Paraschivoiu si Tiurin Societate Civila Profesionala de Psihologie

15/07/2026

„Fiecare gând pe care îți trece prin minte și fiecare cuvânt pe care îl rostești este o afirmație. Așadar, de ce să nu alegeți să folosiți numai afirmații pozitive pentru a crea o viață nouă și împlinită? Zi de zi vei găsi idei noi despre cm să faci din fiecare zi o experiență încântătoare. Ai puterea și autoritatea de a prelua controlul asupra gândurilor și vieții tale. Citind aceste afirmații – câte una pe zi sau mai multe în unele zile, la rând sau deschizând cartea la întâmplare — faci primul pas către construirea unei vieți mai pline de satisfacții.
Știu ca poți face asta!”
- Louise Hay „Power Toughts - 365 Daily Affirmations”

15/07/2026

"Ce te-a îngrășat?

Ceva fizic, tiroida? Întrebarea de bază.

Ce te-a îngrășat a fost sindromul abandonului.

Vreau să vorbesc cu tine și să îți spun că nici o dietă slabă sau grasă și nici lipsa de exerciții nu ți-au cauzat kilogramele în plus.

Ceea ce te-a îngrășat a fost frica, sentimentul de abandon, lipsa iubirii, devalorizarea, lipsa protecției, nesiguranța, grija zilei de mâine, rănile dobândite în mica copilărie, umilințele, rușinea, trădarea, pedepsele, nedreptatea, abuzurile fizice, psihice, emoționale, jignirile.
Toate acestea le-ai experimentat în impulsuri inconștiente iar ele s-au manifestat ca obiceiuri alimentare slabe.

Ține cont că scopul experiențelor dureroase nu este acela de a îndura, ci de a ne învăța lecția lor și apoi de a se dizolva.

Cu toate acestea pe masură ce sistemul tău de drenaj emoțional este disfuncțional ai încercat inconștient să scapi de acele gânduri și sentimente prin digestie, spunând:

- Dacă nu-mi pot procesa tristetea, poate o pot mânca.
- Dacă nu-mi pot procesa furia, poate o voi înghiții.

Acel exces de greutate va dispărea atunci când acel copil interior, care încă trăiește în corpul de adult, crește prin grăsime corporală pentru a fi recunoscut - văzut și protejat de adultul matur. Și să realizeze că frica aparține trecutului și că este în siguranță acum.

Cu cât ne simțim în siguranță cu atât copilul interior va înceta să crească în grăsime corporală.

Vreau să stii că grasimea este o expresie fizică a nevoii tale de a pune distanta fata de ceilalti, această grăsime a fost un zid care să te protejeze, o barieră pe care ți-ai creat-o, un scut de protectie.

Îți propun să dărâmi cărămizile acelui scut de grăsime, pentru a-i oferii liniște și libertate emotională copilului tău interior.

Acele cărămizi astăzi nu-ți mai servesc, acele cărămizi care poartă diferite nume precum: rușine, frica, furie, resentimente, nedreptate, epuizare, stres, complex de inferioritate, devalorizare, nu-ti mai servec.

Grăsimea pe care o vei elimina din corp ți-a pătruns în conștiință înainte de a se acumula pe corp, iar când greutatea dispare din minte, grăsimea îți va părăsii și corpul.

Vindecarea începe în minte.

Corpul reflectă mintea și rănile emoționale de care suferim.
Cand vindecam mintea si ranile, trupul îsi reia forma sănătoasă de armonie și bucurie.

Ps: Să nu-ți fie rușine de grăsimea pe care ai acumulat-o. Ea face parte din trezirea ta, din evolutia ta, din dorinta ta de schimbare si vindecare."

Sursa: Luna Agape

15/07/2026

Françoise Dolto: "Fiul meu, Jean, avea doi ani şi jumătate. Suntem invitaţi la cină la nişte prieteni, dar eu uit să notez invitaţia şi nu ne ducem. A doua zi, prietenii respectivi îmi telefonează. Jean se uită la mine şi îmi vede figura descumpănită când îmi dau seama că am uitat. Se agită preocupat şi se învârte supărat în jurul meu spunându-mi: „Mama, ai o figură «cam, cam»”. Era expresia pe care o folosea când vedea o umbră pe chipul mamei, care pentru el reprezenta seninătatea olimpiană… Ceea ce însemna: „Ce se întâmplă?” Îi spun: „Vezi şi tu, nu-mi place ce am făcut!” El întreabă: „Şi tata, ce o să spună?” Îi răspund: „O să spună: «nu mă pot baza pe soţia mea. Ea trebuie să ţină minte că urmează să mergem în vizită sau că suntem invitaţi la masă…» şi aşa şi este. Gata! Ţi-am spus tot!” şi chiar eram foarte supărată.

Jean pleacă, iar eu, foarte amărâtă, nu mă pot împiedica să nu întorc mai departe pe toate feţele cina ratată. Peste câteva clipe îl văd pe Jean că se întoarce cu o cască pe cap şi înarmat până-n dinţi cu un fel de puşcă, cu nişte arcuri cu săgeţi, centiroane, un soi de sabie, pe scurt, cu tot ce a găsit pe post de echipament reprezentativ, însemne ale autorităţii şi ale gloriei victorioase. Se aşază în faţa mea şi îmi spune pe un ton agresiv: „Păi, să ştii, dacă nu îţi place ce ai făcut, gata”, şi îşi azvârle pe jos casca, centironul, sabia…, „de-acum înainte am să fiu rău, am să fiu un băiat rău toată viaţa mea”, iar cu o voce tot mai puternică strigă: „Şi am să fiu un nimeni! Gata!” Furioasă pe reacţia lui şi la fel de supărată pe ce făcusem eu, mă trezesc că dau un şut în tot acel arsenal şi îi spun: „Să ştii că nu o să-mi schimb mutra de dragul tău, lasă-mă-n pace!” Jean adună totul fără să mai scoată o vorbă şi pleacă. Iar eu îmi văd de treburile obişnuite în acea duminică dimineaţă şi încetul cu încetul mă liniştesc de tot. Peste o oră, Jean vine înapoi, se învârte pe lângă mine şi îmi spune: „Nu prea-ţi place ce ai făcut… dar mai încolo, diseară, când tata o să te certe puţin, o să-ţi placă ce-ai făcut.” Îi răspund: „Bineînţeles! – Şi tata o să spună că eşti o soţie bună? – Bineînţeles! – Şi atunci ce o să faceţi? – Păi, o să le ducem flori prietenilor. – Şi pe urmă, gata, o să-ţi placă iar ce ai făcut? – Sigur. – Atunci eşti o mamă bună, pot să-mi pun iar puşca şi casca.”

Iată un exemplu de dependenţă a structurării unui copil în raport cu mama sa, în situaţia în care aceasta are o scădere în raport cu imaginea idealizată pe care o are copilul asupra ei şi raporturilor ei cu tata. Faptul că lucrurile sunt reparabile îi oferă copilului o siguranţă să creadă că mai există o soluţie pentru această scădere sau impas al mamei, care îl afectează direct, prin identificare, ca şi cm ar fi a lui. O nerecunoaştere a problemei, o evitare a ei printr-o minciună aparent liniştitoare, i-ar fi luat orice posibilitate de a reacţiona în faţa"

>>

Françoise Dolto, Dificultatea de a trăi. Povestiri psihanalitice despre copii, Editura Trei, 2009

29/06/2026

Critica poate opri un comportament pe moment, dar rareori îl schimbă pe termen lung. Conectarea, aprecierea și ghidarea calmă construiesc ceea ce contează cu adevărat: încredere, cooperare și reglare emoțională. ❤️

🔗 https://buff.ly/dVfUMlY

29/06/2026

M-am uitat cu cel mic la un film de desene animate, care tocmai a apărut pe Netflix, se numește Swapped și mi-a licărit entuziasmul în corp.

Suntem atât de capabili să reaprindem lumini în interiorul nostru, însă ne e foarte greu să o facem în manieră complexă și adultă în care reușim să le stingem.

Eu sunt în esență un om care se bucură de foarte multe lucruri în lume, de chestii mărunte, de lucruri frumoase din natură, artă, de mișcare, de vânt, de soare, de oameni. Mi-a plăcut să văd cât de delicat de detaliat erau prezentate toate interacțiunile și toate ființele din desenul animat și am văzut cm s-a luminat puțin și fața copilului, după acest desen animat.

E impetuos necesar să avem acel”aww”factor în viață. E entuziasmul care ne ține departe de potențialul de a ajunge să trăim cu sufletele împietrite.

Ne pot împietri multe lucruri. Ne pot împietri experiențe trecute, suferințe, pierderi, traume, abuzuri, răni, trădări, schimbări destabilizate. Ne protejăm uneori atât de mult încât exact ca în jurul rănilor fizice, în jurul sufletelor noastre și a identităților noastre, formăm cruste, pe care le dăm jos uneori, înainte ca rănile să fie vindecate, pentru a încerca din nou să găsim bucurie și lumină. Cu cât mai des dăm jos crustele acelea de pe răni, fără a le putea vindeca, fără a avea medii care să ajute la recicatrizare, cu atât mai dense și mai groase vor fi crustele, pentru a separa rănile de ceea ce le face să se permanentizeze.

Încercare eșuată cu încercare eșuată, aceste straturi de protecție devin tot mai groase, protejează tot mai mult, separă tot mai mult, acoperă tot mai mult. La un punct devin atât de rigide încât ne e teamă că dacă le vom da jos, le vom rupe cu bucăți din noi iar rănile noastre nu se vor mai vindeca niciodată, așa că le lăsăm acolo, neatinse, pănâ ce acestea uneori se pietricică și ne deconectează de ceilalți, ne deconectează de visele, de speranțele de luminile de la capătul tunelurilor noastre.

De ce avem nevoie de entuziasm, de bucurie infantilă, de uimire față de ceea ce e în jur? Pentru că asta ne duce luminile din capete de tunel, în interiorul nostru, și luminăm noi prin răni până ajungem la capătul lor, iar la capăt, rănile au doar cicatrici pe care o să le purtăm ca pe o hartă a experiențelor noastre.

Eu aveam câteva expresii pe care le foloseam des, una dintre ele era”This îs the best thing ever!”. Pentru mine, prezentul primează și faptul că pot spune “ăsta e cel mai frumos lucru” de câte ori vreau in viață, mi se pare o chestie minunată. Când m-am trezit spunând”OMG ce animație frumoasă” de zece ori în primele minute de film, am simțit fizic cm se aprinde o luminiță în interior.

Vă promit că bucuria și entuziasmul funcționează și că există 100% măcar un element de care să vă puteți bucura sau entuziasma astăzi, o floare, un zâmbet, cântat la volan, o gâză, un reel intre prieteni, un râs sănătos, o îmbrățișare, copilul vesel, cățeii, soare afară, ploaie afară, ceva găsiți 100% să spuneți, “asta e cea mai faină chestie”, sau măcar un OMG!

Pentru hateri, da, da cu multă romgleză, citește numele, pune-ți întrebări, trage o concluzie, find the spark inside 🙂 🙂 🙂

29/06/2026

"Abandonul simțit și suferit în trecut de copilul abadonat este un act de o imensă barbarie. Violenţa celui care abandonează este cu atât mai mare cu cât ea are legătură cu o ființă complet dependentă, pe toate planurile - un făt, un nou-născut sau un copil de vârstă fragedă.

Această fință nu cere altceva decât să fie iubită necondiţionat, adică fără niciun fel de limitare, oricare ar fi ea. Știe, instinctiv, că nu poate crește armonios fără să fie înconjurat de iubire. Pentru că știm efectele lipsei de iubire: multă suferinţă, o dezvoltare fizică și psihică încetinite și, nu în ultimul rând, moartea.

Copiilor care nu au ales să părăsească această lume le rămâne posibilitatea de a cunoaște o iubire condiţionată sau o absență a iubirii.

Acești copii care sunt victime ale abandonului sau ale respingerii au posibilitatea de a se proteja făurindu-și o carapace ce le va permite să traverseze perioada copilăriei și o parte a adolescenței.

De fapt, copilul înțelege foarte repede că nu își poate trăi furia fără să își atragă și mai multe lovituri fizice sau psihice. Își dă seama, de asemenea, că nu se află într-o postură care să îi permită să lupte împotriva lipsei iubirii.

Faptul că își construiește mintea este un act de iubire pe care copilul și-l oferă lui însuși. În acest fel, își acordă dreptul să supraviețuiască într-o lume ostilă, dominată de adulți care fac ce pot, cu propriile limitări. Cu ajutorul minții, copilul poate face față lipsei de iubire inerente societăților dezvoltate de adulți care au fost ei înșiși lipsiți de această iubire. Mintea îi permite să limiteze impactul absenței iubirii de-a lungul creșterii și înaintării sale spre independența materială.

Treptat, unealta care l-a ajutat pe copil să supraviețuiască devine inutilă, nefastă chiar. De fapt, mintea pune o frână puternică dezvoltării armonioase, vieții și stării de bine. E nevoie să obții înlocuiască cu singura forță care îi permite ființei umane să existe: iubirea.

Continuarea căutării iubirii depinde de persoana care a trăit în trecut un episod de abandon. Neprimind această iubire de la ceilalți, trebuie să și-o acorde ea însăși. Cu toții căutăm asta, însă pentru cel care nu a primit iubirea la care avea dreptul încă din clipa în care s-a născut, este și mai importantă și dificilă.

🧭 Drumul este anevoios, presărat cu obstacole, însă practicabil. Ceea ce a fost programat la un moment dat în viață poate fi deprogramat într-un alt moment. Singura parte care bu poate fi nici programată, nici deprogramată este nucleul nostru fundamental. Acel nucleu, ce reprezintă baza ființei noastre profunde. O singură forță îl animă: iubirea.

💝 Ideea de a-ți permite să admiți că suferința există este, de fapt, un act de iubire. A-ți da dreptul să recunoști emoțiile resimțite față de ceea ce ai trăit este, de asemenea, o dovadă de iubire. La fel resimțirea și exprimarea furiei."

"Vindecă-te de abandon" Dr. Daniel Dufour

Via Psiholog Roxana Anca Simionescu

23/06/2026

Oudul, cunoscut și ca lemn de agar, este una dintre cele mai prețioase materii aromatice naturale din lume. Parfumul lui adânc, cald, rășinos și misterios este atât de apreciat încât a devenit un simbol al luxului în Orientul Mijlociu și în parfumeria de elită. Nu este un lemn obișnuit, ci rezultatul unei transformări rare, lente și spectaculoase petrecute în interiorul unor arbori din Asia de Sud-Est.
Totul începe atunci când arborele de agarwood este afectat de o ciupercă specială. Ca răspuns de apărare, copacul produce o rășină închisă la culoare, densă și extrem de parfumată, care pătrunde treptat în fibrele lemnului. Lemnul pal și obișnuit se transformă încet într-un material întunecat, greu, aromat și foarte valoros, ca și cm arborele și-ar transforma suferința într-o comoară.
Această rășină este motivul pentru care oudul este atât de rar. Nu fiecare arbore produce lemn de agar, iar procesul natural poate dura ani întregi. De multe ori, doar o mică parte din trunchi conține acea esență prețioasă, iar găsirea ei cere experiență, răbdare și cunoașterea arborilor. Tocmai această raritate face ca lemnul autentic să ajungă la prețuri uriașe.
Din lemnul de agar se obține un ulei parfumat foarte intens, folosit în parfumuri, ritualuri, bețișoare aromate și obiecte de lux. Mirosul lui este greu de descris într-un singur cuvânt: poate fi lemnos, dulce, fumuriu, balsamic, cald și profund. Pentru cunoscători, oudul nu este doar un parfum, ci o experiență olfactivă care rămâne mult timp pe piele și în memorie.
Această esență este foarte apreciată pentru că are o profunzime pe care parfumurile obișnuite o ating greu. O singură picătură poate schimba complet caracterul unei compoziții, oferindu-i eleganță, mister și persistență. De aceea, în parfumeria de nișă, oudul este considerat un ingredient nobil, folosit cu grijă, aproape ca un aur lichid al miresmelor.
De aceea, lemnul de agar este mai mult decât o materie primă scumpă. Este povestea unui arbore care, pus la încercare, creează una dintre cele mai frumoase arome ale naturii. În fibra lui întunecată se ascunde o lecție rară: uneori, cele mai prețioase lucruri se nasc încet, în tăcere, dintr-o transformare pe care timpul o face aproape sacră.

Oudul, cunoscut și ca lemn de agar, este una dintre cele mai prețioase materii aromatice naturale din lume. Parfumul lui adânc, cald, rășinos și misterios este atât de apreciat încât a devenit un simbol al luxului în Orientul Mijlociu și în parfumeria de elită. Nu este un lemn obișnuit, ci rezultatul unei transformări rare, lente și spectaculoase petrecute în interiorul unor arbori din Asia de Sud-Est.

Totul începe atunci când arborele de agarwood este afectat de o ciupercă specială. Ca răspuns de apărare, copacul produce o rășină închisă la culoare, densă și extrem de parfumată, care pătrunde treptat în fibrele lemnului. Lemnul pal și obișnuit se transformă încet într-un material întunecat, greu, aromat și foarte valoros, ca și cm arborele și-ar transforma suferința într-o comoară.

Această rășină este motivul pentru care oudul este atât de rar. Nu fiecare arbore produce lemn de agar, iar procesul natural poate dura ani întregi. De multe ori, doar o mică parte din trunchi conține acea esență prețioasă, iar găsirea ei cere experiență, răbdare și cunoașterea arborilor. Tocmai această raritate face ca lemnul autentic să ajungă la prețuri uriașe.

Din lemnul de agar se obține un ulei parfumat foarte intens, folosit în parfumuri, ritualuri, bețișoare aromate și obiecte de lux. Mirosul lui este greu de descris într-un singur cuvânt: poate fi lemnos, dulce, fumuriu, balsamic, cald și profund. Pentru cunoscători, oudul nu este doar un parfum, ci o experiență olfactivă care rămâne mult timp pe piele și în memorie.

Această esență este foarte apreciată pentru că are o profunzime pe care parfumurile obișnuite o ating greu. O singură picătură poate schimba complet caracterul unei compoziții, oferindu-i eleganță, mister și persistență. De aceea, în parfumeria de nișă, oudul este considerat un ingredient nobil, folosit cu grijă, aproape ca un aur lichid al miresmelor.

De aceea, lemnul de agar este mai mult decât o materie primă scumpă. Este povestea unui arbore care, pus la încercare, creează una dintre cele mai frumoase arome ale naturii. În fibra lui întunecată se ascunde o lecție rară: uneori, cele mai prețioase lucruri se nasc încet, în tăcere, dintr-o transformare pe care timpul o face aproape sacră.

03/06/2026

Neprelucrarea emotiilor duce la somatizare, la afectarea organelor care corespund emotiilor (re)simtite