Psihoterapeut Dan Enescu

07/05/2026

𝐄𝐫𝐨𝐮𝐥 𝐩𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐢̂𝐥 𝐜𝐚̆𝐮𝐭𝐚̆𝐦

Speri să realizeze că te-a rănit, să îți ceară iertare, poate și să se schimbe și să simți că, într-un final, te vede. Să îți simți sentimentele validate, să nu mai simți că e totul în capul tău. E normală dorința de a fi salvat, de a nu trebui să fii responsabil tu de propria ta vindecare. Doar nu te-ai rănit tu de capul tău.

E de înțeles, dacă celălalt și-ar da seama ce simți și și-ar cere scuze sau s-ar schimba, totul ar fi bine, e atât de simplu. E de înțeles, drumul spre libertate și independență e lung și greu. Chiar ar fi mai simplu dacă s-ar schimba el, dacă ar vedea ce vezi tu.

Problema e că, în felul ăsta, depinzi mereu de ce face altcineva, de ce vrea sau de ce poate. Depinzi de celălalt.
𝑽𝒊𝒔𝒂̆𝒎 𝒄𝒂 𝒍𝒖𝒄𝒓𝒖𝒓𝒊𝒍𝒆 𝒔𝒂̆ 𝒅𝒆𝒗𝒊𝒏𝒂̆ 𝒎𝒂𝒊 𝒖𝒔̦𝒐𝒂𝒓𝒆, 𝒅𝒂𝒓 𝒓𝒆𝒂𝒍𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆𝒂 𝒆 𝒄𝒂̆ 𝒏𝒐𝒊 𝒅𝒆𝒗𝒆𝒏𝒊𝒎 𝒎𝒂𝒊 𝒑𝒖𝒕𝒆𝒓𝒏𝒊𝒄𝒊.

Când suntem copii, căutăm eroi, căutăm salvatori. Când creștem, aflăm că salvatorii pe care îi așteptam suntem chiar noi, atunci când avem sprijinul potrivit. Cam despre asta este terapia.

03/04/2026

𝐶𝑢𝑚 𝑠𝑒 𝑡𝑟𝑎𝑛𝑠𝑓𝑜𝑟𝑚𝑎̆ 𝑎𝑔𝑟𝑒𝑠𝑖𝑣𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑑𝑖𝑛 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑢𝑙 𝑖̂𝑛𝑐𝑜𝑛𝑗𝑢𝑟𝑎̆𝑡𝑜𝑟 𝑖̂𝑛 𝒕𝒆𝒏𝒔𝒊𝒖𝒏𝒆 𝒊𝒏𝒕𝒆𝒓𝒏𝒂̆?

Pare că pandemia ne-a trezit agresivitatea adormită de câteva decenii de bine, de relativă predictibilitate. Ne-a transformat societatea în (doar) două tabere, noi și ei. Cei care sunt creduli și cei care știu, agresori și agresați, alb și negru.
Și, într-o societatea regresată la acest nivel, izbucnesc conflicte și agresivitatea e peste tot. Cum ne influențează asta psihicul?

Se simte o tensiune, o iritabilitate, pentru că lumea noastră internă este 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐜𝐨𝐧𝐞𝐜𝐭𝐚𝐭𝐚̆ cu lumea externă. Psihicul nostru se dezvoltă într-un mediu care, dacă este stabil și e perceput ca sigur, permite dezvoltarea sentimentului de siguranță de bază și de încredere în sine. Și această legătură dintre lumea noastră internă și mediu rămâne. Agresivitatea, nesiguranța, impredictibilitatea devin, treptat, stări psihice, pentru că 𝘭𝘶𝘮𝘦𝘢 𝘯𝘰𝘢𝘴𝘵𝘳𝘢̆ 𝘪𝘯𝘵𝘦𝘳𝘯𝘢̆ 𝘯𝘶 𝘦𝘴𝘵𝘦 𝘰 𝘪𝘯𝘴𝘶𝘭𝘢̆ 𝘪𝘻𝘰𝘭𝘢𝘵𝘢̆, 𝘤𝘪 𝘦𝘴𝘵𝘦 𝘱𝘢𝘳𝘵𝘦 𝘥𝘪𝘯𝘵𝘳-𝘶𝘯 𝘢𝘳𝘩𝘪𝘱𝘦𝘭𝘢𝘨.

Uneori, ceea ce preluăm din exterior nu poate fi procesat ușor și rămâne ca o formă de neliniște fără o cauză clară, ca o agitație care nu se leagă de ceva concret. Putem deveni mai iritabili, mai obosiți, mai puțin toleranți, fără să înțelegem exact de ce. Alteori, lumea începe să fie resimțită ca fiind agresivă iar interacțiunile cu ceilalți devin mai tensionate dar și mai fragile.

Într-un fel, fiecare dintre noi poartă în interior o versiune a lumii în care trăiește.

06/02/2026

De ce pare că suntem în Ziua Cârtiței când vine vorba de relații?

28/01/2026

De ce nu putem pleca din relații atunci când devin dureroase?

Pentru că relația este centrală, esențială pentru psihic.
Trăim în relație de la primul nostru contact cu lumea, într-un moment în care suntem neputincioși și complet dependenți de ceilalți. Supraviețuirea noastră timpurie depinde de relațiile cu aparținătorii noștri.

În acest context, o relație dureroasă este mai bună decât absența relației.
Răul cunoscut pare mai mic decât răul necunoscut.

Așa putem înțelege de ce unii oameni rămân în relații cu parteneri agresivi, reci sau frustranți, care mereu promit dar nu oferă.
Opțiunea de a pleca este trăită inconștient ca fiind mult mai periculoasă. Mediul este perceput ca persecutor, necunoscutul nu poate fi decât rău.

Pentru că nu reușesc să găsească un loc sigur în lumea lor internă, pentru că e mai nesigur să fie singuri.

În terapie, lucrăm cu relația terapeutică tocmai pentru a explora aceste modele de relaționare, pentru a le înțelege și pentru a putea gândi și conține golul intern.

Este un travaliu care cere curaj.
Dar este unul în care nu rămâi singur.

10/11/2025

Azi vorbim, din păcate din nou, de abuzul unei persoane aflate într-o poziție în care s-a angajat să protejeze. O poziție în care cel sau cea din fața sa este într-o situație vulnerabilă și cere ajutorul.

Scaunul de terapeut e unul foarte dificil, incredibil de dificil. De atâtea ori devine un loc teribil de incomod și trăirile sunt extrem de intense. Și acolo esențiali sunt anii de formare, anii de analiză personală, de dezvoltare personală, miile de pagini citite și regulile.

Regulile și cadrul, care sunt acolo pentru noi, ca terapeuți. Dar sunt acolo pentru noi ca obligativitate, să le respectăm. Sunt acolo pentru a proteja pacientul, nu pe terapeut.
De aceea sunt puține, dar atât de importante. Linia de demarcație până la abuz poate deveni foarte difuză fără ele.
Tocmai de aceea sunt atât de importante și formările. Nu pentru hârtia de care ai nevoie, ci pentru a ști la ce să te aștepți. Nu știi intensitatea până nu o trăiești, dar știi noțiunile elementare de apărare a pacientului.

10/07/2025

Salutare!

Vă las mai jos un articol excelent despre o temă tot mai prezentă azi - faptul că maturizarea presupune renunțarea la iluzia infantilă cǎ lumea poate fi perfectă și la dispoziția noastră, chiar și atunci când devenim adulți, prin gratificare instantanee și lipsa de toleranță față de frustrare

https://www.dilema.ro/tilc-show/intre-furie-si-realitate-dificultatea-de-a-renunta-la-omnipotenta?fbclid=IwQ0xDSwLcYTJleHRuA2FlbQIxMQABHkNYc6-ivII0NijouqX5K1myNoLLxXUPRIusH6Q4mLuyoMLvoe8RqsXTXmKi_aem_rcPy5vFnY55v4zWI_W2_qg

Crizele de furie, refuzul efortului susținut, dificultatea de a tolera frustrarea sînt manifestări frecvente în rîndul copiilor de vîrstă preșcolară, dar ele nu reprezintă simple „capricii”.

07/06/2025

De ce lumea pare să piardă zona gri?

Când ești ori globalist ori izolaționist, agresor sau agresat, progresist sau conservator, ești sărăcit de toată zona gri dintre pozițiile extreme.

Dacă nu ești ca noi, ești împotriva noastră.
Bun sau rău, ca în basme.

Acest tip de gândire, care domină tot mai mult discursul public nu e doar ideologic, e și psihic. Și e o simplificare.

Este specific poziției schizo-paranoide, o formă primitivă de organizare a lumii interne, cu scopul de a face față anxietății.

Ambiguitatea, diferențele, incertitudinea, complexitatea lumii generează anxietate pentru că necesită efort psihic. O reacție de apărare este regresia într-o lume simplificată.

Când mediul devine polarizat, devenim și noi la fel.
Începem să ne scindăm pe interior între ce putem arăta și ce nu, între ce putem simți și ce nu e voie.

Iar acolo unde nu mai e ambiguitate, nu mai e loc (sau nevoie de gândire). Doar de reacție.

01/06/2025

În luna mai, când s-au împlinit 169 de la nașterea lui Sigmund Freud, Vasile Dem. Zamfirescu a lansat Jurnal de psihanalist, o carte dedicată studenților, specialiștilor, dar și celor care vor să descopere cm arată călătoria în lumea inconștientului, exemplificată printr-o serie de c...

27/05/2025

De ziua psihologului mă gândesc la curaj.

Curajul nu e doar cel despre care se scriu povești, cântece (sau postări pe social media 🙂).
Curajul e, de cele mai multe ori, în gesturi mici, de zi cu zi.
Momente în care faci ceva ce simți că e greu.
Iar acele momente mici se adună și schimbă tot.

Să fii sincer cu tine. Să cauți adevărul, chiar și când doare.
Să pleci dintr-un loc sigur, călduț, și să pornești pe un drum mai nesigur, dar mai aproape de cine ești.
Un drum care, în timp, te face mai viu. Mai energic. Pe scurt… fericit.

Pentru că da, un drum nou poate fi înfricoșător. Vine cu teamă, cu nesiguranță.
Dar uneori, locurile cele mai comode ajung să devină sufocante.
Și tocmai liniștea aia aparentă te ține pe loc. Te anesteziază.

Știu cm e. Am lăsat un job sigur, o carieră predictibilă, pentru a-mi urma vocația.
Să mă dedic full-time psihoterapiei a fost, poate, cea mai grea și cea mai bună decizie.
Am trăit toate fricile de mai sus — și câteva în plus — dar mă bucur în fiecare zi că am ales drumul ăsta.

Și mă gândesc cât de important e să ai pe cineva lângă tine când faci un pas atât de mare.
Un prieten, un partener, familia. Ei îți dau forță.

Dar mai există un tip de sprijin diferit.
Psihoterapeutul e cineva în fața căruia poți fi cu totul sincer.
Fără teama de cm sau ce va înțelege sau cǎ te va judeca.

Asta înseamnă, pentru mine, munca de terapeut:
să fii acolo, cu și pentru celălalt, atunci când are nevoie să-și găsească propriul răspuns. Propriul drum.

Și dacă azi e o zi în care ne gândim la rolul psihologului,
eu mă gândesc mai ales la cei care au avut curajul să înceapă.

28/01/2022

Multe probleme vin din reacții ale noastre la evenimente curente ca și cm ar fi unele trecute. E un mecanism automat. Economisește energie, dar este inadaptat prezentului.