Psihoterapeut Funaru Mihaela

28/07/2026

Anxietatea

28/07/2026

5. PSIHOLOGIA DIN SPATELE SINDROMULUI IMPOSTORULUI
DE CE OAMENII COMPETENȚI CRED CĂ NU SUNT SUFICIENT DE BUNI?

Ai muncit ani întregi.
Ai învățat.
Ai depășit obstacole.
Ai obținut rezultate.

Oamenii îți spun că te descurci foarte bine.

Și totuși, în interiorul tău există o voce care șoptește:
„Nu sunt suficient de pregătit.”
„Am avut doar noroc.”
„Curând își vor da seama că nu sunt atât de bun pe cât cred.”

Dacă ai avut aceste gânduri, nu înseamnă că ești lipsit de competență.

S-ar putea să experimentezi ceea ce psihologia numește sindromul impostorului.

CE ESTE SINDROMUL IMPOSTORULUI?

Sindromul impostorului descrie tendința de a pune succesul pe seama norocului, a circumstanțelor sau a ajutorului primit, în loc să îl atribui propriilor competențe și eforturi.

Persoana trăiește cu sentimentul că, mai devreme sau mai târziu, ceilalți vor descoperi că „nu este atât de capabilă” pe cât pare.

Paradoxal, acest fenomen apare frecvent la oameni foarte competenți, perfecționiști și implicați.

Nu lipsa valorii îi face să se îndoiască de ei.
Ci standardele imposibil de ridicate la care se raportează.

CUM SE FORMEAZĂ ACEASTĂ CONVINGERE?

În cabinet observ adesea că rădăcinile sindromului impostorului se află mult mai devreme decât primul loc de muncă sau primul examen important.

Ele se formează în copilărie.

Poate ai crescut într-o familie în care aprecierea venea doar atunci când aveai rezultate foarte bune.

Poate ai auzit frecvent:
„se putea și mai bine.”
„nu te culca pe o ureche.”
„ai luat 9? De ce nu 10?”
„nu te lăuda cu ce ai făcut.”

Mesajul pe care copilul îl înțelege nu este doar că trebuie să învețe.
Ci că valoarea lui depinde de performanță.

Astfel, fiecare succes devine o obligație, nu un motiv de bucurie.

CUM SE MANIFESTĂ ÎN VIAȚA DE ZI CU ZI?

Sindromul impostorului nu înseamnă doar lipsă de încredere.
El influențează deciziile, relațiile și chiar cariera.

Poți observa că:

Muncești excesiv pentru a demonstra că meriți locul pe care îl ocupi;
Îți este greu să accepți complimente;
Îți minimizezi reușitele;
Te compari permanent cu ceilalți;
Eviți proiecte noi de teamă că nu vei face față;
Simți că trebuie să știi tot înainte de a începe ceva.

În timp, această presiune poate duce la epuizare, anxietate și pierderea bucuriei de a învăța.

CE SPUNE PSIHOLOGIA?

Din perspectiva psihoterapiei, sindromul impostorului este alimentat de convingeri profunde precum:
„nu sunt suficient de bun.”
„trebuie să demonstrez permanent că merit.”
„dacă greșesc, ceilalți mă vor respinge.”

Aceste convingeri funcționează ca niște filtre.

Chiar și atunci când primești dovezi că ești competent, mintea le respinge:
„au fost amabili.”
„am avut noroc.”
„data viitoare nu voi mai reuși.”

Astfel, succesul nu aduce liniște.
Aduce doar presiunea de a nu dezamăgi.

CE OBSERV FRECVENT ÎN CABINET?

Persoanele care suferă de sindromul impostorului sunt adesea cele pe care ceilalți le admiră.

Sunt medici, profesori, antreprenori, terapeuți, manageri, studenți sau părinți care își asumă multe responsabilități.

Din exterior par încrezători.

În interior trăiesc cu frica permanentă că nu sunt suficient de buni.

Și, paradoxal, tocmai această teamă îi face să muncească mai mult decât este sănătos.

CUM ÎNCEPE VINDECAREA?

Vindecarea nu începe atunci când devii mai competent.

De cele mai multe ori, ești deja.

Începe atunci când înveți să îți privești reușitele cu aceeași obiectivitate cu care îți privești greșelile.

În psihoterapie lucrăm la identificarea convingerilor care întrețin această stare și la dezvoltarea unei imagini de sine bazate pe realitate, nu pe frică.

Pentru că valoarea ta nu este dată doar de ceea ce realizezi.

Este dată și de cine ești.

UN EXERCIȚIU DE REFLECȚIE

Ia o foaie de hârtie și răspunde la două întrebări:
1. Ce realizări importante am obținut în ultimii cinci ani?
2. Dacă un prieten ar fi obținut aceleași rezultate, aș spune că a avut doar noroc?

Foarte des suntem mult mai blânzi cu ceilalți decât cu noi înșine.
Poate că a venit momentul să îți oferi aceeași înțelegere pe care o oferi celor din jur.

GÂND DE FINAL

Nu trebuie să fii perfect pentru a avea valoare.
Nu trebuie să știi tot pentru a fi competent.
Nu trebuie să demonstrezi în fiecare zi că meriți locul pe care îl ocupi.
Uneori, cea mai mare provocare nu este să obții succesul.
Este să îți dai voie să crezi că îl meriți.

💖Încrederea autentică în sine nu apare atunci când nu mai ai îndoieli. Apare atunci când alegi să mergi înainte chiar și în prezența lor.

Psihoterapeut Mihaela Funaru

Vindecarea începe atunci când încetezi să îți măsori valoarea doar prin performanțele tale și începi să recunoști valoarea omului care le-a făcut posibile.

27/07/2026

4. PSIHOLOGIA DIN SPATELE ATACULUI DE PANICĂ

De ce simți că mori, deși medicii îți spun că ești sănătos?

"Am crezut că fac infarct."
"Nu mai puteam să respir."
"Eram convins că voi muri."

Acestea sunt primele cuvinte pe care le aud adesea de la oamenii care au trecut printr-un atac de panică.

Mulți ajung la camera de gardă convinși că suferă de o boală gravă.
Li se fac investigații.
Inima este sănătoasă.
Analizele sunt bune.
Medicul le spune:
"Nu aveți nimic."

Dar persoana pleacă acasă și continuă să se întrebe:
"Atunci de ce corpul meu reacționează așa?"

Adevărul este că ceea ce simți este cât se poate de real.
Doar că explicația nu este cea pe care o crezi.

ATACUL DE PANICĂ NU ESTE PERICULOS. DAR ESTE TERIFIANT.

Un atac de panică reprezintă activarea bruscă și intensă a sistemului de alarmă al organismului.

Creierul transmite mesajul că există un pericol iminent.

Corpul reacționează exact așa cm a fost proiectat să reacționeze pentru a supraviețui.

Apar simptome precum:
•palpitații;
•senzația de lipsă de aer;
•amețeală;
•tremur;
•transpirații;
•senzația că îți pierzi controlul;
•senzația că vei înnebuni;
•frica intensă că vei muri.

Toate acestea apar într-un timp foarte scurt și ating intensitatea maximă în câteva minute.

Problema este că persoana interpretează aceste senzații ca fiind dovada unei catastrofe.

Iar frica amplifică reacția organismului.

Astfel se creează un cerc vicios.

Simptom → Frică → Mai multe simptome → Și mai multă frică.

CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN CREIER?

Imaginează-ți că ai un detector de fum foarte sensibil.

În loc să sune doar atunci când casa ia foc, el începe să alarmeze și atunci când prăjești o felie de pâine.

Exact asta se întâmplă în timpul unui atac de panică.

Sistemul de alarmă funcționează.

Dar interpretează greșit semnalele.

Creierul confundă disconfortul cu pericolul.

Iar corpul reacționează ca și cm viața ta ar fi în pericol.

CE OBSERV FRECVENT ÎN CABINET?

Mulți dintre oamenii care dezvoltă atacuri de panică sunt persoane extrem de responsabile.

Au dus mult timp greutăți pe umeri.

Au avut grijă de ceilalți.

Au ignorat propriile emoții.

Au spus mereu:
"Mai rezist puțin."
"Nu am timp pentru mine."
"Trebuie să fiu puternic."

Până într-o zi...
Corpul spune ceea ce mintea a refuzat să audă.

Nu este o pedeapsă.
Este un semnal.

DUPĂ PRIMUL ATAC ÎNCEPE O ALTĂ LUPTĂ

Paradoxal, de multe ori primul atac de panică nu este cea mai mare problemă.

Problema apare după.

Persoana începe să trăiască cu frica unui nou atac.

Evită locurile aglomerate.
Evită să conducă.
Evită să călătorească.
Evită să rămână singură.
Evită chiar și activitățile care îi făceau plăcere.

Viața începe să se organizeze în jurul fricii.
Și astfel anxietatea câștigă tot mai mult teren.

CE SPUNE PSIHOLOGIA?

Atacul de panică nu este semnul că îți pierzi mințile.

Este semnul că sistemul tău nervos este copleșit.

În psihoterapie nu ne concentrăm doar pe reducerea simptomelor.
Încercăm să înțelegem:
Ce a făcut sistemul tău nervos să ajungă în această stare?
Ce stres ai dus prea mult timp singur?
Ce emoții ai învățat să ascunzi?
Ce nevoi ai ignorat?

Vindecarea nu înseamnă doar să nu mai faci atacuri de panică.

Înseamnă să construiești o viață în care corpul tău să nu mai fie nevoit să strige pentru a fi ascultat.

UN EXERCIȚIU PENTRU MOMENTELE DIFICILE

Atunci când simți că apare panica, încearcă să îți spui:
"Corpul meu este speriat, dar nu sunt în pericol."

Apoi privește în jur și identifică:
-cinci lucruri pe care le vezi;
-patru lucruri pe care le poți atinge;
-trei sunete pe care le auzi;
-două mirosuri pe care le simți;
-un lucru pentru care ești recunoscător în acel moment.

Acest exercițiu ajută creierul să se reconecteze cu prezentul și îi transmite sistemului nervos că, aici și acum, este în siguranță.

GÂND DE FINAL

Dacă ai trecut printr-un atac de panică, vreau să îți spun ceva ce poate nimeni nu ți-a spus până acum:
Nu ești slab. Nu înnebunești. Și nu ești singur.

Corpul tău nu încearcă să te distrugă.
Încearcă, cu toate resursele pe care le are, să te protejeze.

Poate într-un mod exagerat.
Poate într-un mod care te sperie.
Dar intenția lui este supraviețuirea.

Vindecarea începe atunci când încetezi să te lupți cu propriul corp și începi să îl asculți cu blândețe.

Pentru că, uneori, atacul de panică nu este începutul sfârșitului.
Este începutul unei întâlniri autentice cu tine însuți.

Psihoterapeut Mihaela Funaru

Corpul vorbește atunci când sufletul a fost nevoit prea mult timp să tacă. Ascultă-l cu blândețe, nu cu teamă.

26/07/2026

3.PSIHOLOGIA DIN SPATELE ANXIETĂȚII

De ce nu te poți liniști, chiar și atunci când nu există niciun pericol?

"Știu că nu am de ce să mă tem... dar corpul meu parcă nu mă ascultă."
Aceasta este una dintre cele mai frecvente fraze pe care le aud în cabinet.
Mulți oameni care se confruntă cu anxietatea se simt neînțeleși.

Aud în jurul lor:
„Relaxează-te.”
„Gândește pozitiv.”
„Nu mai exagera.”
„Totul este doar în mintea ta.”

Dar anxietatea nu este un semn de slăbiciune și nici o lipsă de voință.
Este răspunsul unui sistem nervos care a învățat să trăiască în stare de alertă.

CE ESTE, DE FAPT, ANXIETATEA?

Din punct de vedere psihologic și neurobiologic, anxietatea este un mecanism de protecție.

Creierul nostru este programat să detecteze pericolele pentru a ne ajuta să supraviețuim.

În fracțiuni de secundă, o structură numită amigdală analizează informațiile din jur și decide dacă există o amenințare.

Dacă răspunsul este „da”, corpul se pregătește imediat pentru acțiune:
-inima bate mai repede;
-respirația devine superficială;
-mușchii se încordează;
-atenția se concentrează asupra pericolului.

Aceste reacții sunt normale și ne-au ajutat, de-a lungul evoluției, să supraviețuim.

Problema apare atunci când acest sistem de alarmă rămâne activ chiar și în absența unui pericol real.

Când corpul nu mai știe că este în siguranță

Mulți dintre oamenii care trăiesc cu anxietate au trecut prin perioade îndelungate de stres, conflicte, pierderi, nesiguranță sau experiențe traumatice.
Sistemul lor nervos a învățat că lumea este imprevizibilă.

Chiar dacă viața s-a schimbat, corpul continuă să reacționeze ca și cm pericolul ar fi încă prezent.

Astfel apar:
•grija permanentă;
•nevoia de a controla totul;
•dificultatea de a te relaxa;
•senzația că „urmează să se întâmple ceva rău”;
•verificările repetate;
•insomnia;
•oboseala emoțională.

Nu pentru că ești „prea sensibil”, ci pentru că sistemul tău nervos încearcă, în felul lui, să te protejeze.

Ce observ frecvent în cabinet

Persoanele cu anxietate sunt adesea descrise ca fiind puternice, responsabile și perfecționiste.
Sunt cele care au grijă de ceilalți.
Care încearcă să controleze fiecare detaliu.
Care își asumă mai mult decât pot duce.

Din exterior par că fac față tuturor provocărilor.
În interior însă, trăiesc cu o tensiune continuă și cu teama că, dacă vor lăsa garda jos, totul se va prăbuși.

De multe ori, anxietatea nu este despre prezent.
Este despre trecutul care încă influențează felul în care corpul percepe lumea.

Mituri despre anxietate

Mit: „Dacă ai anxietate, înseamnă că ești slab.”
Realitate: Mulți oameni cu anxietate sunt extrem de funcționali. Tocmai pentru că încearcă să controleze totul, ajung să se epuizeze.

Mit: „Trebuie doar să nu te mai gândești.”
Realitate: Anxietatea nu dispare prin ignorare. Ea se reduce atunci când înțelegi mecanismele care o întrețin și înveți să îți reglezi răspunsul emoțional.

Mit: „Anxietatea va trece de la sine.”
Realitate: Uneori se diminuează, alteori se transformă într-un mod de viață. Cu cât este înțeleasă și abordată mai devreme, cu atât recuperarea este mai eficientă.

Ce spune psihoterapia?

În psihoterapie nu încercăm să „luptăm” cu anxietatea.
Lupta o face adesea mai puternică.
Învățăm să înțelegem mesajul pe care îl transmite.
Explorăm experiențele care au făcut sistemul nervos să rămână în alertă și dezvoltăm resurse pentru reglarea emoțională.
Schimbarea nu apare peste noapte.
Dar apare atunci când corpul începe să învețe, prin experiențe repetate, că este în siguranță.

UN EXERCIȚIU PENTRU MOMENTELE DE ANXIETATE

Atunci când observi că anxietatea crește, oprește-te pentru câteva clipe și întreabă-te:

Ce simt acum în corpul meu?
Există un pericol real în acest moment sau mintea mea anticipează unul?
De ce am nevoie chiar acum pentru a mă simți în siguranță?

Nu încerca să îți alungi emoția.
Încearcă mai întâi să o înțelegi.
Uneori, simplul fapt că îi dai un nume reduce intensitatea ei.

Gând de final

Anxietatea nu este dușmanul tău.
Este un mesager.
Îți spune că o parte din tine trăiește de prea mult timp în stare de alertă.

Nu ai nevoie să te învinovățești pentru ceea ce simți.

Ai nevoie să înțelegi ce încearcă organismul tău să îți comunice.

Iar vestea bună este aceasta:
Creierul poate învăța. Sistemul nervos se poate regla. Tiparele se pot schimba.

Vindecarea nu înseamnă să nu mai simți niciodată frică.
Înseamnă să nu mai fii condus de ea.

💖Ai grijă de mintea ta cu aceeași blândețe cu care ai avea grijă de cineva drag. Pentru că și tu meriți să te simți în siguranță în propria ta viață.

Psihoterapeut Mihaela Funaru

Înțelegerea este primul pas al vindecării. Atunci când înțelegi ce se întâmplă în mintea și în corpul tău, frica începe să piardă din putere.

25/07/2026

2. DE CE RĂMÂI ÎN RELAȚII CARE TE RĂNESC?

Știu că această relație îmi face rău... și totuși nu pot pleca.
Este una dintre cele mai dureroase mărturisiri pe care le aud în cabinet.

Cei din jur privesc situația și spun: Pleacă! Ce te ține acolo?

Dar adevărul psihologic este mult mai complex.

Dacă ai rămas într-o relație care te rănește, nu înseamnă că ești slab, dependent sau lipsit de voință.

De cele mai multe ori, înseamnă că în interiorul tău există o poveste care nu s-a vindecat încă.

CÂND IUBIREA ȘI SUFERINȚA SE CONFUNDĂ

Niciun copil nu vine pe lume crezând că iubirea înseamnă durere.
Dar un copil învață ce este iubirea din relațiile pe care le trăiește.

Dacă ai crescut într-un mediu în care afecțiunea era urmată de critică, apropierea era urmată de respingere sau liniștea era întreruptă de conflicte și tensiuni, sistemul tău nervos a înregistrat aceste experiențe ca fiind normale.

Nu pentru că erau sănătoase, ci pentru că erau familiare.

Astfel, fără să îți dai seama, ai învățat că iubirea vine la pachet cu nesiguranța.

DE CE ESTE ATÂT DE GREU SĂ PLECI?

Mulți oameni cred că plecarea este doar o decizie rațională.

În realitate, ea implică și sistemul nostru emoțional și biologic.

Atunci când ne atașăm de cineva, creierul eliberează substanțe precum oxitocina și dopamina, care consolidează legătura afectivă.

Chiar și într-o relație în care există suferință, momentele de apropiere și reconciliere pot crea un ciclu emoțional intens.

Acest fenomen este cunoscut în literatura de specialitate ca legătură traumatică (trauma bonding): alternanța dintre apropiere și durere întărește atașamentul, în loc să îl slăbească.

De aceea, uneori, despărțirea poate fi resimțită ca un adevărat sevraj emoțional.

Nu pentru că relația era sănătoasă, ci pentru că legătura devenise foarte puternică.

CE OBSERV FRECVENT ÎN CABINET

Persoanele care rămân în relații dureroase își spun adesea:
„Poate se va schimba.”
„Dacă îl iubesc suficient, va înțelege.”
„Poate eu cer prea mult.”
„Nu vreau să îl rănesc.”
„Poate problema este la mine.”

În spatele acestor gânduri se ascunde, de multe ori, o nevoie profundă de a fi iubite și acceptate.

Nu este vorba despre lipsă de inteligență.

Este vorba despre răni emoționale care încă își caută vindecarea.

SEMNE CĂ NU MAI ESTE VORBA DESPRE IUBIRE SĂNĂTOASĂ

Poate este timpul să privești cu sinceritate relația în care te afli dacă:
- îți este teamă să spui ce simți;
- mergi permanent „pe vârfuri”, ca să nu îl superi pe celălalt;
- te simți vinovat pentru nevoile tale;
- îți ceri scuze chiar și atunci când nu ai greșit;
- ai început să te îndoiești de propria percepție asupra realității;
- te-ai îndepărtat de familie, prieteni sau de tine însuți;
- simți că trebuie să câștigi iubirea prin sacrificiu.

Acestea nu sunt semne ale unei relații mature.
Sunt semnale că echilibrul emoțional este afectat.

CE SPUNE PSIHOLOGIA DESPRE VINDECARE?

Vindecarea nu începe atunci când pleci dintr-o relație.

Vindecarea începe atunci când înțelegi de ce ai rămas.

Pentru că, dacă nu înțelegi tiparul, există riscul să îl repeți cu o altă persoană.

În psihoterapie nu ne concentrăm doar asupra relației actuale.

Explorăm istoria emoțională a persoanei, modul în care s-au format stilurile de atașament, convingerile despre iubire și mecanismele prin care încearcă să își protejeze rănile din trecut.

Scopul nu este doar ieșirea dintr-o relație toxică.

Scopul este dezvoltarea capacității de a construi relații în care există respect, siguranță emoțională și reciprocitate.

UN EXERCIȚIU DE REFLECȚIE

Te invit să îți pui câteva întrebări:
Mă simt liber să fiu eu însumi în această relație?
Pot vorbi despre nevoile mele fără teamă?
Mă simt respectat, ascultat și valorizat?
Relația aceasta mă ajută să cresc sau mă face să mă micșorez?

Răspunsurile nu trebuie să aducă vinovăție.
Ele pot aduce claritate.
Iar claritatea este primul pas către schimbare.

GÂND DE FINAL

Iubirea autentică nu îți cere să renunți la demnitatea ta pentru a păstra relația.

Nu îți cere să îți reduci vocea, să îți ascunzi emoțiile sau să îți sacrifici identitatea.

O relație sănătoasă nu este lipsită de conflicte.

Dar este plină de respect.

Și poate cel mai important lucru pe care îl învățăm în procesul de vindecare este acesta:

Nu este responsabilitatea ta să salvezi o relație cu prețul pierderii propriei persoane.

❤️ Uneori, cel mai profund act de iubire nu este să rămâi. Este să alegi, cu blândețe și curaj, să nu te mai abandonezi pe tine.

Psihoterapeut Mihaela Funaru

Vindecarea începe atunci când alegi să construiești o relație sănătoasă cu tine însuți. Din această relație se nasc toate celelalte.

Call now to connect with business.

24/07/2026

1. DE CE NU AI ÎNCREDERE ÎN TINE, DEȘI AI TOATE MOTIVELE SĂ O AI?

"Nu sunt suficient de bun."
"Nu mă descurc."
"Sigur ceilalți sunt mai competenți decât mine."

Dacă aceste gânduri îți sunt familiare, vreau să știi un lucru important:

Problema nu este că nu ai încredere în tine. Problema este că, la un moment dat, ai învățat să te îndoiești de propria ta valoare.

În cabinet întâlnesc frecvent oameni inteligenți, sensibili, empatici și competenți, care trăiesc cu convingerea că nu sunt suficient de buni. Au realizări profesionale, relații, familie, proiecte importante și, totuși, simt că nu merită aprecierea pe care o primesc.

Această lipsă de încredere nu apare peste noapte.
Ea se construiește în timp, prin experiențele repetate pe care le avem în copilărie și adolescență.

Poate ai crescut într-un mediu în care ai fost criticat mai des decât încurajat.
Poate ai auzit deseori:

„Poți mai mult.”
„Nu este suficient.”
„Ai luat 9? De ce nu 10?”
„Nu te lăuda.”
„Nu greși.”

Pentru un copil, aceste mesaje nu sunt interpretate ca fiind despre comportamentul lui.
Ele devin concluzii despre identitatea lui.

Astfel se formează convingeri profunde precum:

„Nu sunt suficient.”
„Trebuie să demonstrez permanent că merit.”
„Dacă greșesc, voi fi respins.”

Aceste convingeri devin filtre prin care adultul își interpretează întreaga viață.

Cum se manifestă lipsa încrederii în sine?

Poate o recunoști în unul sau mai multe dintre aceste comportamente:

- îți minimizezi reușitele și le pui pe seama norocului;
- îți este greu să accepți un compliment;
- ceri permanent confirmarea celorlalți înainte de a lua o decizie;
- amâni proiecte importante de teama că nu vor ieși perfect;
- te compari constant cu ceilalți și ai impresia că toți sunt mai buni decât tine;
- eviți oportunități pentru că simți că „nu ești pregătit”.

Din exterior, ceilalți văd un om capabil.
Din interior, tu vezi doar ceea ce îți lipsește.

Ce spune psihologia?

În psihologie vorbim despre convingerile nucleare – acele credințe profunde despre noi înșine care se formează în primii ani de viață și influențează felul în care gândim, simțim și acționăm.

Dacă această convingere este „Nu sunt suficient de bun”, mintea va căuta permanent dovezi care să o confirme și va ignora experiențele care o contrazic.

De aceea, chiar și după zece reușite, o singură greșeală poate părea dovada că „nu ești suficient”.

Nu pentru că aceasta este realitatea.
Ci pentru că aceasta este povestea pe care ai învățat să o spui despre tine.

Vestea bună

Convingerile nu sunt sentințe.
Ele se formează în relații și se pot transforma tot în relații.

Psihoterapia oferă un spațiu sigur în care poți înțelege de unde provin aceste convingeri, cm îți influențează viața și cm poți construi o imagine de sine bazată pe realitate, nu pe criticile sau respingerile din trecut.

Încrederea autentică în sine nu înseamnă să crezi că ești perfect.
Înseamnă să știi că ai valoare chiar și atunci când greșești.

🌿 Te invit astăzi la un moment de reflecție:

Întreabă-te cu sinceritate:

„Vocea care îmi spune că nu sunt suficient de bun este, cu adevărat, vocea mea? Sau este vocea unor experiențe din trecut pe care încă le port cu mine?”

Răspunsul la această întrebare poate fi începutul unei schimbări profunde.

Cu blândețe,
Psihoterapeut Mihaela Funaru

Pentru că vindecarea începe atunci când înțelegi, nu atunci când te învinovățești.

Call now to connect with business.

10/07/2026

DE CE ÎȚI ESTE ATÂT DE GREU SĂ AI ÎNCREDERE ÎN TINE?

Poate răspunsul nu este că nu ai capacități.

Poate răspunsul este că, mult timp, nu ai simțit că cineva a avut încredere în tine.

Când un copil nu este susținut, încurajat sau ascultat poate începe să creadă: Poate este ceva în neregulă cu el/ea.

Mai târziu, această convingere poate apărea sub forma:

• amânării
• perfecționismului
• fricii de eșec
• autosabotajului
• dificultății de a lua decizii etc.

Încrederea în sine nu înseamnă să nu ai frici.

Înseamnă să poți merge înainte chiar și atunci când ele există.

Iar această încredere poate fi construită pas cu pas.

❤️ Ai avut vreodată senzația că te îndoiești de tine chiar și atunci când ești pregătit(ă)?

10/05/2026

Mii de mulţumiri celor mai noi urmăritori! Mă bucur că v-aţi alăturat! Ionela Felicia Cojocariu, Maria Negoița-Popa, Maria Vasile, Fábián Csaba, Maria Fleschin, Rodica Muntean, Gugu Vasile, Melinda Cismaru, Mihai Capreta