar controlul înseamnă să încerci să elimini orice urmă de incertitudine.

Din păcate, viața nu ne poate oferi această certitudine și atunci, încercând să ne simțim în siguranță prin control, ajungem să verificăm excesiv, să anticipăm toate scenariile, să analizăm fiecare conversație, să evităm riscurile sau să ne pregătim pentru orice posibilă dezamăgire.

Pentru moment, toate acestea par să reducă anxietatea, dar pe termen lung îi transmit creierului mesajul că lumea este atât de periculoasă încât trebuie să rămâi permanent în control.

De aceea învățăm în terapie nu cm să avem un control mai bun ci cm să trăim mai bine cu ceea ce nu putem controla, pentru că adevărata siguranță apare atunci când începi să ai încredere că vei putea face față, chiar și atunci când lucrurile nu vor merge așa cm ai sperat.




Există un lucru pe care îl observ des în cabinet… persoane care vin convinse că problema lor este ceea ce simt.Dar, de c...
17/07/2026

Există un lucru pe care îl observ des în cabinet… persoane care vin convinse că problema lor este ceea ce simt.

Dar, de cele mai multe ori, nu emoțiile sunt problema ci relația pe care au ajuns să o aibă cu ele. Nu doar că persoana suferă, dar se critică pentru faptul că suferă.
Și cred că acesta este unul dintre cele mai dureroase lucruri pe care le facem cu noi înșine.

Din perspectivă psihologică, emoțiile au rolul lor, de ex.: anxietatea încearcă să ne protejeze de ceea ce percepem ca pericol, tristețea ne spune că am pierdut ceva important, furia ne poate arăta că o limită ne-a fost încălcată.

Dificultatea apare atunci când, în loc să încercăm să înțelegem ce ne transmite emoția, ne consumăm energia încercând să o alungăm. Iar lupta aceasta devine, uneori, mai obositoare decât emoția în sine.

Unul dintre cele mai importante aspecte pe care le observ în terapie este că persoana începe treptat nu să nu mai simtă emoții dificile ci să nu se mai teamă de ele, începe să le înțeleagă, în loc să le considere un dușman.

Felul în care învățăm să ne raportăm la emoțiile noastre poate schimba felul în care ne trăim viața.



Lucruri pe care mulți dintre oamenii cu care lucrez în cabinet ajung să le descopere după câteva ședințe de psihoterapie...
15/07/2026

Lucruri pe care mulți dintre oamenii cu care lucrez în cabinet ajung să le descopere după câteva ședințe de psihoterapie:

✨ Că nu este nevoie să aibă toate răspunsurile.
✨ Că pot simți două emoții opuse în același timp și ambele sunt valide.
✨ Că perfecționismul ascunde adesea frica de a nu fi suficient de buni.
✨ Că au învățat să se adapteze unor contexte dificile, iar acele strategii i-au ajutat cândva, chiar dacă astăzi nu le mai sunt de folos.
✨ Că pot pune limite fără să îi rănească pe ceilalți.
✨ Că autocritica nu este același lucru cu responsabilitatea.
✨ Că nu trebuie să se schimbe pentru a merita iubire, respect sau acceptare.
✨ Că vindecarea nu înseamnă să nu mai existe zile grele, ci să le poată traversa cu mai multă înțelegere și mai puțină luptă cu ei înșiși.

Fiecare proces terapeutic este diferit, însă, de multe ori, după câteva ședințe, oamenii încep să se privească cu mai multă curiozitate și mai puțină judecată.







În cadrul Zilelor Spitalului Moinești, am avut ocazia de a participa la un curs dedicat specialiștilor din domeniu, avân...
10/07/2026

În cadrul Zilelor Spitalului Moinești, am avut ocazia de a participa la un curs dedicat specialiștilor din domeniu, având ca temă percepția morții și procesul de doliu la copii.

Este un subiect dificil de abordat, despre care se vorbește prea puțin, deși face parte, inevitabil, din experiența de viață a unor copii și a familiilor lor.

Din dorința de a-i proteja, tindem uneori să evităm discuțiile despre moarte, însă copiii percep schimbările, observă suferința celor din jur și își construiesc propriile explicații atunci când nu primesc informații adaptate vârstei lor.

În fața pierderii, cei mici au nevoie de răspunsuri simple și de adulți care să le ofere siguranță, sinceritate și spațiul necesar pentru a-și exprima emoțiile.

De aceea, în cabinet discut despre felul în care un copil înțelege moartea este influențat de vârstă, dezvoltarea cognitivă, experiențele anterioare și de modul în care adulții din jur îi însoțesc trăirile. În procesul de doliu, nu există reacții „corecte” sau un ritm universal al vindecării. Există, în schimb, nevoia de validare emoțională, de relații sigure și de prezența unor adulți capabili să rămână alături de copil chiar și atunci când nu există răspunsuri care să aline pe deplin durerea.



Am observat de multe ori, în practica din cabinet, că atunci când părinții solicită sprijin pentru copiii lor apare o pr...
02/07/2026

Am observat de multe ori, în practica din cabinet, că atunci când părinții solicită sprijin pentru copiii lor apare o preocupare firească : „Cum îi spun copilului că urmează să meargă la psiholog?”

Îngrijorarea nu este întâmplătoare. Ea ține de dorința de a proteja copilul, de a nu-l speria, de a nu induce ideea că „este ceva în neregulă cu el” și, uneori, de teama reacției lui: refuz, anxietate, sau interpretări greșite despre ce înseamnă întâlnirea cu un psiholog.

Copilul nu are nevoie de o „justificare complexă”, ci de o explicație simplă, directă și adecvată vârstei. Formulările vagi sau încărcate emoțional pot crește anxietatea. În schimb, mesajele de tipul „mergem să vorbim cu cineva care ajută copiii să înțeleagă mai bine emoțiile sau situațiile dificile” sunt, de regulă, mai ușor de integrat.

De asemenea, este important ca psihologul să nu fie prezentat ca o consecință a „unei probleme grave”, ci ca o resursă. Literatura arată că atunci când copilul înțelege că întâlnirea este un spațiu de sprijin, nu de evaluare punitivă, crește semnificativ colaborarea și reducerea rezistenței inițiale.

Nu în ultimul rând, rolul atitudinii părintelui: calmul, predictibilitatea și normalizarea experienței („mulți copii merg la astfel de întâlniri când au nevoie de sprijin”) funcționează ca factori de reglare emoțională pentru copil.

În practică, nu există o formulă unică „perfectă”, însă există un principiu constant susținut în literatura de specialitate: felul în care adultul semnificativ introduce ideea de sprijin psihologic influențează direct felul în care copilul îl va trăi.


Address

Boulevard I. S. Sturza Nr. 29
Bacau
600269

Opening Hours

Monday 08:00 - 19:00
Tuesday 08:00 - 19:00
Wednesday 08:00 - 19:00
Thursday 08:00 - 19:00
Friday 08:00 - 19:00

Telephone

+40758366846

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Cabinet Individual de Psihologie Panțiru Andreea posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Cabinet Individual de Psihologie Panțiru Andreea:

Shortcuts

Featured

Share