01/08/2026
Deseori, când ne gândim la motivele pentru care suferim, am putea ajunge la concluzia că aproape toate sunt în afara noastră. Ceilalți ne dezamăgesc, nu se implică suficient, nu ne înțeleg, nu ne oferă ceea ce avem nevoie. Dacă ei s-ar schimba, dacă ar fi mai atenți, mai disponibili, mai iubitori, totul ar fi bine.
Dar există o întrebare pe care, din păcate, ne-o adresăm destul de rar: care este rolul meu în propria mea stare de bine?
Cred că una dintre cele mai importante responsabilități ale vieții de adult este să îți asumi responsabilitatea pentru propria fericire și stare de bine. Poate părea paradoxal, chiar un semn de egoism. Însă, nu putem oferi echilibru sau siguranță emoțională dacă noi înșine ne simțim permanent copleșiți, stresați, nervoși și nu știm cm să ne gestionăm propriile emoții.
Acest lucru este cel mai ușor de observat în relația cu proprii copii. Ei nu învață doar din ceea ce le spunem, ci mai ales din ceea ce văd la noi zi de zi. Nu este suficient să le oferim confort, activități diverse și oportunități. Le oferim zi de zi un model despre cm se construiește o relație sănătoasă cu sine și cu ceilalți, cm se gestionează dificultățile, cm se repară greșelile și cm se trăiește cu responsabilitate.
În relațiile cu ceilalți, este ușor să căutăm explicații pentru propria nefericire în comportamentul partenerului, al părinților, al colegilor, al șefului, al societății... Cu siguranță unele situații de viață sunt mai dificile decât altele, iar unele decizii sunt mai ușor de luat decât altele, nu putem generaliza și nu există soluții magice și general valabile. Însă, creșterea începe în momentul în care ne întrebăm: „Care este partea mea de responsabilitate în această situație? Cum aleg să procedez în continuare?”
Cu cât ne asumăm mai mult această perspectivă, cu atât devenim mai puțin dependenți de validarea celorlalți și mai încrezători în propria capacitate de a face față provocărilor vieții.
Fericirea, echilibrul și starea de bine nu pot fi delegate altcuiva. Nimeni nu poate trăi în locul nostru, nu poate lua deciziile noastre și nu poate face munca interioară pe care fiecare dintre noi o are de făcut.
Asumarea responsabilității nu înseamnă să te învinovățești pentru tot ceea ce ți se întâmplă. Nu înseamnă sub nici o formă să tolerezi abuzul și relațiile abuzive. Înseamnă să renunți la întrebarea „De ce mi se întâmplă asta?” și să o înlocuiești cu „Ce pot face eu, de acum înainte?”
Aceasta noua responsabilitate fata de noi înșine nu ne împovărează, ci ne oferă libertate. În momentul în care încetăm să așteptăm ca ceilalți să ne ofere ceea ce doar noi putem construi în interiorul nostru, devenim mai autonomi, mai rezilienți și mai autentici.
Este un proces de durată, adesea foarte anevoios, dar care merită tot efortul, pentru ca adevărata creștere și împlinire personală începe atunci când înțelegem că nu suntem responsabili pentru tot ce ni se întâmplă, dar suntem responsabili pentru felul în care alegem să răspundem la ceea ce ni se întâmplă.
Întrebare de reflecție:
Ce aspect al vieții tale s-ar putea schimba dacă, în loc de „De ce mi se întâmplă asta?”, te-ai întreba: „Ce pot face eu, de acum înainte?” ⭐
