Anca Bulancea Maftei psihoterapeut

01/09/2026

Recunoscătoare că am fost din nou parte din această călătorie, de data aceasta din rolul de asistent in training. Dincolo de concepte, rămâne întâlnirea — cu noi înșine și cu celălalt, cu inima deschisă și cu înțelegerea că multe dintre „problemele” de astăzi au fost, cândva, soluții prin care am învățat să ne adaptăm. Iar vulnerabilitatea nu este slăbiciune: inima este, în același timp, locul vulnerabilității noastre și al curajului nostru.

16/06/2026

Rusinandu-ne, ne-am adaptat ca să ne simțim în siguranță. Īn prezent, avem mai multe opțiuni iar lecturarea acestei cărți poate fi un prim pas către înțelegerea acestui proces.

05/06/2026

Ne vedem duminică la Bookfest pentru a vedea ce ne facem cu rușinea/rușinarea.

Azi a început BookFest, 3-7 iunie 2026! 🩵
Vă așteptăm duminică la standul Editura Herald pentru lansarea oficială a cărții “Vindecarea rușinii si a vinovăției cronice”.

Colegele noastre vor fi și ele acolo pentru un interviu de tip panel alături de editorul șef, Andreea Tincea, și Sorin Lucai, PR-ul editurii, despre povara rușinii și despre costul menținerea acesteia în viața noastră.

29/05/2026

Mă bucură mult apariția acestei cărți și sunt încântată că a fost tradusă atât de rapid în limba română și că vom avea ocazia să ne întâlnim curând cu unul dintre autori. ❤️

Sper să ajungă la cât mai mulți specialiști în sănătate mentală. Pentru că rușinea cronică este un factor fundamental în aproape toate dificultățile emoționale și relaționale. O regăsim în perfecționism, autocritică, anxietate, depresie, dificultatea de a cere ajutor, frica de respingere, nevoia de a demonstra constant sau sentimentul persistent că „nu sunt suficient”.

Un lucru care îmi place foarte mult în abordarea NARM este diferența pe care o face între rușine și procesul de rușinare. În loc să privească rușinea ca pe o identitate sau ca pe ceva „defect” în persoană, NARM o înțelege ca pe un proces relațional și adaptativ, care s-a format în contexte în care conectarea, autenticitatea sau anumite emoții nu au fost bine primite. Pentru mine, această perspectivă schimbă profund felul în care lucrăm terapeutic: dintr-o încercare de a „repara” persoana, către o explorare plină de compasiune a modului în care s-a construit această experiență interioară.

NeuroAffective Relational Model - NARM Training Institute

Este aici! Ultima carte NARM scrisă de creatorul modelului, Laurence Heller, împreună cu trainerul nostru formator, Stephan Niederwieser, este acum disponibilă în limba română pe site-ul Editurii Herald 🤍

Ne vedem la lansarea oficială a cărții, la BookFest, între 3-7 iunie, cât și la o sesiune de autografe la atelierul de 3 zile ținut de Stephan cu această ocazie (17-19 iunie) la București

https://www.edituraherald.ro/cumpara/vindecarea-rusinii-si-a-vinovatiei-cronice-cum-sa-te-eliberezi-de-5615

https://elanvitalacademy.ro/produs/cum-lucram-cu-vina-rusine-terapia-narm/

02/05/2026

Am spus da acestui interviu din comunitatea NARM România 😊
și sunt recunoscătoare că fac parte din această comunitate.
Pentru că terapia NARM a avut un impact major în viața mea.
M-a ajutat să mă conectez mai mult cu mine,
să mă văd și să mă accept așa cm sunt.
Să încep să-mi văd valoarea dincolo de ceea ce fac,
dincolo de rezultate…
și, poate cel mai important,
să mă bucur de viață, nu doar să o „gestionez”.
Astăzi, felul în care lucrez cu oamenii este profund influențat de această perspectivă:
dincolo de ceea ce pare „problemă” sunt, de fapt, moduri prin care am învățat să ne protejăm.
Dacă ești curios(ă) de parcursul meu sau de cm lucrez în cabinet,
poți citi interviul aici:
👉 https://narm.ro/oamenii-narm-anca-bulancea-maftei/⁠�
Mi-ar plăcea să-mi spui cm a rezonat pentru tine 🤍

Uneori, cea mai profundă transformare în cabinet vine din modul în care învățăm să privim, cu o curiozitate plină de compasiune, către propriile noastre mecanisme de protecție.

Din cadrul seriei noastre dedicată oamenilor din comunitate, astăzi este despre Anca Bulancea Maftei, psiholog și psihoterapeut în psihoterapia familiei, cu specializări adiacente în lucrul cu trauma: NARM și EMDR.

Anca ne împărtășește cm modelul NARM i-a oferit o hartă a implicitului, respectiv capacitatea de a vedea dincolo de cuvinte, către strategiile de supraviețuire care ne fragmentează vitalitatea.

Vă invităm să parcurgeți întregul interviu pentru a descoperi parcursul Ancăi și modul în care această abordare poate aduce o energie proaspătă în practica fiecărui terapeut.

https://narm.ro/oamenii-narm-anca-bulancea-maftei/

22/04/2026

Cu cât încerci să controlezi mai mult,
cu atât ai mai puțin control.

Observ des nevoia de control —
în exterior, dar și în interior: ce simțim, cm reacționăm.

Pare că, dacă ținem totul sub control, suntem în siguranță.
Dar, în realitate, se întâmplă invers.

Cu cât controlez mai mult exteriorul,
cu atât devin mai dependent de el.

Liniștea mea ajunge să depindă de
ce fac ceilalți și de ce se întâmplă.

Adevăratul control nu vine din exterior.
Ci din libertatea interioară.

Paradoxal, cu cât îmi dau voie:
să simt,
să reacționez,
să fiu așa cm sunt —

cu atât devin mai liber.

Pentru că nu mai trebuie să controlez.

Când nu îți mai este frică de ce se întâmplă în tine,
nu mai ai nevoie să controlezi ce se întâmplă în afară.

Iar asta schimbă totul:
nu pentru că lumea devine previzibilă,
ci pentru că tu devii mai puțin dependent de ea.

16/04/2026

Avem nevoie unii de ceilalți. Nu este un semn de slăbiciune, ci o realitate profund umană. Relațiile ne influențează direct calitatea vieții — emoțional, psihologic și chiar fizic. Felul în care suntem văzuți, auziți și întâlniți de ceilalți contează.
Și, în același timp, valoarea noastră nu ar trebui să depindă de asta.

Există o diferență importantă între a avea nevoie de relații și a ne defini prin ele. Între a fi afectați de ceilalți și a ne lăsa valoarea la mâna lor. La fel, între a face lucruri valoroase și a crede că valoarea noastră vine doar din rezultate.

Când valoarea de sine devine dependentă de ce cred ceilalți sau de ceea ce reușim să facem, relația cu noi înșine devine fragilă și instabilă. Ne mișcăm între validare și îndoială, între „sunt suficient” și „nu sunt destul”, în funcție de reacțiile sau performanțele momentului.

Realitatea este că ambele perspective sunt adevărate în același timp: suntem profund interdependenți și, totodată, valoarea noastră nu este negociabilă.
Relațiile hrănesc, dar nu definesc cine suntem.
Rezultatele contează, dar nu ne stabilesc valoarea.
Ceea ce rămâne constant este relația cu noi înșine — felul în care ne raportăm la cine suntem, dincolo de performanță și dincolo de validare externă.

Paradoxal, cu cât această relație devine mai stabilă, cu atât putem fi mai deschiși, mai autentici și mai conectați în relațiile cu ceilalți.

21/11/2025

În contextul traumei de dezvoltare, e ușor să confundăm mecanismele de supraviețuire cu „defecte personale”. Nevoia de control, perfecționismul, retragerea, dificultatea de a pune limite sau de a avea încredere, toate pot părea semne că „ceva e greșit” în noi. În realitate însă, ele spun povestea modului în care am învățat să fim în siguranță atunci când nu eram în siguranță.

De aceea, NARM nu privește aceste reacții ca pe disfuncționalități, ci ca pe adaptări necesare la contexte care ne-au depășit puterea de înțelegere și posibilitatea de alegere. Când un copil simte că nevoile lui nu pot fi împlinite, că e prea mult sau că iubirea e condiționată, el va găsi o cale de a rămâne conectat cu părintele sau persoana semnificativă, chiar dacă asta înseamnă să se deconecteze de sine.

Aceste strategii - de a nu simți, de a controla, de a fi „bun” - devin mai târziu tipare de viață, care tipare nu sunt defecte. Sunt ecourile unui instinct de supraviețuire timpuriu care a făcut tot ce a putut pentru a păstra legătura aceea semnificativă.

Vindecarea nu înseamnă, deci a „repara” ceva defect. Înseamnă a recunoaște că adaptările noastre au avut un sens, că au fost răspunsuri firești la un context dificil. Apoi, pas cu pas, a ne îngădui să trăim și dincolo de ele.

De fapt, nu am fost niciodată „defecți”. Doar extrem de determinați să supraviețuim.

30/11/2024

Ernest Hemingway once said "In our darkest moments, we don’t need solutions or advice. What we yearn for is simply human connection—a quiet presence, a gentle touch. These small gestures are the anchors that hold us steady when life feels like too much.

Please don’t try to fix me. Don’t take on my pain or push away my shadows. Just sit beside me as I work through my own inner storms. Be the steady hand I can reach for as I find my way.

My pain is mine to carry, my battles mine to face. But your presence reminds me I’m not alone in this vast, sometimes frightening world. It’s a quiet reminder that I am worthy of love, even when I feel broken.

So, in those dark hours when I lose my way, will you just be here? Not as a rescuer, but as a companion. Hold my hand until the dawn arrives, helping me remember my strength.

Your silent support is the most precious gift you can give. It’s a love that helps me remember who I am, even when I forget."