Roxana Mihaila

Roxana Mihaila Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Roxana Mihaila, Psychologist, Bacau.

Vă așteptăm cu drag!
30/04/2026

Vă așteptăm cu drag!

Aproape în fiecare zi, în discuțiile cu cei apropiați sau în ședințele de terapie, aud propoziția ”𝙑𝙞𝙣 𝙫𝙧𝙚𝙢𝙪𝙧𝙞 𝙜𝙧𝙚𝙡𝙚„.
Admit că o parte din mine, imediat se cuplează la acest enunț, că altfel nu l-aș menționa aici.

Mă tot gândesc la asta de câteva zile. Scriu azi despre acest lucru, pentru că mi-a rămas proaspăt în minte senzația pe care am perceput-o aseară, când am auzit-o din nou.

Sunt în contact cu ceea ce se întâmplă în țară și în lume. Mă informez din surse pe care le-am ales de-a lungul vremii și în care am încredere.
Mi-am amintit că în urmă cu 6 ani treceam prin pandemie, și poate mai mult ca oricând am simțit ce important a fost să triez informațiile, să aleg la ce și cât mă uit. Apoi a început războiul și iar mi-a fost activată starea de alertă.

Ce m-a ajutat însă cel mai mult și mai mult de-a lungul ultimilor ani, a fost să 𝙧ă𝙢â𝙣 î𝙣 𝙘𝙤𝙣𝙩𝙖𝙘𝙩 𝙘𝙪 𝙤𝙖𝙢𝙚𝙣𝙞𝙞, să ne arătăm îngroziți, înfricoșați, panicați, fiecare cm internaliza ceea ce se întâmpla în jurul lui și în lume. Ne-a ajutat 𝙨ă 𝙣𝙚 𝙫𝙚𝙙𝙚𝙢 𝙖ș𝙖 𝙘𝙪𝙢 𝙚𝙧𝙖𝙢, 𝙨ă 𝙣𝙚 𝙫𝙖𝙡𝙞𝙙ă𝙢, 𝙨ă 𝙣𝙚 𝙨𝙪𝙨ț𝙞𝙣𝙚𝙢. Și asta pentru că eram parte dintr-un grup de terapie și aveam în jur un cerc social și de suport pe care mă puteam sprijini.

Asta mă ajută și acum, 𝙧𝙚𝙡𝙖ț𝙞𝙞𝙡𝙚 𝙙𝙚 𝙥𝙧𝙞𝙚𝙩𝙚𝙣𝙞𝙚 pe care le-am dezvoltat și menținut de-al lungul anilor, 𝙧𝙚𝙡𝙖ț𝙞𝙞𝙡𝙚 𝙙𝙞𝙣 𝙙𝙞𝙫𝙚𝙧𝙨𝙚 𝙘𝙤𝙣𝙩𝙚𝙭𝙩𝙚 𝙙𝙚 𝙙𝙚𝙯𝙫𝙤𝙡𝙩𝙖𝙧𝙚 𝙥𝙚𝙧𝙨𝙤𝙣𝙖𝙡ă pe care mă pot baza, de unde cer și primesc ajutor și susținere.
Aș zice că am trăit vremuri grele, (poate) încă trăiesc vremuri grele, dar dacă am ajuns până aici, voi ajunge și mai departe.

Am scris asta cu speranța că ajută pe cineva și pentru a vă îndemna să rămâneți în contact cu realitatea politică, economică, socială, dar poate să vă îndepărtați puțin de toate acestea, poate reușiți să vă dați o noua perspectivă.

Dacă doriți să explorați care vă sunt resursele interioare, cm vă puteți regla sistemul nervos, pentru a nu vă lua valul de anxietate colectivă, organizez la vară, împreună cu buna mea prietenă și psihoterapeut Roxana Mihaila 𝙘𝙚𝙖 𝙙𝙚-𝙖 𝙄𝙄𝙄 𝙖 𝙚𝙙𝙞ț𝙞𝙚 𝙖 𝙩𝙖𝙗𝙚𝙧𝙚𝙞 𝙙𝙚 𝙥𝙨𝙞𝙝𝙤𝙩𝙚𝙧𝙖𝙥𝙞𝙚 ”𝙍ă𝙙ă𝙘𝙞𝙣𝙞 ș𝙞 𝘼𝙧𝙞𝙥𝙞”, într-un loc de poveste Cincsor.Transilvania.Case de Oaspeti
Mai sunt câteva locuri.
Las în comentarii un link, în care dacă vă înscrieți, revin la voi cu toate detaliile legate de tabără.
Închei cu ”𝙑𝙞𝙣 𝙫𝙧𝙚𝙢𝙪𝙧𝙞 𝙛𝙖𝙞𝙣𝙚, 𝙙𝙚 𝙩𝙞𝙣𝙚 𝙙𝙚𝙥𝙞𝙣𝙙𝙚.”

"Relațiile simbiotice ❤️ pot fi extrem de stabile și se simt ca fiind foarte strânse, pentru că nu permit diferențierea ...
22/06/2020

"Relațiile simbiotice ❤️ pot fi extrem de stabile și se simt ca fiind foarte strânse, pentru că nu permit diferențierea 💔 – ne plac aceleași lucruri, gândim la fel, facem totul împreună, nu putem sta unul fără celălalt, suntem suflete pereche. Rolurile sunt foarte previzibile și, prin urmare, partenerii se pot simți în siguranță."

🔎 Dar oare despre ce siguranță este vorba? Una autentică? ☀️ Sau una supraviețuitoare? 🌦

👉🏼 Despre asta și ce are fiecare de învățat pentru a fi mai bine cu el 🤗 și în relație 👩‍❤️‍👨, citiți în articolul de mai jos 👇🏼.

Simbioza este un concept care ne ajută să explicăm un anumit tip de relație. Termenul provine din limba greacă (“syn” = împreună și ”bios” = viață) și

17/03/2020

Esti o persoana afectata de Coronavirus (in lupta cu virusul, izolata sau in carantina)? Cunosti o persoana in aceasta situatie? Te putem ajuta sa faci fata provocarilor acestei perioade, participand la intalniri online zilnice, gratuit, cu specialistii psihoterapeuti ai Centrului... citeste mai dep...

08/12/2018

Vi s-a intamplat vreodata sa aflati cu stupoare ca aveti un monstru sub pat? Totul intr-o criza de plans aproape isterica? Sau poate ca ati auzit ca "astazi

30/11/2018
01/08/2018

Terapia traumei- EMDR Spread the loveTerapia EMDR- Eye Movement Desensitization and Reprocessing- Metoda a fost testată în mod deosebit asupra persoanelor care au suferit traume (soldații întorși acasă după război, victime ale violurilor, atacurilor armate) dar are o aplicabilitate largă, d...

26/04/2018

După râs vine plâns. Roxana Mihaila 0 27 ianuarie 201827 ianuarie 2018 Spread the loveCopiii trăiesc o mulțime de sentimente în fiecare zi. Multe dintre acestea sunt frustrări, neputințe, temeri, nedreptăți, dezamăgiri. De obicei, noi, adulții, aprobăm trăirile pozitive, afișăm feric...

20/03/2018

Psihoterapie Modalități practice de a transforma sentimentele de vină și rușine Destul de greu de acceptat că suntem oameni, că avem voie să greșim, că uneori nu avem resurse pentru a face și altfel… Printre cele mai adânc ascunse în inconștient sunt sentimentele de vină și rușine...

Address

Bacau

Opening Hours

Monday 12:00 - 20:00
Tuesday 12:00 - 20:00
Wednesday 12:00 - 20:00
Thursday 12:00 - 20:00
Friday 12:00 - 20:00

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Roxana Mihaila posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Featured

Share

Category