30/06/2022
Pământul, apa și aerul, floarea de nufăr le unește și formează o conexiune care duce la dezvoltare și înflorire.
Având radacina ancorata în pământ în adâncurile apelor, în necunoscut, în întuneric, unde nu avem acces asa de ușor, își înalță tulpina prin apă și iese la suprafață printr-o floare minunată. Ceea ce vedem noi este doar floarea și frunzele, adică ce este la suprafață, ce este frumos și ne atrage, în special floarea.
Făcând o paralelă la dezvoltarea armonioasa a unei persoane, putem lua nufărul drept exemplu de urmat. Resursele cele mai de preț sunt în adâncuri, înrădăcinate în inconștient, ca rădăcinile nufarului în adâncurile apei. Acolo sunt cele mai de preț comori care stau și ne aștepta să le "udam" pentru a crește în conștiință, adică să le putem vedea.
După ce le cautam în adâncurile noastre, le recunoaștem și le dăm voie să se manifeste acceptandu-le, onorandu-le își vor arata floarea la suprafață cm face și nufărul. Adică noi ca oameni vom inflori, vom simți și ne vom vedea pe noi înșine împliniți. Ceilalți vor vedea doar "floarea" de suprafață, dar noi vom simți conectarea cu străfundurile noastre, cu sinele nostru, doar de acolo vine schimbarea și înflorirea noastră ca oameni întregi.