03/09/2026
NEGRU
Am scris o carte.
Și mi-a luat ceva timp până să pot spune asta cu voce tare.
Negru este autobiografie, dar nu este doar povestea unor lucruri care mi s-au întâmplat. Este povestea felului în care un om începe să cunoască lumea.
La început, prin ochii unui copil.
Un copil care privește adulții, îi ascultă, îi interpretează și își construiește propriile explicații despre iubire, frică, familie și despre lucrurile uneori inexplicabile pe care le fac oamenii mari.
Apoi vine adolescența, când ceilalți devin repere. Când începi să te privești prin ochii lor, să te compari, să vrei să aparții, să te îndrăgostești și să construiești, fără să știi, omul care vei deveni.
Pe drum apar o Balerină, Afrodita și Tarkovski. Apar Mânuțe și timpul potrivit. Apare rușinea, cu felul ei de a se lipi de piele. Se aud pași în bocanci și, pentru o vreme, negrul nu mai este doar o culoare, ci un fel de a te îmbrăca și de a trece prin lume.
Sunt oameni care rămân și oameni care dispar.
Și o zi de 1 Mai care poate schimba direcția unei vieți.
Uneori, între viață și moarte poate sta doar o jumătate de oră.
În Negru, lucrurile mari nu vin întotdeauna cu zgomot. Uneori intră în viață într-o zi absolut obișnuită și abia după ani înțelegi că acolo s-a schimbat ceva.
Și, undeva printre toate acestea, apare femeia.
Cu feminitatea ei, uneori luminoasă, alteori acoperită de durere. Cu un corp care se schimbă, care poate fi iubit, admirat, judecat sau temut. Un corp în care se așază timpul, maternitatea, dorința, frica și întâmplările prin care trecem.
Pentru că nu locuim doar într-o poveste. Locuim și într-un corp. Iar corpul își amintește uneori ceea ce mintea încearcă să lase în urmă. În Negru, somatizarea își face loc aproape neobservată. Anxietatea nu vine dintr-odată. Depresia nu bate la ușă și nu se prezintă. Lucrurile se așază încet, unele peste altele, până când corpul și mintea încep să spună ceea ce omul poate încă nu știe să spună.
Dar Negru nu este o carte despre suferință.
Pentru că din negru se nasc lucrurile.
Se nasc umorul și autoironia. Iubirea. Maternitatea. Pictura. Nevoia de a înțelege. Puterea de a o lua de la capăt. Și, uneori, capacitatea de a privi în urmă și de a-i zâmbi cu drag omului care ai fost.
Există și psihologie în Negru, dar nu psihologia explicată de la catedră. Este psihologia trăită.
Sunt psihoterapeut, iar de data aceasta nu am stat în fața poveștii altcuiva. Am stat în fața propriei mele povești.
Și mai există un limbaj: pictura.
Lucrările care însoțesc cartea au fost realizate înainte ca Negru să existe. Unele cu mulți ani înainte. Privindu-le acum, am descoperit că uneori imaginile spuseseră înaintea mea lucruri pentru care eu nu avusesem încă cuvinte.
Așa s-au întâlnit, fără să fi fost un plan, autobiografia, psihologia și arta.
Negru nu spune cm ar trebui trăită viața. Încearcă doar să înțeleagă cm ajungem să fim cine suntem.
Manuscrisul a plecat către edituri. De aici, nu mai știu ce urmează.
Mi-ar plăcea să își găsească cititorii. Și, poate, să întâlnească pe drum oameni care vor crede în el și vor dori să îl ajute să ajungă mai departe.
Pentru că, uneori, din negru se nasc lucrurile.
Apropo, cea mai mare frică a mea este de cocoși.
Dar pentru asta trebuie citită cartea.