Psiholog Diana Stanciu

Psiholog Diana Stanciu Psiholog
Facilitator de constelații sistemice
Terapeut Medicină Energetică in tradiția Q’ero
(5)

Ce are ea și nu am eu?Este una dintre întrebările care dor cel mai tare după o despărțire, mai ales când îl vezi pe omul...
28/08/2026

Ce are ea și nu am eu?

Este una dintre întrebările care dor cel mai tare după o despărțire, mai ales când îl vezi pe omul cu care ai trăit intrând într-o altă relație și părând, dintr-odată, altcineva. Cu ea face lucruri pe care cu tine nu le făcea, pare mai atent, mai disponibil, mai relaxat și mai fericit. Și apare inevitabil întrebarea: De ce pentru ea poate și pentru mine n-a putut?

Dar faptul că o relație pare să funcționeze cu altcineva nu spune nimic despre valoarea ta, ci mai degrabă despre potrivirea dintre ei. Pentru că într-o relație nu contează doar iubirea, ci și compatibilitatea, valorile, stilul de viață și proiectele de viitor.

Compatibilitatea ține de felul în care doi oameni funcționează împreună: apropiere, libertate, comunicare, afecțiune, sexualitate și gestionarea conflictelor.

Valorile sunt lucrurile importante după care ne conducem viața: fidelitatea, familia, banii, munca, responsabilitatea sau libertatea.

Stilul de viață înseamnă cm vrem să trăim concret: ce standard de viață ne dorim, cm cheltuim, cât muncim și cm ne petrecem timpul.

Iar proiectele de viitor înseamnă încotro vrem să mergem: copii sau nu, căsătorie, unde vrem să locuim, locul familiei și al carierei.

Poți iubi un om și, în același timp, să fii profund incompatibilă cu el. De aici și senzația aceea de „relație grea”. Ne adaptăm, facem compromisuri, sperăm că celălalt se va schimba sau încercăm noi să devenim persoana de care credem că are nevoie. Dar nu putem face asta la nesfârșit.

Un gest care pentru tine însemna „prea puțin” poate însemna pentru altcineva „ce frumos că te-ai gândit la mine”. O viață care pentru tine ar fi prea puțin poate fi exact viața pe care altcineva și-o dorește.

Dacă te întrebi „Ce are ea și nu am eu?”, aș vrea să știi că nu este nimic de comparat.

O despărțire nu înseamnă întotdeauna că unul a fost mai bun și celălalt mai puțin bun sau că iubirea nu a existat. Uneori, diferențele au fost prea mari, iar relația a cerut prea multe compromisuri pentru ca amândoi să puteți rămâne întregi în ea.

Nu toate iubirile în care ne întâlnim sunt și relațiile în care putem rămâne.

Astăzi am pregătit pentru tine un exercițiu simplu.Imaginează-ți că propriul tău copil a crescut purtând mai departe dif...
19/08/2026

Astăzi am pregătit pentru tine un exercițiu simplu.

Imaginează-ți că propriul tău copil a crescut purtând mai departe dificultățile familiei tale.
Rămâi câteva momente cu această imagine și respiră profund.

Apoi imaginează-ți că, ajuns adult, reușește să ia de la tine ceea ce a fost bun și să lase în urmă ceea ce a fost greu. Își găsește locul în propria viață și merge mai departe.

Observă ce simți când îl vezi astfel.

Acum întoarce această imagine către tine: fă și tu același lucru în relația cu părinții tăi. Ia ceea ce ai primit bun, lasă cu ei ceea ce le aparține și mergi mai departe cu viața ta.

Respiră profund, și pentru câteva clipe, nu mai căuta niciun răspuns. Doar observă ce apare în corpul tău.

Ești liberă să fii cine alegi să fii!🐚

Acestea sunt întâlnirile pe care le-am pregătit pentru lunile care urmează. Sper să ne regăsim la cât mai multe dintre e...
13/08/2026

Acestea sunt întâlnirile pe care le-am pregătit pentru lunile care urmează. Sper să ne regăsim la cât mai multe dintre ele. Vă aștept cu bucurie!♥️

Când a primi vine cu vinovățieUneori, dificultatea noastră nu este să dăm, ci să primim și să rămânem cu ceea ce am prim...
11/08/2026

Când a primi vine cu vinovăție

Uneori, dificultatea noastră nu este să dăm, ci să primim și să rămânem cu ceea ce am primit.

Poate ai întâlnit și tu oameni care oferă cu ușurință. Fac daruri, au grijă de ceilalți, plătesc, ajută, se pun la dispoziție. Iar atunci când viața le oferă lor ceva (bani, iubire, grijă, succes, o oportunitate ), apare aproape imediat nevoia de a da înapoi.
Ca și cm a primi ar crea o datorie.

În relațiile dintre adulți, echilibrul dintre a da și a primi hrănește legătura. Primim și dăm mai departe, iar iubirea poate crește prin această reciprocitate.

Insă există un dar pe care nu îl putem întoarce niciodată: Viața.

Viața vine către noi prin părinții noștri și nu există nimic echivalent pe care să îl putem da înapoi.

Uneori însă, mai ales în familiile în care au existat copii pierduți, frați care nu s-au născut, morți timpurii sau multe despărțiri, cel care a rămas poate purta, fără să știe, o întrebare dureroasă: „De ce eu?”

De ce eu am rămas și fratele meu nu?

Iar această întrebare se poate transforma într-o vinovăție tăcută, pe care o purtăm în adâncurile noastre. Și atunci nu ne este greu doar să primim viața, poate deveni greu să primim de la Viață.

Să avem mai mult.
Să păstrăm banii pe care îi câștigăm.
Să primim iubirea fără să compensăm imediat.
Să primim un dar fără să ne grăbim să facem unul și mai mare.
Să lăsăm pe cineva să aibă grijă de noi.

Așa că dăm, dăm, dăm, până când ajungem din nou la puțin.
Nu aș vrea să înțelegi că a fi generos este ceva greșit, ci că a avea poate fi mai greu de suportat decât a oferi. Pentru că, în adâncul nostru, poate încercăm să plătim pentru ceea ce am primit. Dar viața nu este o datorie.

Așa cm spunea Bert Hellinger, una dintre cele mai profunde forme de a onora viața este tocmai aceasta: să o primim.

Să primim iubirea, binele, banii, bucuria, și să putem păstra ceea ce viața ne oferă.

Iar atunci când dăm, să nu mai dăm pentru a stinge vinovăția de a fi primit, ci pentru că avem suficient și ceva din noi dorește, să meargă mai departe cu iubire către celălalt.

Haideți să trăim fără să trebuiască să plătim pentru faptul că am rămas!

În atelierul de constelații sistemice pe care l-am facilitat ieri, aceeași dinamică s-a arătat iar și iar : copii care, ...
10/08/2026

În atelierul de constelații sistemice pe care l-am facilitat ieri, aceeași dinamică s-a arătat iar și iar : copii care, dintr-o iubire profundă față de părinții lor, rămân alături de destinele acestora și uită să se îndrepte către propria viață.

Copilul spune, fără cuvinte:
„Rămân cu tine.”
„Port eu pentru tine.”
„Dacă tu ai suferit, nu-mi permit să fiu mai fericit decât ai fost tu”
„Dacă tu nu ai putut, nici eu nu voi merge mai departe.”
„Dacă iau o parte din povara ta, îți va fi mai ușor.”

Am văzut încă o dată cât de multă suferință poate naște această iubire atunci când ordinea dintre părinte și copil se răstoarnă. Pentru că un copil nu își poate salva părintele de propriul destin, oricât ar încerca, și nici nu este sarcina lui.

Părinții sunt cei mari. Copiii sunt cei mici.

Oricât de grea ar fi fost povestea mamei sau a tatălui, oricâtă durere, pierdere, singurătate sau nedreptate ar fi existat în viața lor, destinul lor le aparține.
Uneori credem că iubirea înseamnă să rămânem lângă strămoșii noștri în suferință. Să nu avem mai mult decât au avut ei, să nu fim mai fericiți, să nu mergem mai departe decât au mers ei, pentru că, undeva foarte adânc, a merge către propria viață poate fi simțit ca o trădare.
Însă, una dintre cele mai mature forme de iubire este tocmai aceasta:

„Te văd.
Văd ceea ce ai trăit.
Îți respect destinul.
Și las cu tine ceea ce îți aparține.

Eu sunt copilul tău.
Am primit viața de la tine.
Și, în onoarea vieții pe care mi-ai dat-o, aleg să o trăiesc cu bucurie”

A ne întoarce către propria viață nu înseamnă să ne abandonăm părinții, ci să încetăm să-i mai iubim prin sacrificiul propriei vieți.
Să-i lăsăm să fie cei mari, să le respectăm destinul, iar noi să ne ocupăm locul de copii.
Acesta este unul dintre cele mai frumoase moduri în care îi putem onora pe cei dinaintea noastră: nu repetându-le suferința, ci făcând ceva bun cu viața care, prin ei, a ajuns până la noi.

Vei întâlni oameni care îți vor atinge rănile pentru ca, în sfârșit, să le poți vedea și vindeca.Dar vei întâlni și oame...
06/08/2026

Vei întâlni oameni care îți vor atinge rănile pentru ca, în sfârșit, să le poți vedea și vindeca.

Dar vei întâlni și oameni care vor continua să apese pe aceleași răni, astfel încât să rămâi mică, vinovată și într-o nesfârșită așteptare.

Primii te vor ajuta să crești.
Cei din urmă vor aduce suferință. Iar dacă alegi să rămâi acolo, înseamnă că, încet-încet, vei renunța la tine însăți.

Copilul tău interior nu mai are nevoie de încă o dovadă că iubirea doare. A învățat deja această lecție.

Acum are nevoie de o iubire în care să se poată odihni.
Și primul om care îi poate oferi această iubire ești chiar tu.

Ai observat vreodată că, atunci când trecem printr-o perioadă foarte stresantă, parcă tot corpul începe să sufere?Nu mai...
21/07/2026

Ai observat vreodată că, atunci când trecem printr-o perioadă foarte stresantă, parcă tot corpul începe să sufere?
Nu mai dormim bine, ne balonăm din orice, răcim mai ușor, ne doare spatele sau gâtul fără un motiv clar și, de cele mai multe ori, spunem simplu: „Este de la stres.”

Dar ce înseamnă, de fapt, asta?

În corpul nostru există un sistem extraordinar, numit sistemul nervos autonom. El reglează respirația, bătăile inimii, digestia, somnul, sistemul imunitar și multe alte procese care au loc fără să ne gândim la ele.
Când apare un pericol, ne pregătește să luptăm, să fugim sau să înghețăm, iar acest mecanism ne ajută să supraviețuim.

Problema apare atunci când pericolul a trecut, dar sistemul nervos continuă să reacționeze ca și cm am fi încă în pericol.
Când corpul este preocupat să supraviețuiască, rămâne tot mai puțină energie pentru odihnă și refacere.
Digestia încetinește, somnul nu mai este odihnitor, mușchii rămân încordați, iar organismul devine vulnerabil.

Nu aș vrea să înțelegi că trauma provoacă direct toate aceste probleme, ci că un sistem nervos rămas prea mult timp în stare de alertă, poate influența felul în care funcționează întregul organism.

Dacă încă ți se pare greu de imaginat, te invit să ne uităm împreună la o metaforă pe care o folosesc adesea în cabinet.

Imaginează-ți că locuiești într-o casă și, în fiecare noapte, ai convingerea că ar putea intra hoții. Începi să dormi ,iepurește’, tresari la fiecare zgomot, verifici ușile și ferestrele, iar o parte din tine rămâne permanent de pază.

O noapte poți face asta,poate chiar câteva nopți consecutive, dar dacă ai trăi așa luni sau ani, corpul tău ar începe să plătească prețul acestei stări de veghe.

Cam asta se poate întâmpla și după traumă : chiar dacă astăzi pericolul a trecut, sistemul nervos poate continua să păzească o casă care, în realitate, este deja în siguranță.

Poate că acum expresia ,,Corpul ține minte” începe să capete un alt sens, dar nu pentru că trauma s-ar ascunde într-un organ, ci pentru că sistemul nervos a învățat să trăiască în alertă.

Vestea bună este că sistemul nervos poate învăța din nou siguranța. De aceea, în terapie, nu ne oprim la a înțelege trauma, ci ajutăm corpul să descopere că, în prezent, pericolul a trecut și acum este în siguranță.

Address

Bulevardul Decebal 18
Bucharest

Telephone

+40735515751

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Psiholog Diana Stanciu posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Psiholog Diana Stanciu:

Shortcuts

Share

Category