06/08/2026
ARFID (Tulburarea de Aport Alimentar Avoidant/Restrictiv): Când „Mofturos la Mâncare” Ascunde o Problemă Reală❔️
Fiecare părinte se confruntă, la un moment dat, cu faza în care copilul refuză legumele sau dorește să mănânce doar paste. Totuși, când refuzul alimentar devine extrem și afectează dezvoltarea copilului, nu mai vorbim despre o simplă „etapă” sau despre un copil mofturos, ci ar putea fi vorba despre ARFID (Avoidant/Restrictive Food Intake Disorder).
ARFID este o tulburare de alimentare în care copilul limitează drastic cantitatea sau varietatea alimentelor consumate. Spre deosebire de anorexie sau bulimie, în ARFID nu există o preocupare legată de greutate sau de imaginea corporală.
❔️De ce apare ARFID?
De cele mai multe ori, ARFID are la bază cauze senzoriale, funcționale sau emoționale:
🍴Hipersenzitivitate senzorială: Copilul este deranjat extrem de mult de textura, mirosul, gustul, culoarea sau temperatura anumitor mâncăruri.
🍴Frică sau traumă: O experiență negativă anterioară, cm ar fi un episod de înec cu mâncare, vărsături severe sau reflux gastroesofagian dureros.
🍴Lipsa interesului pentru hrană: Copilul pur și simplu nu simte senzația de foame la fel ca ceilalți și uită sau refuză să mănânce.
🍴Disfuncții orofaciale: Dificultăți mecanice de masticație și deglutiție (înghițire) determinate de tonusul muscular scăzut, deglutiția infantilă sau frenul lingual scurt.
❗️Semnale de alarmă pentru părinți (Red Flags)❗️
Dacă observați mai multe dintre aceste semne la copilul dumneavoastră, este timpul să consultați un specialist:
❗️Acceptă mai puțin de 10-15 alimente și le elimină treptat și pe cele pe care le accepta înainte.
❗️Refuză grupuri întregi de alimente (de exemplu, nu mănâncă deloc solide, refuză complet carnea, fructele sau alimentele crocante/moi).
❗️Stări extreme de anxietate, plâns sau panică atunci când i se oferă un aliment nou sau când mâncarea atinge o altă mâncare în farfurie.
❗️Incapacitatea de a mesteca eficient: Scuipă mâncarea mestecată, o ține în obraji perioade lungi sau se îneacă frecvent.
❗️Ocolirea evenimentelor sociale: Copilul refuză să meargă la petreceri, în tabere sau la restaurant din cauza mâncării.
❗️Stagnare în greutate sau creștere și lipsă de energie.
❔️Ce puteți face și la cine apelați? ❔️
Mesele nu ar trebui să fie un câmp de bătălie. Insistențele, pedepsele sau forțarea copilului să mănânce nu fac decât să adâncească anxietatea și să agraveze tulburarea.
ARFID necesită o abordare multidisciplinară. În funcție de cauza principală, echipa de specialiști poate include:
Terapeutul logoped / orofacial miofuncțional: Ajută la optimizarea masticației, deglutiției, tonusului muscular și la desensibilizarea cavității bucale.
Psihologul / Terapeutul de integrare senzorială: Ajută copilul să gestioneze anxietatea și să proceseze corect stimulii tactili și gustativi.
Medicul pediatru / Gastroenterologul: Evaluează starea nutrițională și exclude eventualele cauze medicale (reflux, alergii).
❗️Un sfat pentru părinți: Dacă simțiți că rutina meselor a devenit o sursă de stres extrem pentru întreaga familie, nu așteptați ca lucrurile să se rezolve de la sine. Identificarea timpurie a cauzelor face ca terapia să fie mult mai rapidă și eficientă!