Cabinet psihologic Ana Maria Preoteasa

15/09/2026

Accesul copiilor la AI
Dacă până de curând ne temeam de dependența de jocuri video, de căutările pe Google sau de traducerile automate, apariția asistenților de tip AI a schimbat complet datele problemei.
Una dintre activitățile mele este în cadrul unui jurnal științific, iar în ultimul an numărul articolelor academice scrise, în mare măsură cu AI, a explodat.

Dacă, în ceea ce privește plagiatul clasic, aveam reguli clare și o politică fermă de toleranță zero, astăzi suntem într-o zonă gri. În timp, lucrurile se vor reglementa la nivel instituțional. Însă ce facem dincolo de mediul academic?

În prezent, accesul neîngrădit al copiilor la AI alarmează tot mai mult psihologii pediatri și cercetătorii din științele educației. Care sunt principalele efecte nedorite?

Pe scurt:

Atașamentul parasocial și antropomorfizarea
Sună pompos, dar explic: pe românește, inteligența artificială începe să înlocuiască contactele umane autentice. Riscul cel mai mare îl au copiii care traversează perioade vulnerabile sau au relații tensionate acasă/la școală și găsesc în „empatia” simulată a AI-ului un refugiu comod, disponibil 24/7 și complet lipsit de judecată. Problema este că această conexiune artificială evită orice conflict real, poate amplifica anxietatea socială și face și mai dificilă legarea unor prietenii autentice în viața de zi cu zi (https://doi.org/10.1016/j.chb.2022.107600).

Externalizarea cognitivă și pasivitatea
Și această formulare sună tehnic, dar vorbește despre reflexul creierului de a alege calea cu efortul cel mai mic. Copiii ajung să profite de faptul că pot rezolva probleme sau pot scrie compuneri fără niciun efort de gândire proprie. Studiile arată că adulții au un risc mult mai mic decât copiii: un adult folosește de regulă AI-ul pentru a eficientiza o muncă pe care deja știe să o facă, în timp ce copilul riscă să-l folosească înainte de a-și fi antrenat gândirea critică și toleranța la frustrare (https://doi.org/10.1073/pnas.2105061118).

Mecanismele de întărire și retenție
Aici intrăm în zona similară jocurilor video și rețelelor sociale. Algoritmii sunt proiectați pentru a capta atenția și a reține utilizatorul cât mai mult timp. Ei folosesc recompense intermitente — răspunsuri surprinzătoare, întrebări adresate copilului, validare și atenție continuă (https://doi.org/10.1186/s41239-024-00444-7).

Care este soluția? Sincer nu știu...Scopul postării mele este de a informa despre posibilele efecte. E nevoie de timp.. Știu doar că inteligența artificială nu va dispărea, iar interdicțiile stricte nu sunt soluția. Însă rolul nostru ca adulți este să nu lăsăm comoditatea unui ecran să înlocuiască efortul sănătos al învățării și, mai ales, prezența umană conectată. Inteligența artificială este în plină dezvoltare, iar copiii noștri vor lucra alături de ea. Doar că este nevoie, întâi, să gândim autonom și apoi să dezvoltăm capacitatea de a folosi inteligența artificială ca instrument.

09/09/2026

Clasa a VIII-a sau „Examenul bate la ușă!”
A început școala și, odată cu ea și clasa a VIII-a.
Copiii aud încă de la începutul gimnaziului o singură frază repetată obsesiv: „Să vedeți voi cât de greu e la Evaluarea Națională!”
Îmi amintesc și acum de propria mea experiență (din secolul trecut 🤣). Ajunsesem să nu mă mai pot bucura de nimic, atât de concentrată eram pe pregătire. Trăiam cu o teroare constantă: că dacă nu iau o notă mare, va fi doar vina mea, că „nu am tras destul”
Atunci nu știam ce este anxietatea. Nu înțelegeam că mintea mea încerca disperată să facă față unui stres uriaș – o presiune alimentată atât de școală, cât și de așteptările de acasă.
Astăzi, privind în urmă și ca psiholog, realizez cât de fragil este acest echilibru. La 14 ani, corpul și psihicul copiilor trec printr-o furtună hormonală și de dezvoltare. Examenul aduce doar o presiune suplimentară.E absolut firesc să ne dorim un liceu bun, profesori dedicați și un anturaj sănătos pentru copilul nostru. Dar uneori, din prea multă grijă, punem o presiune care blochează: apar durerile de burtă, greața, amețelile sau chiar acel blocaj chiar în fața foii de examen.
Ce putem face noi, ca părinți? Cum ne putem ajuta copiii? Mult mai mult decât credem:
Ne reglăm propriile frici. Anxietatea adultului este contagioasă – se transmite invizibil, dar instantaneu. Un adolescent echilibrat are nevoie, înainte de toate, de un părinte calm. Primul pas este să admitem în fața noastră: „Și mie îmi este teamă de acest examen.” Când ne gestionăm noi frica, nu o mai lăsăm pe umerii lui.
Să validăm/acceptăm trăirile, nu cifrele. Încercați să înlocuiți clasicul „Ce notă ai luat la test?” cu o întrebare mult mai valoroasă: „Cum te-ai simțit azi la școală?”. Oferiți-i spațiu să spună dacă a fost copleșit, trist sau obosit.
Să lăudăm efortul, nu rezultatele, „Văd cât de mult ai muncit săptămâna asta și cât te-ai străduit!” contează infinit mai mult pentru stima lui de sine decât un simplu 10. Copilul trebuie să știe că valoarea lui ca om nu stă într-o notă.
Să păstrăm ancora în viața reală! Somnul, ieșitul afară cu prietenii și timpul liber nu sunt recompense pe care le primește doar dacă a învățat. Sunt nevoi biologice esențiale pentru un creier funcțional. Fără pauză, creierul nu poate reține informația.
Înainte de a fi candidați la un examen, copiii noștri sunt oameni aflați în plină formare. Iar la finalul acestui an, cea mai mare victorie nu va fi doar media de admitere, ci și faptul că avem un copil sănătos emoțional, care știe că este iubit necondiționat. ❤️

16/08/2026

Studenții Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și medicii rezidenți care se confruntă cu epuizare, pierderea motivației, dificultăți personale sau risc de abandon acad…

07/03/2026

Despre cm părinții pot răspunde minciunilor copiilor, în funcție de vârsta acestora.

„Mami, n-am fost eu!” – De ce mint copiii și când ar trebui să ne îngrijorăm?

Ca părinte, simțim un amestec de dezamăgire și panică: l-am prins pe cel mic cu minciuna. Prima reacție a multor părinți este să se teamă și să se întrebe: „Unde am greșit? Va ajunge un adult iresponsabil?”. În marea majoritate a cazurilor, minciuna nu este un defect de caracter, ci un semn de dezvoltare cognitivă.

Când este „normal” să mă mintă copilul? Răspunsul nu este unul simplu și depinde de vârsta copilului.

La preșcolari, granița dintre realitate și imaginație este extrem de subțire. Ei sunt în lumea fanteziei. Dacă un copil de 3 ani spune că un dinozaur i-a mâncat prăjiturile, el nu „minte” cu intenție. La această vârstă ei confundă dorința cu realitatea.
Cum ar fi bine să reacționeze părintele? Nu îi corecta dur. Spune-le: „Ce poveste interesantă! Dar cred că burtica ta știe adevărul despre prăjituri.”

În cazul școlarilor mici (5–8 ani), copiii încep să înțeleagă că pot ascunde informații pentru a evita pedeapsa sau pentru a obține ceva ce își doresc. Cel mai adesea recurg la minciună din frica de consecințe sau din dorința de a nu-și dezamăgi părinții.
Părintele ar fi bine să pună accent pe soluționarea problemei, nu pe vinovăție. Dacă sparg ceva și mint, spune-le: „Mă bucur că îmi spui adevărul. Acum, cm curățăm împreună?”

În cazul preadolescenților și adolescenților, minciuna devine un instrument de marcare a teritoriului personal. Ei mint pentru a evita controlul parental sau pentru că își doresc să fie acceptați de grupul de prieteni.
Părintele are nevoie să mențină canalele de comunicare deschise. Cu cât controlul este mai rigid, cu atât minciunile vor fi mai elaborate. În cazul în care copilul se simte respins sau pedepsit, rezultatul va fi îndepărtarea de părinți, iar în această etapă o bună relație cu copilul este esențială.

Și în cazul minciunilor, părintele este necesar să se apropie de copil, să rămână conectat și să înțeleagă ce se află în spatele minciunii.

https://www.ipefe.ro/workshop-pentru-specialisti-care-lucreaza-cu-parintii-si-copii/

18/10/2025

Astazi .prematurilor a re-creat drumul dezvoltarii unui copil iar metafora a fost autobuzul. S-au alaturat in calatorie alaturi de medici: de obstretica ginecologie, neonatologie, neurologie, deramatologie dar si kinetoterapeuti precum si alte persoane care sunt alaturi .prematurilor. Eu am privilegiul de ale fi alaturi de trei ani si de a contribui la sanatatea emoționala a parintilor. Nasterea prematura vine cu multa nesiguranță, cu anxietate, cu neputința si vinovațiie. Suportul emoțional ii poate ajuta sa parcurga etapele care vor urma, sa fie ii alaturi copilului pe tot parcursul dezvoltarii.
a reusit sa creeze o adevărata comunitate pentru cauza prematurilor si pentru asta ii suntem recunoscatori. Au trecut multi ani de cand am nascut inainte de termen si realizez de cat de multa nevoie de sprijin au parintii de copii nascuti prematur.

12/05/2025

S-a publicat în decembrie 2024, în jurnalul științific Psychotherapy Research un nou studiu realizat în Norvegia, care confirmă eficiența metodei EFST.
În acest caz participanții au fost părinți ai copiilor diagnosticați cu forme moderate sau severe a unor forme de anxietate, ADHD sau depresie.
Rezultatele, după aplicarea pe două grupuri separat, a intervenției EFST și a Terapiei integrative de familie a arătat rezultate similare în ceea ce privește diminuarea simptomele dar rezultate superioare a metodei EFST pentru obținerea remisiei (44% dintre copii față de 26% în cazul celeilalte forme de terapie).
Intervenția a constat în participarea la atelierul de 2 zile și apoi 6 ședințe individuale de consiliere parentală.
Așadar vorbim despre încă o confirmare științifică a eficienței implicării părinților în procesul de vindecare a copiilor. Lucrăm cu părinții pentru a diminua simptomele copiilor.
Abia așteptăm să anunțăm noul nostru atelier EFST pentru părinți.

̂mpreunăprinemoții ̆rințiechilibrați ̆nătateemoțională ̆rinți ̦iei ̆rinți

Emotion-focused skills training for parents (EFST) is a parental guidance intervention aimed at strengthening emotional bonds between parent and child and improve children's mental health. In this ...