14/09/2023
Antidot pentru anxietate
Așa-i că sună bine? Pentru anxietate avem așa: disciplina, rutina și ritualuri, este atât de simplu.
A fost o vreme când viața avea un ritm și o rânduială, existau reguli pentru orice iar oamenii știau ce au de făcut în orice situație. Oamenii se ghidau în funcție de anotimpuri și știau când trebuie să semene și să culeagă, știau când se pun compoturile, dulcețurile, conservele. Oamenii se ghidau după calendare și știau exact ce se sărbătorește și când anume, ce se mănâncă de sărbătoare, când se mănâncă și când nu, cm trebuie să te îmbraci și cm trebuie să-ți prinzi părul, când se spală rufele și cm se țin împăturite. Oamenii se ghidau după tradiții transmise din generație în generație, din gură în gură. Oamenii se ghidau după toanele naturii, după nori, după soare și după lună. Oamenii se ghidau după cântecul cocoșului, după zborul păsărilor, după comportamentul animalelor, după zilele săptămânii. Atunci, oamenii nu aveau anxietate, cel mult aveau unele temeri și îngrijorări dar erau în armonie cu ciclicitatea vieții.
În momentul în care am început să credem că disciplina și rutina sunt plictisitoare, am câștigat la capitolul spontaneitate și distracție dar am lăsat loc pentru anxietate care a venit și este aici ca să rămână. De multe ori, în cabinetul de terapie, insist pentru crearea unor rutine, a unei discipline: fie prin raportarea la reperele deja existente (știați că mai există almanahuri? Da, eu chiar îi încurajez să citească așa ceva și să se inspire), fie prin crearea unora noi mai adaptate vremurilor și situațiilor. Dar e greu, e cumplit, ni se pare rigid și artificial, avem senzația că ne pierdem libertatea și ne autoconstrângem așa că preferăm să continuăm să vibrăm în alt ritm și să plătim cu anxietate pentru asta.