Psihoterapeut Nina Bria

10/08/2026

Maria are 4 ani. Este atât de bucuroasă! A fost cu mama ei la un magazin maaaaare și a primit o cutie cu lego. Abia așteaptă să ajungă acasă și să adune toate piesele. Va avea un buchet frumos de floricele din lego!

Maria stă lângă mama ei în fața unei uși imense care se învârte încet, așteaptă să iasă. Deocamdata mama ei i-a zis să stea pe loc. Cât de frumos este lego!!! Maria face cm îi zice mama ei, altfel mama se va supăra, iar Maria nu vrea să o supere.

Dintr-odată o aude pe mama spunându-i cam deranjată „Maria, nu mai sta în fața ușii! Nu vezi că nu poate lumea să treacă?” în timp ce o apucă de braț și o trage la o parte. Maria nu înțelege de ce mama ei este din nou nemulțumită. Doar a făcut exact ce i-a zis, a stat pe loc, nu s-a mișcat de unde i-a zis să stea. Din nou a făcut ceva greșit, din nou mama e nemulțuimtă de ea.

Maria se uită lung la cutia cu lego, doar că acum cu mult mai puțină bucurie și cu mai multă tristețe. Oare mama o iubește la fel ca înainte? Oare o va ierta? Oare va învăța vreodată să facă lucrurile corect ca mama să fie mulțumită de ea?

Maria are 4 ani și încă nu este conștientă pe deplin de mediul din jurul ei, nu se poate orienta în spațiu și nu poate înțelege consecințele faptelor ei. Nu așa cm face un adult. Maria nu știe că regula de mers este pe partea dreaptă. Și nici mama ei nu a învățat-o. Maria nu știe că se oprise alături de mama ei pe stânga, fix pe partea unde oamenii mari intră în magazin. Maria nu a vrut să greșească și nici nu a greșit. Doar a ascultat de îndrumarea mamei ei pe care o iubește tare-tare și în care are toată încrederea. Doar mami nu greșește.

De data asta mami a greșit. Nu s-a optit pe partea dreaptă a ușii rotative ca să nu împiedice accesul celor care voiau să intre în magazin. Și i-a transmis Mariei un mesaj greșit atribuind responsabilitatea – și vina greșelii - orientării în spațiu unui copil de 4 ani, nepregătit biologic pentru astfel de sarcină.

Oare câte mesaje greșite îi vor mai transmite Mariei părinții și ceilalți adulți din viața ei, ciupind din încrederea în sine care abia acum se clădește?

Se întâmplă să greșim, învățăm din greșeli, facem mai bine data viitoare.

Dar ce facem cu credința "e ceva greșit la mine"?

03/08/2026

Andrei are 30 de ani, are un serviciu din care își permite să se întrețină, are câțiva amici cu care mai iese. Parcă totul este în regulă. Și totuși, nu prea are chef de niciunele, vrea doar să stea în casă, să se uite la tv sau în telefon.

Pare că se retrage în bârlog, ca un urs în hibernare, chiar dacă nu e iarnă, de fiecare dată când vine obosit de la muncă, când tatăl îl cicălește din nimic sau îi cere să facă ceva fără a ține cont de planurile sale, când se trezește de la prea mult zgomot în curte (locuiește în aceeași curte cu părinții, au casele separate), când nu-i ies calculele în ziua salariului deoarece nu-i rămâne nimic pentru câteva zile la mare. De multă vreme nu a mai văzut marea... Iubește marea...

Andrei vede oameni veseli și se întreabă dacă și el poate fi vesel, mai ales că are un simț al umorului sănătos. Așa i s-a zis. Nu mai știe dacă a fost vesel vreodată sau așa s-a născut, trist. Bănuiește că s-a născut vesel, dar timpul a trecut și a luat câte puțin din veselia lui. Câte puțin, dar constant. Acum nu prea vede motiv de veselie.

Andrei înțelege că pare că totul este în regulă, dar de fapt nu este. Dacă ar câștiga mai mult, ar avea parte și de mare. Dacă ar avea o altă curte, ar avea parte și de liniște, ar fi stăpânul timpului său și ar avea un control mai bun asupra vieții sale.

De unde să înceapă?

Deja a început. A conștientizat că totul nu este în regulă, că are nevoie de altceva și că abia acum acest altceva prinde contur.

Andrei zâmbește. :)

21/07/2026

Maria are 24 de ani. Maria zice că are o viață confortabilă, iese cu prietenii săptămânal, merge în vacanțe de cel puțin două ori pe an, la concerte destul de des, este într-o relație de cuplu care o împlinește.
Și totuși, deseori reacționează mai intens decât și-ar dori la ceea ce pare a fi injustiție. Nu-i place deloc să împartă ceea ce e al ei: haine, mâncare, sarcini (și le face pe ale ei, dar nu preia sarcinile altora, sau nu ar prelua, dacă ar avea de ales).
Relația cu hainele este una aparte. Deseori, stând în fața garderobei, simte o apăsare în piept, ca o durere și un gând...mereu același gând „sunt hainele mele, doar ale mele!”.
Și-a dat seama de ceva vreme că i se trage încă din copilărie, de când sora ei mai mică a început să ceară cu insistență să-i îmbrace hainele și întotdeauna primea ceea ce-și dorea. Maria nu era de acord, spunea "nu" cu voce tare, însă degeaba. Motto-ul familiei ei era „în familia noastră totul este pentru toți”.
Nu ar fi fost o problemă dacă acel motto se aplica întregii familii. Însă, în ceea ce privește hainele, în perioada în care sora Mariei crescuse suficient încât să-i poată purta hainele - iar fetele erau prea mici să îmbrace hainele mamei lor – de faimosul motto se folosea doar sora Mariei.
Nimeni altcineva nu purta hainele tatălui, în afară de el. Nimeni altcineva nu purta hainele mamei, în afară de ea. Nimeni altcineva nu purta hainele mezinei, în afară de ea. Iar hainele Mariei le purta Maria și sora ei.
O nedreptate atât de evidentă, însă mascată de motto-ul aparent nevinovat „în familia noastră totul este pentru toți”.

De-a lungul timpului, Maria a învățat cm se simte nedreptatea cronică, neputința constantă. A ajuns să alterneze comportamente de capitulare cu cele de evitare și supracompensare.
Așa se poate explica de ce Maria are o atitudine posesivă față de hainele ei, de mâncarea ei, de sarcinile ei. Așa se poate explica tristețea din privirea ei în momente în care, aparent, tristețea nu-și are locul.

Acum Maria vrea să învețe să mai scadă din posesivitate, din supărările impulsive. Nu sunt reacțiile ei ca adult, sunt durerile copilului ale cărui nevoi emoționale au fost ignorate deseori și constant.

16/07/2026

Câteva gânduri dintr-o carte prețioasă:

Nu toți oamenii sunt umani. O ființă omenească trebuie să învețe să devină umană.

O persoană cu sistem hiperactiv de reacție la stres ar acorda o atenție deosebită chipurilor profesorilor și colegilor de la școală, loc unde amenințarea ar putea pândi, dar nu și lucrurilor nevinovate, cm ar fi lecțiile.

Emoțiile marchează puternic contextul.

Ritmul cardiac al unui copil de vârsta ei (notă: peste 4 ani) este între 70 și 90 de bătăi pe minut. [...] În acest caz, un ritm cardiac crescut (notă: 160 bpm) reflecta sistemele de reacție la stres ale fetei, sisteme care erau activate permanent.

Cele mai puternice recompense pe care putem să le primim sunt atenția, validarea și afecțiunea oamenilor pe care îi iubim și îi respectăm.

Cercetările au descoperit în repetate rânduri că un mediu în care un copil este înconjurat de alți semeni cu probleme tinde doar să agraveze comportamentul său.

De-a lungul anilor, am învățat că nu este o idee bună să iei un copil prin surprindere. Imprevizibilitatea și necunoscutul provoacă oricui o stare de anxietate și, prin urmare, te face mai puțin capabil să procesezi informațiile în mod corespunzător.

Cheia pentru o dezvoltare sănătoasă este ca individul să treacă prin experiențele potrivite în cantitatea potrivită la momentul potrivit.

Privarea de iubire și afecțiune în primii ani de viață îi poate face pe unii copii să devină manipulatori și lipsiți de empatie.

Când oamenii suferă un stres traumatic sever, creierul poate căpăta sensibilitate la factorii de stres viitori și sunt suficiente cantități din ce în ce mai mici de stres ca să le oprească sistemul și să le provoace o reacție la stres explozivă.

[...] preferă certitudinea suferinței decât suferința incertitudinii.

Am început, de asemenea, să introducem muzica, dansul și masajul pentru a stimula și regla zonele cerebrale inferioare, care conțin sisteme-cheie de neurotransmițători de reglementare implicate în reacția la stres.

13/07/2026

Dacă te superi atunci când înțelegi că nu ai parte de aceleași beneficii ca și cel de lângă tine, întreabă-te dacă chiar ai nevoie de aceleași fix beneficii, sau ți s-ar potrivi mai bine ceva diferit.

Uneori (poate deseori) la fel ca la celălalt nu înseamnă bine pentru tine.

Reacția ta poate fi o reamintire a momentelor trecute, prea multe, când erai ignorat, neînțeles, neluat în serios.

Înțelege care sunt nevoile tale actuale, ce îți e de folos cu adevărat în prezent și caută să-ți satisfaci aceste nevoi. De cele mai multe ori, ai nevoie de echitate, nu de egalitate.

29/06/2026

Cum ne contruim rezervele de răbdare:

1. Facem analiza credințelor proprii și lucrăm la cele disfuncționale (pentru a le schimba cu altele funcționale)
2. Învățăm să rămânem prezenți prin practicarea mindfulness
3. Învățăm exerciții de respirație (inspir-expir lent, pe nas)
4. Conștientizăm rolul nostru în fiecare relație semnificativă și îl comunicăm persoanelor implicate
5. Stabilim limite sănătoase în relație cu ceilalți și le comunicăm, apoi exersăm respectarea lor de noi înșine și de ceilalți
6. Avem grijă la igiena somnului, ținem cont de alimentația sănătoasă, urmărim echilibrul minte-corp
7. Facem legătura între gânduri, emoții și stare. Învățăm exprimarea adecvată a emoțiilor și recunoaștem nevoile emoționale
8. Conștientizăm rolul răbdării în relațiile semnificative (în special în relație cu copiii)
9. Decidem în fiecare zi să fim răbdători în situații care pot escalada ușor.

Răbdarea este în primul rând pentru noi, ne oferim timp să înțelegem mai bine situația, să conștientizăm ce gândim, cm ne simțim, cm să reacționăm (adecvat sau reactiv). A avea răbdare înseamnă a fi atenți la propriile gânduri, credințe și emoții, apoi la cel de lângă noi.

15/06/2026

În fiecare dimineață Andrei se trezește devreme, se pregătește să plece la serviciu. Îi ia ceva timp până îi trece somnul și începe să se miște mai activ.

În drum spre birou simte îngrijorare...din nou... și nu înțelege de ce, nu are niciun motiv evident.

Ziua trece fără evenimente notabile, Andrei lucrează cu îngrijorarea lângă el, chiar dacă nu o conștientizează mereu.

În drum spre casă simte cm îi bate inima, mai simte cm se strânge stomacul, face o incursiune în gânduri...parcă nu a uitat nimic, parcă nu a supărat pe nimeni, parcă a mâncat și a băut suficientă apă și totuși nu-i e bine.

Andrei a ajuns acasă, a luat cina, s-a întins în pat și se uită la un film. Îngândurat. Nu înțelege de ce nu îi e bine.

Andrei va înțelege mai târziu că starea lui de îngrijorare are legătură cu consecințele nesatisfăcătoare ale alegerilor făcute cu ani în urmă. Și va mai înțelege cât de important este să știe care îi sunt nevoile și să facă în așa fel încât să și le sarisfacă. Un loc de muncă mai bine plătit, cu mai multe beneficii reale; cel puțin un prieten de nădejde cu care să împartă bucurii și tristeți; un spațiu doar al lui pe care alții să-l respecte; dorința de a se bucura de viață chiar dacă acum nu are cu cine să o împartă.

Un scop în viață, ales conștient și cu speranță, face ca îngrijorarea zilnică să slăbească, iar bucuriile mici și mari să fie evidente și perceptibile.

04/05/2026

Parcă dintr-odată Andrei a înțeles că relațiile de prietenie pe care le îngrijea de mulți ani, de fapt, în forma văzută de el, există doar în mintea lui.

Parcă dintr-odată Andrei nu mai vrea să se străduiască cel mai mult, să ofere cel mai mult, să caute cel mai mult, să scrie cel mai mult, să sune cel mai des.

Parcă a obosit, l-a obosit tristețea pe care o duce de prea multă vreme, adunată în fiecare weekend liber în care nu a fost căutat să petreacă timp cu prietenii, cu fiecare „Nu pot, sunt ocupat” primit când își chema prietenii la un pahar de vorbă sau cu fiecare gând „sigur toți sunt ocupați...” atunci când chiar are nevoie de ajutor.

Se întreabă cm a ajuns aici, când s-au îndepărtat oamenii cu care râdea cândva în hohote, va rămâne singur de acum încolo. Singur...parcă s-a mai simțit la fel și în trecut. Oare se teme de singurătate?

Andrei a auzit de grupuri de socializare. I se pare o idee ciudată. Cum să caute vorbă cu oameni străini? Și totuși...cu cât mai mult se gândește, cu atât mai puțin refuză ideea.

Poate mai sunt oameni ca el, oameni fără prieteni disponibili. Poate ăsta este motivul pentru care au apărut aceste grupuri.

Își imaginează cm se înscrie într-un grup, cm merge la primul eveniment, cm se apropie de cineva și se prezintă. Apoi? Apoi urmează frica, frica de necunoscut, de expunere, de respingere.

Respiră și își imaginează cm acel cineva îi răspunde și se leagă natural o conversație plăcută de care i-a fost tare dor.

Andrei zâmbește. Știe că poate face ceva care să-i mai alunge din tristețea singurătății.

Și mai știe că nu va mai lăsa timpul să treacă peste prietenii fără reciprocitate.

27/04/2026

27/04/2026

Recuperarea emoțională și mintală rapidă după o înfrângere este esențială pentru un sportiv, iar lucrul cu psihologul sportiv face diferența.

Dacă ai cunoștință de sportivi, juniori sau seniori, care au nevoie de susținere, recomandă-le să ia legătura cu mine.

Nina Bria - psiholog sportiv