Psihologie TV

Psihologie TV Înfiinţat de psihologul Cezar Laurenţiu Cioc, Psihologie Tv este un canal de educaţie psihologică

18/07/2025

Între viaţa sexuală de dinainte de a avea copii şi cea de după ce ai copii sunt diferenţe semnificative.
După ce ai copii, instinctul sexual tinde să scadă, uneori până la dispariţie. Aşa se explică aşa-zisele "sexless marriages", căsătorii (sau relaţii ) în care cei doi se înţeleg bine social şi emoţional dar sexualitatea nu mai există.
Alte nevoi intră în scenă precum focusarea pe creşterea copiilor sau acumularea de resurse necesare.
Iată de ce e recomandat ca, de la început, să ai în comun cu partenerul ceva mai mult decât sexualitatea. Când nevoia sexuală se va diminua, relaţia va depinde de celelalte compatibilităţi (compatibilitatea financiară, planurile şi viziunile comune, focusarea pe acelasi scop, abilitatea de compromis, mintea deschisă şi flexibilă)
Cuplul erotic şi familia cu copii au cu totul alte reguli de funcţionare.

13/06/2025

În vremurile noastre, abilitatea de a te schimba, de a fi flexibil, de a te transforma, de a te updata face diferenţa între succes şi eşec.
Dacă nu te poţi schimba, vei trăi d**a legile trecutului şi nu vei mai fi conectat la tot ce se întamplă!

06/06/2025

Ce este azi "un om normal''?
Este omul care respectă mereu toate regulile, se încadrează în tiparul general, comun. Are o atitudine conformă cu ceea ce societatea cere de la el. În popor se zice că "stă în banca lui ", munce;te de la 9 la 5 timp de 40 de ani şi zilele decurg mereu la fel.
Dar oare un astfel de om are viată? Are el relevanţă socială? Existenţa lui contează?
Sau este uitat prin birouri sau printre pereţi goi?
În ce măsură se justifică social să fii un om normal?
Tu să-mi spui!

08/05/2025

"Aş fi vrut să-mi explice cineva asta înainte de căsătorie..."

10/01/2025

Compatibilitatea financiară între parteneri e foarte importantă. În relaţiile de lungă durată sau căsătorii este vital să gândeşti la fel despre bani, despre cât cheltui, pe ce cheltui, cât economiseşti, în ce investeşti, ce maşină iei, în ce casă stai, dacă iei credit sau nu.
Este foarte important ca, de la început, să cunoşti OBICEIURILEşi PERCEPŢIA DESPRE BANI a omului cu care intri în relaţie iar dacă aceste obiceuri nu sunt aliniate cu ale tale şansele ca relaţia să fie funcţională şi durabilă sunt mici.
Cuplurile cu succes financiar privesc banii şi cheltuielile cu aceiaşi ochi şi investesc în acelaaşi direcţii. De aia cei bogaţi se căsătoresc între ei şi cei săraci la fel, pentru că privesc banii în manieră proprie. Cei bogaţi au în comun faptul că vor să facă şi mai mulţi bani iar cei săraci cheltuie tot ce au pe nimicuri apoi se zbat în datorii sau sunt umiliti la locurile de muncă și își irosesc mulți ani nefiind liberi. Cuplurile bogate rămân bogate iar cele sărace rămân sărace ca urmare a modului în care cheltuiesc şi investesc şi nu pentru cât câştigă.
Aceasta este difertenţa psihologică dintre maturitatea şi imaturitatea financiară!

08/01/2025

Despre mita la români.
Cum se explică din perspectivă psihologică micile atenţii specifice zonei noastre care este originea lor în timp
"Totul provine din copilăria poporului român! "

25/11/2024

Iată ce îți prelungește cu adevărat viața și sănătatea minții și funcționalitatea corpului.
"Meaningful relationships" înseamnă să ai ínteractiuni sociale care contează. Nu asteptari nerealiste de la un singur om ci să fii si coleg-colegä, prieten-prietenă, partener de călătorie, chiar adversar pentru cineva etc.
A nu interacționa te omoară mai repede decât alcoolul, țigările sau grăsimile. Ieși din tine și interacționează cu oamenii!
Vezi studiul Harvard!

https://www.facebook.com/lewishowes/videos/944418091075811

Address

Bucharest
023588

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Psihologie TV posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Psihologie TV:

Shortcuts

Share

Category