Dr. Lavinia Profir

Dr. Lavinia Profir Iar dacă vrei să povestim, îmi va face plăcere! 😊

Îți doresc pace în suflet,
Lavinia P.
(1)

👩‍⚕️ Medic Psihiatru • Terapeut EMDR • Coach
🙏 Scapă de MINCIUNILE care te țin mică/epuizată.
👸🏻 STRĂLUCEȘTE cu Dumnezeu aproape – Relații • Sănătate • Bani
📈 9 ani +2.6k femei +11k ore 1:1
👇Meditația ta gratuită
https://linktr.ee/drlaviniaprofir 👩‍⚕️ După 6 ani de medicină generală, am ales că pregătire psihiatrică, Centrul Universitar Timișoara. În ciuda distanței de casă, uitându-mă în spate, c

red că a meritat efortul, deoarece am avut oportunitatea să lucrez sub îndrumarea unuia dintre cei mai renumiți profesori universitari, timp de 5 ani. Această călătorie mi-a lărgit orizontul, m-a facut să iubesc oamenii și mintea umană, să învăț cm se combină medicamentele corect, dar mai ales să privesc omul holistic. Ne uităm la om după principiul cauză-efect:
Ce i-a cauzat boala❓ Ce o întreține❓ Folosește o alimentație echilibrată și bogată în surse de triptofan, tirozină, acizi omega 3, 6, 9❓ Câtă mișcare face❓ Ce stil de viață are? Este mediul lui unul stresant❓ Are dezvoltate mecanisme sănătoase în rezolvarea provocărilor de zi cu zi❓ Are contact cu natura și cu resursele naturale de regenerare (soare, aer curat, grădinărit)❓

Toate acestea îți dau o imagine de ansamblu și știi de unde să pornești. 😊

⭐ Nu vei pleca din cabinet cu dezamăgirea că te-am scos afară după 15 minute în care oricum scriam rețeta și te auzeam, dar nu te ascultam. Tu meriți să fii ascultat și văzut.

📄 De-a lungul anilor de pregătire, am participat la studii de cercetare, formare în psihoterapie Integrativa Timisoara și Schema Therapy pentru adulți și cuplu București și urmez în prezent formarea în psihoterapia traumelor prin tehnica EMDR, ce oferă o rată de vindecare de 85-90% după 10-12 ședințe, conform studiilor.

🤲 Când lucrezi cu omul și asculți durerea lui, este foarte important ca tu, ca medic și terapeut, să fii bine cu tine și celialți, așa că am ales să merg chiar eu la terapie pentru a mă cunoaște mai bine și pentru a putea astfel, să înțeleg mai bine ce înseamnă empatia.

✍️ Îmi place să citesc și să scriu, așa că am spus „da” chemării de a fi autor la Revista Viață și Sănătate.

🎙️ De când m-am mutat în Brașov sunt implicată și în apariții radio, toate din dorința de a aduce speranță și bucurie în inimile oamenilor.

🏆 Așadar, dacă ai o pasiune, nu te da bătut până nu îți vezi visul împlinit!

09/08/2026

Diagnostic de Minciuni 10
Nu-l mai CRITICA ÎN PUBLIC! 🤫

Îl ironizezi în public și apoi spui „am glumit”? Să nu te mire că mai târziu se închide în el. A-l lua peste picior în public, îl rănește și îl face să se simtă trădat de cea care trebuia să-i fie cel mai puternic aliat. Ai curajul să-i spui în privat ce te deranjează, în loc să aduci în fața prietenilor frustrările tale - cm zice și zicala „rufele murdare nu se spală în public”. Astfel îi respecți demnitatea și construiești o relație care să creeze disponibilitatea în el de a te asculta și a avea grijă de ce te deranjează.

În această serie ne propunem să demascăm minciunile care ne țin mici și epuizate și să le înlocuim cu adevărul care ne eliberează și ne face să strălucim cu Dumnezeu aproape. ⭐

06/08/2026

Diagnostic de Minciuni 9
„Iar începi? Din orice faci o TRAGEDIE.” 😬

Îi împărtășești ceea ce simți și ești întâmpinată cu o astfel de replică. Așa că, data viitoare te închizi în tine și îți anulezi simțămintele ca să fie pace. Începi să crezi că ești prea sensibilă și nu mai ai grijă de emoțiile tale. Asta este miniciuna care te înstrăinează de partener și iată care este adevărul cu care merită s-o înlocuiești. 😊

În această serie ne propunem să demascăm minciunile care ne țin mici și epuizate și să le înlocuim cu adevărul care ne eliberează și ne face să strălucim cu Dumnezeu aproape. ⭐

04/08/2026

Diagnostic de Minciuni 8
Decât să iasă SCANDAL mai bine TAC! 😬

Îi adresezi o simplă întrebare, iar reacția lui furioasă te ia prin surprindere și nu știi cm să reacționezi. Așa că mai bine taci, umbli pe vârfuri și stai cu frica să nu se întâmplă și altă dată, poate mai rău. Iată care este minciuna din spate și cm să reacționezi astfel încât să calmezi situația. 😊

În această serie ne propunem să demascăm minciunile care ne țin mici și epuizate și să le înlocuim cu adevărul care ne eliberează și ne face să strălucim cu Dumnezeu aproape. ⭐

02/08/2026

Diagnostic de Minciuni 7
„Astea nu-s MOTIVE SĂ TE PLÂNGI!” 😬

Poate și tu ai avut momente de stres și tristețe și ai fost întâmpinată de alții cu astfel de replici, sau de propria minte cm că „alții au probleme mai mari”. Și uite-așa ignori sau înăbuși emoțiile tale, pentru că simți că nu meriți și că nu au importanță. Iată de ce aceasta este o minciună și care este adevărul care te ajută să-ți trăiești emoțiile într-un mod sănătos. 😊

În această serie ne propunem să demascăm minciunile care ne țin mici și epuizate și să le înlocuim cu adevărul care ne eliberează și ne face să strălucim cu Dumnezeu aproape. ⭐

30/07/2026

Diagnostic de Minciuni 6
Dacă RÂD ZGOMOTOS mă fac de RÂS 😬

Poate și tu ai avut momente de bucurie și ai râs din toată inima, iar cineva din apropiere să te critice pentru că râzi prea tare, că te faci de râs, că ai atras prea mult atenția. De unde rușinea să te bucuri de ceva din toată inima? Află care este credința din spate și adevărul cu care s-o înlocuiești. 😊

În această serie ne propunem să demascăm minciunile care ne țin mici și epuizate și să le înlocuim cu adevărul care ne eliberează și ne face să strălucim cu Dumnezeu aproape. ⭐

28/07/2026

Diagnostic de Minciuni 5
Dacă pun LIMITE, nu-mi RESPECT părinții 😬

Poate și tu te simiți rănită de multe ori în relația cu mama sau tata, și nu îndrăznești să pui limite deoarece crezi că dacă le pui limite înseamnă că nu-i mai respecți sau nu-i mai iubești. Iată de ce aceasta este o minciună și care este adevărul care te face să-ți păstrezi relația cu ei plină de iubire, dar să ai girjă și de tine. 😊

În această serie ne propunem să demascăm minciunile care ne țin mici și epuizate și să le înlocuim cu adevărul care ne eliberează și ne face să strălucim cu Dumnezeu aproape. ⭐

26/07/2026

Diagnostic de Minciuni 4
De ce îmi cer SCUZE când PLÂNG și mă cred SLABĂ 😢

Poate și tu te-ai trezit surprinsă de propriile lacrimi în prezența altor persoane și ai vrut să scapi de ele, să îți ceri scuze și să treci repede peste moment ca să nu te creadă lumea slabă, plângăcioasă, sau prea sensibilă. Iată care este mesajul plânsului, și cm să schimbi această convingere astfel încât să te simți liberă, în cazul în care se mai întâmplă să plângi cu alții de față. 😊

În această serie ne propunem să demascăm minciunile care ne țin mici și epuizate și să le înlocuim cu adevărul care ne eliberează și ne face să strălucim cu Dumnezeu aproape. ⭐

23/07/2026

Diagnostic de Minciuni 3
„De ce mă simt VINOVATĂ pentru TOT ce se întâmplă?” 🫢

Dacă și tu ai acest sentiment, că tu ești responsabilă pentru emoțiile celorlalți, că trebuie să ai grijă de toți și că tot ce se întâmplă depinde de tine, nu ești singura. Iată cu cm te eliberezi de această credință care te ține mereu într-o stare de alertă și cu ce s-o înlocuiești.

În această serie ne propunem să demascăm minciunile care ne țin mici și epuizate și să le înlocuim cu adevărul care ne eliberează și ne face să strălucim cu Dumnezeu aproape. ⭐

21/07/2026

Diagnostic de Minciuni 2
„Dacă deschid GURA o să mă fac de RÂS” 🫢

De câte ori nu ți-a fost frică să vorbești de teama că o să te faci de râs, că ceilalți o să râdă de tine sau o să te judece? Îți ceri scuze înainte să-ți termini ideea, preferi să taci atunci când ar trebui să vorbești, nu îndrăznești să ceri ce ți se cuvine? Iată cm îți schimbi această credință.

În această serie ne propunem să demascăm minciunile care ne țin mici și epuizate și să le înlocuim cu adevărul care ne eliberează și ne face să strălucim cu Dumnezeu aproape. ⭐

19/07/2026

Diagnostic de Minciuni #1
„Nu ești în stare de NIMIC! Pe orice pui mâna STRICI!” 😰

Vrei să încerci ceva nou și mintea ta îți spune „Lasă, că oricum nu o să reușești”. Iată de unde apare această minciună în viața ta care te influențează fără să-ți dai seama și cm să scapi de ea.

În această serie ne propunem să demascăm minciunile care ne țin mici și epuizate și să le înlocuim cu adevărul care ne eliberează și ne face să strălucim cu Dumnezeu aproape. ⭐

Address

Brasov

Opening Hours

Monday 14:00 - 19:00
Tuesday 09:00 - 15:00
Wednesday 09:00 - 15:00
Thursday 13:00 - 19:00

Telephone

+40372880088

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Dr. Lavinia Profir posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share

Category