Psihoterapeut Nina Bria

04/05/2026

Parcă dintr-odată Andrei a înțeles că relațiile de prietenie pe care le îngrijea de mulți ani, de fapt, în forma văzută de el, există doar în mintea lui.

Parcă dintr-odată Andrei nu mai vrea să se străduiască cel mai mult, să ofere cel mai mult, să caute cel mai mult, să scrie cel mai mult, să sune cel mai des.

Parcă a obosit, l-a obosit tristețea pe care o duce de prea multă vreme, adunată în fiecare weekend liber în care nu a fost căutat să petreacă timp cu prietenii, cu fiecare „Nu pot, sunt ocupat” primit când își chema prietenii la un pahar de vorbă sau cu fiecare gând „sigur toți sunt ocupați...” atunci când chiar are nevoie de ajutor.

Se întreabă cm a ajuns aici, când s-au îndepărtat oamenii cu care râdea cândva în hohote, va rămâne singur de acum încolo. Singur...parcă s-a mai simțit la fel și în trecut. Oare se teme de singurătate?

Andrei a auzit de grupuri de socializare. I se pare o idee ciudată. Cum să caute vorbă cu oameni străini? Și totuși...cu cât mai mult se gândește, cu atât mai puțin refuză ideea.

Poate mai sunt oameni ca el, oameni fără prieteni disponibili. Poate ăsta este motivul pentru care au apărut aceste grupuri.

Își imaginează cm se înscrie într-un grup, cm merge la primul eveniment, cm se apropie de cineva și se prezintă. Apoi? Apoi urmează frica, frica de necunoscut, de expunere, de respingere.

Respiră și își imaginează cm acel cineva îi răspunde și se leagă natural o conversație plăcută de care i-a fost tare dor.

Andrei zâmbește. Știe că poate face ceva care să-i mai alunge din tristețea singurătății.

Și mai știe că nu va mai lăsa timpul să treacă peste prietenii fără reciprocitate.

27/04/2026

27/04/2026

Recuperarea emoțională și mintală rapidă după o înfrângere este esențială pentru un sportiv, iar lucrul cu psihologul sportiv face diferența.

Dacă ai cunoștință de sportivi, juniori sau seniori, care au nevoie de susținere, recomandă-le să ia legătura cu mine.

Nina Bria - psiholog sportiv

06/04/2026

Job>salariu>venit lunar>mâncare și achitarea facturilor asigurate>supraviețuire asigurată>un nivel de siguranță>nivel scăzut de vigilență>condiții optime de funcționare a creierului

Maria, mamă singură, nu are un serviciu de câteva luni. Caută în permanență. Aplică și la joburi din domenii diferite de cel în care s-a specializat deoarece știe că abilitățile dezvoltate de-a lungul timpului sunt aplicabile și în alte domenii. Chiar poate fi considerată supracalificată pentru anumite joburi. Oare nu e bine dacă e supracalificată? Maria crede că e bine, că are șanse mai mari să fie angajată, doar își va îndeplini sarcinile fără probleme. Și totuși, deși a fost la multe interviuri, a aplicat la și mai multe joburi, În continuare este șomeră.

Într-o seară, ca orice altă seară, se uita pe lista de datorii, se gândea ce factură să achite prima, ce facturi poate să amâne și până când, se gândea de unde să facă rost de bani pentru mâncare...bine că are cardul de credit pe care îl poate folosi pentru a cumpăra produse alimentare necesare familiei...

Și dintr-odată a realizat ceva, ceva ce a rupt-o brusc de gândurile îngrijorătoare. Simte o senzație de fierbinte în piept, iar această senzație nu trece, ba din contră, se intensifică. Se simte ciudat, nu știe cm să reacționeze, pune mâna pe piept, însă pielea nu e fierbinte. Fierbintele este în interior, undeva adânc în piept, deși Maria e slăbuță, mai adânc nu poate fi prea adânc, nu are unde. O sperie senzația nouă. Nu s-a mai simțit așa niciodată. Nu știe cm să revină la normalul ei. Încearcă să respire lent, 5 secunde inspir, 5 secunde ține respirația, 5 secunde expir. Respiră așa câteva minute. Parcă s-a mai calmat, parcă nu mai e atât de fierbinte în piept. Oare să fi fost un început de atac de panică? Nu se miră, la cât de stresată a fost în ultimele luni. Deși speră că nu va ajunge să nu aibă bani de mâncare și facturi, subconștientul a făcut deja legătura între lipsa jobului și sărăcie, acea sărăcie în care nu va avea cu ce să-și hrănească copiii. Gândul ăsta, adus în conștient, o sperie groaznic. O sperie și o doare.

Maria respiră lent și plânge. Plânge de durere și de eliberare. Poate ăsta e motivul pentru care o frigea în piept. Și acum, când a înțeles de unde vine frica și știe că nu se va lăsa pradă disperării, speră că nu va mai experimenta un alt simptom de atac de panică. Și mai speră că își va găsi un job, că cineva îi va oferi încredere, că atunci când îi va citi CV-ul, o va vedea și pe ea, cea muncitoare și responsabilă. Păcat că nu poate spune de la început că, pe lângă profesionist, mai e și mamă. Mamele au mult mai multe motive să muncească pentru a înlătura prea multele griji în privința copiilor lor.

Maria face exerciții de respirație în fiecare zi și în fiecare zi caută job. Maria vrea să ducă un trai decent, să se simtă în siguranță. Maria vrea să trăiască.

20/03/2026

Andrei muncește mult. Are seri când pleacă spre casă cu un sentiment de împlinire, împlinire generatoare de răbdare. Dar are și seri când pleacă spre casă obosit - lumea poate fi tare rea - sentiment care seamănă cu a fi rănit, iar atunci când este rănit, nu mai are răbdare, căci răbdarea s-a scurs prin răni.

Andrei este tată de adolescent. Are nevoie de multă răbdare cu al lui adolescent frumos la inimă și impulsiv.

"Lasă-mă, taci, nu mai vreau să vorbim!"...atât a auzit Andrei, după care nu s-a mai putut mișca. Nu fizic, ci emoțional. A încremenit de durere și tot ce voia era să plece cât mai departe de copilul lui pe care îl adoră. Știe că sunt cuvinte spuse la supărare, din stângăcie emoțională, din impulsivitate, din neputința de a ajusta gândul cu starea și comportamentul. Și totuși....acele cuvinte îl dor de parcă i-au lovit inima cu pumnul.

Andrei plânge, plânge de durere, plânge de oboseală, plânge pentru că nu mai vrea să simtă azi durerea multor ani trecuți, când, mic fiind, privea încremenit cm oamenii mari pe care îi iubea strigau la el "Taci, taci din gură! Nu vreau să te ascult!".

Copilul lui îl iubește, știe asta. Copilul lui are nevoie de el. Andrei respiră lent de câteva ori, își șterge lacrimile și își aranjează gândurile care se vor transforma în cuvinte..."te iubesc și mă doare tare când îmi spui furios să tac...nu am greșit cu nimic acum..."

18/03/2026

Maria și-a ales o meserie într-un domeniu în care învățarea continuă este obligatorie. Fără aceasta va deveni destul de repede neproductivă și va risca să-și piardă locul de muncă.

Mereu citește studii de specialitate, caută noutăți din domeniul ei de activitate însă simte că nu e suficient, se teme că nu va reuși niciodată să se simtă suficient de pregătită.
E un sentiment ciudat și ciudat de familiar "nu voi fi suficient de pregătită oricât m-aș strădui".

Dintr-o dată ii apare imaginea camerei ei din copilărie, unde ea stătea la birou și încercă să învețe pentru a doua zi. E atât de mult de învățat, iar ea pare că nu reține nimic. Tot ce învață uită în scurt timp. Nu înțelege de ce îi este atât de greu să rețină. Apoi se gândește că nu e suficient de capabilă.

Hmmm....gândul ăsta a însoțit-o mereu, în diferite momente din viață, atunci când nu reușea ceva sau reușea, dar cu greu. "Nu sunt suficient de pregătită"... "Nu sunt capabilă"... Mintea gândește, corpul simte.

Maria este foarte empatică, anxioasă, cu încredere în sine fluctuantă, atentă la detalii și hiperactivă.

13/03/2026

Adolescența este o perioadă de răscruce, atât pentru copii, cât și pentru părinți. Copilul învață mai multe despre cine este el separat de părinți, despre cm poate rezolva probleme cât mai bine, despre cm să devină autonom, redefinind relația cu adulții semnificativi. Părinții (și alți îndrumători) învață să creeze spațiu în care copilul să crească încrezător, fără să grăbească sau să încetinească îndepărtarea sănătoasă.

Este nevoie de un sat pentru a crește un copil. De asemenea, este adevărat că este nevoie de cât mai mulți adulți dornici să-și asume rolul de îndrumători ai elevilor în școli, licee și ai studenților în universități.

Din dorința de a-i ajuta pe elevi, am gândit un workshop gratuit pentru liceenii din București, cu scopul de a-i ajuta să se înțeleagă în contextul oferit de liceul în care învață și să gestioneze cât mai bine situațiile complexe în care se află.

Dacă aveți printre cunoștințe și prieteni profesori de liceu, vă rog să le spuneți despre acest workshop. Poate va fi de interes pentru ei.

Dacă sunteți părinți de liceeni și credeți că 60-90 de minute de discuții cu sens pentru copiii dumneavoastră adolescenți le vor fi de folos, discutați cu diriginții pentru a aduce acest workshop în liceu.

Sănătate! Să ne auzim cu bine! :)

11/03/2026

03/02/2026

De ce este important să ne dorim relații bazate pe reciprocitate, respect și autocontrol? Deoarece acestea sunt elementele care ne asigură relații de calitate cu ceilalți și cu noi înșine.