Psiholog Cristina Gheorghe

18/08/2026

Unele dintre cele mai importante lucruri din viața noastră au ajuns să ni se pară atât de firești, încât aproape că nu le mai vedem.

O dimineață în care te trezești și ai putere să începi ziua, un om pe care îl poți suna fără să te întrebi dacă deranjezi, o casă în care te întorci și poți, în sfârșit, să lași garda jos... un corp care te poartă prin zi, chiar dacă nu este perfect... o masă simplă, dar suficientă.. o conversație în care poți spune ce gândești fără să-ți fie teamă... o zi în care nu se întâmplă nimic rău.

Câteodată, ne uităm atât de mult la ceea ce încă nu avem, încât nu mai observăm cât de multe lucruri bune sunt deja prezente.

Nu trebuie să transformăm asta într-o obligație de a fi recunoscători pentru orice. Doar să ne oprim, din când în când, și să privim mai atent, pentru că există lucruri care nu fac zgomot, nu se fotografiază și nu impresionează pe nimeni, dar care, de fapt, ne oferă o viață în echilibru.

27/07/2026

Cum îți dai seama că un copil ar putea fi victima bullyingului?

Nu toți copiii vor spune: „Sunt victima bullyingului.” De fapt, mulți nu vor folosi niciodată aceste cuvinte. Nu pentru că nu au încredere în părinți, ci pentru că le este rușine. Le este teamă că nimeni nu îi va crede, că situația se va înrăutăți dacă vor vorbi sau că vor auzi „Ignoră-i”, "Trebuie să te descurci singur", „Nu-i băga în seamă.”

Uneori, copilul nici măcar nu înțelege că ceea ce trăiește are un nume. Știe doar că, ori de câte ori se întâlnește cu anumite persoane, începe să simtă frică.

Copilul care înainte era vesel și curios poate începe să spună „Mă doare burta"", „Mă doare capul.", "Nu mă simt bine.” Iar investigațiile medicale nu găsesc o cauză.
Aceste simptome nu sunt inventate.

Corpul poate reacționa la stres și la sentimentul de pericol prin dureri reale, tensiune musculară, greață sau oboseală.

Poți observa și alte schimbări:
* evită anumite locuri sau activități unde știe că îi va întâlni pe cei care îl umilesc;
* găsește motive să nu mai participe la activități care înainte îi făceau plăcere;
* devine mai retras sau mai tăcut;
* pare permanent în alertă;
* se irită mai ușor sau plânge din lucruri mărunte;
* doarme greu sau are coșmaruri;
* își pierde interesul pentru jocurile și pasiunile preferate;
* își verifică repetat telefonul și devine vizibil afectat după anumite mesaje;
* începe să vorbească urât despre sine:
*„Nimeni nu mă place.”*
*„Sunt ciudat.”*
*„Nu sunt bun la nimic.”*

Poate observi că începe să își ascundă emoțiile.
Spune tot mai des:
* „Nu am nimic.”
* „Lasă...”
* „Nu contează.”

Dar comportamentul lui spune altceva.

Înainte să caute soluții, să ofere sfaturi sau să pună întrebări insistente, adultii din viata lor să observe, să fie curios, nu acuzator. („Am observat că în ultima perioadă pari mai îngrijorat decât de obicei", „Mi se pare că eviți să mergi în anumite locuri. Mă întreb dacă s-a întâmplat ceva", „Sunt aici să te ascult. Nu trebuie să treci singur prin asta.”)

Foarte mulți copii nu vorbesc despre bullying de la prima conversație. Au nevoie să simtă că sunt în siguranță, că nu vor fi judecați, că nu vor fi grăbiți, că vor fi crezuți.

Iar atunci când își fac, în sfârșit, curaj să spună ce li se întâmplă, primul răspuns al adultului poate schimba totul. „Îți mulțumesc că mi-ai spus., „Te cred”„Nu este vina ta.” sau „Vom găsi împreună o soluție.”

Inceputul vindecării nu este momentul în care bullyingul încetează, ci este momentul în care copilul descoperă că nu mai este singur în fața lui.

Corpul vorbește înainte ca un copil să găsească cuvintele. Iar rolul nostru, ca adulți, este să observăm schimbările și să oferim un spațiu în care copilul să se simtă suficient de în siguranță încât să poată spune: „Am nevoie de ajutor.”*

25/07/2026

Este un ghid de prim ajutor elaborat de Alianța Națională pentru Sănătate Mintală. Vă invit să îl citiți și să îl distribuiți mai departe.

25/07/2026

Bullyingul nu implică doar doi copii, ci ii implică și pe cei care privesc.
Când vorbim despre bullying, ne gândim adesea la agresor și la copilul agresat, dar există o a treia categorie, deseori trecută cu vederea: martorii.

Majoritatea copiilor nu sunt nici cei care rănesc, nici cei răniți. Ei sunt cei care asistă. Și, de multe ori, reacția lor poate schimba complet cursul unei situații.

Un simplu: „Hai cu noi" poate transforma sentimentul de excludere în apartenență.
"Nu este în regulă ce faceți" poate opri un comportament agresiv.

Un copil care alege să ceară ajutorul unui adult nu „pârăște”, protejează.

Studiile arată că atunci când martorii intervin sau solicită sprijinul unui adult, episoadele de bullying tind să se oprească mai repede și să se repete mai rar.

De aceea, este important să îi învățăm pe copii că nu trebuie să devină eroi, este suficient să nu rămână indiferenți. Curajul nu înseamnă întotdeauna să te aperi.
Uneori, curajul înseamnă să fii alături de cineva care are nevoie de tine.

Pentru că un singur gest de sprijin poate schimba experiența unui copil și îi poate transmite un mesaj esențial „Nu ești singur.”

23/07/2026

21/07/2026

Există investiții care nu se văd imediat, care nu apar într-un cont bancar și nici nu pot fi măsurate în obiecte pe care le deții. Se văd, în schimb, în felul în care îți trăiești viața. În relațiile pe care le construiești. În liniștea cu care treci prin momentele grele....În omul care devii.

Pentru mine, una dintre aceste investiții este participarea la taberele de specializare. Știu că denumirea poate crea confuzie. Mulți oameni se gândesc la vacanță sau la câteva zile de relaxare.

În realitate, sunt câteva zile de studiu intensiv, cu aproximativ 12–14 ore de lucru în fiecare zi. Zile care te provoacă intelectual, fizic și emoțional. Este foarte solicitant.

De fiecare dată merg, nu văd aceste experiențe ca pe o obligație profesională, ci ca pe una dintre cele mai importante investiții pe care le pot face. O investiție în mine, ca psihoterapeut ,dar înainte de toate, o investiție în mine, ca om.

Primele persoane care beneficiază de această dezvoltare sunt eu si cei apropiați mie. Încep să mă înțeleg mai bine, să-mi gestionez diferit emoțiile, să construiesc relații mai sănătoase, să privesc viața cu mai multă claritate și mai multă compasiune.

Și abia apoi toate acestea ajung în cabinet.

Eu consider că un psihoterapeut nu îi poate însoți pe ceilalți mai departe decât este dispus să meargă el însuși. De aceea continui să învăț. De aceea continui să mă dezvolt. Nu doar pentru încă o diplomă și nici pentru un rând în CV, ci pentru că omul care sunt influențează în fiecare zi profesionistul care aleg să fiu.

Iar cea mai frumoasă parte este că această investiție nu rămâne doar la mine. Se răsfrânge în relațiile mele, în oamenii pe care îi iubesc și, mai departe, în fiecare persoană care îmi oferă încrederea de a-i fi alături într-un moment dificil al vieții.

Așa că nu, nu plec în vacanță.

Plec să mă întorc acasă puțin mai conștientă, puțin mai matură și, sper eu, un om mai bun decât eram atunci când am plecat.

21/07/2026

Poate o simplă bomboană cu eucalipt să te ajute când anxietatea crește?Surprinzător, dar uneori da.

Nu pentru că ar avea proprietăți care tratează anxietatea, ci pentru că poate deveni un instrument de **ancorare în prezent**.

Atunci când sistemul nostru nervos percepe pericol, atenția este captată de gânduri, emoții sau senzații fizice intense. În acele momente, creierul are nevoie de un reper care să îi amintească de prezent. Gustul intens și senzația de răcoare produse de o bomboană cu eucalipt activează simțurile și pot întrerupe, pentru câteva clipe, fluxul copleșitor al anxietății. Atenția se mută dinspre ceea ce ne sperie către ceea ce experimentăm în prezent.

Acest lucru poate ajuta la:
• reducerea intensității momentului de panică;
• diminuarea tendinței de a rămâne prins în gânduri catastrofice;
• creșterea conștientizării corpului și a mediului înconjurător.

Este important de precizat că o bomboană cu eucalipt "nu tratează anxietatea" și nu înlocuiește psihoterapia sau tratamentul recomandat de specialist. Este doar un instrument simplu, accesibil, care poate face parte dintr-o „trusă de prim ajutor emoțional”, alături de respirația controlată, orientarea către cele cinci simțuri, mișcarea sau alte tehnici de reglare emoțională.

Uneori, cele mai eficiente intervenții nu sunt cele mai complicate, ci cele care îi oferă sistemului nostru nervos un mesaj simplu: „Ești aici. În acest moment. Și, chiar dacă este greu, ești în siguranță.”

20/07/2026

„Ignoră-i și o să se oprească.” este, probabil, unul dintre cele mai frecvente sfaturi pe care le primește un copil atunci când spune că este umilit sau agresat de alti copii.

De cele mai multe ori, părinții și profesorii îl oferă cu cele mai bune intenții. Își doresc să îl protejeze. Să nu îi ofere agresorului satisfacția unei reacții. Să îl ajute să meargă mai departe.

Și este adevărat că, în anumite situații izolate, lipsa unei reacții poate face ca un comportament provocator să se stingă.

Bullyingul nu este o simplă provocare.
Bullyingul este un comportament repetat, intenționat și susținut de un dezechilibru de putere. Nu apare pentru că victima plânge. Nu apare pentru că răspunde. Nu apare pentru că este „prea sensibilă”. Apare pentru că cineva alege, în mod repetat, să rănească un alt copil.

De aceea, atunci când îi spunem doar:„Ignoră-i", fără să facem nimic altceva, copilul poate auzi un mesaj foarte diferit de cel pe care am intenționat să îl transmitem.

Poate auzi: "Descurcă-te singur", „Este responsabilitatea ta să faci asta să înceteze", Dacă nu se opresc, înseamnă că nu ai ignorat suficient de bine”.
Și aceasta este o povară prea mare pentru un copil.

Ce îl ajută, de fapt pe copil?

Îl ajută să știe că nu este singur.
Îl ajută să învețe să răspundă calm și asertiv atunci când situația permite.
Îl ajută să știe când este mai sigur să se îndepărteze.
Îl ajută să identifice adulții în care poate avea încredere.
Îl ajută să aibă unul sau doi colegi alături de care se simte în siguranță.

Dar, mai presus de toate, îl ajută să vadă că adulții intervin.

Pentru că bullyingul nu este o problemă pe care copiii trebuie să o rezolve singuri.
Este responsabilitatea adulților să creeze un mediu în care fiecare copil se simte protejat.

Un copil poate învăța strategii de gestionare. Poate deveni mai încrezător. Poate exersa comunicarea asertivă. Dar niciuna dintre aceste abilități nu înlocuiește responsabilitatea adultului de a opri un comportament abuziv.

Atunci când un copil spune:„Mă umilesc.”, „Îmi este frică să merg la școală”, „Nu mă lasă să mă joc cu ei" nu caută doar un sfat. Caută un adult care să îi spună "Te cred", Îți mulțumesc că mi-ai spus.”, „Nu este responsabilitatea ta să oprești singur acest lucru.”, „Vom găsi împreună o soluție.”

Cel mai important lucru pe care îl poate face un adult nu este să îi spună copilului cm să reacționeze, ci să îi arate, prin propriile acțiuni, că există oameni care îl vor proteja atunci când demnitatea lui este încălcată.